ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov prin primar, a solicitat să se constate că respectivul contract de asociațiune în participațiune încheiat între SC S.P. SRL și Municipiul Brașov cu nr. xx/2006 nu a încetat; să se constate că autorizația de construcție cu nr. AA/2009 nu a expirat și să fie obligat Municipiul Brașov, prin primar, ca în calitate de asociat secund, conform contractului de asociere în participațiune încheiat între municipiul Brașov și SC S.P.

SRL cu nr. xx/2006 să pună la dispoziția reclamantei, respectiv să elibereze terenul situat în Brașov, str. P., în vederea demarării lucrărilor de construcție anunțat a fi demarate la data de 20 ianuarie 2011, prin anunțul de începere a lucrărilor de construire conform AC 583/2009 - parcare sub și supraterană - în locația str. P. Brașov, sub număr de înregistrare 86121 din 13 decembrie 2010. Prin sentința civilă nr. 4813/CA din 21 mai 2012 a Tribunalului Brașov, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC S.P. SRL în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov prin primar, în favoarea Curți de Apel Brașov, reținându-se că în fapt competența de soluționare a cauzei raportate la obiectul cererii de chemare în judecată revine în primă instanță curții de apel, conform art. 10 alin. (1) teza a II - a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Brașov sub nr. 250/62/2012. În cauză, reclamanta a formulat o notă de ședință cu privire la excepția decăderii din dreptul de a formula prezenta acțiune, excepție invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la dosarul inițial al Tribunalului Brașov. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 54 din 11 martie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de pârâtul Municipiul Brașov și, în consecință a decăzut reclamanta SC S.P. SRL Brașov din dreptul de a formula acțiunea în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov, obligând reclamanta să plătească pârâtului suma de 1.860 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 29 martie 2011, prin cererea înregistrată sub nr. 2.805 din 29 martie 2011, pârâtul a fost invitat la concilierea directă a litigiului pentru data de 15 aprilie 2011, ora 12:00 la sediul cabinetului de avocat N.N. În condițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, „Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere”. Potrivit art. 720 1 alin. penultim și ultim C. proc. civ., „rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și al punctului de vedere al fiecărei părți”.

„Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. (2), dovada că la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată.” La data de 15 aprilie 2011, reclamanta - autoare a invitației de conciliere trebuia să încheie procesul verbal respectiv. În aceste condiții, s-a reținut că acțiunea trebuia formulată sub sancțiunea decăderii cel târziu la data de 15 octombrie 2011. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC S.P. SRL Brașov, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În drept, recurenta - reclamantă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că soluția instanței de fond este rezultatul unei aplicări greșite a legii. A arătat că pentru depășirea termenului de 6 luni, sancțiunea potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este prescripția și nu decăderea. În speță, nici prescripția nu operează, pe de o parte pentru că nu a fost invocată de către pârâtă și nici de către instanță din oficiu, iar pe de altă parte datorită incidenței art. 11 alin. (2). Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. În cauză, acțiunea vizează executarea clauzelor unui contract administrativ încheiat între părțile litigiului, asimilat actului administrativ în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004, conform cărora „sunt asimilate actelor administrative (...) și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.” Așadar, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, prevederile legale aflate în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice și, respectiv, criteriul valoric. Cum în cauză, obiectul contractului de asociere în participațiune nr. xx/2006 privește realizarea unui proiect de investiții pe terenurile proprietatea publică a municipiului Brașov, și anume parcare subterană și supraterană, contractul fiind încheiat între SC S.P. SRL, în calitate de asociat prim și Municipiul Brașov, în calitate de asociat secund, autoritate publică locală, competența materială revine tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind aplicabil criteriul rangului autorității pârâte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (6) din același Cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC S.P. SRL împotriva sentinței nr. 54/F din 11 martie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2015.