ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2014

HOTĂRÂRE
26.09.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 11332 din 3

decembrie 2013, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Galați invocate de pârâta Președintele României, a declinat în

favoarea Curții de Apel Galați, secția de Contencios Administrativ și Fiscal

competența de soluționare a cauzei având ca obiect „refuz act administrativ”

formulată de reclamanții M.F., S.M., P.I., C.N. și Asociația de Locatari nr.

761, în contradictoriu cu pârâții Președintele României și Președinția

României.

Pentru a pronunța

această hotărâre, judecătoria a reținut că, reclamanții, prin acțiune, au

solicitat obligarea pârâților la luarea unor măsuri legale pentru a fi primiți

în audiență.

Având în vedere că

Instituția Președintelui României este o autoritate centrală s-a apreciat că

litigiul este de competența Curții de Apel.

Curtea de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 134 din 4

iunie 2014 a admis excepția necompetenței materiale, a stabilit în favoarea

Judecătoriei Galați competența de soluționare a acțiunii, având ca obiect

obligația de a face și a dispus scoaterea dosarului de pe rol și înaintarea

acestuia la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel a reținut că natura litigiului este civilă, prin urmare

judecătoria este competentă să soluționeze litigiul.

Ivindu-se conflictul

negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată

că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei

Galați pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON

se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și

în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ

contestat.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi

atât privat, cât și public.”

Înalta Curte constată

că obiectul acțiunii de față nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 1 din

Legea nr. 554/2004, deoarece reclamanții au solicitat ca pârâții să ia măsurile

legale pentru a fi primiți în audiență, cu obligarea acestora la daune morale

și cominatorii.

Deci, natura

litigiului este civilă, motiv pentru care instanța de drept comun este

competentă să soluționeze cauza, respectiv judecătoria.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind pe reclamanții

M.F., S.M., P.I., C.N. și Asociația de Locatari nr. X și pe pârâții

Președintele României și Președinția României este de competența Judecătoriei

Galați.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții M.F., S.M., P.I., C.N. și

Asociația de Locatari nr. X și pe pârâții Președintele României și Președinția

României în favoarea Judecătoriei Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-26
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 11332 din 3 decembrie 2013, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ga
ÎCCJ 2014-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1800/2014
chemare în judecată este de competența Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, motivat de faptul că reclamanții au arătat că nu au primit răspuns la petițiile pe care le-au adresat Președintelui României. 2. Hotărârile
ÎCCJ 2013-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7558/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 5 martie 2013, invocând dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 2/2013, Curtea de Apel Galați, secția de
ÎCCJ 2015-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2015
Decizia nr. 489/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul A.
ÎCCJ 2014-01-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 468/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4480 din 26 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a ad
Sursă