ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4320/2012

Asupra recursului de față Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții F.R.F., M.T.S. și Guvernul României, anularea Avizului nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S., recunoașterea dreptului reclamantului de acces la o activitate economică, precum și recunoașterea dreptului reclamantului de acces la justiție și obligarea pârâtului Guvernul României și a pârâtului M.T.S. să exercite un control de legalitate asupra dispozițiilor statutare și regulamentare emise de către pârâta F.R.F.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este autorizat de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București să desfășoare următoarele activități comerciale: selectarea și plasarea forței de muncă, cod CAEN - 7450; activități sportive, cod CAEN - 9262; alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor, cod CAEN - 7887; publicitate, cod CAEN - 7440; activități de consultanță pentru afaceri și management, cod CAEN - 7414 și că, în urma unui examen susținut la F.R.F. a obținut licența de agent de jucători. A mai arătat că între el și jucătorii de fotbal, clienții săi, există litigii de natură contractuală, soluționate exclusiv de către pârâta F.R.F., întrucât, potrivit statutului acesteia, reclamantului îi este interzis să se adreseze instanțelor de judecată.

Prin actul contestat, și anume Avizul nr. X1, pârâtul M.T.S. a avizat modificarea statutului pârâtei F.R.F. Reclamantul a criticat, în esență, avizul contestat ca fiind emis cu depășirea competențelor pârâtului M.T.S. și ca aprobând modificarea statutului F.R.F. în sensul introducerii unor dispoziții contrare Constituției și legilor aplicabile în România. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, motivat de faptul că în litigiul dedus judecății nu se contestă legalitatea vreunui act administrativ al acestei autorități, iar, pe de altă parte, Guvernul nu poate răspunde pentru obligațiile unei persoane juridice subordonate.

La rândul său, pârâta F.R.F. a invocat excepția inadmisibilității cererii reclamantului, cu motivarea că avizul atacat nu constituie un act administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și, prin urmare, nu poate fi contestat potrivit procedurii contenciosului administrativ. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin Sentința civilă nr. 5.297 din data de 23 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și a respins primul capăt de cerere față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis excepția inadmisibilității invocată de către pârâta F.R.F.

și, în consecință, a respins cererea reclamantului M.M. privind anularea Avizului nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S. ca inadmisibilă; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în privința primului capăt de cerere, prin care se solicită anularea Avizului nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S., Guvernul României nu are calitate procesuală pasivă, întrucât avizul a fost emis de o altă autoritate administrativă, cu personalitate juridică proprie. În privința excepției inadmisibilității, prima instanță, examinând dispozițiile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, a apreciat că Avizul nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S.

nu constituie un act administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu dă naștere, nu modifică sau nu stinge raporturi juridice, el fiind doar un act juridic premergător modificării statutului pârâtei F.R.F., în acest sens fiind și practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a statuat că nu există un act administrativ care să vatăme drepturile reclamantului de acces la o activitate economică și de acces la justiție, astfel că și celelalte cereri sunt neîntemeiate întrucât, potrivit art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, cererea de recunoaștere a unui drept se poate formula numai atunci când acest drept a fost nesocotit de o autoritate publică ce a emis un act administrativ ilegal sau nu a soluționat în termenul legal o cerere a titularului dreptului.

2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. De asemenea, recurentul a menționat că intenționează să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu întrebare preliminară în temeiul art. 234 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene urmând să depună o cerere în acest sens cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, însă o astfel de cerere nu a mai fost formulată. În motivarea căii de atac se menționează că în mod greșit instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, susținând, în esență, că intimatul-pârât are obligația să exercite un control asupra activității M.T.S.

și F.R.F. în temeiul art. 11 din Legea nr. 90/2001, fiind încălcate și prevederile art. 21 alin. (3), art. 52 din Constituție, art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1, 4 din Legea nr. 303/2004, art. 129 alin. (5), art. 261 teza I alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), i), h) și alin. (2), coroborate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea se aduc critici sentinței recurate referitoare la soluția privind admiterea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de F.R.F., menționându-se, în esență, că avizul a cărui anulare a solicitat-o este un act administrativ astfel cum această noțiune a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu depășirea atribuțiilor conferite de lege puterii judecătorești, reiterând faptul că soluția pronunțată contravine, în opinia sa, unor dispoziții C. proc. civ., Legea nr. 90/2001, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 304/2004, Legea nr. 303/2004, unor dispoziții ale Constituției României și art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se menționează, în esență, că în mod greșit au fost soluționate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și excepția inadmisibilității acțiunii.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, art. 36 alin. (6) din Legea nr. 69/2000, art. 52 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 124, art. 126 alin. (2) din Constituție, art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 129 alin. (5), art. 261 alin. (1) teza I C. proc. civ., întrucât în mod greșit a reținut că actul atacat nu este un act administrativ ce poate fi supus controlului de legalitate.

Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, combătând criticile recurentului și susținând, în esență, că actele sale cu caracter administrativ sunt supuse controlului de legalitate al instanțelor de contencios administrativ, că procedura de avizare prevăzută de H.G. nr. 884/2001 nu implică controlul Guvernului, că avizul contestat nu poate fi calificat un act administrativ, practica judiciară în materie fiind în acest sens, iar reclamantul a avut acces la justiție fiind soluționată cererea acestuia. Ulterior, în calea de atac a recursului, recurentul-reclamant M.M.

a invocat excepția lipsei calității de reprezentat legal al intimatei F.R.F. a d-lui. avocat M.D., care a reprezentat-o pe intimată în fața instanței de fond și a formulat apărări, prin prisma lipsei calității de reprezentat F.R.F. a persoanei care a reprezentat F.R.F. la încheierea contractului de asistență judiciară (respectiv M.S.). În esență, se susține că mandatul de președinte al F.R.F. încredințat lui M.S. a încetat la 20 decembrie 2005, astfel că mandatul acordat avocatului a fost dat de o persoană care nu mai deținea în condițiile legii calitatea de reprezentat legal al F.R.F., iar toate demersurile făcute de F.R.F. în prezenta cauză sunt lovite de nulitate absolută, depunând și înscrisuri.

Referitor la excepția invocată, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, susținând că potrivit înscrisurilor și evidențelor deținute, d-l. M.S. are calitatea de Președinte al F.R.F., depunând acte în acest sens. 3. Soluția instanței de recurs În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând excepțiile invocate, urmează a le respinge din următoarele considerente: Prevederile art. 67 alin. (1) și urm. C. proc. civ., reglementează reprezentarea părților în judecată, stipulând, pe de o parte, facultatea părților de a-și exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mandatul acordat, art. 68 alin. (3) din același act normativ dispunând în sensul că mandatul este presupus dat pentru toate actele judecății, chiar dacă nu cuprinde nicio arătare în această privință.

Se constată că recurentul-reclamant nu a formulat critici sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 67 și urm. C. proc. civ., necontestând așadar validitatea din această perspectivă a mandatului acordat reprezentantului intimatei-pârâte. La dosarul cauzei a fost depusă Hotărârea Adunării Generale a F.R.F. din data de 21 noiembrie 2005, prin care la pct. 1 din cuprinsul acesteia a fost aprobată alegerea d-lui M.S. în funcția de Președinte al F.R.F., pentru un mandat pe perioada 21 noiembrie 2005 - 30 aprilie 2010. Prin Hotărârea din data de 25 ianuarie 2010, de asemenea depusă la dosarul cauzei, Adunarea Generală a F.R.F. a aprobat alegerea domnului M.S. în funcția de Președinte al F.R.F., pentru un mandat pe perioada 25 ianuarie 2010 - 25 iulie 2014. Prin cererea depusă în susținerea excepției invocate, recurentul-reclamant apreciază că mandatul acordat d-lui avocat M.D.

în vederea reprezentării F.R.F. în cauza dedusă judecății, a fost dat de către o persoană, în speță M.S., care nu mai deține, în condițiile legii, calitatea de reprezentant legal al F.R.F. Pe de altă parte, a mai opinat recurentul-reclamant că orice aspecte privind actul constitutiv nu își produc efectele decât în măsura înscrierii în Registrul Federațiilor, modificarea fiind supusă nulității absolute exprese potrivit art. 36 din Legea nr. 69/2000, O.G. nr. 26/2000 și Decretului nr. 31/1954. Recurentul a apreciat că obligativitatea înscrierii sub sancțiunea nulității se regăsește și în prevederile Regulamentului din 26 aprilie 2000 adoptat prin Ordinul nr. 954/2000. Înalta Curte constată că potrivit art. 38 din Statutul F.R.F., președintele acesteia reprezintă și angajează legal F.R.F.

Recurentul nu a făcut dovada faptului că o instanță de judecată ar fi constatat nulitatea sau nelegalitatea hotărârilor în speță, privind alegerea în funcție de Președinte al F.R.F. a lui M.S. Așa fiind, Înalta Curte apreciază, din această perspectivă și la momentul soluționării excepției, că cele două hotărâri apar ca fiind valide, producând efecte față de părți, fiind adoptate de Adunarea Generală în îndeplinirea atribuțiilor sale, așa cum acestea sunt reglementate de art. 31 din Statutul F.R.F. În ceea ce privește nulitatea invocată de recurentul-reclamant prin prisma prevederilor legale la care aceasta face referire prin cererea formulată, se constată că sancțiunea nulității, expres prevăzută de art. 36 alin. (4) și alin. (6) din Legea nr. 69/2000, nu vizează, așa cum susține recurentul, neînscrierea unei modificări intervenite în statutul unei federații.

