ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4046/2012

Asupra cererii de recurs

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, la data de 26 ianuarie 2011, astfel

cum a fost precizată la 23 mai 2011, reclamanții K.A. și K.L. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și M.A.I., anularea în parte a Ordinului comun al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și M.A.I. nr. 178/2009/1094/C/2009

privind înregistrarea și evidența cauzelor penale cu autori neidentificați, în

ceea ce privește prevederile art. 1, art. 8, art. 9 și art. 11-13 din Normele

metodologice, prevăzute în anexa la ordin, precum și obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată.

instanțe

Prin Sentința nr. 149

din 1 iulie 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de

interes invocate prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de

reclamanți, reținând, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția

inadmisibilității cererii, derivând din lipsa caracterului de act administrativ

a ordinului atacat, Curtea de apel a reținut că, ordinul atacat îndeplinește

toate condițiile pentru a fi considerat act administrativ în sensul art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În privința excepției

lipsei de interes, Curtea de apel a reținut că reclamanții invocă vătămarea

drepturilor și intereselor lor legitime într-un dosar față de care s-a luat

măsura trecerii în evidența operativă în baza dispozițiilor ordinului atacat.

Cu referire la fondul

dreptului dedus judecății, instanța a reținut că reclamanții solicită anularea art.

1, art. 8, art. 9, art. 11-13 din Normele metodologice, prevăzute în anexa la Ordinul

nr. 178/2009/1094/C/2009 privind înregistrarea și evidența cauzelor penale cu

autori neidentificați.

Art. 1 din ordinul

contestat impune ca, începând cu data intrării în vigoare a ordinului,

destinatarii ordinului (unitățile de parchet și unitățile din structura organizatorică

a M.A.I. la nivelul cărora sunt organizate și funcționează organele de

cercetare ale poliției judiciare) să asigure înregistrarea și evidența cauzelor

penale cu autori neidentificați, în condițiile stabilite de Normele

metodologice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordin. Reclamanții

nu indică ce dispoziții legale cuprinse în Codul de procedură penală sau în

alte legi sunt încălcate de acest articol.

Ordinul atacat a fost

emis tocmai în aplicarea prevederilor Codului de procedură penală și ale Legii nr.

364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, scopul actului

fiind acela de a reglementa în mod unitar la nivelul tuturor organelor de

cercetare penală modul în care se înregistrează și se ține evidența cauzelor cu

autori necunoscuți.

Prevederile contestate

din Normele metodologice sunt în concordanță cu dispozițiile art. 3 și art. 5 C.

proc. pen., sunt emise în interesul celerității procedurii și al operativității

de care trebuie să dea dovadă organele de cercetare penală, creează încă o

garanție în vederea aflării adevărului în procesul penal și instituie o măsură pur

administrativă ce are rolul de a permite o evidențiere clară și completă a

cauzelor penale ai căror autori nu au putut fi identificați, ceea ce nu echivalează

cu soluția de neurmărire penală sau netrimitere în judecată. Totodată, instanța

a reținut că plângerea împotriva măsurii administrative în discuție este inadmisibilă,

potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite nr. LVII/2007

(M. Of., nr. 283/11.04.2008).

exercitată

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, în prima

parte a cererii de recurs, recurenții reiterează susținerile din cererea

introductivă de chemare în judecată în sensul că ordinul contestat contravine prevederilor

Codului de procedură penală referitoare la: principiile care guvernează

activitatea de cercetare penală și de tragere la răspundere penală a persoanei

care se face vinovată de comiterea unei fapte penale; urmărirea penală, în

ansamblul său; principiul rolului activ al organelor de urmărire penală; principiul

aflării adevărului. Totodată, sunt reluate și susținerile referitoare la

încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.A.D.O.L.F.

În ceea ce privește

nelegalitatea prevederilor art. 1, art. 8, art. 9 și art. 11-13 din Normele

metodologice, prevăzute în anexa la ordin, recurenții reiterează ad litteram

criticile formulate în fața instanței de fond, prin precizarea de acțiuni din

23 mai 2011.

instanței de recurs

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenții-reclamanți, în raport cu prevederile art.

304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat.

Prin acțiunea

formulată și precizată, reclamanții au solicitat anularea în parte a Ordinului

comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

Ministerului Administrației și Internelor nr. 178/2009/1094/C/2009 privind

înregistrarea și evidența cauzelor penale cu autori neidentificați, respectiv

în ceea ce privește prevederile art. 1, art. 8, art. 9 și art. 11-13 din

Normele metodologice prevăzute în anexa la ordin.

Înalta Curte observă

că, prin cererea de recurs, recurenții nu formulează veritabile critice privind

hotărârea atacată, ci se rezumă la reluarea, de regulă, ad litteram, a

susținerilor din cererea de chemare în judecată și în precizarea de acțiune în

ceea ce privește nelegalitatea prevederilor vizate din ordinul atacat.

În atare condiții,

analizând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, Înalta Curte observă că

instanța de fond, în mod corect, a reținut că ordinul contestat a fost emis în

aplicarea prevederilor Codului de procedură penală și ale Legii nr. 364/2004

privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, în scopul de a asigura

reglementarea unitară a modului de înregistrare și ținere a evidenței cauzelor

cu autori necunoscuți.

De asemenea, cu just

temei a apreciat curtea de apel că prevederile criticate din ordinul în litigiu

au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 3 și art. 5 C. proc. pen., care

consacră principiul aflării adevărului și principiul rolului activ al organelor

judiciare, iar termenele stabilite sunt în interesul celerității procedurii și

al operativității de care trebuie să dea dovadă organele de cercetare penală,

ca o garanție în aflarea adevărului.

Măsura contestată de

reclamanți este de natură administrativă și are rolul de a permite ținerea

evidențelor clare și complete a cauzelor penale cu autori ce nu au putut fi

identificați, astfel că nu este echivalentă cu soluția de neurmărire penală sau

netrimitere în judecată, în sensul prevederilor Codului de procedură penală, și

se dispune numai după epuizarea activităților și verificărilor ce pot conduce

la identificarea autorilor faptei penale, iar, dacă apar indicii temeinice,

probe sau elemente noi, potrivit art. 12 din Normele metodologice, dosarele se

întorc la organele de cercetare de la compartimentele de evidență operativă

pentru efectuarea verificărilor necesare.

Totodată, prima

instanță a reținut întemeiat că, fiind o măsură administrativă, care

reglementează modul în care se desfășoară cercetarea penală după trecerea unor

termene și neidentificarea autorilor, măsura contestată nu este supusă

controlului instanței de judecată, în acest sens fiind și Decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secții unite nr. LVII/2007 (M. Of. nr. 283/11.04.2008),

prin care, în urma admiterii recursului în interesul legii declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a decis că „

plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor

efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât

rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată,

reglementate de art. 278

1

alin. (1)

C. proc. pen., este inadmisibilă.

”

Pentru toate

considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de

reformare a sentinței recurate în sensul art. 304 sau art. 304

1

C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de K.A. și K.L. împotriva Sentinței nr. 149 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 octombrie 2012.