ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2907/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 524 din data de 5 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) art. 76 lit. b) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul S.C.N. la o pedeapsa de 3 ani închisoare, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4 C. pen. (1969), raportat la art. 74 alin. (2) și 76 lit. a) C. pen. (1969), a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4 C. pen. (1969) raportat la art. 74 alin. (2) și 76 lit. b) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 4 ani închisoare, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen.

(1969) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. (1969) raportat la art. 74 alin. (2) și 76 lit. a) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani închisoare, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 2 alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (1) și (2) din aceeași lege, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

(1969), pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 - 34 lit. b) și 35 C. pen. (1969), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 1 an, pedeapsa finală fiind de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor pedeapsă complementară obligatorie, făcându-se aplicarea art. 71 C. pen. (1969) și fiind interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe perioada executării pedepsei închisorii. Conform art. 350 C. proc. pen. (1968), a fost menținută starea de arest a inculpatului și, în baza art. 88 C. pen. (1969), s-a computat din durata pedepsei pronunțate reținerea și arestarea preventivă de la 2 septembrie 2010 la zi.

În temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. (1968), s-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 4 C. pen. (1969) și de art. 20 C. pen. (1969), raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 4 C. pen. (1969). În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 18 alin. (1) din aceeași lege, s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantității de mefedronă, drog de mare risc, rămasă în urma efectuării rapoartelor de constatare tehnico-științifică în prezenta cauză, cu păstrarea contraprobelor.

În baza art. 191 C. proc. pen. (1968), a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 15.000 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, analizând întregul material probator administrat pe parcursul urmăririi penale și cu ocazia cercetării judecătorești, a reținut următoarea situație de fapt: La data de 23 martie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT a fost sesizat de către Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciul Antidrog, cu privire la existența unor indicii temeinice referitor la realizarea unor activități de trafic ilicit de droguri de mare risc, fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de trafic internațional ilicit de droguri de mare risc, fapte prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, de către inculpatul S.N.C.

și alții, constând în aceea că acesta a introdus din China pe teritoriul României, prin Vama Otopeni, un colet poștal conținând droguri de mare risc (raport de constatare tehnico-științifică nr. 917.413 din 22 martie 2010 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române), respectiv cantitatea de 9,47 grame 4-Metilmetcatinona (Mefedronă), substanță care face parte din Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000, modificată și completată.

Pe numele inculpatului a mai fost expediată din China o pungă din material plastic de culoare argintie, lipită cu bandă adezivă tip scotch de culoare galbenă în care se află o substanță cristalină de culoare albă, având cantitatea de 937 grame, din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 917441 din 26 martie 2010 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române rezultând că este Metilmetcatinona (Mefedronă), substanță care face parte din Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000, fiind drog de mare risc. Prin Rezoluția nr. 132 din 23 martie 2010, ora 14:30 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, emisă în Dosarul nr. 83/D/P/2010, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul S.C.N.

Privitor la introducerea în țară a acestor substanțe, față de momentul în care a fost realizată, s-a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale. Instanța a fost însă sesizată în ceea ce-l privește pe inculpat cu săvârșirea în forma tentativei a infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, constând în aceea că, în cursul lunii martie 2010, a încercat preluarea cantității totale de 946,47 gr (937 gr și 9,47 gr. Mefedronă (metihylmetcatinona) de la firma de curierat rapid DHL România, droguri pe care Ie-a introdus din China pe teritoriul României în perioada 3 februarie 2010 - 8 februarie 2010. Din cuprinsul actului de sesizare nu a rezultat însă maniera concretă în care a acționat inculpatul, în ce au constat demersurile acestuia, "încercările" sale de a prelua respectivele droguri.

Privitor la această acuzație inculpatul a declarat în mod constant că, într-adevăr, a comandat respectivele substanțe în China, însă înainte de interzicerea lor, respectiv în ianuarie 2010, însă a refuzat să preia respectiva cantitate livrată în luna martie 2010 pe numele lui, întrucât știa că la acel moment mefedronă era interzisă de lege. Parchetul a susținut că apărările inculpatului sunt nesincere, întrucât coletul a intrat în țară la DHL România, la începutul lunii februarie 2010 și că motivul pentru care acesta a renunțat la ridicarea coletului a fost acela că a sesizat o greșeală, respectiv faptul că acel colet figura deja livrat pe internet către o altă persoană, iar ulterior a fost reintrodus la livrare pe numele său.

Argumentele pot fi reținute ca situație de fapt, însă ele nu atestă în niciun mod că inculpatul ar fi făcut vreun demers în martie 2010 în vederea ridicării respectivului colet. Pentru a se proba activitatea infracțională a inculpatului, prin Ordonanța nr. 83/D/P/2010 (Autorizația nr. 47/A din 23 martie 2010) s-a dispus autorizarea investigatorilor sub acoperire "M.S."- nume de cod și "P.M." - nume de cod și autorizarea efectuării unei livrări supravegheate (Autorizația nr. 48/A din 23 martie 2010), cu substituirea totală a drogurilor de mare risc, respectiv a cantității de aproximativ 1,5 kilograme de 4-Metilmetcatinona (Mefedronă), pe cale rutieră, de către Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciul Antidrog, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și al Administrației Naționale a Vămilor.

