ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3562 din 15 noiembrie 2013, Curtea de Apel București a respins excepțiile netimbrării și lipsei de interes, invocate de pârâtul T.F. - Președintele Federației Române de S., și excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului pârâtului, invocată de reclamantul S.S. Club S., și a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, criticând hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, invocând art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și art. 24 pct. 3 din Legea nr. 554/2004.
A solicitat casarea sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, apreciind că în mod netemeinic a fost respinsă acțiunea, față de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004. 3. Procedura de soluționare a recursului 3.1 Examinarea recursului în completul filtru, în condițiile art. 499 C. proc. civ. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Nu au fost formulate, de către părți, puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.
3.2 Analizarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat. 3.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față, a constatat că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a) și e) și alin. (2) C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu a fost formulată și semnată de avocat sau de consilier juridic, neindicându-se prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau consilierului juridic, și nu a fost depusă împuternicirea avocațială sau delegația consilierului juridic. Pentru aceste considerente, la data de 3 februarie 2013, Completul de filtru a pus în vedere recurentului ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să efectueze modificarea sau completarea cererii de recurs, în sensul respectării cerințelor de mai sus.
Cererea de recurs nu a fost completată sau modificată, în sensul de a fi întocmită și semnată de avocat sau de consilier juridic și de a se depune la dosar delegația de reprezentare. În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., republicat, în recurs cererile și concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic. Dispozițiile art. 84 alin. (1) C. proc. civ., republicat, prevăd că persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii, și că la redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de un avocat sau consilier juridic.
Prin urmare, reținând dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Completul de filtru constată că cererea de recurs nu întrunește condiția de formă a redactării acesteia de către un avocat sau consilier juridic, condiție cu privire la care normele de procedură prevăd sancțiunea anulării cererii. 3.3. Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Completul de filtru, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat, va anula recursul, decizia urmând a fi comunicată părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul formulat de S.S. Club S. împotriva sentinței civile nr. 3562 din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.