Pe de altă parte, Decretul nr. 31/1954 a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011, iar o serie din prevederile invocate vizează constituirea ca persoană juridică a asociației, fundației sau federației, aplicabile, însă în mod corespunzător, în cazul modificării actului constitutiv, niciuna dintre prevederile invocate neprevăzând însă sancțiunea nulității. În atare situație și în raport cu obiectul excepțiilor cu care a fost investită, Înalta Curte constată că nu există motive întemeiate pentru admiterea acestora. Referitor la recursul formulat, instanța de recurs apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Motivul de recurs, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., potrivit căruia "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești" este nefondat. Acest motiv de casare are în vedere situația în care, prin hotărârea recurată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, intrând în cele ale autorității legislative sau executive. Argumentele invocate de recurent în susținerea acestui motiv de recurs nu se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., ci vizează critici referitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Mai mult, instanța de contencios administrativ a fost învestită de reclamant cu o cerere întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, pe care a soluționat-o în raport de atribuțiile sale conferite de dispozițiile art. 126 coroborat cu cele ale art. 52 și 21 din Constituția României, republicată, precum și de dispozițiile art. 1, 8, 10, 28 din Legea nr. 554/2004, art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., art. 1, art. 2 alin. (2), art. 35 din Legea nr. 304/2004, republicată. Este evident că instanța de contencios administrativ, învestită cu o cerere în anularea unui act apreciat de reclamant ca fiind unul administrativ, trebuie să verifice cu prioritate admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, cerință de altfel îndeplinită de instanța de fond. Faptul că instanța de fond a analizat cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate și le-a apreciat ca întemeiate nu înseamnă că a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau că a fost îngrădit dreptul reclamantului de acces la justiție. În consecință, nu poate fi reținut ca fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii" nu este fondat. După cum se constată, hotărârea recurată respectă cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Motivarea hotărârii recurate conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, astfel că nu există contradicție între considerente și dispozitiv. De altfel, criticile recurentului-reclamant vizează soluția instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și a inadmisibilității acțiunii urmare a calificării/stabilirii naturii juridice a avizului atacat.

Or, opinia recurentului cu privire la modul greșit de soluționare a acestor excepții, transpusă în criticile formulate, nu se circumscrie noțiunii de motive contradictorii din cuprinsul hotărârii judecătorești recurate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", este nefondat. Argumentele folosite de recurent în dezvoltarea acestui motiv de recurs, chiar dacă nu au fost structurate corespunzător, vizează greșita soluționare a excepțiilor de către instanța de fond. Soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României este corectă.

Guvernul României nu este emitentul Avizului nr. X1 a cărui anulare s-a solicitat, astfel că nu există identitate între acest pârât și cel ce se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecății. Pe de altă parte, solicitarea recurentului-reclamant privind obligarea Guvernului României să exercite un control de legalitate asupra dispozițiilor statutare și regulamentare emise de pârâta F.R.F. este lipsită de temei legal, întrucât printre atribuțiile Guvernului, menționate în cuprinsul art. 11 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și ministerelor nu se regăsește și cea privind controlul de legalitate solicitat de recurent. Criticile privind greșita soluționare a excepției inadmisibilității sunt nefondate, soluția instanței de fond cu referire la această excepție și implicit asupra cererii de anulare a Avizului nr. X1 fiind corectă.

Astfel cum rezultă din cuprinsul Avizului nr. X1, emis de M.T.S., prin acesta s-a avizat Statutul F.R.F., în conformitate cu Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în temeiul H.G. nr. 884/2001 și H.G. nr. 1721/2008. Aprecierea instanței de fond în sensul că acest aviz nu întrunește caracteristicile unui act administrativ astfel cum această noțiune a fost definită de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este corectă. Potrivit art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, "modificarea statutului sau actelor constitutive ale federațiilor sportive naționale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obținut avizul expres al M.T.S." Astfel, în raport de aceste dispoziții legale, avizul reprezintă doar un înscris obligatoriu, expres, premergător, în cadrul procedurii de modificare a statutului sau actelor constitutive ale federațiilor sportive naționale și de înregistrare a acestora.

Însă, modificarea statutului F.R.F. a fost aprobată prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a F.R.F. din 11 mai 2009. Recurentul-reclamant susține de fapt critici referitoare la dispozițiile statutare modificate, or, într-o situație ipotetică a unei soluții favorabile cu privire la anularea avizului, aceasta nu ar avea efecte juridice cu privire la modificările statutare ale F.R.F. întrucât acestea au fost aprobate prin hotărârea menționată, avizul fiind doar o cerință a înregistrării acestor modificări conform procedurii prevăzută de dispozițiile O.G. nr. 26/2000, finalizată de altfel prin Încheierea din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului București în Dosarul nr. X2, fapt necontestat de părți.

Deci, avizul contestat nu a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, astfel că nu poate fi calificat ca fiind act administrativ. Întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 o acțiune în anulare la instanța de contencios administrativ trebuie să vizeze un act administrativ, față de cele reținute cu privire la natura juridică a Avizului nr. X1, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, fiind de prisos analiza criticilor de nelegalitate ale acestuia invocate de reclamant. În altă ordine, judecarea acțiunii de instanța de fond infirmă susținerea recurentului-reclamant că i-a fost îngrădit dreptul de acces la justiție.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza a II-a, alin. (3) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile invocate. Respinge recursul formulat de reclamantul M.M. împotriva Sentinței civile nr. 5.297 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012. Procesat de GGC - MI