Așa cum a rezultat din procesul-verbal întocmit de către "investigatorul sub acoperire "P.M.", acesta a procedat la efectuarea livrării pachetului destinat inculpatului, fără însă a găsi vreo persoană la respectiva adresă, deși a încercat procedura de mai multe ori la intervale diferite și, totodată, i-a solicitat agentului de serviciu să ia legătura cu inculpatul la nr. de telefon înscris pe AWB-ul pachetului și să-l întrebe când poate fi găsit la domiciliu.

Contactat telefonic, inculpatul a declarat că nu este acasă, nu știe despre ce pachet este vorba, a cerut nr. AWB și a spus că va reveni cu un telefon imediat pentru a comunica o nouă adresă de livrare și, întrucât, nu a mai sunat înapoi, a fost contactat din nou de către agentul DHL, conform procedurii, iar inculpatul i-a comunicat agentului că dorește livrarea pachetului la o altă adresă, poate în alt oraș sau țară, fără însă a da o adresă certă, spunând că va reveni cu un telefon, fără a mai face aceasta, astfel încât, conform procedurilor interne DHL, pachetul trebuia să fie ridicat de către destinatar de la un centru DHL. Deși a fost anunțat că pachetul se afla la punctul de lucru al DHL din Bd.

U, inculpatul nu s-a prezentat pentru livrarea pachetului nici în data de 31 martie 2010 și nici în data de 1 aprilie 2010 și nici nu a anunțat că va renunța la pachet. Aspectele relatate de către investigatorul sub acoperire, au rezultat și din procesele-verbale cu notele de redare ale convorbirilor telefonice interceptate în mod autorizat aflate la d.u.p. Prima instanță a arătat că infracțiunea pentru care se solicită condamnarea inculpatului, în modalitatea descrisă de parchet, este o infracțiune comisivă, deci trebuie să constea în săvârșirea unui act pe care legea îl interzice. S-a apreciat că, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, nu s-a putut stabili existența unei asemenea acțiuni, ce ar putea constitui una din modalitățile faptice în care se poate realiza alternativ conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Pe de altă parte, însă, inculpatul s-a interesat de respectivul colet și de posibilitatea expedierii lui în Bulgaria, susținând operatoarei DHL că s-ar afla în acea țară și întrebând dacă este posibil ca plata pentru acest serviciu (al direcționării către o altă adresă din Bulgaria) să fie făcută la destinație, precizându-i-se că nu este posibil, fiind necesară prezența unei persoane la sediul DHL care să cunoască AWB-ul coletului și să indice adresa de destinație.

Prima instanță a constatat că această convorbire telefonică, chiar dacă nu poate fi considerată un act de executare, întrucât acțiunea nu ar fi aptă prin ea însăși, să realizeze elementul material al infracțiunii, fără a fi necesare și alte acțiuni, este un act de pregătire comis în vederea realizării hotărârii infracționale, întrucât în doctrină și jurisprudență aceste acte preparatorii reprezintă prima faza a perioadei externe a activității infracționale și pot consta în o serie de acte, activități de procurare de date, informații ori adaptare a mijloacelor sau instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea infracțiunii, ca și de creare a condițiilor favorabile săvârșirii acesteia, putând fi circumscrise și actele de pregătire morală, ce constau în culegerea de date, informații cu privire la săvârșirea infracțiunii.

Tribunalul a arătat că activitatea desfășurată de inculpat îndeplinește condițiile necesare pentru a fi considerată un act de pregătire a infracțiunii, întrucât, din conținutul acesteia rezultă neîndoielnic că este efectuată pentru săvârșirea infracțiunii, concretizându-se într-o activitate obiectivă de creare a condițiilor pentru săvârșirea infracțiunii, astfel încât, s-a apreciat ca fiind realizate cerințele angajării răspunderii penale a inculpatului pentru această faptă având în vedere că, în cazul infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, actele preparatorii sunt posibile și se pedepsesc, fiind asimilate ca regim sancționator tentativei. S-a mai constatat că existența rezoluției infracționale rezultă și din convorbirea telefonică purtată de către inculpat, ulterior discuției cu lucrătoarea de la DHL, cu numitul P.D.

căruia îi comunică că se duce în acea zi (30 martie 2010) la DHL cu intenția de a a ridica acel colet. În ceea ce privește celelalte acțiuni reținute în sarcina inculpatului, constând în încercarea de a introduce din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid DHL mai multe colete conținând droguri de mare risc (methamorfetamina) și de risc (ethylamphetamina), precum și în organizarea, în cursul lunilor aprilie - mai 2010, a acestor acțiuni de import, prima instanță a analizat realizarea condiției preexistente referitoare la obiectul material care trebuie să fie format din substanțele aflate sub control național (drogurile de risc și drogurile de mare risc enumerate în tabelele MII, anexa la Legea nr. 143/2000).

Astfel, s-a arătat că situația de fapt privitoare la expedierea coletelor de către martorul I.V.Ș. din Bulgaria, la adresele de livrare indicate de către inculpatul S.C.N. care, de asemenea, l-a instruit cu privire la procedura de preluare a mărfii la sosirea în Bulgaria din China și cu privire la împărțirea acesteia în mai multe pachete, este relevată de probele administrate în cauză, coletele fiind interceptate de autoritățile bulgare care au expertizat conținutul acestora. Conform înscrisurilor comunicate de către autoritățile bulgare la solicitarea parchetului, primul colet expediat cu scrisoare de însoțire nr. xxxxx de către martorul I.V.Ș. la data de 10 mai 2010 unui destinatar din Ungaria, Budapesta, la o căsuță poștală folosită de G.B.

conținea cantitatea de 0,018 kg de metamfetamină, drog de mare risc, ambalată în 10 pliculețe "Flower Magic Powder", fiind întocmit Procesul-verbal de contravenție vamală împotriva făptuitorului necunoscut nr. 89 din 14 mai 2010, produsul fiind expertizat de Laboratorul Vamal Central prin expertiza nr. 7 din 11 mai 2010. Al doilea colet, cu scrisoarea de însoțire nr. 4440980460, cu același expeditor și destinatar martora M.D. conținea 3.446 bucăți de pliculețe din folie aluminiu, cu o substanță albă sub formă de praf și 946 bucăți de pliculețe din folie aluminiu cu inscripția "Insomnia 18 +". La Laboratorul Vamal Central s-a efectuat expertiza nr. 9 din 11 mai 2010, conform căreia substanța din plicurile fără inscripție este N-ethyklomohetamina, substanță inclusă pe lista substanțelor cu grad ridicat de risc pentru sănătatea publică, Anexa 1 la art. 3 alin. (2) din Legea privind controlul substanțelor narcotice și precursorilor.

La data de 15 mai 2010, funcționarii vamali de la Secția de depistare a traficului de droguri în cadrul Vămii "Aeroport Sofia" au selectat pentru verificare coletul expres al firmei DHL, destinat exportului în România, cu scrisoarea de însoțire nr. xxx, având ca expeditor pe I.V.Ș. și ca destinatar pe M.D.

La deschiderea coletului cu marfa legal declarată "săruri de baie", funcționarii vamali au descoperit 248 bucăți de pliculețe din folie aluminiu, conținând o substanță albă sub formă de praf și 1.600 bucăți de pliculețe din folie de aluminiu cu inscripția "Insomnia 18+". La Laboratorul Vamal Central s-a efectuat expertiză chimică a substanței rezultând că pliculețele fără inscripție conțin N-ethylamphetamina, care se regăsește în Anexa 1 la Legea privind controlul substanțelor narcotice și precursorilor, cantitatea totală a narcoticelor sintetice reținute fiind de 0,124 kg și că pliculețele cu inscripție "Insomina" strictiy 18+" conțin cofeină/caffeine și o a doua substanță, componentă care nu a putut fi identificată, deoarece nu se regăsea în banca de date a Laboratorului Vamal Central, la acea dată.

Prin adresa Agenției Vămilor - Direcția Vamală Centrală atașată la d.u.p. s-a precizat la Laboratorul Vamal Central al Agenției Vămilor nu este un laborator autorizat, or, față de aceasta împrejurare, de natură a afecta legalitatea respectivei probe, s-a procedat la efectuarea, prin comisie rogatorie, a unei noi expertize tehnico-științifice, realizată de către un laborator autorizat al Institutului Național de Criminologie și Criminalistică de pe lângă Ministerul Afacerilor Interne din Bulgaria.

Prin Raportul de expertiză nr. 11/HAP/397 din 10 mai 2011 ce viza conținutul substanței din trimiterea nr. xxx pentru care a fost întocmit actul de constatare a încălcării prevederilor vamale nr. 92 din 20 septembrie 2010, s-a concluzionat că substanța albă prăfoasă supusă analizei, conținută în cele 248 de ambalaje care constituie obiectul nr. 1, este asemănătoare ca aspect exterior și compoziție chimică, constatându-se existența a 4-metiletcatinon (4-MEC), greutatea netă totală a celor 248 de pachețele fiind de 220,72 grame/0,89 grame pe pachețel, iar, substanța albă prăfoasă supusă analizei, conținută în cele 1.600 de ambalaje care constituie obiectul nr, 2, este asemănătoare ca aspect exterior și compoziție chimică, constatându-se existența a 3,4-metilendioxi-a-pirolidinobutiofenonă (MDPBP) și cofeină, greutatea netă totală a celor 1.600 de pachețele fiind de 768,00 grame/0,74 grame pe pachețel.

