ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 736/2016

Decizia nr. 736/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Conținutul și obiectul contestației cu soluționarea căreia a fost învestită Înalta Curte, în temeiul art. 7 alin. (2) din cap. VIII al Legii nr. 284/2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 aprilie 2015, contestatoarea

A.

, în contradictoriu cu intimații Înalta Curte de Casație și Justiție (denumită în continuare, „Înalta Curte de Casație și Justiție”) și Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a solicitat:

- anularea Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curții de Casație și Justiție (comunicat la data de 12 noiembrie 2014) prin care i-au fost restabilite retroactiv drepturile salariale, astfel: începând cu data de 01 aprilie 2013 (data la care a trecut în gradul I gradația 2), în sensul acordării unei majorări de 2,5% (în loc de 5%) pentru tranșa de vechime în funcție de la 3-5 ani, rezultând o indemnizație de încadrară brută mai mică decât cei aflați în funcții similare; începând cu data de 01 februarie 2014 (data la care a împlinit 10 ani vechime în muncă) s-a acordat o indemnizația de încadrare brută prin raportare la indemnizația brută diminuată (care includea procentul de 2,5%);

- obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor de drepturi salariale, începând cu data de 01 noiembrie 2014, data intrării în vigoare a ordinului contestat, și până la data încetării efectelor juridice ale acestuia.

În motivarea contestației, se arată următoarele:

Contestatoarea precizează că, în conformitate cu art. 7 din cap. VIII din Legea nr. 284/2010, a îndeplinit procedura prealabilă în termenul de 15 zile de la comunicarea Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014, care, însă, nu a fost soluționată până la data introducerii acțiunii.

Contestatoarea arată că a fost încadrată în funcția de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 01 aprilie 2010, iar anterior, începând cu data de 15 ianuarie 2004, a exercitat profesia de avocat, aducând următoarele precizări:

- Prin Ordinul nr. 68/2009, a fost numită în funcția de magistrat-asistent gradul III, începând cu data de 01 aprilie 2010 și i-a fost stabilită indemnizația de încadrare brută lunară de 6.774 lei (4.672 lei indemnizație de încadrare, la care se adaugă 1.635 lei adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și adaos de 10% pentru confidențialitate, 467 lei spor de 10% pentru vechime în muncă), la care s-a adăugat 1.016 lei spor pentru condiții deosebite de muncă, plus un cuantum în sumă de 1.087 lei pentru confidențialitate, risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând 8.877 lei.

- Prin Ordinul nr. 77 din 09 aprilie 2013, având în vedere că, la data de 01 aprilie 2013, a împlinit 3 ani vechime în funcția de magistrat-asistent gradul III, a fost promovată în funcția de magistrat-asistent gradul II gradația 2, iar, prin Ordinul nr. 25 din 03 februarie 2014, având în vedere că, la data de 15 ianuarie 2014, a împlinit 10 ani vechime în muncă, a fost reîncadrată în funcția de magistrat-asistent gradul II gradația 3 clasa 100 (coeficient de salarizare 11,73).

- Prin Ordinul nr. 358 din 12 noiembrie 2014 a fost menținută încadrarea în funcția de magistrat-asistent gradul II gradația 3 clasa 100 (coeficient de salarizare 11,73), însă au fost calculate retroactiv, începând cu data de 01 aprilie 2013, alte drepturi salariale diminuate.

În susținerea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014, contestatoarea invocă, în esență, următoarele argumente:

a) încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, a principiului securității raporturilor juridice și a principiului încrederii legitime, pentru următoarele motive:

- Ordinul nr. 358 din 12 noiembrie 2014 dispune reîncadrarea cu un salariu diminuat cu efect retroactiv, deși ordinele anterioare, inclusiv cel de încadrare în funcția de magistrat-asistent, nu sunt revocate sau anulate;

- ordinele anterioare sunt acte administrative unilaterale care au intrat în circuitul civil și au produse efecte juridice, astfel că, potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, revocarea acestora nu mai era posibilă, trecând mai mult de un an de la data emiterii lor;

- contestatoarea susține nu are nicio culpă cu privire la modul de calcul al salariului, iar principiul securității raporturilor juridice consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impune respectarea caracterului definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiție în termenul unei acțiuni de drept comun în materie;

- astfel, Ordinul nr. 358 din 12 noiembrie 2014 este nelegal, având în vedere că Ordinul nr. 77 din 09 aprilie 2013 nu a fost revocat sau anulat în termen de un an de la emiterea sa;

b) lipsa de motivare a ordinului contestat, întrucât nu conține considerente legale noi comparativ cu cele care au stat la baza emiterii ordinelor inițiale nerevocate, putând conduce la concluzia că este nemotivat;

c) modalitatea eronată de reîncadrare prin raportare la clasele de salarizare și aplicarea greșită a sintagmei „nivel de salarizare în plată pentru funcții similare”, pentru următoarele motive:

La data de 1 aprilie 2010, a fost numită în funcția de magistrat-asistent gradul III în raport de prevederile Legii nr. 330/2009, funcție asimilată din punct de vedere al salarizării, potrivit Anexei VI la Legea nr. 330/2009, funcția de președinte de secție de tribunal.

La data formulării cererii, contestatoarea a arătat că este încadrată în funcția de magistrat-asistent grad II, iar, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2), art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 și art. 11 lit. h) din cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, salarizarea este similară funcției de vicepreședinte de tribunal și se stabilește conform dispozițiilor menționate.

A mai susținut contestatoarea că drepturile salariale stabilite prin ordinul contestat nu sunt în conformitate cu dispozițiile legale atât timp cât prin art. 2 din Legea nr. 284/2010 și pct. III lit. b) din Normele metodologice de aplicare a acesteia, se stabilește că, în anul 2011 (regulă menținută pentru anul 2012 prin art. 2 și 3 din Legea nr. 285/2010, dar și pentru anii următori) pentru personalul nou-încadrat pe funcții, numit/încadrat pe funcții de același fel sau promovat în funcții/grade/trepte, precum și pentru cele care au avut raporturile de muncă suspendate, „salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcții similare” argument de interpretare logică a fortiori ce impune, evident, că salarizarea corespunzătoare vechimii în funcție și vechimii în muncă nu se poate realiza decât prin acordarea majorării corespunzătoare procentului de 5% atât pentru sporul de vechime, cât și de 5% pentru sporul de fidelitate (adaos/majorare) - care constituie nivelul în plată pentru funcțiile similare și nu a celui de 2,5% a sporului de vechime în funcție, cum în mod greșit s-a dispus prin ordinul contestat.

Contestatoarea a invocat și prevederile art. 1 pct. 6 din Legea nr. 71/2015, susținând că acest act normativ a fost adoptat de legiuitor pentru a repara discriminarea rezultată din aplicarea eronată a dispozițiilor legale privind salarizarea.

În concluzie, contestatoarea a susținut că, prin aplicarea și interpretarea greșită a legii salarizării, i-au fost acordate procente inferioare față de cele de care beneficiază ceilalți magistrați-asistenți aflați în funcții similare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aceeași vechime în muncă și funcție.

În fine, cu referire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor de drepturi salariale, a arătat că și acesta se impune a fi admis, în considerarea principiului accesorium sequitur principalem și a împrejurării că, începând cu data de 1 noiembrie 2014, drepturile salariale ce i se cuvin au fost diminuate prin punerea în executare a Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014 a cărui anulare se solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 7 din cap. VIII, Secțiunea 1 din Legea nr. 284/2010 și ale art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii formulate de contestatoare, ca neîntemeiată.

În esență, intimata susține că, potrivit principiilor care guvernează actele administrative, legalitatea emiterii acestora este condiționată de o serie de cerințe, printre care: respectarea dispozițiilor legale în temeiul cărora actele au fost emise, motivarea, legala competență a emitentului actului. S-a arătat că este adevărat că actele administrative sunt supuse cerințelor izvorâte din principiile generale de drept, precum cel al neretroactivității legii civile și celelalte principii care decurg din acesta, însă în situația ordinului contestat nu poate fi vorba de o încălcare a niciunuia dintre aceste principii, așadar nici a celui cu privire la neretroactivitatea efectelor actului administrativ. S-a arătat că, din analiza doctrinei și a jurisprudenței, se desprinde ideea că nu constituie o încălcare a unei condiții de legalitate a actului administrativ situația în care însăși legea în temeiul căreia actul este emis prevede sau implică o derogare de la respectiva condiție.

