ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 95/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 95/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta M.E.M. a

solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 400 din 14 noiembrie 2014 și

respectiv, nr. 401 din 14 noiembrie 2014, emis de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În motivarea cererii a susținut că are

calitatea de magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

secția penală, fiind numită în această funcție prin Hotărârea nr. 634 a secției

pentru judecători a C.S.M. din data de 17 septembrie 2009, anterior - respectiv

în perioada 15 ianuarie 2003 - 21 septembrie 2009, având calitatea de avocat în

cadrul Baroului Gorj.

Prin Ordinul nr. 182

din 23 septembrie 2009 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s-a stabilit că începând cu data de 21 septembrie 2009, urmare a numirii în

funcția de magistrat asistent, M.E.M. se încadrează în gradul 111 profesional și

va primi o indemnizație de încadrare bruta lunară în sumă de 4.672 lei, la cate

se adaugă 467 lei (10% din indemnizația de încadrare brută lunară), spor pentru

vechime în muncă, plus 701 lei (15% din indemnizația încadrare brută lunară),

spor pentru condiții deosebite de muncă grele și vătămătoare, plus 701 lei (15%

din indemnizația de încadrare brută lunară), spor pentru confidențialitate,

plus 2.336 lei (50% din indemnizația de încadrare brută lunară), spor pentru

risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând 8.877 lei lunar.

A mai precizat că în

anul 2012, a împlinit trei ani vechime în funcția de magistrat asistent la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Ordinul nr. 217 din 20

septembrie 2012 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a

stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2012, doamna M.E.M., magistrat

asistent gradul III, gradația 2, clasa 97 (coeficient de ierarhizare 10,85) în

cadrul secției penale, promovează în funcția de magistrat asistent gradul II,

gradația 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16).

De asemenea, s-a

stabilit că, începând cu aceeași dată, va primi o indemnizație de încadrare

brută lunară în sumă de 7.159 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.075 lei,

reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase,

plus un cuantum de 1.148 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și

suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.382

lei.

Prin Ordinul nr. 284

din 03 decembrie 2012 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s-a stabilit că, începând cu data de 01 decembrie 2012, cuantumul brut al

indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază de care beneficiază judecătorii,

magistrații asistenți, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex,

funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, se majorează cu 7,4% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie

2012.

Totodată, cuantumul

sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale

sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de

care beneficiază judecătorii, magistrații asistenți, personalul auxiliar de

specialitate, personalul conex, funcționarii publici și personalul contractual

din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se majorează cu 7,4% față de

nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, în măsura în care personalul își

desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În anul 2013, a împlinit

10 ani vechime în muncă, iar prin Ordinul nr. 30 din 06 februarie 2013 emis de

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, începând cu

data de 01 februarie 2013, beneficiază de o majorare a indemnizației de

încadrare brută lunară cu 5% și o reîncadrare pe funcția de magistrat asistent

gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73).

De asemenea, începând

cu aceeași dată, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de

8.074 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.155 lei, reprezentând spor pentru

condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233

lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică,

totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.462 lei.

Ulterior, fără a se

anula ordinele mai sus precizate, prin Ordinul nr. 400 din 14 noiembrie 2014

emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărui suspendare

se solicită, s-a stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2012, va primi o

indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 6.671 lei, la care se adaugă

un cuantum de 976 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare

ori periculoase, plus un cuantum de 1.044 lei, reprezentând spor confidențialitate

+ risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă

de 8.691 lei.

La art. 2 din același

ordin s-a stabilit că, începând cu data de 01 decembrie 2012, va primi o

indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 7.165 lei, la care se adaugă

un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare

ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate

+ risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă

de 9.334 lei.

Totodată, la art. 3

din același ordin, s-a stabilit că, începând cu data de 01 februarie 2013,

doamna M.E.M., magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient

de ierarhizare 11,73) va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă

de 7.514 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor

pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de

1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare

neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.683 lei (cu 779 lei

mai puțin decât venitul brut lunar stabilit prin Ordinul nr. 30 din 06

februarie 2013).

Pe de altă parte,

prin Ordinul nr. 401 din 14 noiembrie 2014, a cărui suspendare se solicită, de

asemenea, s-a stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2014, beneficiază

de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară cu 2,5% și o

reîncadrare pe funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 101

(coeficient de ierarhizare 12,01).

La art. 2 din același

ordin s-a stabilit că, începând cu aceeași dată, va primi o indemnizație de

încadrare brută lunară în sumă de 7.689 lei, la care se adaugă un cuantum de

1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori

periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate

+ risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă

de 9.858 lei.

În cauză, sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune

suspendarea Ordinelor nr. 400 din 14 noiembrie 2014 și, respectiv, nr. 401 din 14

noiembrie 2014, emise de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, până

la pronunțarea instanței de fond.

Reclamanta consideră

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru a se dispune-suspendarea actului atacat până la pronunțarea instanței de

fond, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii

unei pagube iminente.

Mai apreciază că în

ceea ce privește condiția cazului bine justificat, aparența de nelegalitate a ordinelor

este mai mult decât evidentă, în condițiile în care în primul rând stabilește o

situație nouă pentru trecut și în al doilea rând, stabilește o altă situație

decât cea stabilită prin Ordinele nr. 217 din 20 septembrie 2012 și nr. 30 din

6 februarie 2013, deși aceste ultime două ordine nu au fost nici revocate și

nici anulate.

Se mai susține că

prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul

neretroactivității efectelor actelor administrative, principiul securității

raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a beneficiarului

actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând

nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului.

De altfel, ordinele

anterioare sunt acte administrative unilaterale care au intrat în circuitul

civil și au produs efecte juridice, astfel că, față de dispozițiile art. 1 alin.

(6) din Legea contenciosului administrativ, revocarea acestora nu mai era

posibilă, trecând mai mult de un an de la emitere.

Termenul de un an

respectă principiul securității raporturilor juridice care rezultă din dispozițiile

art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, principiu care implică, între altele, respectarea caracterului

definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiție în termenul unei acțiuni

de drept comun în materie.

Posibilitatea de a

revoca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter

individual pune în pericol ordinea juridică în sensul că raporturile juridice și

cele sociale ordonate de primele pot fi modificate oricând, fiind afectată în

acest fel însăși ordinea socială. Or, orice relație socială și orice relație

juridică trebuie să aibă un termen suficient pentru a fi, la nevoie, consacrate

în justiție, termen dincolo de care nu mai pot interveni modificări prin

verificarea legalității sau a altor aspecte ce caracterizează raportul

respectiv.

Reflectat la nivel

constituțional, prin dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României,

care prevăd că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii

penale sau contravenționale mai favorabile", principiul neretroactivității

se aplică și actelor administrative individuale, act juridic ce produce efecte

numai pentru viitor.

De asemenea,

reclamanta mai arată că ordinul contestat nu conține considerente legale noi

comparativ cu cele care au stat la baza emiterii ordinelor inițiale nerevocate.

În opinia

reclamantei, actele administrative a căror suspendare o solicită, sunt acte

nemotivate, întrucât, deși în preambul se face trimitere la anumite acte

normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară

și nici diminuarea salarială survenită.

În ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că și aceasta

este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi

suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită

urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecințele diminuării

veniturilor lunare.

Se mai susține că

diminuarea iminentă a veniturilor lunare este de natură a afecta situația

financiară personală.

Prin întâmpinare,

Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea cererii de

suspendare, având în vedere că în jurisprudența sa constantă, Secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act

administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială

serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Argumentele privind

nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia

vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii

de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala

cu o prejudecare a cererii de anulare.

Simpla existență a

unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu

este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru

verificarea susținerilor reclamantei

este necesară o analiză în profunzime a

cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluționării unei

cereri de suspendare.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și

previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei

diminuări salariale, care poate fi recuperată, (în acest sens Secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

pronunțându-se în mod constant în soluționarea cauzelor având obiect similar cu

cel al prezentei cauze).

Reclamanta a formulat

răspuns la întâmpinarea depusă de intimată.

Examinând cauza, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, Înalta Curte constată că cererea de suspendare este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța are în vedere următoarele considerentele:

Prin cererea

formulată reclamanta a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 400 din

14 noiembrie 2014 și nr. 401 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a fost depusă

dovada contestației formulate împotriva ordinului a cărui suspendare se

solicită, contestație adresată Colegiului de conducere al Înaltei Curți.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Suspendarea actelor

juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora,

ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există,

iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument

procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de

judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din

punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca

acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Legiuitorul național

a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării

actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a

acestora cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu

anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu

cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007,

cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ.

La modul concret,

conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat

este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent

valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative

presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile

legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune,

în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în

mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în

cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după

verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele

prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine

justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de

legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație

revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței

cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea

judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității

actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie

evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura,

chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța

având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței

dreptului.

Înalta Curte apreciază

că, în cauză, reclamanta nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la

existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea ordinului.

În susținerea cazului

bine justificat, reclamanta a invocat efectul retroactiv al ordinului, având în

vedere că cel anterior nu a fost revocat sau anulat și nemotivarea actului a

cărui suspendare se solicită.

Însă, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu poate examina aceste critici ce reprezintă

chiar temeiul contestației administrative pentru că ar însemna o prejudecare a

cererii în anulare.

Deci, nu există

suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă

ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și

legalității actului administrativ contestat.

De asemenea, instanța

de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei

în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba

iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui

act administrativ.

Revine judecătorului

de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de

suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate

de reclamant dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să

justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării

executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești

ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Plecând de la definiția

pagubei iminente dată de legea contenciosului administrativ se poate considera

că este îndeplinită această condiție numai dacă prejudiciul creat urmare a

emiterii actului administrativ a cărui suspendare se solicită ar fi greu sau

imposibil de recuperat, condiție ce nu este îndeplinită în cazul unui act

administrativ prin care s-a dispus o diminuare salariară ce poate fi recuperată

în cazul în care actul administrativ este anulat.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile reclamantei sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2

alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru

a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, Înalta

Curte va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

formulată de M.E.M. privind suspendarea executării Ordinului nr. 400/2014 și Ordinului

nr. 401/2014 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiate.

Cu recurs în termen

de 5 zile de la comunicare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2015.