ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3387/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3387/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra plângerii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta J.E. a formulat plângere împotriva deciziei de compensare din 27 martie 2014 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, solicitând reevaluarea imobilului ce face obiectul dispoziției nr. 1363/2014 emisă de Primăria Orașului Sannicolau Mare. Considerentele Înaltei Curți asupra plângerii Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc.
civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția civilă. Pentru a ajunge la această soluție, instanța are în vedere considerentele expuse în continuare. În conformitate cu prevederile art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „(1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.
Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București”. Ulterior, prin modificările aduse de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, la art. 35 alin. (1) din lege se prevede că „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.
Totodată, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată. În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 129 coroborat cu art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Trimite plângerea formulată de J.E. împotriva deciziei de compensare din 27 martie 2014 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.