Se susține că ordinul de salarizare contestat a fost emis în vederea corectării drepturilor salariale eronat calculate anterior, arătându-se că în materia drepturilor salariale este aplicabilă regula potrivit căreia în situația calculului eronat al salariului, angajatul este obligat să restituie sumele nedatorate, iar retroactivitatea efectelor ordinului contestat își are izvorul în lege (art. 256 C. muncii).

În vederea justificării modului de calcul privind drepturile salariale ale contestatoarei, intimata a depus la dosar adresa din 25 iunie 2015 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție - Departamentului Economico-Financiar și Administrativ.

Analizând contestația în raport cu susținerile părților și probatoriul administrat, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele arătate în continuare.

3.1. Cu referire la susținerile contestatoarei privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și a principiului securității raporturilor juridice.

Principiul neretroactivității legii civile reclamă determinarea legii aplicabile la momentul la care acte sau fapte juridice s-au ivit, s-au săvârșit ori s-au produs, acestea fiind guvernate de legea în vigoare la data ivirii noilor situații juridice.

În cauză, se constată că atât actele contestate, cât și actele a căror legalitate și temeinicie o susține contestatoarea au fost emise în temeiul acelorași dispoziții legale în vigoare la momentul emiterii lor, respectiv: O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 80/2010 și Legea nr. 284/2010, în privința cărora nu au intervenit modificări în intervalul de referință.

În raport cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii civile și a principiului securității raporturilor juridice, prezintă relevanță următoarele considerente din Decizia Curții Constituționale nr. 669 din 26 iunie 2012 (referitoare la analiza de constituționalitate a art. 6 din Legea nr. 285/2010): „

avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.”

Astfel fiind, contestatoarea nu poate opune un drept pretins câștigat, atâta timp cât dreptul respectiv a fost stabilit pe baza acelorași legi în temeiul cărora a fost emis și ordinul contestat, fiind necesar a fi realizat controlul de legalitate pentru a se verifica dacă aplicarea legii a fost realizată corect prin actul ce formează obiectul cauzei. În acest context, nu se poate reține că principiul securității raporturilor juridice a fost încălcat prin emiterea actului de corectare a erorii săvârșite anterior în privința modului de calcul al drepturilor salariale.

3.2. Cu referire la aplicarea dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în funcție de tranșele de vechime în muncă și în funcție, care au determinat emiterea ordinelor contestate

Dispozițiile legale invocate în preambulul actelor contestate sunt următoarele:

- art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare:

„Art. 2. - Prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale 2din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.”

- art. 2, art. 2 și art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar:

„Art. 2. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: (…);

Art. 2.

-

În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

”

- art. 11 alin. (3)-(5) din cap. III - Secțiunea 1 și art. 11 lit. h) din Anexa nr. VI, cap. VIII, Secțiunea a II-a din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

3.3. În ceea ce privește criticile formulate de contestatoare cu privire la modalitatea de calcul al drepturilor salariale aferente funcției de magistrat-asistent gradul II

Se observă că, prin Ordinul nr. 77 din 09 aprilie 2013, ca urmare a împlinirii a 3 ani de vechime în funcția de magistrat-asistent, contestatoarea a fost promovată din gradul III gradația 2 clasa 97 (coeficient 10,85) în gradul II gradația 2 clasa 98 (coeficient 11,16).

Prin criticile formulate, în esență, contestatoarea susține că ar fi trebuit să îi fie stabilită clasa de salarizare 106, conform prevederilor art. 9 alin. (1) și (2), art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 și art. 11 lit. h) din cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 și ale pct. I lit. b), a) pct. 1-4 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și ministrului finanțelor publice nr. 42/77/2011.

Dispozițiile invocate de contestatoare aveau, la data emiterii Ordinului nr. 77 din 09 aprilie 2013, următorul conținut:

-

art. 9 alin. (1) și (2), art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 și art. 11 lit. h) din cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010:

„Art. 9. - (1) Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți în cap. I nr. crt.1 din prezenta anexă.

