ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1316/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 17 martie 2015 sub nr. 10487/301/2015, petentul B.E.J., C.B.M., a solicitat încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 35/108 din data de 16 octombrie 2007. În motivarea cererii, s-a arătat că se urmărește îndeplinirea, pe cale de executare silită, a obligației stabilite în sarcina debitoarei O.A., cu domiciliul în București, sector 3, la solicitarea creditoarei SC B.T. SA, prin mandatar SC I.C.C. SRL. În drept, au fost invocate prevederile art. 622 alin. (2) - (3) și ale art. 665 din C. proc.

civ., coroborat cu art. 107 alin. (1) și (5) din C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 4430/2015 din data de 01 aprilie 2015, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial sesizate și a trimis dosarul spre soluționare Judecătoriei Cluj-Napoca reținând, în esență, etectele Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a considerat că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, prin aplicarea corespunzătoare a normei generale de competență teritorială: instanța de la sediul/domiciliul pârâtului/debitorului și, constatând că domiciliul debitoarei este în Alexandria, jud.Teieorman, iar sediul creditoarei în Cluj Napoca, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca în data de 30 aprilie 2015, sub nr. 10487/301/2015. La termenul de judecată din 05 mai 2015, în vederea stabilirii competenței, instanța, în temeiul art. 154 alin. (8) C. proc. civ., a solicitat fișa de evidență pentru debitoare de la M.A.I. - D.E.P.A.B.D., din care a rezultat că, începând cu data de 17 decembrie 2013, domiciliul debitoarei O.A. era situat în municipiul București, sector 3. Prin sentința civilă nr. 4951/CC din 05 mai 2015, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. În baza art. 133 pct. 2 C. proc.

civ., a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut următoarele: Cu titlu preliminar, s-a apreciat că, așa cum rezultă din reglementarea art. 24 din C. proc. civ. „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar în baza art. 25 alin. (1) din același act normativ amintit anterior, „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", în acest context fiind de subliniat că prezintă relevanță în cauză și dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc.

civ., ce stabilesc că „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel". Așadar, având în vedere textele anterior redate, se observă, rnai întâi, că în vederea determinării legii aplicabile executării silite se impune a fi luată în considerare data sesizării organului de executare, adică momentul ia care a fost înregistrată cererea în cadrul biroului executorului judecătoresc și, în al doilea rând, că legea nouă nu se va aplica executării silite demarate în prealabil intrării sale în vigoare, întreaga procedură urmând a fi guvernată de legea în vigoare la data sesizării organului de executare.

În ce privește cauza de față, Judecătoria Cluj-Napoca a constatat că cererea de executare formulată de creditoare a fost înregistrată la executorul judecătoresc sesizat în ziua de 07 octombrie 2014 (fila 6 Dosar nr. 10487/301/2015 Judecătoria sectorului 3 București), acesta fiind momentul în raport de care se va determina legea incidență în ce privește cererea de încuviințare a executării silite. În acest sens, este de reținut că, așa cum reiese din cuprinsul art. 665 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare ia data menționată în cele ce preced: „în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) și dovada taxei de timbru", iar conform art. 650 alin. (2) C. proc.

civ.: „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe", dispozițiile alin. (1) din cadrul aceluiași articol, ce stabileau inclusiv competența teritorială a instanței de executare, încetându-și efectele juridice, în baza art. 147 alin. (1) din Constituție, ea urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014. În consecință, ținând seama de împrejurarea că, la data sesizării organului de executare, nu mai exista o normă specială care să reglementeze instanța de executare, căreia îi revine competența soluționării cererilor de încuviințare a executării silite, s-a apreciat că, în baza art. 528 alin. (2) C. proc.

civ., trebuie avută în vedere regula generală în materie de competență teritorială, edictată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., ce dispune că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". În același context, este de relevat că, așa cum se poate observa din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014„ coroborând dispozițiile art. 650 cu cele ale ari 651 din C. proc.

civ., dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apei în funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să fie executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediui debitorului sau locui unde urmează să se facă executarea". Or, raportat la prezenta cauză, astfel cum rezultă din cererea adresată Judecătoriei sectorului 3 București (fila 2 Dosar nr. 10487/301/2015 judecătoria sectorului 3 București) ca și din fișa de evidență obținută de instanță (fila 2), debitoarea O.A.

