ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2907/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2907/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 524 din data de 5

iulie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

temeiul art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) art. 76 lit. b) C. pen. (1969), a

fost condamnat inculpatul S.C.N. la o pedeapsa de 3 ani închisoare, iar, în

baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969),

pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4 C. pen. (1969),

raportat la art. 74 alin. (2) și 76 lit. a) C. pen. (1969), a fost condamnat

același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar, în baza art. 65 alin.

(2) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, s-a aplicat

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

În temeiul art. 20 C.

pen. (1969) raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 4 C. pen. (1969) raportat la art. 74 alin. (2) și 76 lit. b) C.

pen. (1969), a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 4 ani închisoare,

iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. (1969), pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 10

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. (1969) raportat la art. 74

alin. (2) și 76 lit. a) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul la o

pedeapsă de 7 ani închisoare, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) și

art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 2 alin. (1) și (2) și art. 3

alin. (1) și (2) din aceeași lege, s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 33 - 34

lit. b) și 35 C. pen. (1969), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 1 an, pedeapsa finală fiind de 8 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor pedeapsă complementară

obligatorie, făcându-se aplicarea art. 71 C. pen. (1969) și fiind interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe perioada executării pedepsei închisorii.

Conform art. 350 C.

proc. pen. (1968), a fost menținută starea de arest a inculpatului și, în baza

art. 88 C. pen. (1969), s-a computat din durata pedepsei pronunțate reținerea

și arestarea preventivă de la 2 septembrie 2010 la zi.

În temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

(1968), s-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. (1969) și art. 4 C. pen. (1969) și de art. 20 C. pen. (1969),

raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (1969) și art. 4 C. pen. (1969).

În baza art. 17 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 și art. 18 alin. (1) din aceeași lege, s-a dispus

confiscarea în vederea distrugerii a cantității de mefedronă, drog de mare

risc, rămasă în urma efectuării rapoartelor de constatare tehnico-științifică

în prezenta cauză, cu păstrarea contraprobelor.

În baza art. 191 C.

proc. pen. (1968), a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat, în sumă de 15.000 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță, analizând întregul material probator

administrat pe parcursul urmăririi penale și cu ocazia cercetării

judecătorești, a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 23 martie

2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT a fost

sesizat de către Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de

Combatere a Criminalității Organizate, Serviciul Antidrog, cu privire la

existența unor indicii temeinice referitor la realizarea unor activități de

trafic ilicit de droguri de mare risc, fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 și de trafic internațional ilicit de droguri de mare

risc, fapte prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, de către

inculpatul S.N.C. și alții, constând în aceea că acesta a introdus din China pe

teritoriul României, prin Vama Otopeni, un colet poștal conținând droguri de

mare risc (raport de constatare tehnico-științifică nr. 917.413 din 22 martie

2010 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul

Inspectoratului General al Poliției Române), respectiv cantitatea de 9,47 grame

4-Metilmetcatinona (Mefedronă), substanță care face parte din Tabelul Anexă nr.

I din Legea nr. 143/2000, modificată și completată.

Pe numele

inculpatului a mai fost expediată din China o pungă din material plastic de

culoare argintie, lipită cu bandă adezivă tip scotch de culoare galbenă în care

se află o substanță cristalină de culoare albă, având cantitatea de 937 grame,

din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 917441 din 26 martie 2010 al

Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul

Inspectoratului General al Poliției Române rezultând că este Metilmetcatinona

(Mefedronă), substanță care face parte din Tabelul Anexă nr. I din Legea nr.

143/2000, fiind drog de mare risc.

Prin Rezoluția nr.

132 din 23 martie 2010, ora 14:30 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, DIICOT, emisă în Dosarul nr. 83/D/P/2010, s-a dispus începerea

urmăririi penale față de inculpatul S.C.N.

Privitor la

introducerea în țară a acestor substanțe, față de momentul în care a fost

realizată, s-a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale.

Instanța a fost însă

sesizată în ceea ce-l privește pe inculpat cu săvârșirea în forma tentativei a

infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 20 C.

pen. (1969) raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, constând în

aceea că, în cursul lunii martie 2010, a încercat preluarea cantității totale

de 946,47 gr (937 gr și 9,47 gr. Mefedronă (metihylmetcatinona) de la firma de

curierat rapid DHL România, droguri pe care Ie-a introdus din China pe

teritoriul României în perioada 3 februarie 2010 - 8 februarie 2010.

Din cuprinsul actului

de sesizare nu a rezultat însă maniera concretă în care a acționat inculpatul,

în ce au constat demersurile acestuia, "încercările" sale de a prelua

respectivele droguri.

Privitor la această

acuzație inculpatul a declarat în mod constant că, într-adevăr, a comandat

respectivele substanțe în China, însă înainte de interzicerea lor, respectiv în

ianuarie 2010, însă a refuzat să preia respectiva cantitate livrată în luna

martie 2010 pe numele lui, întrucât știa că la acel moment mefedronă era interzisă

de lege.

Parchetul a susținut

că apărările inculpatului sunt nesincere, întrucât coletul a intrat în țară la

DHL România, la începutul lunii februarie 2010 și că motivul pentru care acesta

a renunțat la ridicarea coletului a fost acela că a sesizat o greșeală,

respectiv faptul că acel colet figura deja livrat pe internet către o altă

persoană, iar ulterior a fost reintrodus la livrare pe numele său.

Argumentele pot fi

reținute ca situație de fapt, însă ele nu atestă în niciun mod că inculpatul ar

fi făcut vreun demers în martie 2010 în vederea ridicării respectivului colet.

Pentru a se proba

activitatea infracțională a inculpatului, prin Ordonanța nr. 83/D/P/2010

(Autorizația nr. 47/A din 23 martie 2010) s-a dispus autorizarea

investigatorilor sub acoperire "M.S."- nume de cod și

"P.M." - nume de cod și autorizarea efectuării unei livrări

supravegheate (Autorizația nr. 48/A din 23 martie 2010), cu substituirea totală

a drogurilor de mare risc, respectiv a cantității de aproximativ 1,5 kilograme

de 4-Metilmetcatinona (Mefedronă), pe cale rutieră, de către Inspectoratul

General al Poliției Române - Direcția de Combatere a Criminalității Organizate,

Serviciul Antidrog, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră și al Administrației Naționale a Vămilor.

Așa cum a rezultat

din procesul-verbal întocmit de către "investigatorul sub acoperire

"P.M.", acesta a procedat la efectuarea livrării pachetului destinat

inculpatului, fără însă a găsi vreo persoană la respectiva adresă, deși a

încercat procedura de mai multe ori la intervale diferite și, totodată, i-a

solicitat agentului de serviciu să ia legătura cu inculpatul la nr. de telefon

înscris pe AWB-ul pachetului și să-l întrebe când poate fi găsit la domiciliu.

Contactat telefonic,

inculpatul a declarat că nu este acasă, nu știe despre ce pachet este vorba, a

cerut nr. AWB și a spus că va reveni cu un telefon imediat pentru a comunica o

nouă adresă de livrare și, întrucât, nu a mai sunat înapoi, a fost contactat

din nou de către agentul DHL, conform procedurii, iar inculpatul i-a comunicat

agentului că dorește livrarea pachetului la o altă adresă, poate în alt oraș

sau țară, fără însă a da o adresă certă, spunând că va reveni cu un telefon,

fără a mai face aceasta, astfel încât, conform procedurilor interne DHL,

pachetul trebuia să fie ridicat de către destinatar de la un centru DHL.

Deși a fost anunțat

că pachetul se afla la punctul de lucru al DHL din Bd. U, inculpatul nu s-a

prezentat pentru livrarea pachetului nici în data de 31 martie 2010 și nici în

data de 1 aprilie 2010 și nici nu a anunțat că va renunța la pachet.

Aspectele relatate de

către investigatorul sub acoperire, au rezultat și din procesele-verbale cu

notele de redare ale convorbirilor telefonice interceptate în mod autorizat aflate

la d.u.p.

Prima instanță a

arătat că infracțiunea pentru care se solicită condamnarea inculpatului, în

modalitatea descrisă de parchet, este o infracțiune comisivă, deci trebuie să

constea în săvârșirea unui act pe care legea îl interzice.

S-a apreciat că, din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, nu s-a putut stabili existența unei

asemenea acțiuni, ce ar putea constitui una din modalitățile faptice în care se

poate realiza alternativ conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de

art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Pe de altă parte,

însă, inculpatul s-a interesat de respectivul colet și de posibilitatea

expedierii lui în Bulgaria, susținând operatoarei DHL că s-ar afla în acea țară

și întrebând dacă este posibil ca plata pentru acest serviciu (al direcționării

către o altă adresă din Bulgaria) să fie făcută la destinație, precizându-i-se

că nu este posibil, fiind necesară prezența unei persoane la sediul DHL care să

cunoască AWB-ul coletului și să indice adresa de destinație.

Prima instanță a

constatat că această convorbire telefonică, chiar dacă nu poate fi considerată

un act de executare, întrucât acțiunea nu ar fi aptă prin ea însăși, să

realizeze elementul material al infracțiunii, fără a fi necesare și alte

acțiuni, este un act de pregătire comis în vederea realizării hotărârii

infracționale, întrucât în doctrină și jurisprudență aceste acte preparatorii

reprezintă prima faza a perioadei externe a activității infracționale și pot

consta în o serie de acte, activități de procurare de date, informații ori

adaptare a mijloacelor sau instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea

infracțiunii, ca și de creare a condițiilor favorabile săvârșirii acesteia,

putând fi circumscrise și actele de pregătire morală, ce constau în culegerea

de date, informații cu privire la săvârșirea infracțiunii.

Tribunalul a arătat

că activitatea desfășurată de inculpat îndeplinește condițiile necesare pentru

a fi considerată un act de pregătire a infracțiunii, întrucât, din conținutul

acesteia rezultă neîndoielnic că este efectuată pentru săvârșirea infracțiunii,

concretizându-se într-o activitate obiectivă de creare a condițiilor pentru

săvârșirea infracțiunii, astfel încât, s-a apreciat ca fiind realizate

cerințele angajării răspunderii penale a inculpatului pentru această faptă

având în vedere că, în cazul infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr.

143/2000, actele preparatorii sunt posibile și se pedepsesc, fiind asimilate ca

regim sancționator tentativei.

S-a mai constatat că

existența rezoluției infracționale rezultă și din convorbirea telefonică

purtată de către inculpat, ulterior discuției cu lucrătoarea de la DHL, cu

numitul P.D. căruia îi comunică că se duce în acea zi (30 martie 2010) la DHL

cu intenția de a a ridica acel colet.

În ceea ce privește

celelalte acțiuni reținute în sarcina inculpatului, constând în încercarea de a

introduce din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid

DHL mai multe colete conținând droguri de mare risc (methamorfetamina) și de

risc (ethylamphetamina), precum și în organizarea, în cursul lunilor aprilie -

mai 2010, a acestor acțiuni de import, prima instanță a analizat realizarea

condiției preexistente referitoare la obiectul material care trebuie să fie

format din substanțele aflate sub control național (drogurile de risc și

drogurile de mare risc enumerate în tabelele MII, anexa la Legea nr. 143/2000).

Astfel, s-a arătat că

situația de fapt privitoare la expedierea coletelor de către martorul I.V.Ș.

din Bulgaria, la adresele de livrare indicate de către inculpatul S.C.N. care,

de asemenea, l-a instruit cu privire la procedura de preluare a mărfii la

sosirea în Bulgaria din China și cu privire la împărțirea acesteia în mai multe

pachete, este relevată de probele administrate în cauză, coletele fiind

interceptate de autoritățile bulgare care au expertizat conținutul acestora.

Conform înscrisurilor

comunicate de către autoritățile bulgare la solicitarea parchetului, primul

colet expediat cu scrisoare de însoțire nr. xxxxx de către martorul I.V.Ș. la

data de 10 mai 2010 unui destinatar din Ungaria, Budapesta, la o căsuță poștală

folosită de G.B. conținea cantitatea de 0,018 kg de metamfetamină, drog de mare

risc, ambalată în 10 pliculețe "Flower Magic Powder", fiind întocmit

Procesul-verbal de contravenție vamală împotriva făptuitorului necunoscut nr.

89 din 14 mai 2010, produsul fiind expertizat de Laboratorul Vamal Central prin

expertiza nr. 7 din 11 mai 2010.

Al doilea colet, cu

scrisoarea de însoțire nr. 4440980460, cu același expeditor și destinatar

martora M.D. conținea 3.446 bucăți de pliculețe din folie aluminiu, cu o

substanță albă sub formă de praf și 946 bucăți de pliculețe din folie aluminiu

cu inscripția "Insomnia 18 +". La Laboratorul Vamal Central s-a

efectuat expertiza nr. 9 din 11 mai 2010, conform căreia substanța din

plicurile fără inscripție este N-ethyklomohetamina, substanță inclusă pe lista

substanțelor cu grad ridicat de risc pentru sănătatea publică, Anexa 1 la art.

3 alin. (2) din Legea privind controlul substanțelor narcotice și

precursorilor.

La data de 15 mai

2010, funcționarii vamali de la Secția de depistare a traficului de droguri în

cadrul Vămii "Aeroport Sofia" au selectat pentru verificare coletul

expres al firmei DHL, destinat exportului în România, cu scrisoarea de însoțire

nr. xxx, având ca expeditor pe I.V.Ș. și ca destinatar pe M.D. La deschiderea

coletului cu marfa legal declarată "săruri de baie", funcționarii

vamali au descoperit 248 bucăți de pliculețe din folie aluminiu, conținând o

substanță albă sub formă de praf și 1.600 bucăți de pliculețe din folie de

aluminiu cu inscripția "Insomnia 18+". La Laboratorul Vamal Central

s-a efectuat expertiză chimică a substanței rezultând că pliculețele fără

inscripție conțin N-ethylamphetamina, care se regăsește în Anexa 1 la Legea

privind controlul substanțelor narcotice și precursorilor, cantitatea totală a

narcoticelor sintetice reținute fiind de 0,124 kg și că pliculețele cu

inscripție "Insomina" strictiy 18+" conțin cofeină/caffeine și o

a doua substanță, componentă care nu a putut fi identificată, deoarece nu se

regăsea în banca de date a Laboratorului Vamal Central, la acea dată.

Prin adresa Agenției

Vămilor - Direcția Vamală Centrală atașată la d.u.p. s-a precizat la

Laboratorul Vamal Central al Agenției Vămilor nu este un laborator autorizat,

or, față de aceasta împrejurare, de natură a afecta legalitatea respectivei

probe, s-a procedat la efectuarea, prin comisie rogatorie, a unei noi expertize

tehnico-științifice, realizată de către un laborator autorizat al Institutului

Național de Criminologie și Criminalistică de pe lângă Ministerul Afacerilor

Interne din Bulgaria.

Prin Raportul de

expertiză nr. 11/HAP/397 din 10 mai 2011 ce viza conținutul substanței din

trimiterea nr. xxx pentru care a fost întocmit actul de constatare a încălcării

prevederilor vamale nr. 92 din 20 septembrie 2010, s-a concluzionat că

substanța albă prăfoasă supusă analizei, conținută în cele 248 de ambalaje care

constituie obiectul nr. 1, este asemănătoare ca aspect exterior și compoziție

chimică, constatându-se existența a 4-metiletcatinon (4-MEC), greutatea netă

totală a celor 248 de pachețele fiind de 220,72 grame/0,89 grame pe pachețel,

iar, substanța albă prăfoasă supusă analizei, conținută în cele 1.600 de

ambalaje care constituie obiectul nr, 2, este asemănătoare ca aspect exterior

și compoziție chimică, constatându-se existența a

3,4-metilendioxi-a-pirolidinobutiofenonă (MDPBP) și cofeină, greutatea netă

totală a celor 1.600 de pachețele fiind de 768,00 grame/0,74 grame pe pachețel.

S-a reținut că

substanțele constatate 4-metiletcatinon (4-MEC) precum și

3,4-metilendioxi-oc-pirolidinobutiofenonă (MDPBP) nu figurau la data efectuării

confiscării în anexa la legea de control în domeniul substanțelor narcotice și

precursoarelor.

În conformitate cu

modificarea și completarea Legii de control în domeniul substanțelor narcotice

și precursoarelor (publicată în M. Of. nr. 12 din 08 februarie 2011),

4-metiletcatinon (4-MEC) precum și 3,4-metilendioxi-a-pirolidinobutiofenonă

(MDPBP) sunt supuse controlului în conformitate cu prevederile Anexei nr. 1 la

art. 3 alin. (2) - "Plante și substanțe cu grad mare de risc pentru

sănătatea publică" din cauza efectului nociv al abuzului în folosirea

acestora, fiind interzise a fi folosite în medicina umană și veterinară.

Totodată s-a mai

constatat că laboratorul nu dispune de substanțe-standard (etaloane) pentru

determinarea conținutului procentual al substanțelor dovedite.

Prin Raportul nr.

10/HAP-722 din 30 septembrie 2010, s-a constatat că greutatea netă medie a unui

pachețel din obiectul nr. 1.1. este de 0,48 g, greutatea netă totală a celor

3427 pachețele fiind de 1.644,98 g, fără să se constate existența unor

substanțe supuse controlului în conformitate cu prevederile Legii referitoare

la controlul substanțelor narcotice și precursoarelor, ci doar prezența

substanței 4-metil-etcatinon (2-etilamino-1-(4-metilfenil)-1-propanon.

Totodată, s-a mai

constatat că greutatea netă a substanței din pachețelul reprezentând obiectul

nr. 1.2 este de 4,75 g, fără să se constate existența unor substanțe supuse

controlului în conformitate cu prevederile Legii referitoare la controlul

substanțelor narcotice și precursoarelor, ci doar prezența substanței

4-metil-etcatinon (2-etilamino-1-(4-metilfenil)-1-propanon.

S-a mai constatat că

greutatea netă a substanței din cele 7 pachețele alese la întâmplare din

obiectul nr. 1.1. este de 0,41 g, 0,50 g, 0,48 g, 0,51 g, 0,49 g, 0,45 g și

0,49 g. Prin urmare, greutatea netă medie a unui pachețel este de 0,48 g.

Greutatea netă totală a celor 946 pachețele este de 454,08 g. în acestea nu s-a

constatat existența unor substanțe supuse controlului în conformitate cu

prevederile Legii referitoare la controlul substanțelor narcotice și

precursoarelor. În acestea s-a constatat prezența substanței MDPBP

4-metil-etcatinon (2-etilamino-1-(4-metilfenil)-1-propanon și a cofeinei.

Totodată, s-a

constatat că greutatea netă a substanței din cele 9 pachețele din obiectul nr.

3 este de 0,88 g, 0,96 g, 0,98 g, 0,95 g, 0,97 g, 0,92 iar greutatea netă

totală a celor 946 pachețele este de 454,08 g, iar în acestea nu s-a constatat

existența unor substanțe supuse controlului în conformitate cu prevederile

Legii referitoare la controlul substanțelor narcotice și precursoarelor. în

acestea s-a constatat prezența substanței 4-metil-metcatinon (mefedron).

S-a concluzionat că

în substanța albă prăfoasă supusă analizei, obiectele 1.1, 1.2, 2 și 3, nu s-a

constatat existența unor substanțe supuse controlului în conformitate cu

prevederile Legii referitoare la controlul substanțelor narcotice și

precursoarelor.

Prima instanță a

constatat că, deși în actul de sesizare, se arată că este întrunită condiția

dublei incriminări întrucât operațiunile de deținere și trafic de droguri

referitoare la metamfetamina și etyillamfetamina sunt sancționate de legea

bulgară în materie, respectiv art. 3 pct. 2 împreună cu Tabelul nr. 1 din Legea

privind controlul substanțelor narcotice și a precursorilor modificată și

completată, raportat la art. 354 lit. a), b) și c) C. pen. bulgar, față de

rezultatele celor două expertize efectuate, rezultă că această cerință nu este

realizata, substanțele constatate: 4 metil-etcatinon (4-MEC) și 3,4

metilendioxi-a-pirolidinobutiofenona (MDPBP) nefigurând la data confiscării în

anexa la Legea de control În domeniul substanțelor narcotice și precursorilor

și fiind supuse controlului doar în urma modificării și completării acestei

legi la data de 8 februarie 2011 și respectiv 4-metil-etcatinon (2

etilamina-1-(4-metilfenil)-1-propanon; (MDPBP) și cofeina și respectiv

4-metiletcatinon (4-MEC), nefiind de asemenea supuse în prezent controlului în

conformitate cu legea în materie din Bulgaria.

Dintre aceste

substanțe: 4-metil-etcatinon (2 etilamin-1-(4-metilfenil)-1-propanon; -MDPBP și

cofeina; metil-metcatinon (mefedion) din raportul nr. 10/HAP/722) și

4-metiletcatinon (4 MEC), 3,4 metilendioxi-a pirolidinobutiofenona (MDPBP) (din

raportul nr. 11/HAP/397 s-a constatat că doar substanța găsită în obiectul 3

supus expertizei 10/HAP/722, respectiv în 9 pachețele în greutate totală de

8,58 g și anume substanța 4-metil-metcatinon (mefednon) se regăsește între

substanțele introduse în Tabelul nr. I Anexă la Legea nr. 143/2000, prin O.U.G.

nr. 6/2010.

