ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din 21 februarie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Z.I. împotriva rezoluției nr. 645 din 27 septembrie 2013, confirmată prin rezoluția nr. 1549/11/2/2013 din 29 noiembrie 2013 adoptată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimații C.A. și P.C., magistrați procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 645/P/2013 din data de 27 septembrie 2013; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.C. și C.A.E., magistrați procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel procurorul a reținut pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, următoarele:

În

cursul lunii septembrie 2013, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost înregistrată plângerea formulată de persoana vătămată Z.I., prin care a învederat că magistrații procurori P.C. și C.A.E. „ignorând rolul activ pentru aflarea adevărului emit rezoluțiile nr. 2471/II/2/2013 și 5371/P/2013 din 22 iullie 2013", rezoluții prin care „favorizează fapte deosebit de grave, cu caracter de pericol social, întrucât învinuitul agent de poliție S.M. abuzează de calitatea sa de polițist, emițând procesele-verbale de sancțiune după bunul său plac, fără a avea motiv temeinic".

Plângerea a fost înregistrată ca dosar penal sub nr. 645/P/2013.

Din actele premergătoare efectuate a reieșit că, prin rezoluția nr. 5371/P/2013 din 22 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, procuror C.A.E. a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.E., S.M. și G.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., reținând că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen., ca urmare a sesizării formulată de către Z.I.

Prin rezoluția nr. 2471/II/2/2013 din 19 august 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, prim procuror P.C. a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către Z.I. împotriva soluției de neurmărire dispusă în Dosarul nr. 5371/P/2013.

S-a constatat că în prezent, pe rolul Judecătoriei Ploiești se află în curs de judecată Dosarul nr. 17764/281/2013, având ca obiect plângerea formulată de Z.I. împotriva soluțiilor de neurmărire dispuse de procuror (art. 278

1

C. proc. pen.).

Analizând aspectele învederate în cuprinsul sesizării, raportat la actele aflate la dosar, s-a constatat că acestea nu se confirmă, pentru următoarele considerente:

Ca regulă generală, orice litigiu presupune existența unor interese contrarii, promovate în fața justiției. Magistratul chemat să rezolve diferendul ivit, procuror sau, după caz, judecător, va examina justețea actelor/faptelor sesizate prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, iar pe baza acestora își va forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și va da o soluție care, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puțin una dintre părțile aflate în litigiu.

S-a reținut că emiterea sau pronunțarea unei soluții în detrimentul uneia dintre părți nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei sau cu o favorizare a infractorului, cum opinează petentul, și nu se circumscrie conținutului constitutiv al nici unei alte fapte prevăzute de legea penală.

De asemenea, s-a considerat că, nu se exclude, tragerea la răspundere penală a unui magistrat pentru exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, însă, numai în acele situații în care se constată elemente indubitabile privind existența unui raport juridic de drept penal, situație care, însă, nu se regăsește în prezenta cauză, când singurul indiciu în favoarea afirmațiilor din plângere este reprezentat de convingerea, derivând dintr-o nemulțumire subiectivă, a persoanei favorizată prin soluția dispusă.

A mai apreciat procurorul de caz că, tocmai în considerarea acestei situații, respectiv a imposibilității angajării răspunderii penale a magistraților în legătură cu soluțiile dispuse/pronunțate, legiuitorul a prevăzut proceduri speciale în cadrul cărora acestea pot fi reformate, respectiv instituția plângerii împotriva soluțiilor procurorului, reglementată de disp. art. 278-278

1

C. proc. pen. și căile de atac prevăzute de lege în cazul hotărârilor judecătorești.

S-a constatat, totodată, că, așa cum s-a arătat mai sus, persoana vătămată a dat eficiență prevederilor legale menționate, exercitând căile de atac prevăzute de lege împotriva soluțiilor de neurmărire dispuse de către procuror.

Față de considerentele expuse, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.C. și C.A.E., magistrați procurori în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Ploiești, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.

Împotriva acestei rezoluții petentul Z.I. a formulat plângere conform art. 275-278 C. proc. pen., ce a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția nr. 1549/11/2/2013 din data de 29 noiembrie 2013, ca neîntemeiată, reținându-se în esență, că soluția adoptată este justă și are la bază acte premergătoare concludente și suficiente, apreciindu-se că atât sesizarea penală în cauză cât și prezenta plângere sunt formulate cu rea-credință și reprezintă exemple de manifestare abuzivă a dreptului la petiționare.

Împotriva rezoluției procurorului și celei adoptate de procurorul general, petentul Z.I. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen. instanței de judecată, respectiv Curții de Apel Ploiești.