își are stabilit domiciliul, încă de la data de 17 decembrie 2013, în municipiul București, sector 3. În consecință, de vreme ce în cadrul ansamblului procedurii de executare silită calitatea procesuală pasivă revine debitorului urmărit, pârât în sensul art. 107 alin. (1) C. proc. civ. (întrucât creditorul este partea care sesizează executorul judecătoresc, în vederea demarării procedurii execuționaie, ce se adresează apoi organului jurisdicțional, pentru a se dispune încuviințarea executării silite), în scopul determinării competenței teritoriale a instanței de executare este necesar să fie avut în vedere domiciliul debitorului (în speță, București, sector 3). Prin urmare, ținând seama de argumentele expuse anterior, în baza art, 529 alin. (1) coroborat cu prevederile art. 107 alin. (3) din C. proc.

civ. și luând în considerare Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, Judecătoria Cluj Napoca a apreciat că se impune, admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cererii formulate in favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, instanța m raza căreia își are sediul debitoarea. Analizând conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Sectorului 3 București, având în vedere următoarele considerente; Așa cum corect a reținut Judecătoria Cluj Napoca, cererea de executare silită a fost formulată de creditoare și înregistrată pe rolul executorului judecătoresc la data de 07 octombrie 2014, ulterior publicării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale în M. Of.

nr. 529 din 16 iulie 2014, prin care dispozițiile art. 650 C. proc. civ. au fost declarate neconstituționale, astfel că, în mod corect a reținut că această normă nu mai poate fi considerată aplicabilă în vederea determinării competenței teritoriale pentru soluționarea cererii de încuviințare a executării silite. În absența unor dispoziții speciale cu privire la competența teritorială a instanței învestite cu cererea de încuviințare a executării silite, pentru cererile formulate în intervalul 17 iunie 2014 (data publicării Deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale) - 19 octombrie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014), aceasta urmează a fi determinată potrivit regulilor prevăzute de C. proc.

civ. pentru procedura necontencioasă judiciară, respectiv de art 528 C. proc. civ. Astfel cum rezultă din art, 528 alin. (2) C. proc. civ. dacă cererea necontencioasă nu este în legătură cu o cauză în curs de soluționare „competența instanței și soluționarea incidentelor privind competența sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase." Potrivit cererii de încuviințare a executării silite și a anexei la adresa de înaintare a cererii de încuviințare înregistrată la 24 noiembrie 2014 la B.E.J., C.B.M. (acte aflat ia filele 2, 40 din dosarul judecătoriei sectorului 3 București), rezultă că domiciliul debitoarei era situat în municipiul București, sectorul 3, în timp ce din cuprinsul titlului executoriu - contractul de credit din 16 octombrie 2007 - (act aflat la filele 8-9 din aceiași dosar), reieșea că domiciliul debitoarei se afla pe raza municipiului Alexandria, jud. Teleorman.

Prin urmare, având în vedere aceste mențiuni din cuprinsul titlului executoriu, raportat la domiciliul debitorului/creditorului, Judecătoria sectorului 3 București a procedat la declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Judecătoria Cluj-Napoca, învestită prin hotărârea de declinare a competenței a procedat la efectuarea de verificării propriei competențe, în temeiul art. 529 alin. (1) și (2) C. proc. civ., conform cărora: „Instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată, putând cere părții lămuririle necesare. Dacă instanța se declară necompetentă, va trimite dosarul instanței competente." Înalta Curte constată că norma de competență reglementată de art. 528 alin. (2) C. proc.

civ. este o normă de competență relativă, dar cu toate acestea, prin derogare de la dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ. privind regimul de invocare a necompetenței de ordine privată, derogare instituită în materia procedurii necontencioase prin prevederile art. 529 anterior citate, rezultă că instanța sesizată prin declinarea de competența avea la îndemână mijlocul procedural de a invoca excepția de necompetență teritorială. Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 154 aiin. 8 din același cod, a fost solicitată fișa de evidență pentru debitoare - necesară în clarificarea criteriului legal incident pentru stabilirea competenței teritoriale, anume sediul debitorului - de la D.E.P.A.B.D., din care a rezultat că, Începând cu data de 17 decembrie 2013, domiciliul debitoarei O.A.

era situat în municipiul București, sector 3. În considerarea relațiilor obținute cu privire la domiciliul debitoarei, judecătoria Cluj-Napoca, în mod legal, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 528 alin. (1) și (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 107 din același cod, potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". De altfel, prin cererea de încuviințare a executării silite a fost indicat, de către executorul judecătoresc, domiciliul debitoarei O.A., în municipiul București, sector 3, pe parcursul judecării cauzei nefiind dovedit că aceasta are în fapt un alt domiciliu.

Împrejurarea că în titlul executoriu și cererea adresată executorului judecătoresc creditoarea a indicat un alt domiciiiu al debitoarei nu are nicio relevanță, pe de o parte, întrucât un atare domiciliu nu a fost dovedit, iar pe de altă parte, întrucât stabilirea competenței teritoriale se realizează în funcție de domiciliul debitoarei avut la data sesizării organului de executare. Or, potrivit fișei de evidență D.E.P.A.B.D. indicată mai sus, la data sesizării organului de executare, 07 octombrie 2014, domiciliul debitoarei O.A. era situat pe raza sectorului 3 al municipiului București. Cum potrivit actelor de la dosar domiciliul debitoarei (criteriu legal incident în conformitate cu prevederile art. 528 alin. (2) C. proc.

civ.) se află în municipiul București, în circumscripția Judecătoriei sectorului 3, și s-a aflat în această circumscripție teritorială inclusiv la data sesizării organului de executare, competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, Secția civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2015.