Astfel, s-a constatat

că, deși este adevărat că această substanță nu este supusă controlului în

conformitate cu prevederile Legii referitoare la controlul substanțelor

narcotice și precursorilor din Bulgaria, potrivit principiului personalității

legii penale, calificarea ca infracțiune a faptei săvârșite de un cetățean

român, și condițiile răspunderii penale a făptuitorului, prevăzute de legea

penală română, întrucât nu are importanță dacă legea locului săvârșirii faptei

o incriminează ca infracțiune și, pe cale de consecință, judecătorul fondului a

apreciat că dubla incriminare nu constituie o condiție de aplicare a legii

noastre.

Prin urmare, din cele

3 colete expediate spre România numai coletul cu scrisoarea de însoțire nr.

xxx, cu expeditor I.V.Ș. și destinatar G.B., în interiorul căruia s-a

descoperit un ceas (marfă declarată) ce conținea 10 bucăți de pliculețe din

folie de aluminiu cu inscripția "Flower Magic Powder", s-a constatat

că a conținut o substanță aflată sub control național (drog de mare risc

enumerat în Tabelul nr. l Anexă la Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost

modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010. Chiar dacă inițial s-a

apreciat, în urma probelor administrate în faza de urmărire penală, că această

substanță este metamfetamina, în urma completării probatoriului în fața

instanței a rezultat că substanța este 4-metil-metcatinon (mefedrona), de

asemenea considerată drog de mare risc, fiind introdusă în Tabelul nr. l, Anexa

a Legii nr. 143/2000.

Celelalte substanțe

constatate prin cele două rapoarte de expertiză efectuate pe parcursul

cercetării judecătorești nu se regăsesc printre substanțele supuse controlului

național, în condițiile legii privind prevenirea și combaterea traficului și

consumului ilicit de droguri, astfel cum aceasta a fost modificată și

completată succesiv.

Judecătorul fondului

a reținut, așadar, în sarcina inculpatului S.C.N. faptul că a dispus

transportul din China în România, tranzitând orașul Ruse din Bulgaria a unui

colet ce conținea 10 pachete în care s-a depistat prezența substanței

4-metil-metcotinon (mefedrona), substanță aflată sub control național în țara

noastră, marfa fiind primită în Bulgaria de către martorul I.V.Ș., care,

conform indicațiilor primite de la inculpatul S.C.N. a reambalat marfa în

pliculețe de plastic argintiu, primite anterior direct de la inculpat, în

București, și s-a deplasat la DHL de unde a expediat mai multe colete, printre

care și unul cu destinația Ungaria, la un individ zis G.B., cât și în România,

la București, pe numele inculpatului și concubinei acestuia M.D., adresele de

expediere și maniera în care trebuia să procedeze fiindu-i de către S.C.N.

În concluzie,

judecătorul fondului a constatat că fapta inculpatului S.C.N. de a lua măsuri,

în sensul obținerii de informații și date care să îi permită preluarea

cantității de 946,47 gr mefedrona (metilmetcatinona).

China pe teritoriul

României în perioada 3 februarie 2010 - 8 februarie 1010 (anterior intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 6/2010) întrunește elementele constitutive ale tentativei

la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 20

C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, având în vedere

și dispozițiile art. 13 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

Faptele săvârșite de

același inculpat constând în aceea că la data de 10 mai 2010 a încercat

introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat

rapid DHL, a unui colet cu scrisoarea de însoțire nr. xxx, conținând substanța

"4-metil-metcatinona (mefedrona), drog de mare risc înscris în Tabelul nr.

l Anexa la Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr.

6/2010, substanță expediată din orașul Ruse, Bulgaria în orașul Budapesta,

Ungaria, având menționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe

inculpatul I.V.Ș. și ca destinatar pe numitul G.B., întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc și

tentativă la trafic internațional ilicit de droguri de mare risc prevăzută de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 și art. 20

C. pen. (1969) raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 4 C. pen. (1969).

În condițiile în care

inculpatul a fost cel care a organizat acest transport, folosindu-se de

persoane interpuse: martorul I.V.Ș. și cetățeanul maghiar G.B., privitor la

care prin rechizitoriu s-a disjuns cauza, instanța de fond a reținut în sarcina

inculpatului și săvârșirea acestor fapte în modalitatea agravată prevăzută de

art. 10 din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește

faptele inculpatului, constând în aceea că, la data de 10 mai 2010 a încercat

introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat

rapid DHL, a unui colet cu scrisoarea de însoțire nr. xxx, conținând o

substanță despre care inițial s-a afirmat că ar fi etylamphetamina, drog de

mare risc, din orașul Ruse, Bulgaria în București, având menționat în acte ca

intermediar expeditor din Bulgaria pe martorul I.V.Ș. și ca destinatar pe

martora M.D., iar la data de 15 mai 2010 a încercat introducerea din China în

România, prin Bulgaria, prin același sistem a unui colet cu scrisoarea de

însoțire nr. xxx conținând o substanță despre care inițial s-a reținut că ar fi

etylamphetamina, drog de mare risc, din orașul Ruse Bulgaria în București,

având inscripționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe martorul

I.V.Ș. și ca destinatar pe inculpatul S.C.N., față de cele constatate prin

expertizele tehnico-științifice dispuse de către supuse controlului național și

înscrise în Tabelele Anexă ale Legii nr. 143/2000 cu completările și

modificările ulterioare, instanța de fond a constatat că nu poate fi angajată

răspunderea penală a inculpatului, nefiind realizată cerința expusa privitoare

la obiectul material al infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în

judecată, ceea ce conduce la concluzia ca respectivele fapte nu au caracter

penal.

În cazul faptelor

pentru care instanța a angajat răspunderea penală a inculpatului, Tribunalul a

constatat realizată și cerința laturii subiective, inculpatul cunoscând faptul

că substanțele ce formează obiectul acțiunilor sale fac parte din categoria

drogurilor, din probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile

inculpatului, cât și cele ale martorului I., dar și din înregistrările

convorbirilor telefonice purtate de inculpat și ale căror transcrieri se

regăsesc la dosarul cauzei, rezultând că acesta a avut cunoștință de

modificările legislative în materia drogurilor și, în concret, de faptul că

substanța ce formează obiectul material al acestor infracțiuni - mefedrona - a

fost inclusă pe lista substanțelor aflate sub control național prin O.U.G. nr.

6/2010.

Reținând existența

faptelor și a vinovăției inculpatului în săvârșirea acestora și ca fiind

realizate condițiile angajării răspunderii penale a inculpatului, judecătorul

fondului a dispus condamnarea acestuia pentru respectivele infracțiuni la

pedepse individualizate în conformitate cu criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen. (1969), respectând caracterul obligatoriu al acestora, precum

și caracteristica lor de pluralitate.

Pentru a evalua

gradul de pericol social al faptelor săvârșite, instanța de fond a reținut

modul în care s-au realizat concret acțiunile ce au constituit elementul

obiectiv al infracțiunii respective, precum și toate împrejurările ce îl

particularizează, caracterul și importanța obiectului lezat, dar și pus în

pericol prin săvârșirea faptelor, caracterul și gravitatea urmărilor, forma și

gradul vinovăției.

Față de conținutul

concret al acțiunilor întreprinse de inculpat, relevantă fiind acțiunea comisă

de acesta, în vederea preluării cantității de 946,47 grame mefedrona, astfel

cum a fost ea reținută de instanță în baza materialului probator, de întinderea

acțiunilor cu caracter ilicit comise de inculpat, în condițiile în care mare

parte din activitatea desfășurată excede ilicitului penal de cantitatea

efectivă de substanță ce s-a constatat a se încadra între cele supuse

controlului național, respectivele acțiuni fiind realizate în perioada imediat

următoare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 6/2010, judecătorul fondului a

constatat că se justifică aplicarea unor pedepse mai reduse, aceste

împrejurări, în ansamblul datelor cauzei, având valoarea unor elemente

ușurătoare, de natură a releva un pericol social mai scăzut al faptelor și o

periculozitate mai mică a făptuitorului, în condițiile în care nici celelalte

date ce îl caracterizează pe acesta nu anulează valoarea atenuantă a

împrejurărilor anterior expuse.

În acest sens,

instanța de fond a apreciat că atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul

procesului penal nu justifică înlăturarea circumstanțelor atenuante și că

atitudinea inculpatului, ce derivă din instinctul de conservare, nu trebuie

sancționată în acest caz, neputând fi folosită ca temei pentru aplicarea unei

pedepse mai mari.

În condițiile în care

în sarcina inculpatului a fost reținută săvârșirea în concurs a mai multor

infracțiuni ce sunt caracterizate printr-un pericol social apropiat de cel al

infracțiunii sancționate cu pedeapsa de bază, s-a apreciat că se impune

sporirea acesteia, pentru ca în acest mod cuantumul pedepsei globale să fie

suficient pentru reeducarea infractorului.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat apel de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, DIICOT și inculpatul S.C.N., criticând-o sub aspectul nelegalității

și netemeiniciei.

În apelul parchetului

au fost criticate: a) greșita achitare a inculpatului S.C.N., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 4 C. pen. (1969) și de art. 20 C. pen.

(1969) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 4 C. pen. (1969), avându-se în vedere că

substanțele vizate sunt considerate droguri, în spiritul Legii nr. 143/2000

(expertizele efectuate), cât și în considerarea înscrisurilor atașate dosarului

de către autoritățile bulgare; b) greșita individualizare judiciară, în sensul

că instanța de fond a aplicat pedepse prea mici, care nu respectă criteriile

prevăzute în art. 72 și art. 52 C. pen. (1969).

În apelul

inculpatului S.C.N. au fost criticate: a) încălcarea dispozițiilor art. 317 C.

proc. pen. (1968), cu consecința restituirii cauzei procurorului, întrucât că

prima instanță a dat o altă apreciere faptelor în raport cu probele

administrate; b) greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 - fapta constând în trimiterea

unui colet în Ungaria -, în condițiile în care la acel moment, substanțele

respective nu erau interzise, solicitându-se achitarea în baza art. 10 lit. d)

C. proc. pen. (1968); d) greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, în condițiile în care acesta s-a desistat, refuzând să mai

intre în posesia coletului; e)nesoluționarea unor cereri vizând acte de

urmărire penală, aspecte ce au influența greșita soluție de condamnare; f)

nulitatea expertizei efectuate în faza urmăririi penale, invocându-se

dispozițiile art. 64 lit. b) C. proc. pen. (1968).

Prin Decizia penală

nr. 254/A din 22 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT și de inculpatul S.C.N.

împotriva sentinței penală a instanței de fond.

