ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1934/2014

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 118 din data de 20 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., cu domiciliul în com. Fârtățești, sat Giulești, jud. Vâlcea, aflat în Penitenciarul Colibași, județul Argeș, la 7 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul B.C.

la 3 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după exercitarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 01 iulie 2013. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 1,97 grame și 999,04 grame droguri de risc, ce se află în custodia I.G.P.R. conform dovezilor din data de 10 iulie 2013. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, coroborând dovezile produse de organele de urmărire penală cu declarația inculpatului, prin care a recunoscut săvârșirea faptelor a constatat că starea de fapt prezentată în rechizitoriu corespunde realității. Astfel, la data de 21 iunie 2013 B.C. a expediat din Bergamo, Italia prin intermediul Poștei A. - curier rapid cantitatea de 2,34 grame de fragmente vegetale de culoare verde oliv despre care s-a stabilit ulterior că sunt cannabis (filele 16-32 dosar urmărire penală).

Coletul cu care au fost introduse fără drept în țară fragmentele vegetale a ajuns în Rm. Vâlcea, județul Vâlcea în data de 23 iunie 2013, fiind ridicat de la sediul Poștei A. de către investigatorul sub acoperire sprijinit de colaborator. La sfârșitul lunii iunie 2013, inculpatul a plecat din Italia cu un microbuz particular cu care se mai întorceau și alte persoane în România, iar în noaptea de 29/30 iunie 2013 a trecut frontiera de stat a României prin Vama Nădlac având asupra sa cantitatea de cca. 1 kg de cannabis într-un rucsac de culoare închisă, cantitate introdusă fără drept în țară.

Tribunalul a apreciat că introducerea în țară, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin două acte materiale, săvârșite la datele de 23 iunie 2013 și 29/30 iunie 2013, a cantității de 2,34 grame, respectiv 999,3 grame de canabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc, în formă continuată, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., conform cărora introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, constituie elementul material al acestei infracțiuni. De asemenea, s-a constatat că, în data de 01 iulie 2013, la orele 14,20, inculpatul B.C.

a fost surprins în flagrant de către organele de urmărire penală în timp ce a vândut fără drept investigatorului sub acoperire aceeași cantitate de circa 1 kg de cannabis (introdusă fără drept în țară în noaptea de 29/30 iunie 2013), contra sumei de 6.000 euro, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, text de lege care incriminează cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, infracțiunea respectivă fiind săvârșită în concurs real cu cea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În fața judecătorului, la termenul din data de 18 septembrie 2013, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a.solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 320 1 C. proc. pen. Luând act de această manifestare de voință a inculpatului și constatând îndeplinite condițiile prevăzute de către textul de lege menționat, instanța de fond a admis cererea. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de lege, concursul de infracțiuni și limitele legale de pedeapsă, reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Față de toate acestea, instanța s-a orientat spre minimul pedepsei prevăzute pentru fiecare infracțiune săvârșită de către inculpat, aplicându-i în final, ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. (săvârșirea infracțiunilor în concurs real), pedeapsa principală cea mai grea, alături de cea complementară, aplicată în același mod. împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul B.C., criticând-o pentru netemeinicie și solicitând reducerea pedepselor aplicate de judecătorul fondului. A susținut apelantul că este îndreptățit a beneficia de un tratament sancționator mai blând, întrucât procedura de judecată a avut loc în temeiul art. 320 1 C. proc.

pen., în baza recunoașterii vinovăției, ce are drept consecință reducerea limitei minime a pedepsei la 6 ani și 6 luni. în plus, au fost invocate circumstanțele personale ale acuzatului, faptul că acesta este căsătorit, că a avut întotdeauna un serviciu și că este integrat în societate. Apelantul prin apărătorul său a mai solicitat a se observa că, în fapt, a comis o singură infracțiune, astfel că nu erau aplicabile prevederile art. 33 C. pen. și a precizat în mod expres că, deși nu cere schimbarea încadrării juridice, dorește ca această chestiune să fie avută în vedere în procesul de individualizare judiciară, de către Curte. Prin Decizia penală nr. 144/A din 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.C.

