ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4320/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4320/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții F.R.F., M.T.S. și Guvernul

României, anularea Avizului nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S., recunoașterea

dreptului reclamantului de acces la o activitate economică, precum și

recunoașterea dreptului reclamantului de acces la justiție și obligarea

pârâtului Guvernul României și a pârâtului M.T.S. să exercite un control de

legalitate asupra dispozițiilor statutare și regulamentare emise de către

pârâta F.R.F.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că este autorizat de către Oficiul Registrului Comerțului

de pe lângă Tribunalul București să desfășoare următoarele activități

comerciale: selectarea și plasarea forței de muncă, cod CAEN - 7450; activități

sportive, cod CAEN - 9262; alte activități de servicii prestate în principal

întreprinderilor, cod CAEN - 7887; publicitate, cod CAEN - 7440; activități de

consultanță pentru afaceri și management, cod CAEN - 7414 și că, în urma unui

examen susținut la F.R.F. a obținut licența de agent de jucători.

A mai arătat că între

el și jucătorii de fotbal, clienții săi, există litigii de natură contractuală,

soluționate exclusiv de către pârâta F.R.F., întrucât, potrivit statutului

acesteia, reclamantului îi este interzis să se adreseze instanțelor de

judecată.

Prin actul contestat,

și anume Avizul nr. X1, pârâtul M.T.S. a avizat modificarea statutului pârâtei

F.R.F.

Reclamantul a

criticat, în esență, avizul contestat ca fiind emis cu depășirea competențelor

pârâtului M.T.S. și ca aprobând modificarea statutului F.R.F. în sensul

introducerii unor dispoziții contrare Constituției și legilor aplicabile în

România.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive în cauză, motivat de faptul că în litigiul dedus judecății nu

se contestă legalitatea vreunui act administrativ al acestei autorități, iar,

pe de altă parte, Guvernul nu poate răspunde pentru obligațiile unei persoane

juridice subordonate.

La rândul său, pârâta

F.R.F. a invocat excepția inadmisibilității cererii reclamantului, cu motivarea

că avizul atacat nu constituie un act administrativ în accepțiunea art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și, prin urmare, nu poate fi contestat

potrivit procedurii contenciosului administrativ.

Pe fond, a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 5.297 din data de 23 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și a respins primul capăt de

cerere față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis

excepția inadmisibilității invocată de către pârâta F.R.F. și, în consecință, a

respins cererea reclamantului M.M. privind anularea Avizului nr. X1 emis de

către pârâtul M.T.S. ca inadmisibilă; a respins celelalte capete de cerere ca

neîntemeiate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, în privința primului capăt de cerere,

prin care se solicită anularea Avizului nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S.,

Guvernul României nu are calitate procesuală pasivă, întrucât avizul a fost

emis de o altă autoritate administrativă, cu personalitate juridică proprie.

În privința excepției

inadmisibilității, prima instanță, examinând dispozițiile art. 36 alin. (4) din

Legea nr. 69/2000, a apreciat că Avizul nr. X1 emis de către pârâtul M.T.S. nu

constituie un act administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004 deoarece nu dă naștere, nu modifică sau nu stinge raporturi

juridice, el fiind doar un act juridic premergător modificării statutului

pârâtei F.R.F., în acest sens fiind și practica judiciară a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

S-a statuat că nu

există un act administrativ care să vatăme drepturile reclamantului de acces la

o activitate economică și de acces la justiție, astfel că și celelalte cereri

sunt neîntemeiate întrucât, potrivit art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004,

cererea de recunoaștere a unui drept se poate formula numai atunci când acest

drept a fost nesocotit de o autoritate publică ce a emis un act administrativ

ilegal sau nu a soluționat în termenul legal o cerere a titularului dreptului.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul M.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

De asemenea,

recurentul a menționat că intenționează să sesizeze Curtea de Justiție a

Uniunii Europene cu întrebare preliminară în temeiul art. 234 din Tratatul de

Instituire a Comunității Europene urmând să depună o cerere în acest sens cu

cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, însă o astfel de cerere

nu a mai fost formulată.

În motivarea căii de

atac se menționează că în mod greșit instanța de fond a soluționat excepția

lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, susținând, în esență,

că intimatul-pârât are obligația să exercite un control asupra activității

M.T.S. și F.R.F. în temeiul art. 11 din Legea nr. 90/2001, fiind încălcate și

prevederile art. 21 alin. (3), art. 52 din Constituție, art. 6 pct. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1, 4 din Legea nr. 303/2004,

art. 129 alin. (5), art. 261 teza I alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (1),

art. 2 alin. (1) lit. a), i), h) și alin. (2), coroborate cu art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

De asemenea se aduc

critici sentinței recurate referitoare la soluția privind admiterea excepției

inadmisibilității acțiunii invocată de F.R.F., menționându-se, în esență, că

avizul a cărui anulare a solicitat-o este un act administrativ astfel cum

această noțiune a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004.

În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul arată

că hotărârea instanței de fond a fost dată cu depășirea atribuțiilor conferite

de lege puterii judecătorești, reiterând faptul că soluția pronunțată

contravine, în opinia sa, unor dispoziții C. proc. civ., Legea nr. 90/2001,

Legea nr. 554/2004, Legea nr. 304/2004, Legea nr. 303/2004, unor dispoziții ale

Constituției României și art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

În dezvoltarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se menționează,

în esență, că în mod greșit au fost soluționate excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și excepția inadmisibilității

acțiunii.

În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a

susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea dispozițiilor

Legii nr. 554/2004, art. 36 alin. (6) din Legea nr. 69/2000, art. 52 alin. (1)

și (2) coroborat cu art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 124, art. 126 alin. (2)

din Constituție, art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

art. 129 alin. (5), art. 261 alin. (1) teza I C. proc. civ., întrucât în mod

greșit a reținut că actul atacat nu este un act administrativ ce poate fi supus

controlului de legalitate.

Autoritatea Națională

pentru Sport și Tineret a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia

sentinței recurate, combătând criticile recurentului și susținând, în esență,

că actele sale cu caracter administrativ sunt supuse controlului de legalitate

al instanțelor de contencios administrativ, că procedura de avizare prevăzută

de H.G. nr. 884/2001 nu implică controlul Guvernului, că avizul contestat nu

poate fi calificat un act administrativ, practica judiciară în materie fiind în

acest sens, iar reclamantul a avut acces la justiție fiind soluționată cererea

acestuia.

Ulterior, în calea de

atac a recursului, recurentul-reclamant M.M. a invocat excepția lipsei

calității de reprezentat legal al intimatei F.R.F. a d-lui. avocat M.D., care a

reprezentat-o pe intimată în fața instanței de fond și a formulat apărări, prin

prisma lipsei calității de reprezentat F.R.F. a persoanei care a reprezentat

F.R.F. la încheierea contractului de asistență judiciară (respectiv M.S.).

În esență, se susține

că mandatul de președinte al F.R.F. încredințat lui M.S. a încetat la 20

decembrie 2005, astfel că mandatul acordat avocatului a fost dat de o persoană

care nu mai deținea în condițiile legii calitatea de reprezentat legal al

F.R.F., iar toate demersurile făcute de F.R.F. în prezenta cauză sunt lovite de

nulitate absolută, depunând și înscrisuri.

Referitor la excepția

invocată, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, susținând că potrivit

înscrisurilor și evidențelor deținute, d-l. M.S. are calitatea de Președinte al

F.R.F., depunând acte în acest sens.

de recurs

În temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând excepțiile invocate, urmează a

le respinge din următoarele considerente:

Prevederile art. 67 alin.

(1) și urm. C. proc. civ., reglementează reprezentarea părților în judecată,

stipulând, pe de o parte, facultatea părților de a-și exercita drepturile

procedurale personal sau prin mandatar, precum și condițiile pe care trebuie să

le îndeplinească mandatul acordat, art. 68 alin. (3) din același act normativ

dispunând în sensul că mandatul este presupus dat pentru toate actele

judecății, chiar dacă nu cuprinde nicio arătare în această privință.

Se constată că

recurentul-reclamant nu a formulat critici sub aspectul condițiilor prevăzute

de art. 67 și urm. C. proc. civ., necontestând așadar validitatea din această

perspectivă a mandatului acordat reprezentantului intimatei-pârâte.

La dosarul cauzei a

fost depusă Hotărârea Adunării Generale a F.R.F. din data de 21 noiembrie 2005,

prin care la pct. 1 din cuprinsul acesteia a fost aprobată alegerea d-lui M.S.

în funcția de Președinte al F.R.F., pentru un mandat pe perioada 21 noiembrie

2005 - 30 aprilie 2010.