Pentru a decide

astfel, examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât și

din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. (1968), Curtea a reținut

următoarele:

Referitor la apelul

formulat de parchet, s-a reținut că, în speță, în mod corect, instanța de fond

a constatat că nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului, în ceea

ce privește faptele inculpatului, constând în aceea că, la data de 10 mai 2010

a încercat să introducă din China, în România, prin sistemul de curierat rapid

DHL, a unui colet cu scrisoarea de însoțire nr. xxxx, conținând o substanță

despre care inițial s-a afirmat că ar fi etylamphetamina, drog de mare risc,

din orașul Ruse Bulgaria în București, având menționat în acte ca intermediar

expeditor din Bulgaria pe martorul I.V.Ș. și ca destinatar pe martora M.D., iar

la data de 15 mai 2010 a încercat introducerea din China în România, prin

Bulgaria, prin același sistem a unui colet cu scrisoarea de însoțire nr. xxxx

conținând o substanță despre care inițial s-a reținut ca ar fi etylamphetamina,

drog de mare risc, din orașul Ruse Bulgaria în București, având inscripționat

în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe martorul I.V.Ș. și ca

destinatar pe inculpatul S.C.N., față de cele constatate prin expertizele

tehnico-științifice dispuse în timpul cercetării judecătorești, privitor la

substanțele conținute, ce nu se regăsesc printre cele supuse controlului

național și înscrise în tabelele anexa ale Legii 143/2000 cu completările și

modificările ulterioare.

În ceea ce privește

cel de-al doilea motiv de apel al parchetului privind greșita individualizare a

sancțiunilor aplicate inculpatului, Curtea a constatat că, din actele și

lucrările dosarului și raportat la criteriile art. 72 C. pen. (1969),

judecătorul fondului a făcut o corectă apreciere a circumstanțelor personale,

în raport de care a și aplicat dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen. (1969)

și, ca o consecință, dispozițiile art. 76 C. pen. (1969), având în vedere

ansamblul datelor cauzei, dând acestora valoare de elemente ușurătoare, de

natură a releva un pericol social mai scăzut al faptelor și o periculozitate

mai mică a făptuitorului, în condițiile în care nici datele personale nu anulează

valoarea atenuantă a împrejurărilor anterior reținute, aplicând o pedeapsă sub

minimul special prevăzut de lege, pedeapsă de natură a-și atinge scopul

prevăzut la art. 52 C. pen. (1969), atât prin cuantum, cât și prin modalitatea

de executare.

În ceea ce privește

motivul de apel al inculpatului S.C.N. Referitor la greșita sa condamnare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, fără a se face aplicarea art. 334 C. proc. pen. (1968), Curtea a

constatat că instanța de fond nu a făcut o schimbarea de încadrare juridică,

atunci când a făcut referire la art. 13 din Legea nr. 143/2000, raportat la

infracțiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât acest text de lege nu reglementează o

infracțiune, ci definește noțiunea de tentativă, în conținutul căreia sunt

asimilate și actele preparatorii.

Referitor la motivul

de apel privind greșita sa condamnare pentru fapta constând în trimiterea unui

colet în Ungaria - scrisoare de însoțire nr. xxx -, Curtea a constatat că, din

actele și lucrările dosarului, rezultă, fără dubii, vinovăția inculpatului,

acesta fiind cel care a organizat transportul, folosindu-se de persoane

interpuse - martorul I.V.Ș. și cetățeanul maghiar G.B., iar faptul că

respectivul colet nu a ajuns la destinație nu i se datorează, în sensul că

inculpatul ar fi întreprins vreo acțiune conștientă care să constituie

desistarea sa.

În atare condiții,

Curtea a constatat că, în mod întemeiat, instanța de fond a constatat

săvârșirea faptelor în modalitatea agravantă prevăzută de art 10 din Legea nr.

143/2000, astfel că reținerea acestor dispoziții se impunea.

Referitor la apărarea

inculpatului, Curtea a apreciat-o ca fiind pur formală, odată ce fapta a fost

probată ca fiind săvârșită la 10 mai 2010, iar actul normativ sus-menționat a

intrat în vigoare în data de 15 februarie 1010 (M. Of. nr. 100/15 februarie

2010).

În ceea ce privește

critica formulată de inculpat referitoare la nesoluționarea unor cereri vizând

urmărirea penală, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă și

corespunzătoare analiză a faptelor săvârșite de către acesta, explicitând

detaliat toate elementele activității infracționale de natură a atrage

vinovăția inculpatului, astfel că solicitarea apărării, în sensul achitării -

pentru motivele susținute - nu au corespondent în realitate, urmând a fi

respinse ca atare.

Referitor la critica

privind nulitatea expertizei efectuate în faza de urmărire penală, instanța de

apel a reținut că expertiza efectuată de autoritățile judiciare române în

această fază a procesului penal a concluzionat, fără dubii, că acestea

pachetele conțineau droguri incriminate de legea română, inclusiv la momentul

desfășurării activității infracționale, existând o serie de dovezi - martori,

interceptări convorbiri telefonice.

Tot astfel,

solicitarea inculpatului, prin ultimele două motive de apel, în sensul

restituirii cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale, nefiind

probe concludente împotriva inculpatului, Curtea a constatat că această cerere

este nefondată, întrucât atât la instanța de fond, cât și în apel au fost

făcute toate demersurile pentru administrarea probatoriului solicitat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.C.N.

Recurentul inculpat

S.C.N. a susținut, în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 18 aprilie 2014 și

cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile

art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. (1968) că, în mod greșit, a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. (1969)

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și cu reținerea art.

13 alin. (1) și (2) din același act normativ, nefiind întrunite elementele constitutive

ale acesteia - lipsind latura obiectivă, respectiv elementul material -

întrucât nu a săvârșit acte pregătitoare pentru comiterea infracțiunii și, deși

în rechizitoriu nu s-a făcut referire la incidența dispozițiilor art. 13 din

Legea nr. 143/2000, prima instanță nu a pus în discuție extinderea procesului

penal și cu privire la alte fapte, motiv pentru care a solicitat achitarea sa,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

(1968).

