Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1800/2014

HOTĂRÂRE
04.04.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1800/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, la data de 29 ianuarie 2013, reclamanții F.M., S.M., P.I., C.N. și Asociația de locatari nr. 761 au solicitat obligarea pârâtului Consiliul Suprem de Apărare a Țării (C.S.A.T.), prin Administrația Prezidențială, să-i primească în audiență. În motivare, reclamanții au arătat, în principal că prin cererile înregistrate sub nr. 9846 din 27 iulie 2012/DRA2/22170 și nr. 12357/DSN1/857 din 23 octombrie 2012, au solicitat pârâtului să dispună măsurile legale administrative pentru a fi primiți în audiență personal de către membrii C.S.A.T.

dar că, nici până la această dată, nu le-au fost soluționate petițiile. În drept, au invocat dispozițiile Codului civil, art. 111,112,108 - 137 C. proc. civ., art. 1, 11, 15, 16, 20, 24, 124, 126, 148 din Constituția României, art. 1, 6, 13, 14, 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 - 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale O.U.G. nr. 77/2003, ale Decretului nr. 212/1974 și ale Legii nr. 48/2002. Pârâtul C.S.A.T. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați, arătând că cererea de chemare în judecată este de competența Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, motivat de faptul că reclamanții au arătat că nu au primit răspuns la petițiile pe care le-au adresat Președintelui României.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin Sentința nr. 10505/6 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Galați a fost admisă excepția invocată de către pârât și declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Galați. Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că, deși reclamanții solicită obligarea pârâtului să-i primească în audiență, această solicitare au formulat-o în scris prin mai multe petiții la care pârâtul nu le-a răspuns, astfel încât, prezenta cauză este una de contencios administrativ. Având în vedere că pârâtul este o autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ a Curții de Apel Galați, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 alin. (1) C. proc.

civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, la data de 13 noiembrie 2013, iar la termenul de judecată din data 9 decembrie 2013, reclamanții au invocat excepția necompetenței materiale a curții de apel, arătând că cererea este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun și nu pe cele ale Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ. 2.2. Prin Sentința nr. 6 din 13 ianuarie 2014, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamanți și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia.

În considerentele sentinței, curtea de apel a reținut că reclamanții au indicat ca temei juridic al cererii privind obligarea pârâtului C.S.A.T. să dispună măsurile legale pentru a fi primiți în audiență personal de către membrii consiliului, prevederile Codului civil precum și pe cele ale art. 111 și 112 și art. 108 - 137 C. proc. civ. În speță, judecătoria a reținut ca temei juridic al acțiunii, dispozițiile Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ, în condițiile în care, în cuprinsul acțiunii nu este indicat un astfel de temei iar reclamanții nu au înțeles să își completeze în termenul legal, temeiul de drept al cererii cu dispozițiile acestei legi. Declinându-și competența în favoarea curții de apel, judecătoria a schimbat temeiul de drept al acțiunii, indicat în mod expres de către reclamanți, respectiv Codul civil, art. 111 și 112 și art. 108 - 137 C. proc.

civ. În opinia curții de apel, numai în situația în care reclamanții nu ar fi indicat nici un temei juridic al acțiunii, instanța putea să dea o astfel de calificare juridică a acțiunii, ca vizând materia contenciosului administrative, astfel că, cererea reclamanților trebuia să fie soluționată prin prisma temeiului juridic indicat. Prin urmare, față de data la care a fost înregistrată cererea, 29 ianuarie 2013, curtea de apel a apreciat că, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1 pct. 1) C. proc. civ., care stabilesc în favoarea judecătoriei competența soluționării tuturor proceselor și cererilor cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20(1), 21, 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și temeiul juridic al cererii. În cauză este necontestat că cererea introductivă de instanță are ca temei juridic invocat, dispozițiile Codului civil, iar obiectul acesteia îl reprezintă o obligație de a face, cerută împotriva pârâtului, ceea ce atrage competența materială a instanței de drept comun. Încadrarea demersului judiciar al reclamanților în prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și stabilirea corespunzătoare a competenței instanței de contencios administrativ, în pofida obiectului și temeiului de drept expres indicat de parte, ar lipsi acțiunea de finalitate și ar echivala cu o golire de conținut a liberului acces la justiție.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții F.M., S.M., P.I., C.N. și Asociația de Locatari nr. 761 în contradictoriu cu pârâtul C.S.A.T. București în favoarea Judecătoriei Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2014. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 11332 din 3 decembrie 2013, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ga
ÎCCJ 2014-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 11332 din 3 decembrie 2013, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ga
ÎCCJ 2015-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2015
Decizia nr. 489/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul A.
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată pe rolul T
ÎCCJ 2015-04-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2015
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea depusă la data de 27 ianuarie 2014 la Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă