ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1317/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

Decizia nr. 402 din 11 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a fost respinsă excepția de prematuritate a cererii

de emitere a titlului de despăgubire, invocată de intimata pârâtă C.N.C.I., a

fost respinsă excepția de nulitate a recursului invocată de intimatui pârât Statul

Român prin A.D.S. și a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul B.G.G. împotriva Deciziei nr. 360 din 8 aprilie 2014 a Curții de

Apel Ploiești, secția I civilă.

În motivare, instanța a reținut că, în

speță, nu sunt incidente prevederile art. 480 C. civ., iar norma de protecție

instituită prin art. 1 din Primul Protocol adiționai Ia Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, pentru restituirea în natură a imobilelor în litigiu, nu

este incidență situației reclamantului, întrucât, pentru a se impune prevalenta

dreptului subiectiv afirmat de către reclamant, acesta trebuia să tacă dovada

că are un „bun actual" cu privire la imobilele în litigiu, iar calitatea

de titular al dreptului de proprietate a acestuia trebuia să-i fie recunoscută

printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unor decizii administrative de

restituire a bunurilor în materialitatea lor.

Reclamantul, care nu deține un „bun

actual cu privire la bunurile ce au aparținut autorilor săi sub forma dreptului

de proprietate și căruia i s-a recunoscut un bun sub forma unei valori

patrimoniale în baza legilor speciale, nu poate revendica imobilele în litigiu

și pentru că, așa cum s-a arătat, dreptul de proprietate din patrimoniul

autorului său asupra imobilelor în litigiu s~a stins prin înlocuirea acestuia

cu măsuri reparatorii în echivalent prin deciziiie emise în temeiul Legilor speciale

nr. 18/1991 și nr. 10/2001, pe care reclamantul nu le-a contestat sau, deși au

fost contestate în justiție, demersul judiciar flcut de reclamant a fost

respins, ca nefondat, prin sentința civilă nr. 971/2010, pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

În această situație, reclamantul nu

poate valorifica, în baza dreptului comun, dreptui de proprietate ce a

aparținut autorului său și care s-a stins prin înlocuirea sa cu măsuri

reparatorii în echivalent, în baza legilor speciale de reparație.

Împotriva acestei decizii B.G.G. a

formulat cerere de revizuire.

În cuprinsul acesteia, revizuentul a

arătat că justiția română nu i-a restituit proprietățile jefuite de la

antecesorii săi, fiindcă au fost falsificate de către intimații din dosar

actele de proprietate. Argumentele instanțelor de fond evidențiază abuzurile și

greșita interpretare a legii.

Autorilor revizuentului li s-a preluat

abuziv un imobil, compus din teren în suprafață de 1.300 mp și clădiri în

suprafață de 460 mp, pentru care revizuentul este îndreptățit la despăgubiri,

pe care nu le»a primit niciodată, pentru că instanțele nu îi recunosc însăși

dreptul la reparație.

Cererea de revizuire nu a fost

întemeiată în drept.

La termenul de judecată din 14 mai

2015, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, avocatul ales al revizuentului a

precizat că temeiul de drept al cererii este art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Analizând excepția inadmisihilității

cererii de revizuire, invocată de intimatul Statul Român prin A.N.R.P., Înalta Curte

reține următoarele:

Conform dispozițiilor art 322 alin,

(1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile date de instanțe

de recurs, atunci când acestea evocă fondul.

Evocarea fondului de către instanța de

recurs, ca expresie a uneia din condițiile prealabile de admisibilitate a

cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât

cea care fusese reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor

dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în

oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus

judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment

Condiția ca hotărârea a cărei

revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei

căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare, prin care se cere

instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină asupra

hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit

ulterior pronunțării hotărârii.

Regula prevăzută de art. 322 alin. (1)

C. proc. civ. este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin

care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății.

Această condiție nu este îndeplinită

în cauză, câtă vreme în speță hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea

de revizuire este Decizia nr. 402 din 11 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a respins, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul B.G.G. împotriva Deciziei nr. 360 din 8

aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Drept consecință, văzând dispozițiile art.

322 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de revizuentul B.G.G. împotriva Deciziei civile nr. 402 din

11 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

19 mai 2015.