S-a reținut că substanțele constatate 4-metiletcatinon (4-MEC) precum și 3,4-metilendioxi-oc-pirolidinobutiofenonă (MDPBP) nu figurau la data efectuării confiscării în anexa la legea de control în domeniul substanțelor narcotice și precursoarelor. În conformitate cu modificarea și completarea Legii de control în domeniul substanțelor narcotice și precursoarelor (publicată în M. Of. nr. 12 din 08 februarie 2011), 4-metiletcatinon (4-MEC) precum și 3,4-metilendioxi-a-pirolidinobutiofenonă (MDPBP) sunt supuse controlului în conformitate cu prevederile Anexei nr. 1 la art. 3 alin. (2) - "Plante și substanțe cu grad mare de risc pentru sănătatea publică" din cauza efectului nociv al abuzului în folosirea acestora, fiind interzise a fi folosite în medicina umană și veterinară.

Totodată s-a mai constatat că laboratorul nu dispune de substanțe-standard (etaloane) pentru determinarea conținutului procentual al substanțelor dovedite. Prin Raportul nr. 10/HAP-722 din 30 septembrie 2010, s-a constatat că greutatea netă medie a unui pachețel din obiectul nr. 1.1. este de 0,48 g, greutatea netă totală a celor 3427 pachețele fiind de 1.644,98 g, fără să se constate existența unor substanțe supuse controlului în conformitate cu prevederile Legii referitoare la controlul substanțelor narcotice și precursoarelor, ci doar prezența substanței 4-metil-etcatinon (2-etilamino-1-(4-metilfenil)-1-propanon.

Totodată, s-a mai constatat că greutatea netă a substanței din pachețelul reprezentând obiectul nr. 1.2 este de 4,75 g, fără să se constate existența unor substanțe supuse controlului în conformitate cu prevederile Legii referitoare la controlul substanțelor narcotice și precursoarelor, ci doar prezența substanței 4-metil-etcatinon (2-etilamino-1-(4-metilfenil)-1-propanon. S-a mai constatat că greutatea netă a substanței din cele 7 pachețele alese la întâmplare din obiectul nr. 1.1. este de 0,41 g, 0,50 g, 0,48 g, 0,51 g, 0,49 g, 0,45 g și 0,49 g. Prin urmare, greutatea netă medie a unui pachețel este de 0,48 g. Greutatea netă totală a celor 946 pachețele este de 454,08 g. în acestea nu s-a constatat existența unor substanțe supuse controlului în conformitate cu prevederile Legii referitoare la controlul substanțelor narcotice și precursoarelor.

În acestea s-a constatat prezența substanței MDPBP 4-metil-etcatinon (2-etilamino-1-(4-metilfenil)-1-propanon și a cofeinei. Totodată, s-a constatat că greutatea netă a substanței din cele 9 pachețele din obiectul nr. 3 este de 0,88 g, 0,96 g, 0,98 g, 0,95 g, 0,97 g, 0,92 iar greutatea netă totală a celor 946 pachețele este de 454,08 g, iar în acestea nu s-a constatat existența unor substanțe supuse controlului în conformitate cu prevederile Legii referitoare la controlul substanțelor narcotice și precursoarelor. în acestea s-a constatat prezența substanței 4-metil-metcatinon (mefedron). S-a concluzionat că în substanța albă prăfoasă supusă analizei, obiectele 1.1, 1.2, 2 și 3, nu s-a constatat existența unor substanțe supuse controlului în conformitate cu prevederile Legii referitoare la controlul substanțelor narcotice și precursoarelor.

Prima instanță a constatat că, deși în actul de sesizare, se arată că este întrunită condiția dublei incriminări întrucât operațiunile de deținere și trafic de droguri referitoare la metamfetamina și etyillamfetamina sunt sancționate de legea bulgară în materie, respectiv art. 3 pct. 2 împreună cu Tabelul nr. 1 din Legea privind controlul substanțelor narcotice și a precursorilor modificată și completată, raportat la art. 354 lit. a), b) și c) C. pen.

bulgar, față de rezultatele celor două expertize efectuate, rezultă că această cerință nu este realizata, substanțele constatate: 4 metil-etcatinon (4-MEC) și 3,4 metilendioxi-a-pirolidinobutiofenona (MDPBP) nefigurând la data confiscării în anexa la Legea de control În domeniul substanțelor narcotice și precursorilor și fiind supuse controlului doar în urma modificării și completării acestei legi la data de 8 februarie 2011 și respectiv 4-metil-etcatinon (2 etilamina-1-(4-metilfenil)-1-propanon; (MDPBP) și cofeina și respectiv 4-metiletcatinon (4-MEC), nefiind de asemenea supuse în prezent controlului în conformitate cu legea în materie din Bulgaria.

