ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1316/2015

Asupra

conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 17 martie 2015 sub nr.

10487/301/2015, petentul B.E.J., C.B.M., a solicitat încuviințarea executării

silite în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.

35/108 din data de 16 octombrie 2007.

În motivarea

cererii, s-a arătat că se urmărește îndeplinirea, pe cale de executare silită,

a obligației stabilite în sarcina debitoarei O.A., cu domiciliul în București,

sector 3, la solicitarea creditoarei SC B.T. SA, prin mandatar SC I.C.C. SRL.

În drept, au

fost invocate prevederile art. 622 alin. (2) - (3) și ale art. 665 din C. proc.

civ., coroborat cu art. 107 alin. (1) și (5) din C. proc. civ.

Prin sentința

civilă nr. 4430/2015 din data de 01 aprilie 2015, Judecătoria sectorului 3 București

a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial sesizate și a

trimis dosarul spre soluționare Judecătoriei Cluj-Napoca reținând, în esență,

etectele Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale privind

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., sens în

care a considerat că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, prin

aplicarea corespunzătoare a normei generale de competență teritorială: instanța

de la sediul/domiciliul pârâtului/debitorului și, constatând că domiciliul

debitoarei este în Alexandria, jud.Teieorman, iar sediul creditoarei în Cluj

Napoca, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca în data de 30 aprilie 2015, sub

nr. 10487/301/2015.

La termenul de

judecată din 05 mai 2015, în vederea stabilirii competenței, instanța, în

temeiul art. 154 alin. (8) C. proc. civ., a solicitat fișa de evidență pentru

debitoare de la M.A.I. - D.E.P.A.B.D., din care a rezultat că, începând cu data

de 17 decembrie 2013, domiciliul debitoarei O.A. era situat în municipiul

București, sector 3.

Prin sentința

civilă nr. 4951/CC din 05 mai 2015, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. În baza

art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat intervenit conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut următoarele:

Cu titlu

preliminar, s-a apreciat că, așa cum rezultă din reglementarea art. 24 din C.

proc. civ. „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și

executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar în

baza art. 25 alin. (1) din același act normativ amintit anterior, „Procesele în

curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân

supuse acelei legi", în acest context fiind de subliniat că prezintă

relevanță în cauză și dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ., ce

stabilesc că „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa,

aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu

sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă

prin lege specială nu se prevede altfel".

Așadar, având

în vedere textele anterior redate, se observă, rnai întâi, că în vederea

determinării legii aplicabile executării silite se impune a fi luată în

considerare data sesizării organului de executare, adică momentul ia care a

fost înregistrată cererea în cadrul biroului executorului judecătoresc și, în

al doilea rând, că legea nouă nu se va aplica executării silite demarate în

prealabil intrării sale în vigoare, întreaga procedură urmând a fi guvernată de

legea în vigoare la data sesizării organului de executare.

În ce privește

cauza de față, Judecătoria Cluj-Napoca a constatat că cererea de executare

formulată de creditoare a fost înregistrată la executorul judecătoresc sesizat

în ziua de 07 octombrie 2014 (fila 6 Dosar nr. 10487/301/2015 Judecătoria

sectorului 3 București), acesta fiind momentul în raport de care se va

determina legea incidență în ce privește cererea de încuviințare a executării

silite.

În acest sens,

este de reținut că, așa cum reiese din cuprinsul art. 665 alin. (1) C. proc.

civ., în forma în vigoare ia data menționată în cele ce preced: „în termen de

maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita

să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia

îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru

conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea

prevăzută la art. 664 alin. (1) și dovada taxei de timbru", iar conform

art. 650 alin. (2) C. proc. civ.: „Instanța de executare soluționează cererile

de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice

alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de

lege în competența altor instanțe sau organe", dispozițiile alin. (1) din

cadrul aceluiași articol, ce stabileau inclusiv competența teritorială a

instanței de executare, încetându-și efectele juridice, în baza art. 147 alin.

(1) din Constituție, ea urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014.

În consecință, ținând seama de împrejurarea că, la data sesizării organului de

executare, nu mai exista o normă specială care să reglementeze instanța de

executare, căreia îi revine competența soluționării cererilor de încuviințare a

executării silite, s-a apreciat că, în baza art. 528 alin. (2) C. proc. civ.,

trebuie avută în vedere regula generală în materie de competență teritorială,

edictată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., ce dispune că „Cererea de chemare

în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau

își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În același

context, este de relevat că, așa cum se poate observa din considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014„ coroborând dispozițiile art. 650

cu cele ale ari 651 din C. proc. civ., dacă în ceea ce privește alegerea

executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului

este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă executorul

judecătoresc din circumscripția curții de apei în funcție de natura bunurilor

care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să

fie executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta

trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație,

precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau

sediui debitorului sau locui unde urmează să se facă executarea".

Or, raportat la

prezenta cauză, astfel cum rezultă din cererea adresată Judecătoriei sectorului

3 București (fila 2 Dosar nr. 10487/301/2015 judecătoria sectorului 3

București) ca și din fișa de evidență obținută de instanță (fila 2), debitoarea

O.A. își are stabilit domiciliul, încă de la data de 17 decembrie 2013, în municipiul

București, sector 3. În consecință, de vreme ce în cadrul ansamblului

procedurii de executare silită calitatea procesuală pasivă revine debitorului

urmărit, pârât în sensul art. 107 alin. (1) C. proc. civ. (întrucât creditorul

este partea care sesizează executorul judecătoresc, în vederea demarării

procedurii execuționaie, ce se adresează apoi organului jurisdicțional, pentru

a se dispune încuviințarea executării silite), în scopul determinării

competenței teritoriale a instanței de executare este necesar să fie avut în

vedere domiciliul debitorului (în speță, București, sector 3).

