ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2217/2015

Decizia nr. 2217/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 24 noiembrie 2014 și înregistrată sub nr. x/1/2014 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Înalta Curte de Casație și Justiție, prin președinte în calitate de ordonator principal de credite, suspendarea executării Ordinului nr. 404 din data de 14 noiembrie 2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii de suspendare reclamanta a susținut că are calitatea de magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind numită în această funcție prin Ordinul nr. 44 din data de 6 martie 2006 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform Ordinului nr. 251 din data de 24 octombrie 2012 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu data de 1 octombrie 2012 a fost promovată în funcția de magistrat asistent gradul I, gradația 4, clasa 104 (coeficient de ierarhizare 12,75), stabilindu-i-se o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 10638 lei (8244 lei indemnizație de încadrare, la care se adaugă 1236 lei spor pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, plus un cuantum în sumă de 1158 lei reprezentând spor confidențialitate plus risc și suprasolicitare neuropsihică, toate aceste cuantumuri fiind majorate, de la 1 decembrie 2012, în baza Ordinului nr. 284 din 3 decembrie 2012 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, în noiembrie 2014, fără a se anula ordinele mai sus menționate, prin Ordinul nr. 404 din data de 14 noiembrie 2014 (a cărui suspendare se solicită), menținându-se încadrarea anterioară, i-au fost calculate retroactiv drepturi salariale diminuate, respectiv 10.300 lei, începând cu data de 1 octombrie 2012, și 11.063 lei, începând cu data de 12 decembrie 2012.

Reclamanta a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pentru a se dispune suspendarea Ordinului nr. 404 din 14 noiembrie 2014 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție până la pronunțarea instanței de fond, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Reclamanta a învederat, referitor la cerința cazului bine justificat, aparența de nelegalitate a Ordinului nr. 404 din 14 noiembrie 2014 este mai mult decât evidentă, în condițiile în care în primul rând stabilește o situație nouă pentru trecut și în al doilea rând, stabilește o altă situație decât cea realizată prin Ordinele nr. 251 din 24 octombrie 2012 și nr. 284 din 3 decembrie 2014, deși aceste ultime două ordine au intrat în circuitul civil, ele nefiind revocate și nici anulate.

Se mai susține că prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, principiul securității raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului.

În opinia reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare o solicită este un act nemotivat, întrucât, deși în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară și nici diminuarea salarială survenită.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta a apreciat că și aceasta este îndeplinită, fiind vorba de diminuarea iminentă a unor drepturi salariale, în condițiile în care ordinul menționat urmează să fie pus în executare începând cu luna noiembrie 2014. Prin urmare, prejudiciul material este viitor și previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre reclamantă și stat.

Prin întâmpinarea formulată în litigiu intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea cererii de suspendare, având în vedere că în jurisprudența sa constantă Secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.

Simpla existență a unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susținerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluționării unei cereri de suspendare.

De asemenea, s-a susținut că rezultă, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată (în acest sens Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțându-se în mod constant în soluționarea cauzelor având obiect similar cu cel al prezentei cauze).

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare, că cererea de suspendare este neîntemeiată.

Prin cererea formulată reclamanta a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 404 din 14 noiembrie 2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, ordin prin care, la art. 1, s-a stabilit că reclamanta (magistrat asistent gradul I, gradația 4, clasa 104 - coeficient de ierarhizare 12,75) va primi, începând cu data de 1 octombrie 2012, o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 8.011 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.145 lei reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.144 lei reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând astfel un venit brut lunar în sumă de 10.300 lei, și prin care, la art. 2, s-a stabilit că reclamanta va primi, începând cu data de 1 decembrie 2012, o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 8.604 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.230 lei reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.229 lei reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând astfel un venit brut lunar în sumă de 11.063 lei.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a fost depusă dovada contestației formulate împotriva ordinului a cărui suspendare se solicită, contestație adresată Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În cadrul procedurii de judecare a cererii de suspendare a executării unui act administrativ unilateral, normativ sau individual, instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În mod evident, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, altfel spus există unul sau mai multe indicii temeinice de nelegalitate.

Instanța de contencios administrativ, prin urmare, nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului "bine justificat" presupune, așadar, ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Raportat la cele mai sus relevate, Înalta Curte apreciază că în cauză nu au fost prezentate de către reclamantă suficiente elemente care să conducă la concluzia existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea ordinului a cărui suspendare a executării se solicită.

În susținerea cazului bine justificat, reclamanta a invocat încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, al principiului securității raporturilor juridice și al principiului încrederii legitime, având în vedere că cele ordinele anterioare nu au fost revocate sau anulate, și nemotivarea actului a cărui suspendare se solicită.

Însă, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu poate examina aceste critici ce reprezintă chiar temeiul contestației administrative pentru că ar însemna o prejudecare a cererii în anulare, și nici nu pot fi decelate suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta să se antameze sau să se anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază, în litigiu, că nici cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate a ordinului atacat nu este îndeplinită în cauză.

Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ, revenind prin urmare judecătorului de contencios administrativ, învestit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența.

Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Or, plecând de la definiția pagubei iminente dată de legea contenciosului administrativ, se poate considera că este îndeplinită această condiție numai dacă prejudiciul creat urmare a emiterii actului administrativ a cărui suspendare se solicită ar fi greu sau imposibil de recuperat, condiție ce nu este îndeplinită în cazul unui act administrativ prin care s-a dispus o diminuare salarială ce poate fi recuperată în cazul în care actul administrativ este anulat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile reclamantei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

De aceea, în raport de cele mai sus arătate, se reține că nu sunt întrunite în litigiu cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 404 din 14 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că se va dispune respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare formulată de reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de A. de suspendare a executării Ordinului nr. 404 din 14 noiembrie 2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție ca neîntemeiată.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 mai 2015

Procesat de GGC - GV