ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4897/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura

în fața primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 1126/45/2011, reclamanta B.A.

a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 4788/ R din 31 august 2011 emisă

de către C.J.P. Iași, solicitând anularea acestei hotărâri și obligarea pârâtei

să-i admită cererea privind plata indemnizației prevăzute de lege.

Pârâta C.J.P. Iași a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare s-a

arătat că în mod justificat a fost respinsă cererea formulată de reclamant,

apreciindu-se că acesta nu poate fi beneficiar al drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

S-a invocat și

excepția tardivității introducerii acțiunii.

2.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința nr. 46/2012

din 10 februarie 2012, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată de B.A.

în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Iași.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

Cu privire la

excepția tardivității, instanța a apreciat ca aceasta este neîntemeiată,

deoarece, din dovada de comunicare a recomandatei depusă la fila 14 dosar,

rezultă că actul administrativ ar fi fost comunicat reclamantei la data de 14

noiembrie 2011 și deci acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 19

decembrie 2011 este formulata in termen.

Pe fondul cauzei, din

analiza materialului probator administrat in cauza, Curtea a apreciat că

acțiunea este neîntemeiata.

Atât în conținutul

cererii formulate către C.J.P. Iași, cât și în conținutul contestației formulate

în fața instanței de judecată, reclamanta precizează cu claritate faptul că

singurul motiv pentru care s-a dispus evacuarea sau strămutarea a fost acela ca

in apropierea localității în care acesta domicilia se afla linia frontului,

fapt care exclude persecuția din motive etnice, una din condițiile cerute a fi

îndeplinite cumulativ. Aceste susțineri ale reclamantei din acțiune și din

cererea inițială sunt confirmate și de declarația autentificată data de C.E. și

depusă în copie la dosar.

Pentru motivele mai

sus precizate, instanța, constatând ca reclamanta nu este beneficiară a

dispozițiilor Legii nr. 189/2000, a respins acțiunea formulata și a menținut

actul administrativ atacat.

3.

Calea de atac

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta B.A. a

declarat recurs, solicitând recunoașterea calității sale de beneficiar al

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât îndeplinește toate

condițiile cerute de lege în acest sens.

4.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse

în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”, aflându-se în una din cele 6 situații expres

prevăzute de lege.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Astfel, legiuitorul a

urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost

victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art.

6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui

act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

În privința

mijloacelor de probă sunt aplicabile normele de procedură civilă, conform

cărora proba trebuie să fie pertinentă, concludentă și utilă cauzei, aceste

caracteristici ale mijloacelor de probă fiind apreciate de instanța învestită

cu soluționarea cauzei.

Având în vedere că

recurenta-reclamantă nu a făcut dovada susținerilor sale, simpla evacuare din

locuință, nemotivată de existența unor acte de persecuție etnică, neputând fi

considerată strămutare în sensul dispozițiilor art. 1 lit. g) din O.G. nr. 105/1999,

în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acțiunii ca nefondată.

Este de necontestat

că și persoanele care au fost mutate din localitatea de domiciliu, ca urmare a

unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile, dar

legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că mutarea reclamantei din

localitatea de domiciliu în altă localitate a fost determinată de înaintarea

liniei frontului.

Situația relevată nu

atrage așadar incidența prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, acest act normativ vizând acordarea de măsuri reparatorii exclusiv

persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.A. împotriva sentinței nr. 46/2012 din 10 februarie 2012 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2013.