Prin urmare,

ținând seama de argumentele expuse anterior, în baza art, 529 alin. (1)

coroborat cu prevederile art. 107 alin. (3) din C. proc. civ. și luând în

considerare Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, Judecătoria Cluj

Napoca a apreciat că se impune, admiterea excepției și declinarea competenței

de soluționare a cererii formulate in favoarea Judecătoriei sectorului 3

București, instanța m raza căreia își are sediul debitoarea.

Analizând

conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C.

proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea judecătoriei Sectorului 3 București, având în vedere următoarele

considerente;

Așa cum corect

a reținut Judecătoria Cluj Napoca, cererea de executare silită a fost formulată

de creditoare și înregistrată pe rolul executorului judecătoresc la data de 07

octombrie 2014, ulterior publicării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții

Constituționale în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, prin care dispozițiile

art. 650 C. proc. civ. au fost declarate neconstituționale, astfel că, în mod

corect a reținut că această normă nu mai poate fi considerată aplicabilă în

vederea determinării competenței teritoriale pentru soluționarea cererii de

încuviințare a executării silite.

În absența unor

dispoziții speciale cu privire la competența teritorială a instanței învestite

cu cererea de încuviințare a executării silite, pentru cererile formulate în

intervalul 17 iunie 2014 (data publicării Deciziei nr. 348/2014 a Curții

Constituționale) - 19 octombrie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr.

138/2014), aceasta urmează a fi determinată potrivit regulilor prevăzute de C.

proc. civ. pentru procedura necontencioasă judiciară, respectiv de art 528 C.

proc. civ.

Astfel cum

rezultă din art, 528 alin. (2) C. proc. civ. dacă cererea necontencioasă nu

este în legătură cu o cauză în curs de soluționare „competența instanței și

soluționarea incidentelor privind competența sunt supuse regulilor prevăzute

pentru cererile contencioase."

Potrivit

cererii de încuviințare a executării silite și a anexei la adresa de înaintare

a cererii de încuviințare înregistrată la 24 noiembrie 2014 la B.E.J., C.B.M.

(acte aflat ia filele 2, 40 din dosarul judecătoriei sectorului 3 București),

rezultă că domiciliul debitoarei era situat în municipiul București, sectorul

3, în timp ce din cuprinsul titlului executoriu - contractul de credit din 16

octombrie 2007 - (act aflat la filele 8-9 din aceiași dosar), reieșea că

domiciliul debitoarei se afla pe raza municipiului Alexandria, jud. Teleorman.

Prin urmare,

având în vedere aceste mențiuni din cuprinsul titlului executoriu, raportat la

domiciliul debitorului/creditorului, Judecătoria sectorului 3 București a

procedat la declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei

Cluj-Napoca.

Judecătoria

Cluj-Napoca, învestită prin hotărârea de declinare a competenței a procedat la

efectuarea de verificării propriei competențe, în temeiul art. 529 alin. (1) și

(2) C. proc. civ., conform cărora:

„Instanța își

verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată, putând cere

părții lămuririle necesare.

Dacă instanța

se declară necompetentă, va trimite dosarul instanței competente."

Înalta Curte

constată că norma de competență reglementată de art. 528 alin. (2) C. proc.

civ. este o normă de competență relativă, dar cu toate acestea, prin derogare

de la dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ. privind regimul de invocare

a necompetenței de ordine privată, derogare instituită în materia procedurii

necontencioase prin prevederile art. 529 anterior citate, rezultă că instanța

sesizată prin declinarea de competența avea la îndemână mijlocul procedural de

a invoca excepția de necompetență teritorială.

Ca atare, în

temeiul dispozițiilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile

art. 154 aiin. 8 din același cod, a fost solicitată fișa de evidență pentru

debitoare - necesară în clarificarea criteriului legal incident pentru

stabilirea competenței teritoriale, anume sediul debitorului - de la

D.E.P.A.B.D., din care a rezultat că, Începând cu data de 17 decembrie 2013,

domiciliul debitoarei O.A. era situat în municipiul București, sector 3.

În considerarea

relațiilor obținute cu privire la domiciliul debitoarei, judecătoria

Cluj-Napoca, în mod legal, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 528 alin. (1)

și (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 107 din același cod,

potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a

cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu

prevede altfel".

De altfel, prin

cererea de încuviințare a executării silite a fost indicat, de către executorul

judecătoresc, domiciliul debitoarei O.A., în municipiul București, sector 3, pe

parcursul judecării cauzei nefiind dovedit că aceasta are în fapt un alt

domiciliu.

Împrejurarea că

în titlul executoriu și cererea adresată executorului judecătoresc creditoarea

a indicat un alt domiciiiu al debitoarei nu are nicio relevanță, pe de o parte,

întrucât un atare domiciliu nu a fost dovedit, iar pe de altă parte, întrucât

stabilirea competenței teritoriale se realizează în funcție de domiciliul

debitoarei avut la data sesizării organului de executare.

Or, potrivit

fișei de evidență D.E.P.A.B.D. indicată mai sus, la data sesizării organului de

executare, 07 octombrie 2014, domiciliul debitoarei O.A. era situat pe raza sectorului

3 al municipiului București.

Cum potrivit

actelor de la dosar domiciliul debitoarei (criteriu legal incident în

conformitate cu prevederile art. 528 alin. (2) C. proc. civ.) se află în municipiul

București, în circumscripția Judecătoriei sectorului 3, și s-a aflat în această

circumscripție teritorială inclusiv la data sesizării organului de executare,

competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3

București, Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 15 mai 2015.