Pe lângă alte considerații personale, petentul a susținut că organele de urmărire penală în cauză nu s-au preocupat de aflarea adevărului în cauză, deși prin probele administrate s-a confirmat existența infracțiunilor reclamate dar și că soluția adoptată de procurorul de caz nu reflectă situația de fapt reală și aceasta deoarece faptelor reclamate li s-a dat o interpretare eronată în totalitate, ceea ce a condus și la neînceperea urmăririi penale.

A mai precizat petentul că a înțeles să formuleze plângerea inițială, dată spre competentă cercetare celor doi intimați, apreciind că în situația respectivă agentul a procedat la înmânarea citației acționând cu lipsă de bun simț, respect față de instituția reprezentată, față de profesia deținută, elemente care întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, iar sesizarea formulată cu siguranță nu dă dovadă de un abuz în exercitarea drepturilor procesuale din partea petentului, așa cum s-a apreciat de procurorul de caz.

Curtea, examinând plângerea formulată, în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, de dispozițiile legale incidente în materie, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept a constatat că aceasta este nefondată, după cum s-a arătat în continuare:

Petentul Z.I. a solicitat antrenarea răspunderii penale a intimaților P.C. și C.A.E., magistrați procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 și art. 264 C. pen.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de față s-a constatat că în realitate, petentul este nemulțumit de modul în care au fost efectuate cercetările și de soluția pronunțată în Dosarul nr. 5371/P/2013.

Or, în primul rând, Curtea a observat că nu au rezultat indicii privind existența vreunui act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, săvârșit de magistrații procurori, și chiar persoana vătămată nu a sesizat și probat existența unui asemenea act care să se circumscrie laturii obiective a vreuneia dintre infracțiunile reclamate.

În

al doilea rând, soluțiile pronunțate de magistrați, în calitatea pe care o dețin, în numele și cu respectarea legii, nu au fost verificate și cenzurate prin modalitatea formulării unor plângeri penale împotriva acestora, mijloc la care părțile au apelat deseori, fără a invoca argumente care să susțină o acuzație penală. O astfel de situație s-a regăsit și în prezenta cauză, unde singurele argumente invocate în susținerea acuzațiilor penale au fost considerații personale, afirmații cu caracter general care au exprimat de fapt nemulțumirile sale cu privire la soluția de neurmărire penală dispusă în dosarul sus­menționat, față de făptuitorii D.E., S.M. și G.R., de către procurorul de caz C.A.E. și menținută de prim-procurorul P.C., în calitatea și în limitele conferite de lege, și nu fapte concrete de natură penală comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu de acești magistrați.

Or, potrivit legii, art. 278-278

1

C. proc. pen., actele sau măsurile procurorului sau prim procurorului sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior sau instanței, ca urmare a plângerii exercitate de persoana vătămată conform dispozițiilor legale.

Altfel spus, nu este permisă imixtiunea, intervenția uneia din părțile pretins defavorizate printr-un act al magistratului, act exercitat cu respectarea atribuțiilor și a competenței conferite de lege, partea având la îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac prevăzute de lege, cenzura unei rezoluții a procurorului

realizându-se numai de către procurorul ierarhic superior sau instanță și nu în cadrul unei anchete penale.

În

cauzele aflate spre soluționare, magistrații se supun numai legii pronunțând soluțiile în funcție de probele administrate și în raport de propria convingere, iar nemulțumirea părților față de soluția adoptată și etichetarea acesteia drept abuzivă ori partinică, fără prezentarea niciunui element solid de natură să susțină această calificare, nu reprezintă un temei pentru angajarea răspunderii penale a magistraților ce au pronunțat-o.

Din actele dosarului s-a constatat că rezoluția pronunțată de intimata C.A.E. a fost verificată și menținută de procurorul ierarhic superior, iar în prezent a fost supusă controlului instanței competente, astfel că susținerea petentului în sensul caracterului abuziv al acesteia sau de favorizare a infractorului a reprezentat o simplă speculație, insuficientă pentru a da naștere unui raport juridic de drept penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul Z.I.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursul a fost calificat ca fiind apel.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Soluționarea de către instanță a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată era reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. anterior.

Potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.

În

cauză se constată că petentul Z.I. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 49 din 21 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința atacată, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, fiind respinsă, ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 645 din data de 27 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin rezoluția nr. 1549/11/2/2013 din 29 noiembrie 2013 a procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prin urmare, sentința penală atacată, pronunțată în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, este definitivă, legea neprevăzând posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Astfel, având în vedere că petentul Z.I. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, investind Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate, aceasta nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Astfel, exercitare unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul formulat de petentul Z.I.

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petentul Z.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul Z.I. împotriva sentinței penale nr. 49 din 21 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciarcătre stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 06 iunie 2014.