Recurentul inculpat

S.C.N. a susținut, atât prin motivele scrise, cât și cu ocazia dezbaterilor,

că, în mod greșit, a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de

legea penală, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. (1969)

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. (1969), constând în introducerea coletului

din China, în Bulgaria, întrucât trebuiau luate în considerare numai probele

administrate după declanșarea procedurii de comisie rogatorie la data de 13

ianuarie 2011, iar nu și expertiza realizată la data de 30 septembrie 2010 care

nu îndeplinea condițiile de legalitate prevăzute de Legea nr. 302/2004, motiv

pentru care s-a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b) C. proc. pen. (1968).

Prin prisma aceluiași

caz de casare, s-a solicitat, prin motivele scrise (filele 11-19 și 21)

achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

b) C. proc. pen. (1968) pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr.

143/2000 (art. 9 în prezent), întrucât actuala reglementare nu mai prevede

"organizarea" ca modalitate agravantă de săvârșire a infracțiunilor

prevăzute de art. 2 - 5 din Legea nr. 143/2000.

Invocând temeiul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. (1968),

recurentul a susținut, prin motivele scrise cât și cu ocazia dezbaterilor, că

pedepsele stabilite de instanțele inferioare sunt nelegale întrucât se impune

aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere

denunțul formulat, dar a solicitat și aplicarea art. 5 C. pen., în raport de

limitele de pedeapsă prevăzute de actuala reglementare considerată ca fiind

lege penală mai favorabilă -, dar și de circumstanțele reale și personale ale

inculpatului.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul

declarat de inculpatul S.C.N. ca fiind întemeiat însă în limitele ce se vor

arăta și pentru următoarele considerente:

prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată

că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a

abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 recursul este cel reglementat

de prevederile art. 385

1

- art. 385

19

din legea de

procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii

cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alineatul 2 că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art.

385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului

declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța

nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare

prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care

le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin

amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de

atac, doar la chestiuni de drept.

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 13 C.

proc. pen., invocate de recurentul inculpat S.C.N., se constată că,

într-adevăr, acestea au fost menținute și nu au suferit nicio modificare sub

aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, temeiul de casare de la pct. 12 al

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. a fost exclus din categoria

motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară,

pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen.

Analizând

îndeplinirea acestei cerințe, Înalta Curte constată că recurentul inculpat

S.C.N. și-a motivat recursul la data de 18 aprilie 2014, cu respectarea

termenului prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin. (2

1

)

C. proc. pen.

Referitor la prima

critică formulată de recurentul inculpat, circumscrisă cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct, 12 C. proc. pen. și care

vizează lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de reținerea

art. 13 alin. (1) și (2) din același act normativ (lipsind latura obiectivă,

respectiv elementul material, întrucât nu a săvârșit acte pregătitoare pentru

comiterea infracțiunii), Înalta Curte constată, că, prin formularea acesteia,

inculpatul contestă, în realitate, probele administrate în cauză și situația de

fapt reținută de instanțele inferioare - așa cum, de altfel, apărătorul său

ales a și precizat, în mod expres cu ocazia dezbaterilor -, încercând să

acrediteze ideea că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă

dubii cu privire la vinovăția inculpatului, situație care nu se încadrează,

însă, în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului

de casare de la pct. 18 al art. 385

9

C. proc. pen., în redactarea

anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea

instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt

stabilită de instanțele de fond, însă numai în ipoteza existenței unei erori

grave de fapt.

Însă, în realizarea

scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de

recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ

menționat, context în care critica formulată de recurent nu mai poate face

obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata în

recurs limitându-se, așa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept,

nu și la erori de fapt cum este cea invocată de inculpat.

În ceea ce privește

critica circumscrisă temeiului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 13 C. proc. pen. (care face parte dintre cele ce pot fi luate

întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 385

10

alin. (2

1

)

raportat la art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.), Înalta Curte

constată că, susținerile sale în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care

nu este prevăzută de legea penală întrucât trebuiau luate în considerare numai

probele administrate după declanșarea procedurii de comisie rogatorie la data

de 13 ianuarie 2011, iar nu și expertiza realizată anterior, vizează, în

concret, greșita stabilire a situației de fapt, pe baza interpretării eronate a

probatoriului, aspecte care nu reprezintă și nu pun în discuție chestiuni de

legalitate, putând eventual constitui cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii

nr. 2/2013, dar care, așa cum s-a arătat anterior, a fost abrogat expres prin

actul normativ menționat, astfel încât susținerile circumscrise acestui motiv

de recurs nu mai pot face obiectul analizei de către Înalta Curte în calea de

atac promovată de inculpat.

În ceea ce privește

critica circumscrisă aceluiași caz de casare - prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. -, în sensul că pedepsele stabilite pentru infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului sunt nelegale, Înalta Curte constată că

aceasta este întemeiată, în cauză, impunându-se aplicarea dispozițiilor art. 19

din Legea nr. 682/2002, având în vedere denunțul formulat de recurent.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor,

persoana care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi

penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la

răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni

beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Examinând cauza,

Înalta Curte constată că prin Adresa din 20 octombrie 2014, emisă de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura centrală s-a

comunicat faptul că, urmare a denunțului formulat de numitul S.C.N., prin

rechizitoriul emis la data de 10 octombrie 2014 s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului C.B.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.

(1) C. pen.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că sunt date suficiente care să ateste implicarea

inculpatului în prinderea altor inculpați și reținerea beneficiului prevăzut de

art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În consecință

pedepsele apli