Dintre aceste substanțe: 4-metil-etcatinon (2 etilamin-1-(4-metilfenil)-1-propanon; -MDPBP și cofeina; metil-metcatinon (mefedion) din raportul nr. 10/HAP/722) și 4-metiletcatinon (4 MEC), 3,4 metilendioxi-a pirolidinobutiofenona (MDPBP) (din raportul nr. 11/HAP/397 s-a constatat că doar substanța găsită în obiectul 3 supus expertizei 10/HAP/722, respectiv în 9 pachețele în greutate totală de 8,58 g și anume substanța 4-metil-metcatinon (mefednon) se regăsește între substanțele introduse în Tabelul nr. I Anexă la Legea nr. 143/2000, prin O.U.G. nr. 6/2010.

Astfel, s-a constatat că, deși este adevărat că această substanță nu este supusă controlului în conformitate cu prevederile Legii referitoare la controlul substanțelor narcotice și precursorilor din Bulgaria, potrivit principiului personalității legii penale, calificarea ca infracțiune a faptei săvârșite de un cetățean român, și condițiile răspunderii penale a făptuitorului, prevăzute de legea penală română, întrucât nu are importanță dacă legea locului săvârșirii faptei o incriminează ca infracțiune și, pe cale de consecință, judecătorul fondului a apreciat că dubla incriminare nu constituie o condiție de aplicare a legii noastre. Prin urmare, din cele 3 colete expediate spre România numai coletul cu scrisoarea de însoțire nr. xxx, cu expeditor I.V.Ș.

și destinatar G.B., în interiorul căruia s-a descoperit un ceas (marfă declarată) ce conținea 10 bucăți de pliculețe din folie de aluminiu cu inscripția "Flower Magic Powder", s-a constatat că a conținut o substanță aflată sub control național (drog de mare risc enumerat în Tabelul nr. l Anexă la Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010. Chiar dacă inițial s-a apreciat, în urma probelor administrate în faza de urmărire penală, că această substanță este metamfetamina, în urma completării probatoriului în fața instanței a rezultat că substanța este 4-metil-metcatinon (mefedrona), de asemenea considerată drog de mare risc, fiind introdusă în Tabelul nr. l, Anexa a Legii nr. 143/2000.

Celelalte substanțe constatate prin cele două rapoarte de expertiză efectuate pe parcursul cercetării judecătorești nu se regăsesc printre substanțele supuse controlului național, în condițiile legii privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, astfel cum aceasta a fost modificată și completată succesiv. Judecătorul fondului a reținut, așadar, în sarcina inculpatului S.C.N. faptul că a dispus transportul din China în România, tranzitând orașul Ruse din Bulgaria a unui colet ce conținea 10 pachete în care s-a depistat prezența substanței 4-metil-metcotinon (mefedrona), substanță aflată sub control național în țara noastră, marfa fiind primită în Bulgaria de către martorul I.V.Ș., care, conform indicațiilor primite de la inculpatul S.C.N.

a reambalat marfa în pliculețe de plastic argintiu, primite anterior direct de la inculpat, în București, și s-a deplasat la DHL de unde a expediat mai multe colete, printre care și unul cu destinația Ungaria, la un individ zis G.B., cât și în România, la București, pe numele inculpatului și concubinei acestuia M.D., adresele de expediere și maniera în care trebuia să procedeze fiindu-i de către S.C.N. În concluzie, judecătorul fondului a constatat că fapta inculpatului S.C.N. de a lua măsuri, în sensul obținerii de informații și date care să îi permită preluarea cantității de 946,47 gr mefedrona (metilmetcatinona). China pe teritoriul României în perioada 3 februarie 2010 - 8 februarie 1010 (anterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 6/2010) întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, având în vedere și dispozițiile art. 13 alin. (1) și (2) din aceeași lege. Faptele săvârșite de același inculpat constând în aceea că la data de 10 mai 2010 a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid DHL, a unui colet cu scrisoarea de însoțire nr. xxx, conținând substanța "4-metil-metcatinona (mefedrona), drog de mare risc înscris în Tabelul nr. l Anexa la Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 6/2010, substanță expediată din orașul Ruse, Bulgaria în orașul Budapesta, Ungaria, având menționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ș.

și ca destinatar pe numitul G.B., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc și tentativă la trafic internațional ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 și art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4 C. pen. (1969). În condițiile în care inculpatul a fost cel care a organizat acest transport, folosindu-se de persoane interpuse: martorul I.V.Ș. și cetățeanul maghiar G.B., privitor la care prin rechizitoriu s-a disjuns cauza, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului și săvârșirea acestor fapte în modalitatea agravată prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește faptele inculpatului, constând în aceea că, la data de 10 mai 2010 a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid DHL, a unui colet cu scrisoarea de însoțire nr. xxx, conținând o substanță despre care inițial s-a afirmat că ar fi etylamphetamina, drog de mare risc, din orașul Ruse, Bulgaria în București, având menționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe martorul I.V.Ș. și ca destinatar pe martora M.D., iar la data de 15 mai 2010 a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin același sistem a unui colet cu scrisoarea de însoțire nr. xxx conținând o substanță despre care inițial s-a reținut că ar fi etylamphetamina, drog de mare risc, din orașul Ruse Bulgaria în București, având inscripționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe martorul I.V.Ș.

și ca destinatar pe inculpatul S.C.N., față de cele constatate prin expertizele tehnico-științifice dispuse de către supuse controlului național și înscrise în Tabelele Anexă ale Legii nr. 143/2000 cu completările și modificările ulterioare, instanța de fond a constatat că nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului, nefiind realizată cerința expusa privitoare la obiectul material al infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, ceea ce conduce la concluzia ca respectivele fapte nu au caracter penal.

În cazul faptelor pentru care instanța a angajat răspunderea penală a inculpatului, Tribunalul a constatat realizată și cerința laturii subiective, inculpatul cunoscând faptul că substanțele ce formează obiectul acțiunilor sale fac parte din categoria drogurilor, din probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile inculpatului, cât și cele ale martorului I., dar și din înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpat și ale căror transcrieri se regăsesc la dosarul cauzei, rezultând că acesta a avut cunoștință de modificările legislative în materia drogurilor și, în concret, de faptul că substanța ce formează obiectul material al acestor infracțiuni - mefedrona - a fost inclusă pe lista substanțelor aflate sub control național prin O.U.G.

nr. 6/2010. Reținând existența faptelor și a vinovăției inculpatului în săvârșirea acestora și ca fiind realizate condițiile angajării răspunderii penale a inculpatului, judecătorul fondului a dispus condamnarea acestuia pentru respectivele infracțiuni la pedepse individualizate în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), respectând caracterul obligatoriu al acestora, precum și caracteristica lor de pluralitate. Pentru a evalua gradul de pericol social al faptelor săvârșite, instanța de fond a reținut modul în care s-au realizat concret acțiunile ce au constituit elementul obiectiv al infracțiunii respective, precum și toate împrejurările ce îl particularizează, caracterul și importanța obiectului lezat, dar și pus în pericol prin săvârșirea faptelor, caracterul și gravitatea urmărilor, forma și gradul vinovăției.

Față de conținutul concret al acțiunilor întreprinse de inculpat, relevantă fiind acțiunea comisă de acesta, în vederea preluării cantității de 946,47 grame mefedrona, astfel cum a fost ea reținută de instanță în baza materialului probator, de întinderea acțiunilor cu caracter ilicit comise de inculpat, în condițiile în care mare parte din activitatea desfășurată excede ilicitului penal de cantitatea efectivă de substanță ce s-a constatat a se încadra între cele supuse controlului național, respectivele acțiuni fiind realizate în perioada imediat următoare intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 6/2010, judecătorul fondului a constatat că se justifică aplicarea unor pedepse mai reduse, aceste împrejurări, în ansamblul datelor cauzei, având valoarea unor elemente ușurătoare, de natură a releva un pericol social mai scăzut al faptelor și o periculozitate mai mică a făptuitorului, în condițiile în care nici celelalte date ce îl caracterizează pe acesta nu anulează valoarea atenuantă a împrejurărilor anterior expuse. În acest sens, instanța de fond a apreciat că atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal nu justifică înlăturarea circumstanțelor atenuante și că atitudinea inculpatului, ce derivă din instinctul de conservare, nu trebuie sancționată în acest caz, neputând fi folosită ca temei pentru aplicarea unei pedepse mai mari.

În condițiile în care în sarcina inculpatului a fost reținută săvârșirea în concurs a mai multor infracțiuni ce sunt caracterizate printr-un pericol social apropiat de cel al infracțiunii sancționate cu pedeapsa de bază, s-a apreciat că se impune sporirea acesteia, pentru ca în acest mod cuantumul pedepsei globale să fie suficient pentru reeducarea infractorului. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT și inculpatul S.C.N., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei. În apelul parchetului au fost criticate: a) greșita achitare a inculpatului S.C.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(1969) și art. 4 C. pen. (1969) și de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 4 C. pen. (1969), avându-se în vedere că substanțele vizate sunt considerate droguri, în spiritul Legii nr. 143/2000 (expertizele efectuate), cât și în considerarea înscrisurilor atașate dosarului de către autoritățile bulgare; b) greșita individualizare judiciară, în sensul că instanța de fond a aplicat pedepse prea mici, care nu respectă criteriile prevăzute în art. 72 și art. 52 C. pen. (1969). În apelul inculpatului S.C.N. au fost criticate: a) încălcarea dispozițiilor art. 317 C. proc. pen.

