ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 11332 din 3 decembrie 2013, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați invocate de pârâta Președintele României, a declinat în favoarea Curții de Apel Galați, secția de Contencios Administrativ și Fiscal competența de soluționare a cauzei având ca obiect „refuz act administrativ” formulată de reclamanții M.F., S.M., P.I., C.N. și Asociația de Locatari nr. 761, în contradictoriu cu pârâții Președintele României și Președinția României. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, reclamanții, prin acțiune, au solicitat obligarea pârâților la luarea unor măsuri legale pentru a fi primiți în audiență.

Având în vedere că Instituția Președintelui României este o autoritate centrală s-a apreciat că litigiul este de competența Curții de Apel. Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 134 din 4 iunie 2014 a admis excepția necompetenței materiale, a stabilit în favoarea Judecătoriei Galați competența de soluționare a acțiunii, având ca obiect obligația de a face și a dispus scoaterea dosarului de pe rol și înaintarea acestuia la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că natura litigiului este civilă, prin urmare judecătoria este competentă să soluționeze litigiul.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Galați pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare. Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.” Înalta Curte constată că obiectul acțiunii de față nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamanții au solicitat ca pârâții să ia măsurile legale pentru a fi primiți în audiență, cu obligarea acestora la daune morale și cominatorii. Deci, natura litigiului este civilă, motiv pentru care instanța de drept comun este competentă să soluționeze cauza, respectiv judecătoria. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind pe reclamanții M.F., S.M., P.I., C.N. și Asociația de Locatari nr. X și pe pârâții Președintele României și Președinția României este de competența Judecătoriei Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții M.F., S.M., P.I., C.N. și Asociația de Locatari nr. X și pe pârâții Președintele României și Președinția României în favoarea Judecătoriei Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM