ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1934/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1934/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului penal de față,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 118

din data de 20 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 3

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., cu

domiciliul în com. Fârtățești, sat Giulești, jud. Vâlcea, aflat în

Penitenciarul Colibași, județul Argeș, la 7 ani închisoare.

În baza art. 65

alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7)

Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul B.C. la 3 ani închisoare.

În baza art. 65

alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după exercitarea pedepsei principale.

În baza art. 33

lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani

închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71

C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art.

350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în baza art.

88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la data de 01 iulie 2013.

În baza art. 17

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 1,97

grame și 999,04 grame droguri de risc, ce se află în custodia I.G.P.R. conform

dovezilor din data de 10 iulie 2013.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond, coroborând dovezile produse de

organele de urmărire penală cu declarația inculpatului, prin care a recunoscut

săvârșirea faptelor a constatat că starea de fapt prezentată în rechizitoriu

corespunde realității.

Astfel, la

data de 21 iunie 2013 B.C. a expediat din Bergamo, Italia prin intermediul

Poștei A. - curier rapid cantitatea de 2,34 grame de fragmente vegetale de

culoare verde oliv despre care s-a stabilit ulterior că sunt cannabis (filele

16-32 dosar urmărire penală).

Coletul cu

care au fost introduse fără drept în țară fragmentele vegetale a ajuns în Rm.

Vâlcea, județul Vâlcea în data de 23 iunie 2013, fiind ridicat de la sediul

Poștei A. de către investigatorul sub acoperire sprijinit de colaborator.

La

sfârșitul lunii iunie 2013, inculpatul a plecat din Italia cu un microbuz

particular cu care se mai întorceau și alte persoane în România, iar în noaptea

de 29/30 iunie 2013 a trecut frontiera de stat a României prin Vama Nădlac

având asupra sa cantitatea de cca. 1 kg de cannabis într-un rucsac de culoare

închisă, cantitate introdusă fără drept în țară.

Tribunalul a

apreciat că introducerea în țară, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

prin două acte materiale, săvârșite la datele de 23 iunie 2013 și 29/30 iunie 2013,

a cantității de 2,34 grame, respectiv 999,3 grame de canabis, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic internațional de droguri de

risc, în formă continuată, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., conform

cărora introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de

droguri de risc, constituie elementul material al acestei infracțiuni.

De asemenea,

s-a constatat că, în data de 01 iulie 2013, la orele 14,20, inculpatul B.C. a

fost surprins în flagrant de către organele de urmărire penală în timp ce a

vândut fără drept investigatorului sub acoperire aceeași cantitate de circa 1 kg

de cannabis (introdusă fără drept în țară în noaptea de 29/30 iunie 2013),

contra sumei de 6.000 euro, faptă care întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

text de lege care incriminează cultivarea, producerea, fabricarea,

experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în

vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,

transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația

drogurilor de risc, fără drept, infracțiunea respectivă fiind săvârșită în

concurs real cu cea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În fața

judecătorului, la termenul din data de 18 septembrie 2013, inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și

a.solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, conform art. 320

1

C. proc. pen.

Luând

act de această manifestare de voință a inculpatului și constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de către textul de lege menționat, instanța de fond a

admis cererea.

La

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în

vedere criteriile generale prevăzute de lege, concursul de infracțiuni și limitele

legale de pedeapsă, reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen.

Față de toate

acestea, instanța s-a orientat spre minimul pedepsei prevăzute pentru fiecare

infracțiune săvârșită de către inculpat, aplicându-i în final, ca urmare a

incidenței dispozițiilor art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. (săvârșirea

infracțiunilor în concurs real), pedeapsa principală cea mai grea, alături de

cea complementară, aplicată în același mod.

împotriva

acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul B.C., criticând-o

pentru netemeinicie și solicitând reducerea pedepselor aplicate de judecătorul

fondului.

A

susținut apelantul că este îndreptățit a beneficia de un tratament sancționator

mai blând, întrucât procedura de judecată a avut loc în temeiul art. 320

1

C. proc. pen., în baza recunoașterii vinovăției, ce are drept consecință

reducerea limitei minime a pedepsei la 6 ani și 6 luni. în plus, au fost

invocate circumstanțele personale ale acuzatului, faptul că acesta este căsătorit,

că a avut întotdeauna un serviciu și că este integrat în societate.

Apelantul

prin apărătorul său a mai solicitat a se observa că, în fapt, a comis o singură

infracțiune, astfel că nu erau aplicabile prevederile art. 33 C. pen. și a

precizat în mod expres că, deși nu cere schimbarea încadrării juridice, dorește

ca această chestiune să fie avută în vedere în procesul de individualizare

judiciară, de către Curte.

Prin

Decizia penală nr. 144/A din 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori,

s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul B.C. împotriva sentinței penale nr. 118 din data de 20

septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 5157/90/2013.

S-a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus la zi durata arestării

preventive a acestuia.

