ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3270/2014

HOTĂRÂRE
24.10.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3270/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29

iulie 2010 pe rolul Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios

administrativ, reclamanta SC T.A.P. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta

D.S.V.S.A. Buzău, solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumei de

921.270 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin emiterea unei ordonanțe de

suspendare a activității sale, precum și la plata unor daune morale în sumă de

20.000 euro.'

Tribunalul

Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 2587

din 08 iunie 2011, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata

către reclamantă a sumei de 305.030 lei, cu titlu de despăgubiri, respingând

capătul de cerere privind obligarea acesteia la plata de daune morale.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut, în esență, că prin Ordonanța nr. 20 din 30 mai 2009,

ulterior revocată și prin Ordonanța nr. 3 din 16 februarie 2010, ulterior

anulată, pârâta a dispus suspendarea activității reclamantei; astfel, este

evident că reclamanta, care nu și-a mai putut desfășura activitatea în urma emiterii

unor acte administrative care ulterior au fost revocate, respectiv anulate, a

suferit un prejudiciu material constând atât în lipsa profitului pentru

perioada de referință, cât și în pierderea financiară, prejudiciu cuantificat,

prin raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, la 305.030 lei.

Cu privire la

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor daune morale,

tribunalul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului de imagine

suferit ori a modalității în care i-a fost afectată bonitatea, considerente

pentru care acesta a fost respins.

Împotriva

acestei sentințe, D.S.V.S.A. Buzău, a declarat apel, susținând, în esență, că

raportul de expertiză întocmit în cauză a fost nedocumentat, tendențios și

părtinitor și că toate obiectiunile sale la respectivul raport au fost

înlăturate nejustificat și nemotivat de către instanță.

Prin Decizia nr.

126 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității apelului,

invocată de intimata-reclamantă SC T.A.P. SRL și în consecință a respins ca

tardiv formulat apelul.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a citat dispozițiile art. 284 și pe cele ale art. 101 C.

proc. civ., notând că, în raport de aceste dispoziții, în speță, prima zi a

termenului de declarare a apelului este 16 iulie 2011, iar ultima este 01

august 2011, zi lucrătoare.

Cum din actele

dosarului se constată că apelul a fost înregistrat la 02 august 2011, potrivit

datei poștei de pe plicul atașat cererii de apel, curtea de apel a constatat că

acesta a fost declarat peste termenul legal și, în consecință, a respins ca

tardiv formulat apelul.

Împotriva

acestei decizii, D.S.V.S.A. Buzău a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art.

304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor pronunțate în

Dosarul nr. 3382/114/2010.

În motivare,

recurenta a arătat că înțelege să invoce excepția nulității tuturor actelor

depuse de reclamantă în cursul judecății la instanțele de fond, întrucât

acestea au fost semnate de către o persoană care nu putea promova acțiuni

judiciare sau semna alte documente.

În continuare,

recurenta a prezentat motivele pentru care apreciază că administratorul

reclamantei nu avea calitate procesuală, arătând că prin sentința pronunțată de

Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 5397/114/2009 s-a dispus deschiderea procedurii

generale a insolvenței împotriva reclamantei, astfel că administratorul nu mai

avea dreptul să semneze acte procesuale fără viza administratorului judiciar.

Totodată,

recurenta a precizat că dorește să pună în discuție suspendarea de drept a

judecății, conform prevederilor art. 243 pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu

prevederile art. 36-37 din Legea nr. 85/2006 și a susținut că a solicitat

suspendarea judecății și în fața primei instanțe, care însă nu s-a pronunțat cu

privire la această cerere.

În final,

recurenta a arătat că expertul contabil care a întocmit raportul de expertiză

în cauză a fost sancționat de comisia de disciplină de pe lângă consiliul

filialei Buzău a C.E.C.A.R., datorită încălcării normelor profesionale și

standardelor specifice, menționând că acest aspect nu a putut fi valorificat în

fața primei instanțe, sancțiunea intervenind după ce aceasta s-a pronunțat și

nici în fața instanței de apel, care nu a intrat în cercetarea fondului.

La 10 decembrie

2012 intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului.

La termenul din

24 octombrie 2014, Înalta Curte, în baza art. 137 coroborat cu art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., a invocat excepția nulității recursului,

excepție asupra căreia reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub

sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se

întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau

casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În acest

context, trebuie notat că, autoarea căii de atac nu a procedat la o

sistematizare adecvată a criticilor, prin circumstanțierea fiecăreia în parte

vreunuia dintre motivele de recurs invocate și, totodată, se impune precizarea

că pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, a fost abrogat prin

art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005.

Totodată,

Înalta Curte subliniază că motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv

obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim

control judiciar.

Dispozițiile art.

304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri

judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite

motive de nelegalitate expres prevăzute.

Prin urmare,

motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate;

aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară,

care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin

motivele de recurs, hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță,

Înalta Curte constată că, deși prin decizia atacată s-a respins ca tardiv

formulat apelul, recurenta, prin memoriul de recurs, nu a înțeles să critice

acest aspect.

Astfel,

dezvoltarea unor critici care nu vizează cele reținute de instanță prin decizia

recurată nu răspunde exigențelor cerute de art. 302

1

alin. (1) lit. c)

determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea

legalității hotărârii instanței de apel.

De aceea,

examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat

nicio critică punctuală împotriva deciziei atacate, care să poată fi încadrată

în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a

recursului, adecvată căii de atac

Prin urmare,

nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc

cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare. O astfel de

situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat,

criticile recurentei nu vizează cele reținute prin decizia atacată, respectiv

tardivitatea formulării apelului.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Constată nul

recursul declarat de recurenta-pârâtă D.S.V.S.A. Buzău împotriva Deciziei nr. 126

din 24 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 24 octombrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4213/2011
Ședința publică de la 16 decembrie 2011 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 10690 din 12 noiembrie 2010 a admi
ÎCCJ 2016-11-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1524/2017
Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5686, pronunțată la 12 noiembrie 2010 în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Sălaj a fost admisă acțiunea reclamantei S.
ÎCCJ 2012-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4619/2012
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 165 din 28 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis recursul
ÎCCJ 2014-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2895/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 12102 din 21 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 73128/3/2011 a fost admisă
ÎCCJ 2014-04-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1467/2014
cauzei spre rejudecare Tribunalului București. În criticile formulate, după o prezentare a situației de fapt, recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele: Că soluția pronunțată de instanța de apel în ceea ce privește respingerea excep
Sursă