Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.06.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1606/2015

HOTĂRÂRE
11.06.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1606/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 04 decembrie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta A.A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.N.C.I. și A.N.R.P., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei de invalidare cu nr. 1838 din 16 septembrie 2014 emisă de C.N.C.I. și să fie obligată această pârâtă la emiterea deciziei de despăgubire în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, în valoare de 182.100 euro plus T.V.A., pentru imobilele ce fac obiectul Deciziei nr. 146 din 20 octombrie 2008 emisă de SC A. SA Craiova; obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlului de plată în valoare de 182.000 euro plus T.V.A.

și în subsidiar, obligarea pârâtelor la restituirea în natură a imobilului sau la plata bunurilor în compensare. Prin sentința nr. 293 din 3 martie 2015 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Dolj, secția civilă. În motivare, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de invalidare cu nr. 1838 din 16 septembrie 2014 emisă de C.N.C.I. Potrivit actelor dosarului, reclamanta a formulat cerere de restituire a imobilului conac și dependințe și teren aferent de 5 ha situat în jud. Dolj, com.

Desa, la entitatea deținătoare, respectiv SC A. SA Craiova, care, prin Decizia nr. 146 din 24 martie 2010, a propus acordarea măsurilor reparatorii. Ulterior emiterii acestei dispoziții, dosarul a fost înaintat A.N.R.P., iar la data de 16 septembrie 2014, C.N.C.I. a emis Decizia de invalidare nr. 1838/2014 ce face obiectul prezentei contestații. Prin sentința civilă nr. 194/209 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. 125/46/2011, C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia pentru imobilele ce fac obiectul Deciziei nr. 146 din 24 martie 2010. Tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În raport de art. 34 alin. (1) și alin. (2) tribunalul a constatat că acest text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate”, în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii, această noțiune fiind definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, tribunalul a reținut competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul Dolj.

Tribunalul a apreciat că această instanță este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie decizia de invalidare a unor dispoziții emise de primărie pentru un imobilul aflat în județul Dolj, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță. Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj a pronunțat sentința civilă nr. 253 din data de 08 mai 2015, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, secția I civilă, invocată de către pârâta C.N.C.I., a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă. A constat ivit conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, tribunalul a reținut că temeiul de drept al cererii îl reprezintă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”. În opinia Tribunalului Dolj, entitatea la care se referă art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea care a emis decizia contestată în cauză, respectiv C.N.C.I., și nu unitatea deținătoare, SC A. SA Craiova, cum în mod greșit a apreciat Tribunalul București, întrucât prin cererea de chemare în judecată nu se atacă decizia unității deținătoare.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Norma de competență incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Astfel, potrivit acestui text de lege „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înființată potrivit legii.

Întrucât în cauză decizia de invalidare nr. 1838/16 septembrie 2014, contestată de reclamantă, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1881/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe roiul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 40636/3/2014, din data de 21 noiembrie 2014, reclamanta R.C.T., în contradictoriu cu
ÎCCJ 2015-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2226/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Nați
ÎCCJ 2015-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 22 august 2014, sub nr. 28836/3/2014, reclamanta M.l. a formulat, în contradictoriu
ÎCCJ 2015-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1526/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 4 august 2014, reclamanta G.F. a contestat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compe
ÎCCJ 2017-12-11
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 329/2017
Decizia civilă nr. 329/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Cauzele în care au fost pronunțate hotărârile cu privire la care a fost formulată cererea de revizuire 1. Dosarul nr. x/54/
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă