ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4046/2012

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, la data de 26 ianuarie 2011, astfel cum a fost precizată la 23 mai 2011, reclamanții K.A. și K.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și M.A.I., anularea în parte a Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și M.A.I. nr. 178/2009/1094/C/2009 privind înregistrarea și evidența cauzelor penale cu autori neidentificați, în ceea ce privește prevederile art. 1, art. 8, art. 9 și art. 11-13 din Normele metodologice, prevăzute în anexa la ordin, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 149 din 1 iulie 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes invocate prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând, în esență, următoarele: Cu privire la excepția inadmisibilității cererii, derivând din lipsa caracterului de act administrativ a ordinului atacat, Curtea de apel a reținut că, ordinul atacat îndeplinește toate condițiile pentru a fi considerat act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În privința excepției lipsei de interes, Curtea de apel a reținut că reclamanții invocă vătămarea drepturilor și intereselor lor legitime într-un dosar față de care s-a luat măsura trecerii în evidența operativă în baza dispozițiilor ordinului atacat.

Cu referire la fondul dreptului dedus judecății, instanța a reținut că reclamanții solicită anularea art. 1, art. 8, art. 9, art. 11-13 din Normele metodologice, prevăzute în anexa la Ordinul nr. 178/2009/1094/C/2009 privind înregistrarea și evidența cauzelor penale cu autori neidentificați. Art. 1 din ordinul contestat impune ca, începând cu data intrării în vigoare a ordinului, destinatarii ordinului (unitățile de parchet și unitățile din structura organizatorică a M.A.I. la nivelul cărora sunt organizate și funcționează organele de cercetare ale poliției judiciare) să asigure înregistrarea și evidența cauzelor penale cu autori neidentificați, în condițiile stabilite de Normele metodologice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordin.

Reclamanții nu indică ce dispoziții legale cuprinse în Codul de procedură penală sau în alte legi sunt încălcate de acest articol. Ordinul atacat a fost emis tocmai în aplicarea prevederilor Codului de procedură penală și ale Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, scopul actului fiind acela de a reglementa în mod unitar la nivelul tuturor organelor de cercetare penală modul în care se înregistrează și se ține evidența cauzelor cu autori necunoscuți. Prevederile contestate din Normele metodologice sunt în concordanță cu dispozițiile art. 3 și art. 5 C. proc.

pen., sunt emise în interesul celerității procedurii și al operativității de care trebuie să dea dovadă organele de cercetare penală, creează încă o garanție în vederea aflării adevărului în procesul penal și instituie o măsură pur administrativă ce are rolul de a permite o evidențiere clară și completă a cauzelor penale ai căror autori nu au putut fi identificați, ceea ce nu echivalează cu soluția de neurmărire penală sau netrimitere în judecată. Totodată, instanța a reținut că plângerea împotriva măsurii administrative în discuție este inadmisibilă, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite nr. LVII/2007 (M. Of., nr. 283/11.04.2008). 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, în prima parte a cererii de recurs, recurenții reiterează susținerile din cererea introductivă de chemare în judecată în sensul că ordinul contestat contravine prevederilor Codului de procedură penală referitoare la: principiile care guvernează activitatea de cercetare penală și de tragere la răspundere penală a persoanei care se face vinovată de comiterea unei fapte penale; urmărirea penală, în ansamblul său; principiul rolului activ al organelor de urmărire penală; principiul aflării adevărului. Totodată, sunt reluate și susținerile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.A.D.O.L.F.

În ceea ce privește nelegalitatea prevederilor art. 1, art. 8, art. 9 și art. 11-13 din Normele metodologice, prevăzute în anexa la ordin, recurenții reiterează ad litteram criticile formulate în fața instanței de fond, prin precizarea de acțiuni din 23 mai 2011. 3. Considerentele instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenții-reclamanți, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Prin acțiunea formulată și precizată, reclamanții au solicitat anularea în parte a Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerului Administrației și Internelor nr. 178/2009/1094/C/2009 privind înregistrarea și evidența cauzelor penale cu autori neidentificați, respectiv în ceea ce privește prevederile art. 1, art. 8, art. 9 și art. 11-13 din Normele metodologice prevăzute în anexa la ordin.

Înalta Curte observă că, prin cererea de recurs, recurenții nu formulează veritabile critice privind hotărârea atacată, ci se rezumă la reluarea, de regulă, ad litteram, a susținerilor din cererea de chemare în judecată și în precizarea de acțiune în ceea ce privește nelegalitatea prevederilor vizate din ordinul atacat. În atare condiții, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, Înalta Curte observă că instanța de fond, în mod corect, a reținut că ordinul contestat a fost emis în aplicarea prevederilor Codului de procedură penală și ale Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, în scopul de a asigura reglementarea unitară a modului de înregistrare și ținere a evidenței cauzelor cu autori necunoscuți.

De asemenea, cu just temei a apreciat curtea de apel că prevederile criticate din ordinul în litigiu au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 3 și art. 5 C. proc. pen., care consacră principiul aflării adevărului și principiul rolului activ al organelor judiciare, iar termenele stabilite sunt în interesul celerității procedurii și al operativității de care trebuie să dea dovadă organele de cercetare penală, ca o garanție în aflarea adevărului.

Măsura contestată de reclamanți este de natură administrativă și are rolul de a permite ținerea evidențelor clare și complete a cauzelor penale cu autori ce nu au putut fi identificați, astfel că nu este echivalentă cu soluția de neurmărire penală sau netrimitere în judecată, în sensul prevederilor Codului de procedură penală, și se dispune numai după epuizarea activităților și verificărilor ce pot conduce la identificarea autorilor faptei penale, iar, dacă apar indicii temeinice, probe sau elemente noi, potrivit art. 12 din Normele metodologice, dosarele se întorc la organele de cercetare de la compartimentele de evidență operativă pentru efectuarea verificărilor necesare.

Totodată, prima instanță a reținut întemeiat că, fiind o măsură administrativă, care reglementează modul în care se desfășoară cercetarea penală după trecerea unor termene și neidentificarea autorilor, măsura contestată nu este supusă controlului instanței de judecată, în acest sens fiind și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite nr. LVII/2007 (M. Of. nr. 283/11.04.2008), prin care, în urma admiterii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a decis că „ plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., este inadmisibilă. ” Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinței recurate în sensul art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de K.A. și K.L. împotriva Sentinței nr. 149 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 octombrie 2012.