(1968), cu consecința restituirii cauzei procurorului, întrucât că prima instanță a dat o altă apreciere faptelor în raport cu probele administrate; b) greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 - fapta constând în trimiterea unui colet în Ungaria -, în condițiile în care la acel moment, substanțele respective nu erau interzise, solicitându-se achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968); d) greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în condițiile în care acesta s-a desistat, refuzând să mai intre în posesia coletului; e)nesoluționarea unor cereri vizând acte de urmărire penală, aspecte ce au influența greșita soluție de condamnare; f) nulitatea expertizei efectuate în faza urmăririi penale, invocându-se dispozițiile art. 64 lit. b) C. proc.

pen. (1968). Prin Decizia penală nr. 254/A din 22 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT și de inculpatul S.C.N. împotriva sentinței penală a instanței de fond. Pentru a decide astfel, examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

(1968), Curtea a reținut următoarele: Referitor la apelul formulat de parchet, s-a reținut că, în speță, în mod corect, instanța de fond a constatat că nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului, în ceea ce privește faptele inculpatului, constând în aceea că, la data de 10 mai 2010 a încercat să introducă din China, în România, prin sistemul de curierat rapid DHL, a unui colet cu scrisoarea de însoțire nr. xxxx, conținând o substanță despre care inițial s-a afirmat că ar fi etylamphetamina, drog de mare risc, din orașul Ruse Bulgaria în București, având menționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe martorul I.V.Ș.

și ca destinatar pe martora M.D., iar la data de 15 mai 2010 a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin același sistem a unui colet cu scrisoarea de însoțire nr. xxxx conținând o substanță despre care inițial s-a reținut ca ar fi etylamphetamina, drog de mare risc, din orașul Ruse Bulgaria în București, având inscripționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe martorul I.V.Ș. și ca destinatar pe inculpatul S.C.N., față de cele constatate prin expertizele tehnico-științifice dispuse în timpul cercetării judecătorești, privitor la substanțele conținute, ce nu se regăsesc printre cele supuse controlului național și înscrise în tabelele anexa ale Legii 143/2000 cu completările și modificările ulterioare.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel al parchetului privind greșita individualizare a sancțiunilor aplicate inculpatului, Curtea a constatat că, din actele și lucrările dosarului și raportat la criteriile art. 72 C. pen. (1969), judecătorul fondului a făcut o corectă apreciere a circumstanțelor personale, în raport de care a și aplicat dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen. (1969) și, ca o consecință, dispozițiile art. 76 C. pen. (1969), având în vedere ansamblul datelor cauzei, dând acestora valoare de elemente ușurătoare, de natură a releva un pericol social mai scăzut al faptelor și o periculozitate mai mică a făptuitorului, în condițiile în care nici datele personale nu anulează valoarea atenuantă a împrejurărilor anterior reținute, aplicând o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, pedeapsă de natură a-și atinge scopul prevăzut la art. 52 C. pen.

(1969), atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare. În ceea ce privește motivul de apel al inculpatului S.C.N. Referitor la greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fără a se face aplicarea art. 334 C. proc. pen. (1968), Curtea a constatat că instanța de fond nu a făcut o schimbarea de încadrare juridică, atunci când a făcut referire la art. 13 din Legea nr. 143/2000, raportat la infracțiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât acest text de lege nu reglementează o infracțiune, ci definește noțiunea de tentativă, în conținutul căreia sunt asimilate și actele preparatorii.

Referitor la motivul de apel privind greșita sa condamnare pentru fapta constând în trimiterea unui colet în Ungaria - scrisoare de însoțire nr. xxx -, Curtea a constatat că, din actele și lucrările dosarului, rezultă, fără dubii, vinovăția inculpatului, acesta fiind cel care a organizat transportul, folosindu-se de persoane interpuse - martorul I.V.Ș. și cetățeanul maghiar G.B., iar faptul că respectivul colet nu a ajuns la destinație nu i se datorează, în sensul că inculpatul ar fi întreprins vreo acțiune conștientă care să constituie desistarea sa. În atare condiții, Curtea a constatat că, în mod întemeiat, instanța de fond a constatat săvârșirea faptelor în modalitatea agravantă prevăzută de art 10 din Legea nr. 143/2000, astfel că reținerea acestor dispoziții se impunea.

Referitor la apărarea inculpatului, Curtea a apreciat-o ca fiind pur formală, odată ce fapta a fost probată ca fiind săvârșită la 10 mai 2010, iar actul normativ sus-menționat a intrat în vigoare în data de 15 februarie 1010 (M. Of. nr. 100/15 februarie 2010). În ceea ce privește critica formulată de inculpat referitoare la nesoluționarea unor cereri vizând urmărirea penală, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă și corespunzătoare analiză a faptelor săvârșite de către acesta, explicitând detaliat toate elementele activității infracționale de natură a atrage vinovăția inculpatului, astfel că solicitarea apărării, în sensul achitării - pentru motivele susținute - nu au corespondent în realitate, urmând a fi respinse ca atare.

Referitor la critica privind nulitatea expertizei efectuate în faza de urmărire penală, instanța de apel a reținut că expertiza efectuată de autoritățile judiciare române în această fază a procesului penal a concluzionat, fără dubii, că acestea pachetele conțineau droguri incriminate de legea română, inclusiv la momentul desfășurării activității infracționale, existând o serie de dovezi - martori, interceptări convorbiri telefonice. Tot astfel, solicitarea inculpatului, prin ultimele două motive de apel, în sensul restituirii cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale, nefiind probe concludente împotriva inculpatului, Curtea a constatat că această cerere este nefondată, întrucât atât la instanța de fond, cât și în apel au fost făcute toate demersurile pentru administrarea probatoriului solicitat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.C.N. Recurentul inculpat S.C.N. a susținut, în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 18 aprilie 2014 și cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. (1968) că, în mod greșit, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen.

