ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 95/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 95/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta M.E.M. a
solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 400 din 14 noiembrie 2014 și
respectiv, nr. 401 din 14 noiembrie 2014, emis de Înalta Curte de Casație și
Justiție.
În motivarea cererii a susținut că are
calitatea de magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
secția penală, fiind numită în această funcție prin Hotărârea nr. 634 a secției
pentru judecători a C.S.M. din data de 17 septembrie 2009, anterior - respectiv
în perioada 15 ianuarie 2003 - 21 septembrie 2009, având calitatea de avocat în
cadrul Baroului Gorj.
Prin Ordinul nr. 182
din 23 septembrie 2009 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
s-a stabilit că începând cu data de 21 septembrie 2009, urmare a numirii în
funcția de magistrat asistent, M.E.M. se încadrează în gradul 111 profesional și
va primi o indemnizație de încadrare bruta lunară în sumă de 4.672 lei, la cate
se adaugă 467 lei (10% din indemnizația de încadrare brută lunară), spor pentru
vechime în muncă, plus 701 lei (15% din indemnizația încadrare brută lunară),
spor pentru condiții deosebite de muncă grele și vătămătoare, plus 701 lei (15%
din indemnizația de încadrare brută lunară), spor pentru confidențialitate,
plus 2.336 lei (50% din indemnizația de încadrare brută lunară), spor pentru
risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând 8.877 lei lunar.
A mai precizat că în
anul 2012, a împlinit trei ani vechime în funcția de magistrat asistent la Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Ordinul nr. 217 din 20
septembrie 2012 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a
stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2012, doamna M.E.M., magistrat
asistent gradul III, gradația 2, clasa 97 (coeficient de ierarhizare 10,85) în
cadrul secției penale, promovează în funcția de magistrat asistent gradul II,
gradația 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16).
De asemenea, s-a
stabilit că, începând cu aceeași dată, va primi o indemnizație de încadrare
brută lunară în sumă de 7.159 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.075 lei,
reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase,
plus un cuantum de 1.148 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și
suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.382
lei.
Prin Ordinul nr. 284
din 03 decembrie 2012 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
s-a stabilit că, începând cu data de 01 decembrie 2012, cuantumul brut al
indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază de care beneficiază judecătorii,
magistrații asistenți, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex,
funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Înaltei Curți de Casație
și Justiție, se majorează cu 7,4% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie
2012.
Totodată, cuantumul
sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale
sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de
care beneficiază judecătorii, magistrații asistenți, personalul auxiliar de
specialitate, personalul conex, funcționarii publici și personalul contractual
din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se majorează cu 7,4% față de
nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, în măsura în care personalul își
desfășoară activitatea în aceleași condiții.
În anul 2013, a împlinit
10 ani vechime în muncă, iar prin Ordinul nr. 30 din 06 februarie 2013 emis de
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, începând cu
data de 01 februarie 2013, beneficiază de o majorare a indemnizației de
încadrare brută lunară cu 5% și o reîncadrare pe funcția de magistrat asistent
gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73).
De asemenea, începând
cu aceeași dată, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de
8.074 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.155 lei, reprezentând spor pentru
condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233
lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică,
totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.462 lei.
Ulterior, fără a se
anula ordinele mai sus precizate, prin Ordinul nr. 400 din 14 noiembrie 2014
emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărui suspendare
se solicită, s-a stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2012, va primi o
indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 6.671 lei, la care se adaugă
un cuantum de 976 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare
ori periculoase, plus un cuantum de 1.044 lei, reprezentând spor confidențialitate
+ risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă
de 8.691 lei.
La art. 2 din același
ordin s-a stabilit că, începând cu data de 01 decembrie 2012, va primi o
indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 7.165 lei, la care se adaugă
un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare
ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate
+ risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă
de 9.334 lei.
Totodată, la art. 3
din același ordin, s-a stabilit că, începând cu data de 01 februarie 2013,
doamna M.E.M., magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient
de ierarhizare 11,73) va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă
de 7.514 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor
pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de
1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare
neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.683 lei (cu 779 lei
mai puțin decât venitul brut lunar stabilit prin Ordinul nr. 30 din 06
februarie 2013).
Pe de altă parte,
prin Ordinul nr. 401 din 14 noiembrie 2014, a cărui suspendare se solicită, de
asemenea, s-a stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2014, beneficiază
de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară cu 2,5% și o
reîncadrare pe funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 101
(coeficient de ierarhizare 12,01).
La art. 2 din același
ordin s-a stabilit că, începând cu aceeași dată, va primi o indemnizație de
încadrare brută lunară în sumă de 7.689 lei, la care se adaugă un cuantum de
1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori
periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate
+ risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă
de 9.858 lei.
În cauză, sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune
suspendarea Ordinelor nr. 400 din 14 noiembrie 2014 și, respectiv, nr. 401 din 14
noiembrie 2014, emise de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, până
la pronunțarea instanței de fond.
Reclamanta consideră
că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004
pentru a se dispune-suspendarea actului atacat până la pronunțarea instanței de
fond, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii
unei pagube iminente.
Mai apreciază că în
ceea ce privește condiția cazului bine justificat, aparența de nelegalitate a ordinelor
este mai mult decât evidentă, în condițiile în care în primul rând stabilește o
situație nouă pentru trecut și în al doilea rând, stabilește o altă situație
decât cea stabilită prin Ordinele nr. 217 din 20 septembrie 2012 și nr. 30 din
6 februarie 2013, deși aceste ultime două ordine nu au fost nici revocate și
nici anulate.
Se mai susține că
prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul
neretroactivității efectelor actelor administrative, principiul securității
raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a beneficiarului
actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând
nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului.
De altfel, ordinele
anterioare sunt acte administrative unilaterale care au intrat în circuitul
civil și au produs efecte juridice, astfel că, față de dispozițiile art. 1 alin.
(6) din Legea contenciosului administrativ, revocarea acestora nu mai era
posibilă, trecând mai mult de un an de la emitere.
Termenul de un an
respectă principiul securității raporturilor juridice care rezultă din dispozițiile
art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale, principiu care implică, între altele, respectarea caracterului
definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiție în termenul unei acțiuni
de drept comun în materie.
Posibilitatea de a
revoca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter
individual pune în pericol ordinea juridică în sensul că raporturile juridice și
cele sociale ordonate de primele pot fi modificate oricând, fiind afectată în
acest fel însăși ordinea socială. Or, orice relație socială și orice relație
juridică trebuie să aibă un termen suficient pentru a fi, la nevoie, consacrate
în justiție, termen dincolo de care nu mai pot interveni modificări prin
verificarea legalității sau a altor aspecte ce caracterizează raportul
respectiv.
Reflectat la nivel
constituțional, prin dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României,
care prevăd că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii
penale sau contravenționale mai favorabile", principiul neretroactivității
se aplică și actelor administrative individuale, act juridic ce produce efecte
numai pentru viitor.
De asemenea,
reclamanta mai arată că ordinul contestat nu conține considerente legale noi
comparativ cu cele care au stat la baza emiterii ordinelor inițiale nerevocate.
În opinia
reclamantei, actele administrative a căror suspendare o solicită, sunt acte
nemotivate, întrucât, deși în preambul se face trimitere la anumite acte
normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară
și nici diminuarea salarială survenită.
În ceea ce privește
condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că și aceasta
este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi
suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită
urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecințele diminuării
veniturilor lunare.
Se mai susține că
diminuarea iminentă a veniturilor lunare este de natură a afecta situația
financiară personală.
Prin întâmpinare,
Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea cererii de
suspendare, având în vedere că în jurisprudența sa constantă, Secția de
contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru
conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act
administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de
nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului
administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări
vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială
serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act
administrativ.
Argumentele privind
nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia
vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii
de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala
cu o prejudecare a cererii de anulare.
Simpla existență a
unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu
este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru
verificarea susținerilor reclamantei
este necesară o analiză în profunzime a
cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluționării unei
cereri de suspendare.
De asemenea, din
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă
iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și
previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei
diminuări salariale, care poate fi recuperată, (în acest sens Secția de
contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție
pronunțându-se în mod constant în soluționarea cauzelor având obiect similar cu
cel al prezentei cauze).
Reclamanta a formulat
răspuns la întâmpinarea depusă de intimată.
Examinând cauza, în
raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente
pricinii, Înalta Curte constată că cererea de suspendare este neîntemeiată.
Pentru a ajunge la
această soluție instanța are în vedere următoarele considerentele:
Prin cererea
formulată reclamanta a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 400 din
14 noiembrie 2014 și nr. 401 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cererea a fost
întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a fost depusă
dovada contestației formulate împotriva ordinului a cărui suspendare se
solicită, contestație adresată Colegiului de conducere al Înaltei Curți.
Potrivit art. 14 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine
justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în
condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată
poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.
Suspendarea actelor
juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora,
ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există,
iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument
procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de
judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât
autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din
punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca
acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
Legiuitorul național
a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării
actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a
acestora cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu
anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu
cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.
Conform art. 2 alin.
(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007,
cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de
drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității
actului administrativ.
La modul concret,
conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat
este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent
valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a
interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să
existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context,
trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative
presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile
legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune,
în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în
mod efectiv asigurată.
Pe de altă parte, în
cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după
verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele
prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine
justificat și paguba iminentă.
Deci, în cadrul
cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de
legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație
revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.
Condiția existenței
cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea
judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității
actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie
evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,
respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura,
chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor
administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea
unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și
care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de
legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța
având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței
dreptului.
Înalta Curte apreciază
că, în cauză, reclamanta nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la
existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea ordinului.
În susținerea cazului
bine justificat, reclamanta a invocat efectul retroactiv al ordinului, având în
vedere că cel anterior nu a fost revocat sau anulat și nemotivarea actului a
cărui suspendare se solicită.
Însă, în cadrul
cererii de suspendare, instanța nu poate examina aceste critici ce reprezintă
chiar temeiul contestației administrative pentru că ar însemna o prejudecare a
cererii în anulare.
Deci, nu există
suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă
ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și
legalității actului administrativ contestat.
De asemenea, instanța
de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei
în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Conform art. 2 alin.
(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul
material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a
funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Așadar, paguba
iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui
act administrativ.
Revine judecătorului
de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de
suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate
de reclamant dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să
justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării
executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești
ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.
Plecând de la definiția
pagubei iminente dată de legea contenciosului administrativ se poate considera
că este îndeplinită această condiție numai dacă prejudiciul creat urmare a
emiterii actului administrativ a cărui suspendare se solicită ar fi greu sau
imposibil de recuperat, condiție ce nu este îndeplinită în cazul unui act
administrativ prin care s-a dispus o diminuare salariară ce poate fi recuperată
în cazul în care actul administrativ este anulat.
Astfel
fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile reclamantei sunt neîntemeiate
și nu pot fi primite.
Față de cele arătate,
reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2
alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru
a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, Înalta
Curte va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea
formulată de M.E.M. privind suspendarea executării Ordinului nr. 400/2014 și Ordinului
nr. 401/2014 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiate.
Cu recurs în termen
de 5 zile de la comunicare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 ianuarie 2015.