A fost obligat

apelantul - inculpat la 300 lei cheltuielile judiciare avansate către stat, din

care 100 lei reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că faptele deduse

judecății au fost probate fără putință de tăgadă, fiind aduse în sprijinul

acuzării, alături de probele testimoniale, procesul - verbal de prindere în

flagrant și probe științifice, respectiv rapoartele de constatare tehnico - științifică

întocmite de I.G.P.R. - L.C.A.P.D. (filele 28 - 32, 72 - 76 dosar urmărire

penală).

S-a arătat că

la dosar se află planșele fotografice rezultate în urma examinării coletului cu

care a fost introdusă fără drept în țară cantitatea de 2,34 grame cannabis și

care a ajuns în Rm. Vâlcea cu Poșta Atlassib în data de 23 iunie 2013 (filele

16 - 27 dosar urmărire penală), procesele - verbale de redare a convorbirilor

și comunicărilor telefonice, precum și a celor derulate în mediul ambiental,

suportul optic pe care sunt înregistrate acestea, inclusiv imaginile (filele 56

- 71, 182 - 205 dosar urmărire penală). Au fost efectuate percheziții

domiciliare și percheziție informatică. Cantitățile de 1,97 grame și respectiv

999,04 grame rămase în urma analizelor chimice de laborator au fost depuse în

plicuri sigilate la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. conform dovezilor din

data de 10 iulie 2013 (filele 34, 78 dosar urmărire penală).

În acord cu

judecătorul fondului, Curtea a arătat că toate aceste dovezi se coroborează cu

declarațiile date de inculpat, prin care acesta a recunoscut faptele și a

precizat motivele care l-au determinat să le comită (fila 120 dosar urmărire

penală).

Analizând

critica referitoare la încadrarea juridică a faptelor, instanța de apel a

menționat că, prin operațiuni privind circulația drogurilor fără drept,

legiuitorul român a înțeles să incrimineze orice activitate care contravine

circulației legale a substanțelor aflate sub control național care fac parte

din categoria drogurilor, inclusiv vânzarea acestor tipuri de substanțe. Legea

nu condiționează existența infracțiunii de obținerea unor beneficii de ordin

pecuniar sau de producerea unui anumit rezultat distinct de acțiunea

incriminată, deoarece prin simpla săvârșire a acțiunii se creează o stare de

pericol pentru sănătatea publică.

Sub

aspectul laturii subiective,, pentru existența infracțiunii se cere ca persoana

care comite una din acțiunile incriminate să cunoască faptul că substanțele

care formează obiectul acțiunii fac parte din categoria drogurilor, aspect

recunoscut constant de inculpat pe parcursul cercetărilor.

Referindu-se

în continuare la infracțiunea de trafic internațional de droguri, instanța de

prim control judiciar a subliniat că aceasta se consumă instantaneu, în

momentul trecerii drogurilor peste frontiera de stat a României, întrucât

acțiunea de introducere în țară de droguri de risc sau de mare risc fără drept

se sancționează indiferent de scopul săvârșirii ei, care poate fi punerea

drogurilor în circulație, consumul propriu sau simpla tranzitare a teritoriului

României.

De aceea, s-a

apreciat că în mod judicios, judecătorul fondului a constatat existența

concursului real de infracțiuni, între traficul internațional de droguri,

prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (fiind comise două.acte materiale, în realizarea unei rezoluții

infracționale luate anterior) și traficul de droguri în varianta vânzării,

prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeași lege.

În legătură cu

individualizarea judiciară a pedepselor, criticată de inculpat, instanța de

control judiciar a apreciat că pedepsele la limita minimă prevăzută de

legiuitor, ca urmare a aplicării art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

au fost stabilite ținând cont tocmai de circumstanțele personale ale

apelantului.

S-a arătat

că prima instanță a dat cuvenita eficiență atât circumstanțelor personale

(atitudinea sinceră a acuzatului, vârsta sa tânără, dar și împrejurarea că

acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind anterior două

condamnări penale, așa cum sunt evidențiate în copia după cazierul său

judiciar), cât și celor reale, pericolului concret deosebit de ridicat al

faptelor comise, prin consecințele pe care acestea le puteau avea asupra

consumatorilor de droguri, care sunt în majoritatea lor tineri, studenți și

chiar elevi de liceu, odată cu punerea în circulație a unei cantități atât de

mari de cannabis.

Recunoașterea

faptelor de către inculpat, în contextul în care acesta a fost prins în

flagrant și i-au fost puse în față probe irefutabile de vinovăție, s-a

considerat că nu poate avea drept efect o reducere și mai mare a cuantumului

sancțiunilor, sub limita lor specială, prin aplicarea circumstanței atenuante

prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., așa cum se tinde prin promovarea căii de

atac.

împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs, in termen legal, inculpatul B.C.,

solicitând schimbarea

încadrării juridice într-o singură infracțiune de trafic de droguri de risc,

aplicarea legii penale mai favorabile, reducerea pedepsei și suspendarea sub

supraveghere a executării acesteia.

Examinând

hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen.(1968),

instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.(1968) dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul din aceste cazuri nu a fost

invocat în scris cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, așa

cum prevede alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de

casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.(1968) se iau

în considerare din oficiu.

Din

examinarea actelor si lucrărilor dosarului rezultă că recurentul inculpat nu

și-a motivat recursul, încălcându-și obligațiile prevăzute de art. 385 alin.

(1) și (2) C. proc. pen.(1968), astfel că Înalta Curte, ținând seama de

prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen.(1968), nu

va proceda la examinarea criticilor formulate oral de inculpat cu privire la

încadrarea juridică dată faptelor, circumscrise formal cazului de casare prev.

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.(1968), astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 2/2013, nu poate fi luat în considerare din oficiu.

Prin Legea nr.

2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate

substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului

restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept.

În realizarea

scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de

recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen.(1968), stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar

atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, inculpatul B.C. a criticat decizia penală pronunțată în apel sub

aspectul netemeiniciei pedepsei, atât în ce privește cuantumul cât și cu

privire la modalitatea de executare, această situație fiind, însă, exclusă din

sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a

recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968),

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Examinând

hotărârea atacată și prin prisma dispozițiilor art. 5 C. pen.,

Înalta Curte apreciază că acestea

trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii penale

mai favorabile, criteriile de determinare a acesteia având în vedere atât

condițiile de incriminare și tragere la răspundere penală cât și condițiile de

sancționare a infracțiunilor prevăzute în reglementările succesive.

Determinarea

concretă a legii penale mai favorabile, astfel cum a statuat și Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, vizează aplicarea legii și

nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea lege

și din noua lege întrucât s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida

dispozițiilor art. 61 din Constituție ar permite judecătorului să legifereze.

Prin urmare, astfel cum dispune însăși Constituția în art. 15 alin. (2),

obiectul reglementării art. 5 C. pen. are în vedere legea penală sau

contravențională mai favorabilă și nu dispoziții sau norme penale mai

favorabile.

Interpretarea

dispozițiilor art. 5 C. pen., astfel încât să permită judecătorului, în

determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziții ale C. pen. din

1969 cu cele ale actualului C. pen. contravine atât dispozițiilor art. 1 alin. (4)

din Constituție cu privire la separația și echilibrul puterilor în stat, cât și

celor ale art. 61 care stabilesc că Parlamentul este singura autoritate

legiuitoare a țării.

Față de

aceste considerații, Înalta Curte constată că în cauza de față, legea penală

mai favorabilă inculpatului B.C. este legea nouă, care în ansamblul

dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a

faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile

incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a inculpatului,

creează acestuia o situație mai avantajoasă.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul B.C. a fost

condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 33

lit. a C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani

închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În ce

privește limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a

fost condamnat, acestea au fost reduse prin art. 81 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., astfel că

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se pedepsește

cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, iar infracțiunea prevăzută de art. 3 alin.

(1) din aceeași lege se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani.

Față de faptul

că inculpatul a beneficiat de prevederile art. 320

1

C. proc. pen.,

limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3, astfel că infracțiunea prevăzută de art. 3

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se pedepsește cu închisoare cuprinsă între 2

ani și 6 ani și 8 luni, iar infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, se pedepsește cu închisoare cuprinsă între 1 an și 4 luni

și 4 ani și 8 luni.

Ca urmare,

constatând că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea nouă, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.(1968) va

admite recursul inculpatului B.C., împotriva Deciziei penale nr. 144/A din 5

decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Va casa

în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 118 din 20 septembrie

2013 a Tribunalului Vâlcea și rejudecând:

Va descontopi

pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.(1969) în pedepsele componente, pe care

le va repune în individualitatea lor.

Procedând, în

continuare, la adaptarea pedepselor în raport cu noile limite, prin păstrarea

acelorași criterii de individualizare, care nu mai pot fi modificate în recurs,

Înalta Curte, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen.(1968) și art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul

B.C. la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 3

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen.(1968) și art. 5 C. pen. va condamna pe același inculpat la 4 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen.

În baza art.

39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) C. pen., se vor contopi pedepsele

aplicate prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare,

la care se va adaugă un spor de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul B.C.

să execute în final 4 ani și 10 luni închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Se va

face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Se vor

menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Se va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării

preventive de la 1 iulie 2013 la 5 iunie 2014.

În baza art.

275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 144/A din 5

decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Casează în

parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 118 din 20 septembrie 2013

a Tribunalului Vâlcea și rejudecând:

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. (1969) în pedepsele componente, pe care le repune

în individualitatea lor.

În baza art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 320

1

C. proc. pen.

(1968) și art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul B.C. la 2 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen.

În baza art3

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 35 alin.

(1) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen. (1968) și art. 5 C. pen.

condamnă pe același inculpat la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 39

alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) C. pen., contopește pedepsele aplicate

prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care

adaugă un spor de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul B.C. să execute în

final 4 ani și 10 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.

66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Face aplicarea

art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la

1 iulie 2013 la 5 iunie 2014.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 5 iunie 2014.