ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1317/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 402 din 11 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă excepția de prematuritate a cererii de emitere a titlului de despăgubire, invocată de intimata pârâtă C.N.C.I., a fost respinsă excepția de nulitate a recursului invocată de intimatui pârât Statul Român prin A.D.S. și a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.G.G. împotriva Deciziei nr. 360 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

În motivare, instanța a reținut că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 480 C. civ., iar norma de protecție instituită prin art. 1 din Primul Protocol adiționai Ia Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru restituirea în natură a imobilelor în litigiu, nu este incidență situației reclamantului, întrucât, pentru a se impune prevalenta dreptului subiectiv afirmat de către reclamant, acesta trebuia să tacă dovada că are un „bun actual" cu privire la imobilele în litigiu, iar calitatea de titular al dreptului de proprietate a acestuia trebuia să-i fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unor decizii administrative de restituire a bunurilor în materialitatea lor.

Reclamantul, care nu deține un „bun actual cu privire la bunurile ce au aparținut autorilor săi sub forma dreptului de proprietate și căruia i s-a recunoscut un bun sub forma unei valori patrimoniale în baza legilor speciale, nu poate revendica imobilele în litigiu și pentru că, așa cum s-a arătat, dreptul de proprietate din patrimoniul autorului său asupra imobilelor în litigiu s~a stins prin înlocuirea acestuia cu măsuri reparatorii în echivalent prin deciziiie emise în temeiul Legilor speciale nr. 18/1991 și nr. 10/2001, pe care reclamantul nu le-a contestat sau, deși au fost contestate în justiție, demersul judiciar flcut de reclamant a fost respins, ca nefondat, prin sentința civilă nr. 971/2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

În această situație, reclamantul nu poate valorifica, în baza dreptului comun, dreptui de proprietate ce a aparținut autorului său și care s-a stins prin înlocuirea sa cu măsuri reparatorii în echivalent, în baza legilor speciale de reparație. Împotriva acestei decizii B.G.G. a formulat cerere de revizuire. În cuprinsul acesteia, revizuentul a arătat că justiția română nu i-a restituit proprietățile jefuite de la antecesorii săi, fiindcă au fost falsificate de către intimații din dosar actele de proprietate. Argumentele instanțelor de fond evidențiază abuzurile și greșita interpretare a legii. Autorilor revizuentului li s-a preluat abuziv un imobil, compus din teren în suprafață de 1.300 mp și clădiri în suprafață de 460 mp, pentru care revizuentul este îndreptățit la despăgubiri, pe care nu le»a primit niciodată, pentru că instanțele nu îi recunosc însăși dreptul la reparație.

Cererea de revizuire nu a fost întemeiată în drept. La termenul de judecată din 14 mai 2015, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, avocatul ales al revizuentului a precizat că temeiul de drept al cererii este art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Analizând excepția inadmisihilității cererii de revizuire, invocată de intimatul Statul Român prin A.N.R.P., Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art 322 alin, (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile date de instanțe de recurs, atunci când acestea evocă fondul.

Evocarea fondului de către instanța de recurs, ca expresie a uneia din condițiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care fusese reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare, prin care se cere instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Regula prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății. Această condiție nu este îndeplinită în cauză, câtă vreme în speță hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire este Decizia nr. 402 din 11 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.G.G. împotriva Deciziei nr. 360 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Drept consecință, văzând dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 326 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G.G. împotriva Deciziei civile nr. 402 din 11 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2015.