împotriva sentinței penale nr. 118 din data de 20 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 5157/90/2013. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus la zi durata arestării preventive a acestuia. A fost obligat apelantul - inculpat la 300 lei cheltuielile judiciare avansate către stat, din care 100 lei reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că faptele deduse judecății au fost probate fără putință de tăgadă, fiind aduse în sprijinul acuzării, alături de probele testimoniale, procesul - verbal de prindere în flagrant și probe științifice, respectiv rapoartele de constatare tehnico - științifică întocmite de I.G.P.R.

- L.C.A.P.D. (filele 28 - 32, 72 - 76 dosar urmărire penală). S-a arătat că la dosar se află planșele fotografice rezultate în urma examinării coletului cu care a fost introdusă fără drept în țară cantitatea de 2,34 grame cannabis și care a ajuns în Rm. Vâlcea cu Poșta Atlassib în data de 23 iunie 2013 (filele 16 - 27 dosar urmărire penală), procesele - verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice, precum și a celor derulate în mediul ambiental, suportul optic pe care sunt înregistrate acestea, inclusiv imaginile (filele 56 - 71, 182 - 205 dosar urmărire penală). Au fost efectuate percheziții domiciliare și percheziție informatică. Cantitățile de 1,97 grame și respectiv 999,04 grame rămase în urma analizelor chimice de laborator au fost depuse în plicuri sigilate la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.

conform dovezilor din data de 10 iulie 2013 (filele 34, 78 dosar urmărire penală). În acord cu judecătorul fondului, Curtea a arătat că toate aceste dovezi se coroborează cu declarațiile date de inculpat, prin care acesta a recunoscut faptele și a precizat motivele care l-au determinat să le comită (fila 120 dosar urmărire penală). Analizând critica referitoare la încadrarea juridică a faptelor, instanța de apel a menționat că, prin operațiuni privind circulația drogurilor fără drept, legiuitorul român a înțeles să incrimineze orice activitate care contravine circulației legale a substanțelor aflate sub control național care fac parte din categoria drogurilor, inclusiv vânzarea acestor tipuri de substanțe.

Legea nu condiționează existența infracțiunii de obținerea unor beneficii de ordin pecuniar sau de producerea unui anumit rezultat distinct de acțiunea incriminată, deoarece prin simpla săvârșire a acțiunii se creează o stare de pericol pentru sănătatea publică. Sub aspectul laturii subiective,, pentru existența infracțiunii se cere ca persoana care comite una din acțiunile incriminate să cunoască faptul că substanțele care formează obiectul acțiunii fac parte din categoria drogurilor, aspect recunoscut constant de inculpat pe parcursul cercetărilor.

Referindu-se în continuare la infracțiunea de trafic internațional de droguri, instanța de prim control judiciar a subliniat că aceasta se consumă instantaneu, în momentul trecerii drogurilor peste frontiera de stat a României, întrucât acțiunea de introducere în țară de droguri de risc sau de mare risc fără drept se sancționează indiferent de scopul săvârșirii ei, care poate fi punerea drogurilor în circulație, consumul propriu sau simpla tranzitare a teritoriului României. De aceea, s-a apreciat că în mod judicios, judecătorul fondului a constatat existența concursului real de infracțiuni, între traficul internațional de droguri, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(fiind comise două.acte materiale, în realizarea unei rezoluții infracționale luate anterior) și traficul de droguri în varianta vânzării, prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeași lege. În legătură cu individualizarea judiciară a pedepselor, criticată de inculpat, instanța de control judiciar a apreciat că pedepsele la limita minimă prevăzută de legiuitor, ca urmare a aplicării art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., au fost stabilite ținând cont tocmai de circumstanțele personale ale apelantului.

S-a arătat că prima instanță a dat cuvenita eficiență atât circumstanțelor personale (atitudinea sinceră a acuzatului, vârsta sa tânără, dar și împrejurarea că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind anterior două condamnări penale, așa cum sunt evidențiate în copia după cazierul său judiciar), cât și celor reale, pericolului concret deosebit de ridicat al faptelor comise, prin consecințele pe care acestea le puteau avea asupra consumatorilor de droguri, care sunt în majoritatea lor tineri, studenți și chiar elevi de liceu, odată cu punerea în circulație a unei cantități atât de mari de cannabis.

