ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 757/2015

Decizia nr. 757/2015

1.

Circumstanțele cauzei;

1.1. Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 402 din 14 noiembrie  2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii de suspendare reclamanta a susținut că în anul 2012 când a împlinit 5 ani vechime în funcția de magistrat asistent la Înalta Curte, prin Ordinul nr. 299 din 12 decembrie  2012 emis de aceeași autoritate, s-a stabilit că, începând cu data de 01 decembrie  2012, a fost reîncadrată pe funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 101(coeficient de ierarhizare 12,01).

Ulterior, în anul 2013, prin Ordinul nr. 06 din 24 ianuarie 2013 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost delegată în funcția de magistrat asistent șef al secției penale, începând cu data de 28 ianuarie 2013, până la ocuparea funcției prin concurs, dar nu mai mult de 6 luni.

De asemenea, s-a stabilit că începând cu aceeași dată, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 9.071 lei, la care se adaugă suma de 1.361 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus suma de 1.362 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 11.794 lei.

Prin Ordinul nr. 18 din 20 ianuarie 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu data de 28 ianuarie 2014 a fost promovată în funcția de magistrat asistent șef la Secția Penală, pentru o perioadă de 3 ani.

Având în vedere că la data de 24 ianuarie 2014 a împlinit 15 ani vechime în muncă, prin Ordinul nr. 27 din 03 februarie 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, începând cu data de 01 februarie 2014, a beneficiat de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară cu 2,5% și o reîncadrare pe funcția de magistrat asistent șef gradul III, gradația 4, clasa 104 (coeficient de ierarhizare 12,93), primind o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 9.298 lei, la care se adaugă suma de 1.361 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus suma de 1.362 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 12.021 lei.

Ulterior, în noiembrie 2014, fără a fi revocate în mod expres vreunul dintre ordinele mai sus menționate, prin Ordinul nr. 402 din 14. noiembrie 2014, a cărui suspendare se solicită, s-a stabilit că începând cu data de 28 ianuarie 2013, B., în calitate de magistrat asistent șef gradul III, gradația 3, clasa 103 (coeficient de ierarhizare 12,58) la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 8.894 lei, la care se adaugă suma de 1.302 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus suma de 1.301 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 11.497 lei.

De asemenea, prin același ordin, s-a stabilit că, începând cu data de 01 februarie 2014, în calitate de magistrat asistent șef gradul III, gradația 4, clasa 104 (coeficient de ierarhizare 12,93) va primi indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 9.111 lei, la care se adaugă suma de 1.302 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus suma de 1.301 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 11.714 lei.

Reclamanta consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune-suspendarea actului atacat până la pronunțarea instanței de fond, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Mai apreciază că în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, aparența de nelegalitate a Ordinului nr. 402 din 14 noiembrie 2014 este mai mult decât evidentă, în condițiile în care în primul rând stabilește o situație nouă pentru trecut și în al doilea rând, stabilește o altă situație decât cea stabilită prin Ordinele nr. 6 din 24 ianuarie 2013 și 27 din 03 februarie 2014.

Se mai susține că prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, principiul securității raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului.

Ordinul nr. 402 din 14 noiembrie  2014 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție dispune reîncadrarea cu un salariu diminuat, cu efect retroactiv, deși ordinul anterior, nu este revocat sau anulat, iar revocarea celor anterioare nu poate fi implicită.

De altfel, ordinele anterioare sunt acte administrative unilaterale care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, astfel că, față de dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, revocarea acestora nu mai era posibilă, trecând mai mult de un an de la emitere.

Termenul de un an respectă principiul securității raporturilor juridice care rezultă indispozițiile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, principiu care implică, între altele, respectarea caracterului definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiție în termenul unei acțiuni de drept comun în materie.

Posibilitatea de a revoca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual pune în pericol ordinea juridică în sensul că raporturile juridice și cele sociale ordonate de primele pot fi modificate oricând, fiind afectată în acest fel însăși ordinea socială. Or, orice relație socială și orice relație juridică trebuie să aibă un termen suficient pentru a fi, la nevoie, consacrate în justiție, termen dincolo de care nu mai pot interveni modificări prin verificarea legalității sau a altor aspecte ce caracterizează raportul respectiv.

Reflectat la nivel constituțional, prin dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevăd că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", principiul neretroactivității se aplică și actelor administrative individuale, act juridic ce produce efecte numai pentru viitor.

De asemenea, reclamanta mai arată că ordinul contestat nu conține considerente legale noi comparativ cu cele care au stat la baza emiterii ordinelor inițiale nerevocate.

În opinia reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare o solicită, este un act nemotivat, întrucât, deși în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară și nici diminuarea salarială survenită.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că și aceasta este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecințele diminuării veniturilor lunare.

1.2. Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare, având în vedere că în jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.

Simpla existență a unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susținerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, ceea ce nu se poate realiza în cadrul soluționării unei cereri de suspendare.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată, (în acest sens Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțându-se în mod constant în soluționarea cauzelor având obiect similar cu cel al prezentei cauze).

2.1. Verificându-și competența materială, instanța constată că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este competentă să soluționeze cauza de față.

2.2. În cauză este necontestat că Ordinul nr. 402 din 14 noiembrie  2014 are natura juridică a unui act administrativ, fiindu-i aplicabil regimul juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Dispozițiile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu prevăd că, în cazul contestării la Colegiul de Conducere al Înaltei Curții d Casație și Justiție a ordinului de salarizare emis de ordonatorul de credite, punerea în executare a acestui ordin se suspendă de drept, astfel încât, în cauză rămân pe deplin aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va

constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, petenta contestatoare a invocat ca împrejurări de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate care vizează ordinul contestat la Colegiul de conducere, respectiv, care ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși contestația/ cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ, etc.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care au fost diminuate drepturile salariale va avea drept consecință diminuarea patrimoniului persoanei vizate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă că susținerile petentei contestatoare nu se circumscriu prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge cererea formulată de B. privind suspendarea executării Ordinului nr. 402/2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 februarie 2015.