(2)

Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de tribunal/tribunal specializat și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar teritorial, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza unor coeficienți de ierarhizare cu două clase de salarizare mai mari decât cei prevăzuți la alin. (1).

Art. 10.

-

(1)

Judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare aferentă clasei maxime de salarizare corespunzătoare instanței/ parchetului unde funcționează, majorată după cum urmează:

b)

Funcții de conducere în cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă aceste instanțe:

Art. 11.

-

Indemnizațiile de încadrare pentru funcțiile din cadrul sistemului justiției se stabilesc pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți pentru funcțiile prevăzute la art. 9 și 10, în raport cu funcția, gradul și, după caz, vechimea în muncă și în funcție avute, după cum urmează: (…);

h)

pentru funcția de magistrat-asistent gradul II, pe baza coeficientului de ierarhizare prevăzut la art. 9 alin. (2) și art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2;

”

- pct. I lit. b).a) pct. 1-4 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și ministrului finanțelor publice nr. 42/77/2011.

„

B.

a) Începând cu 1 ianuarie 2011, personalul din sistemul justiției se reîncadrează pe clasele de salarizare, pe funcțiile, gradele și gradațiile prevăzute în Legea-cadru nr. 284/2010, în raport cu funcția, gradul/treapta profesional/profesională, vechimea avute de persoana respectivă la data 31 decembrie 2010.

Exemple de reîncadrare a personalului din sistemul justiției:

1.

Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcția de președinte de judecătorie se reîncadrează pe aceeași funcție de președinte, stabilindu-se clasa de salarizare 104, indiferent de gradul profesional corespunzător funcției de execuție, cu aplicarea în ceea ce privește salarizarea a art. 10 alin. (2) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

2.

Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcția de judecător cu grad de judecătorie se reîncadrează pe aceeași funcție, același grad și aceeași gradație, stabilindu-se clasa de salarizare și gradația în raport cu vechimea în funcție și vechimea în muncă avute la 31 decembrie 2010 (pentru o vechime în funcție de la 15 la 20 de ani și pentru o vechime în muncă de la 15 la 20 de ani, clasa de salarizare este 102).

3.

Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcția de judecător cu grad de curte de apel se reîncadrează în aceeași funcție, același grad și aceeași gradație, în raport cu vechimea în funcție și cu vechimea în muncă avute la 31 decembrie 2010 (pentru o vechime în funcție de la 10 la 15 ani și o vechime în muncă de la 15 la 20 de ani, clasa de salarizare pe care se va reîncadra este 105, clasă care rezultă din adunarea clasei 101 cu 4 clase de salarizare, potrivit art. 9 alin. (3) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010).

4.

Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcția de președinte de curte de apel se reîncadrează în aceeași funcție de președinte, stabilindu-se clasa de salarizare 108, clasă care rezultă din adunarea clasei 104 (clasa maximă pentru judecătorie) cu 4 clase de salarizare, potrivit art. 10 alin. (1) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

”

La data emiterii Ordinului nr. 77 din 09 aprilie 2013, ca urmare a împlinirii a 3 ani de vechime în funcția de magistrat-asistent gradul III gradația 2 clasa 97 (coeficient de ierarhizare 10,85), contestatoarea a fost promovată, începând cu 01 aprilie 2013, în gradul II gradația 2 clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16), cu aplicarea corectă a dispozițiilor citate ale art. 11 lit. h) raportat la art. 9 alin. (1) și (2) și la coeficienții de ierarhizare prevăzuți în cap. I nr. crt.1 din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, după cum urmează: clasa 96 (conform nr. crt.1 din cap. I al anexei nr. VI, corespunzător funcției de judecător cu grad de judecătorie cu o vechime în funcție de 3-5 ani și gradația 2 corespunzătoare tranșei de vechime în muncă de la 5 la 10 ani prevăzută de art. 11 alin. (3) teza a II-a din cap. III al Legii nr. 284/2010), la care se adaugă două clase de salarizare, ajungând la clasa 98 (conform art. 9 alin. (2) din cap. VIII al anexei nr. VI), și procentul de majorare de 1,7% (aplicat la coeficientul de ierarhizare de 10,97) ajungând la coeficientul de ierarhizare 11,16 (conform art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 din cap. VIII al anexei nr. VI).

De asemenea, prin aplicarea corectă a acelorași dispoziții legale, prin Ordinul nr. 25 din 03 februarie 2014, ca urmare a împlinirii a 10 ani de vechime în muncă, contestatoarea a fost promovată, începând cu 01 februarie 2014, în cadrul gradului II al funcției de magistrat-asistent, din gradația 2 clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16), după cum urmează: în gradația 3 clasa 98 (conform nr. crt.1 din cap. I al Legii nr. 284/2010, corespunzător funcției de judecător cu grad de judecătorie cu o vechime în funcție de 3 ani și o vechime în muncă de 10-15 ani, prevăzută de art. 11 alin. (3) teza a treia din cap. III al Legii nr. 284/2010) la care se adaugă două clase de salarizare, ajungând la clasa 100 (conform art. 9 alin. (2) din cap. VIII al anexei nr. VI) și prin aplicarea procentului de majorare de 1,7% în privința coeficientului de ierarhizare 11,53, ajungând la coeficientul de ierarhizare 11,73 (conform art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt.2 din cap. VIII al anexei nr. VI).

Pentru aceste motive, nu poate fi primită susținerea contestatoarei referitoare la clasa de salarizare 106.

Din datele prezentate de intimată, așa cum rezultă din Nota Departamentului Economico-Financiar și Administrativ din 09 iunie 2015 (fila 36), diferența cuantumului drepturilor salariale stabilite prin ordinul contestat rezultă din recalcularea indemnizației de încadrare brută lunară începând cu data de 01 aprilie 2013, prin acordarea, în mod just, a unei majorări în procent de 2,5% (iar nu în procent de 10%, așa cum i-a fost acordată inițial), ca urmare îndeplinirii condițiilor de promovare în tranșe de vechime în funcție, iar, cu data de 01 februarie 2014, cu 5% ca urmare a îndeplinirii condițiilor de promovare în tranșe de vechime în muncă., prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din cap. I al Legii nr. 284/2010, conform cărora „diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5%”.

Aplicarea corectă a dispozițiilor legale citate anterior este reținută în considerarea faptului că, la împlinirea a 3 ani de vechime în funcția de magistrat-asistent gradul III, prin Ordinul nr. 77 din 09 aprilie 2013, contestatoarea a promovat din clasa de salarizare 97 în clasa de salarizare 98, iar, la împlinirea a 10 ani de vechime în muncă, prin Ordinul nr. 25 din 03 februarie 2014, a promovat din clasa de salarizare 98 în clasa de salarizare 100.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, prin ordinul contestat, au fost menținute gradul, gradația, clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare stabilite anterior, fiind doar îndreptate erorile de calcul în privința determinării cuantumului drepturilor salariale, atât la data de 01 aprilie 2013, cât și la data de 01 februarie 2014, pentru a se realiza o corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din cap. I al Legii nr. 284/2010, astfel că nu pot fi reținute criticile de nelegalitate și netemeinicie formulate de contestatoare.

Se cuvine a fi menționat și faptul că dispozițiile invocate de contestatoare din Legea nr. 71/2015 nu prezintă relevanță sub aspectul modului de stabilire a drepturilor salariale la datele de 01 aprilie 2013 și 01 februarie 2014, date anterioare intrării în vigoare a acestei legi.

În contextul în care s-a reținut că este neîntemeiat capătul principal de cerere vizând anularea Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014, Înalta Curte constată că este neîntemeiat și capătul subsidiar de cerere referitor la obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor de drepturi salariale, începând cu data de 01 noiembrie 2014, data intrării în vigoare a ordinului contestat, și până la data încetării efectelor juridice ale acestuia, în aplicarea principiului accesorium sequitur principalem, motiv pentru care nu se impun a mai fi analizate susținerile contestatoarei subsumate acestui petit.

La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere și practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 48/2016, nr. 411/2016, nr. 550/2016.

3.5. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte va respinge așadar, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea

A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de

A.

împotriva

Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2016.