Recunoașterea faptelor de către inculpat, în contextul în care acesta a fost prins în flagrant și i-au fost puse în față probe irefutabile de vinovăție, s-a considerat că nu poate avea drept efect o reducere și mai mare a cuantumului sancțiunilor, sub limita lor specială, prin aplicarea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., așa cum se tinde prin promovarea căii de atac. împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs, in termen legal, inculpatul B.C., solicitând schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune de trafic de droguri de risc, aplicarea legii penale mai favorabile, reducerea pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc.

pen.(1968), instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen.(1968) dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul din aceste cazuri nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, așa cum prevede alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.(1968) se iau în considerare din oficiu. Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului rezultă că recurentul inculpat nu și-a motivat recursul, încălcându-și obligațiile prevăzute de art. 385 alin. (1) și (2) C. proc. pen.(1968), astfel că Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc.

pen.(1968), nu va proceda la examinarea criticilor formulate oral de inculpat cu privire la încadrarea juridică dată faptelor, circumscrise formal cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.(1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, nu poate fi luat în considerare din oficiu. Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept. În realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc.

pen.(1968), stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul B.C. a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei, atât în ce privește cuantumul cât și cu privire la modalitatea de executare, această situație fiind, însă, exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Examinând hotărârea atacată și prin prisma dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază că acestea trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, criteriile de determinare a acesteia având în vedere atât condițiile de incriminare și tragere la răspundere penală cât și condițiile de sancționare a infracțiunilor prevăzute în reglementările succesive.

Determinarea concretă a legii penale mai favorabile, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea lege și din noua lege întrucât s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție ar permite judecătorului să legifereze. Prin urmare, astfel cum dispune însăși Constituția în art. 15 alin. (2), obiectul reglementării art. 5 C. pen. are în vedere legea penală sau contravențională mai favorabilă și nu dispoziții sau norme penale mai favorabile. Interpretarea dispozițiilor art. 5 C. pen., astfel încât să permită judecătorului, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziții ale C. pen.

din 1969 cu cele ale actualului C. pen. contravine atât dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție cu privire la separația și echilibrul puterilor în stat, cât și celor ale art. 61 care stabilesc că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a țării. Față de aceste considerații, Înalta Curte constată că în cauza de față, legea penală mai favorabilă inculpatului B.C. este legea nouă, care în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a inculpatului, creează acestuia o situație mai avantajoasă. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul B.C.

a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 33 lit. a C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În ce privește limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, acestea au fost reduse prin art. 81 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., astfel că infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, iar infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din aceeași lege se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani. Față de faptul că inculpatul a beneficiat de prevederile art. 320 1 C. proc. pen., limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3, astfel că infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se pedepsește cu închisoare cuprinsă între 2 ani și 6 ani și 8 luni, iar infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, se pedepsește cu închisoare cuprinsă între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni.

Ca urmare, constatând că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea nouă, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.(1968) va admite recursul inculpatului B.C., împotriva Deciziei penale nr. 144/A din 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va casa în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 118 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Vâlcea și rejudecând: Va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.(1969) în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor. Procedând, în continuare, la adaptarea pedepselor în raport cu noile limite, prin păstrarea acelorași criterii de individualizare, care nu mai pot fi modificate în recurs, Înalta Curte, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen.(1968) și art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul B.C. la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen.(1968) și art. 5 C. pen. va condamna pe același inculpat la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se va adaugă un spor de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul B.C. să execute în final 4 ani și 10 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Se va face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 1 iulie 2013 la 5 iunie 2014. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 144/A din 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 118 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Vâlcea și rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (1969) în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 320 1 C. proc. pen. (1968) și art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul B.C. la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen. (1968) și art. 5 C. pen. condamnă pe același inculpat la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) C. pen., contopește pedepsele aplicate prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul B.C. să execute în final 4 ani și 10 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 1 iulie 2013 la 5 iunie 2014. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 iunie 2014.