(1969) raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și cu reținerea art. 13 alin. (1) și (2) din același act normativ, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia - lipsind latura obiectivă, respectiv elementul material - întrucât nu a săvârșit acte pregătitoare pentru comiterea infracțiunii și, deși în rechizitoriu nu s-a făcut referire la incidența dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 143/2000, prima instanță nu a pus în discuție extinderea procesului penal și cu privire la alte fapte, motiv pentru care a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968). Recurentul inculpat S.C.N. a susținut, atât prin motivele scrise, cât și cu ocazia dezbaterilor, că, în mod greșit, a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.

(1969) raportat la art. 3 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. (1969), constând în introducerea coletului din China, în Bulgaria, întrucât trebuiau luate în considerare numai probele administrate după declanșarea procedurii de comisie rogatorie la data de 13 ianuarie 2011, iar nu și expertiza realizată la data de 30 septembrie 2010 care nu îndeplinea condițiile de legalitate prevăzute de Legea nr. 302/2004, motiv pentru care s-a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. (1968). Prin prisma aceluiași caz de casare, s-a solicitat, prin motivele scrise (filele 11-19 și 21) achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen. (1968) pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 (art. 9 în prezent), întrucât actuala reglementare nu mai prevede "organizarea" ca modalitate agravantă de săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 2 - 5 din Legea nr. 143/2000. Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. (1968), recurentul a susținut, prin motivele scrise cât și cu ocazia dezbaterilor, că pedepsele stabilite de instanțele inferioare sunt nelegale întrucât se impune aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere denunțul formulat, dar a solicitat și aplicarea art. 5 C. pen., în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de actuala reglementare considerată ca fiind lege penală mai favorabilă -, dar și de circumstanțele reale și personale ale inculpatului.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul S.C.N. ca fiind întemeiat însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: 1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 recursul este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alineatul 2 că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. 2. În ce privește cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 13 C. proc. pen., invocate de recurentul inculpat S.C.N., se constată că, într-adevăr, acestea au fost menținute și nu au suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, temeiul de casare de la pct. 12 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Analizând îndeplinirea acestei cerințe, Înalta Curte constată că recurentul inculpat S.C.N. și-a motivat recursul la data de 18 aprilie 2014, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen. Referitor la prima critică formulată de recurentul inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct, 12 C. proc.

pen. și care vizează lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de reținerea art. 13 alin. (1) și (2) din același act normativ (lipsind latura obiectivă, respectiv elementul material, întrucât nu a săvârșit acte pregătitoare pentru comiterea infracțiunii), Înalta Curte constată, că, prin formularea acesteia, inculpatul contestă, în realitate, probele administrate în cauză și situația de fapt reținută de instanțele inferioare - așa cum, de altfel, apărătorul său ales a și precizat, în mod expres cu ocazia dezbaterilor -, încercând să acrediteze ideea că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă dubii cu privire la vinovăția inculpatului, situație care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385 9 C. proc.

pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt stabilită de instanțele de fond, însă numai în ipoteza existenței unei erori grave de fapt. Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, context în care critica formulată de recurent nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu și la erori de fapt cum este cea invocată de inculpat.

În ceea ce privește critica circumscrisă temeiului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. (care face parte dintre cele ce pot fi luate întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 385 10 alin. (2 1 ) raportat la art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.), Înalta Curte constată că, susținerile sale în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală întrucât trebuiau luate în considerare numai probele administrate după declanșarea procedurii de comisie rogatorie la data de 13 ianuarie 2011, iar nu și expertiza realizată anterior, vizează, în concret, greșita stabilire a situației de fapt, pe baza interpretării eronate a probatoriului, aspecte care nu reprezintă și nu pun în discuție chestiuni de legalitate, putând eventual constitui cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, dar care, așa cum s-a arătat anterior, a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, astfel încât susținerile circumscrise acestui motiv de recurs nu mai pot face obiectul analizei de către Înalta Curte în calea de atac promovată de inculpat. În ceea ce privește critica circumscrisă aceluiași caz de casare - prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. -, în sensul că pedepsele stabilite pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt nelegale, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în cauză, impunându-se aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere denunțul formulat de recurent.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, persoana care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Examinând cauza, Înalta Curte constată că prin Adresa din 20 octombrie 2014, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura centrală s-a comunicat faptul că, urmare a denunțului formulat de numitul S.C.N., prin rechizitoriul emis la data de 10 octombrie 2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.B.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că sunt date suficiente care să ateste implicarea inculpatului în prinderea altor inculpați și reținerea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002. În consecință pedepsele apli