ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3270/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 iulie 2010 pe rolul Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC T.A.P. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta D.S.V.S.A. Buzău, solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 921.270 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin emiterea unei ordonanțe de suspendare a activității sale, precum și la plata unor daune morale în sumă de 20.000 euro.' Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 2587 din 08 iunie 2011, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 305.030 lei, cu titlu de despăgubiri, respingând capătul de cerere privind obligarea acesteia la plata de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că prin Ordonanța nr. 20 din 30 mai 2009, ulterior revocată și prin Ordonanța nr. 3 din 16 februarie 2010, ulterior anulată, pârâta a dispus suspendarea activității reclamantei; astfel, este evident că reclamanta, care nu și-a mai putut desfășura activitatea în urma emiterii unor acte administrative care ulterior au fost revocate, respectiv anulate, a suferit un prejudiciu material constând atât în lipsa profitului pentru perioada de referință, cât și în pierderea financiară, prejudiciu cuantificat, prin raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, la 305.030 lei. Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor daune morale, tribunalul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului de imagine suferit ori a modalității în care i-a fost afectată bonitatea, considerente pentru care acesta a fost respins.

Împotriva acestei sentințe, D.S.V.S.A. Buzău, a declarat apel, susținând, în esență, că raportul de expertiză întocmit în cauză a fost nedocumentat, tendențios și părtinitor și că toate obiectiunile sale la respectivul raport au fost înlăturate nejustificat și nemotivat de către instanță. Prin Decizia nr. 126 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității apelului, invocată de intimata-reclamantă SC T.A.P. SRL și în consecință a respins ca tardiv formulat apelul. Pentru a decide astfel, instanța de apel a citat dispozițiile art. 284 și pe cele ale art. 101 C. proc. civ., notând că, în raport de aceste dispoziții, în speță, prima zi a termenului de declarare a apelului este 16 iulie 2011, iar ultima este 01 august 2011, zi lucrătoare.

Cum din actele dosarului se constată că apelul a fost înregistrat la 02 august 2011, potrivit datei poștei de pe plicul atașat cererii de apel, curtea de apel a constatat că acesta a fost declarat peste termenul legal și, în consecință, a respins ca tardiv formulat apelul. Împotriva acestei decizii, D.S.V.S.A. Buzău a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. 3382/114/2010. În motivare, recurenta a arătat că înțelege să invoce excepția nulității tuturor actelor depuse de reclamantă în cursul judecății la instanțele de fond, întrucât acestea au fost semnate de către o persoană care nu putea promova acțiuni judiciare sau semna alte documente.

În continuare, recurenta a prezentat motivele pentru care apreciază că administratorul reclamantei nu avea calitate procesuală, arătând că prin sentința pronunțată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 5397/114/2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva reclamantei, astfel că administratorul nu mai avea dreptul să semneze acte procesuale fără viza administratorului judiciar. Totodată, recurenta a precizat că dorește să pună în discuție suspendarea de drept a judecății, conform prevederilor art. 243 pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 36-37 din Legea nr. 85/2006 și a susținut că a solicitat suspendarea judecății și în fața primei instanțe, care însă nu s-a pronunțat cu privire la această cerere.

În final, recurenta a arătat că expertul contabil care a întocmit raportul de expertiză în cauză a fost sancționat de comisia de disciplină de pe lângă consiliul filialei Buzău a C.E.C.A.R., datorită încălcării normelor profesionale și standardelor specifice, menționând că acest aspect nu a putut fi valorificat în fața primei instanțe, sancțiunea intervenind după ce aceasta s-a pronunțat și nici în fața instanței de apel, care nu a intrat în cercetarea fondului. La 10 decembrie 2012 intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. La termenul din 24 octombrie 2014, Înalta Curte, în baza art. 137 coroborat cu art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., a invocat excepția nulității recursului, excepție asupra căreia reține următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În acest context, trebuie notat că, autoarea căii de atac nu a procedat la o sistematizare adecvată a criticilor, prin circumstanțierea fiecăreia în parte vreunuia dintre motivele de recurs invocate și, totodată, se impune precizarea că pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, a fost abrogat prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005.

Totodată, Înalta Curte subliniază că motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar. Dispozițiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute. Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate; aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În speță, Înalta Curte constată că, deși prin decizia atacată s-a respins ca tardiv formulat apelul, recurenta, prin memoriul de recurs, nu a înțeles să critice acest aspect. Astfel, dezvoltarea unor critici care nu vizează cele reținute de instanță prin decizia recurată nu răspunde exigențelor cerute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel. De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică punctuală împotriva deciziei atacate, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Or, potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, criticile recurentei nu vizează cele reținute prin decizia atacată, respectiv tardivitatea formulării apelului. Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă D.S.V.S.A. Buzău împotriva Deciziei nr. 126 din 24 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2014.