Prin Hotărârea din

data de 25 ianuarie 2010, de asemenea depusă la dosarul cauzei, Adunarea

Generală a F.R.F. a aprobat alegerea domnului M.S. în funcția de Președinte al

F.R.F., pentru un mandat pe perioada 25 ianuarie 2010 - 25 iulie 2014.

Prin cererea depusă

în susținerea excepției invocate, recurentul-reclamant apreciază că mandatul

acordat d-lui avocat M.D. în vederea reprezentării F.R.F. în cauza dedusă

judecății, a fost dat de către o persoană, în speță M.S., care nu mai deține,

în condițiile legii, calitatea de reprezentant legal al F.R.F.

Pe de altă parte, a

mai opinat recurentul-reclamant că orice aspecte privind actul constitutiv nu

își produc efectele decât în măsura înscrierii în Registrul Federațiilor,

modificarea fiind supusă nulității absolute exprese potrivit art. 36 din Legea

nr. 69/2000, O.G. nr. 26/2000 și Decretului nr. 31/1954.

Recurentul a apreciat

că obligativitatea înscrierii sub sancțiunea nulității se regăsește și în

prevederile Regulamentului din 26 aprilie 2000 adoptat prin Ordinul nr.

954/2000.

Înalta Curte constată

că potrivit art. 38 din Statutul F.R.F., președintele acesteia reprezintă și

angajează legal F.R.F.

Recurentul nu a făcut

dovada faptului că o instanță de judecată ar fi constatat nulitatea sau

nelegalitatea hotărârilor în speță, privind alegerea în funcție de Președinte

al F.R.F. a lui M.S.

Așa fiind, Înalta

Curte apreciază, din această perspectivă și la momentul soluționării excepției,

că cele două hotărâri apar ca fiind valide, producând efecte față de părți,

fiind adoptate de Adunarea Generală în îndeplinirea atribuțiilor sale, așa cum

acestea sunt reglementate de art. 31 din Statutul F.R.F.

În ceea ce privește

nulitatea invocată de recurentul-reclamant prin prisma prevederilor legale la

care aceasta face referire prin cererea formulată, se constată că sancțiunea

nulității, expres prevăzută de art. 36 alin. (4) și alin. (6) din Legea nr.

69/2000, nu vizează, așa cum susține recurentul, neînscrierea unei modificări

intervenite în statutul unei federații.

Pe de altă parte,

Decretul nr. 31/1954 a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011, iar o serie din

prevederile invocate vizează constituirea ca persoană juridică a asociației,

fundației sau federației, aplicabile, însă în mod corespunzător, în cazul

modificării actului constitutiv, niciuna dintre prevederile invocate neprevăzând

însă sancțiunea nulității.

În atare situație și

în raport cu obiectul excepțiilor cu care a fost investită, Înalta Curte

constată că nu există motive întemeiate pentru admiterea acestora.

Referitor la recursul

formulat, instanța de recurs apreciază că este nefondat, pentru considerentele

ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs, de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia

"instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești" este nefondat.

Acest motiv de casare

are în vedere situația în care, prin hotărârea recurată, instanța a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, intrând în cele ale autorității legislative

sau executive.

Argumentele invocate

de recurent în susținerea acestui motiv de recurs nu se circumscriu ipotezei

prevăzute de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., ci vizează critici referitoare la

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Mai mult, instanța de

contencios administrativ a fost învestită de reclamant cu o cerere întemeiată

în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, pe care a soluționat-o în raport

de atribuțiile sale conferite de dispozițiile art. 126 coroborat cu cele ale

art. 52 și 21 din Constituția României, republicată, precum și de dispozițiile

art. 1, 8, 10, 28 din Legea nr. 554/2004, art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., art. 1, art. 2 alin. (2), art. 35 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Este evident că

instanța de contencios administrativ, învestită cu o cerere în anularea unui

act apreciat de reclamant ca fiind unul administrativ, trebuie să verifice cu

prioritate admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, cerință de

altfel îndeplinită de instanța de fond.

Faptul că instanța de

fond a analizat cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

excepțiile invocate și le-a apreciat ca întemeiate nu înseamnă că a depășit

atribuțiile puterii judecătorești sau că a fost îngrădit dreptul reclamantului

de acces la justiție.

În consecință, nu

poate fi reținut ca fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4

C. proc. civ.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura pricinii" nu este fondat.

După cum se constată,

hotărârea recurată respectă cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.

Motivarea hotărârii

recurate conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, astfel

că nu există contradicție între considerente și dispozitiv.

De altfel, criticile

recurentului-reclamant vizează soluția instanței de fond cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și a inadmisibilității

acțiunii urmare a calificării/stabilirii naturii juridice a avizului atacat.

Or, opinia recurentului cu privire la modul greșit de soluționare a acestor

excepții, transpusă în criticile formulate, nu se circumscrie noțiunii de

motive contradictorii din cuprinsul hotărârii judecătorești recurate.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii", este nefondat.

Argumentele folosite

de recurent în dezvoltarea acestui motiv de recurs, chiar dacă nu au fost

structurate corespunzător, vizează greșita soluționare a excepțiilor de către

instanța de fond.

Soluția asupra

excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României este

corectă.

Guvernul României nu

este emitentul Avizului nr. X1 a cărui anulare s-a solicitat, astfel că nu

există identitate între acest pârât și cel ce se pretinde a fi obligat în

raportul juridic dedus judecății.

Pe de altă parte,

solicitarea recurentului-reclamant privind obligarea Guvernului României să

exercite un control de legalitate asupra dispozițiilor statutare și

regulamentare emise de pârâta F.R.F. este lipsită de temei legal, întrucât

printre atribuțiile Guvernului, menționate în cuprinsul art. 11 din Legea nr.

90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și ministerelor

nu se regăsește și cea privind controlul de legalitate solicitat de recurent.

Criticile privind

greșita soluționare a excepției inadmisibilității sunt nefondate, soluția

instanței de fond cu referire la această excepție și implicit asupra cererii de

anulare a Avizului nr. X1 fiind corectă.

Astfel cum rezultă

din cuprinsul Avizului nr. X1, emis de M.T.S., prin acesta s-a avizat Statutul

F.R.F., în conformitate cu Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în

temeiul H.G. nr. 884/2001 și H.G. nr. 1721/2008.

Aprecierea instanței

de fond în sensul că acest aviz nu întrunește caracteristicile unui act

administrativ astfel cum această noțiune a fost definită de legiuitor în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este corectă.

Potrivit art. 36

alin. (4) din Legea nr. 69/2000, "modificarea statutului sau actelor

constitutive ale federațiilor sportive naționale este supusă procedurilor

prevăzute de lege, după ce s-a obținut avizul expres al M.T.S."

Astfel, în raport de

aceste dispoziții legale, avizul reprezintă doar un înscris obligatoriu,

expres, premergător, în cadrul procedurii de modificare a statutului sau

actelor constitutive ale federațiilor sportive naționale și de înregistrare a

acestora.

Însă, modificarea

statutului F.R.F. a fost aprobată prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a

F.R.F. din 11 mai 2009.

Recurentul-reclamant

susține de fapt critici referitoare la dispozițiile statutare modificate, or,

într-o situație ipotetică a unei soluții favorabile cu privire la anularea

avizului, aceasta nu ar avea efecte juridice cu privire la modificările

statutare ale F.R.F. întrucât acestea au fost aprobate prin hotărârea

menționată, avizul fiind doar o cerință a înregistrării acestor modificări

conform procedurii prevăzută de dispozițiile O.G. nr. 26/2000, finalizată de

altfel prin Încheierea din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului București în Dosarul

nr. X2, fapt necontestat de părți.

Deci, avizul

contestat nu a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică,

în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia,

care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, astfel că nu poate fi

calificat ca fiind act administrativ.

Întrucât, potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 o acțiune în anulare la instanța de

contencios administrativ trebuie să vizeze un act administrativ, față de cele

reținute cu privire la natura juridică a Avizului nr. X1, în mod corect

instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, fiind de

prisos analiza criticilor de nelegalitate ale acestuia invocate de reclamant.

În altă ordine,

judecarea acțiunii de instanța de fond infirmă susținerea

recurentului-reclamant că i-a fost îngrădit dreptul de acces la justiție.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004,

art. 312 alin. (1) teza a II-a, alin. (3) C. proc. civ., va respinge recursul

formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

invocate.

Respinge recursul

formulat de reclamantul M.M. împotriva Sentinței civile nr. 5.297 din 23

septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012.

Procesat de GGC - MI