ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Cluj la data de 17 decembrie 2013

sub nr. 11538/11/171/2013, reclamantul Ș.G. a solicitat, în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 19/2000, art. 8 din Legea nr. 554/2004, în

contradictoriu cu C.L.P. Turda și C.J.P. Cluj, anularea Deciziei nr. 170237 din

07 noiembrie 2013 emisă de pârâta C.J.P. Cluj.

Prin sentința nr. 3551 din 28 aprilie

2014, Tribunalul Cluj a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că raportat la prevederile art. 139 lit. a) din Legea nr. 263/2010 (ce prevăd

că în aplicarea prezentei legi, casele teritoriale de pensii îndeplinesc

atribuția de a asigura reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în

litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor legale),

C.L.P. Turda nu are calitate procesuală pasivă.

A mai reținut că potrivit art. 178 din

Legea nr. 263/2010, cererile înregistrate și nesoluționate până la data

intrării in vigoare a prezentei legi se vor soluționa conform nonneior legale

existente la data deschiderii drepturilor de pensii, iar în cauză cererea

privind valorificarea adeverinței din 23 noiembrie 2011 a fost înregistrată

după data intrării in vigoare a Legii nr. 263/2010, situație în care decizia de

pensie emisă de către pârâtă este corect soluționată în baza actului normativ

arătat.

Prin Decizia nr. 10911/A din 6

noiembrie 2014 Curtea de. Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței mai sus-menționate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut că la data de 29 august 2013 reclamantul s-a adresat pârâtei

C.J.P. Cluj cu o cerere de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a

adeverinței din 23 noiembrie 2011 emisă de către SC M. SA Câmpia Turzii,

începând cu data de 01 ianuarie 2012, invocând în acest sens Decizia nr. 3098

din 18 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 8675/H/7/2012 al Curții de Apel

Cluj.

În soluționarea cererii reclamantului,

a fost emisă Decizia nr. 170237 din 07 noiembrie 2013 care a fost contestată la

data de 25 noiembrie 2013.

Analizând conținutul acestei

contestații instanța de apel a constatat că singurul aspect criticat în

privința deciziei privește actul normativ aplicabil, respectiv, reclamantul

apreciază ca, întrucât dreptul său la pensia de invaliditate s-a născut sub

imperiul Legii nr. 19/2000, acesta este actul normativ ce trebuie să stea la

baza determinării pensiei, iar nu Legea nr. 263/2010.

Fără a aștepta un răspuns din partea

Comisiei Centrale de Contestații, deși cea din urma avea la dispoziție un

termen legal de 45 zile în vederea soluționării contestației (termen ce curge

de la data înregistrării contestației art. 150 alin. (4) din Legea nr.

263/2010), reclamantul a învestit instanța la data de 17 decembrie 2013,

solicitând anularea m totalitate a Deciziei nr. 170237 din 07 noiembrie 2013 ca

fiind nelegală, argumentând că decizia a fost emisă în baza Legii nr. 263/2010,

deși actul normativ incident m privința acesteia era Legea nr. 19/2000.

În cursul judecății, respectiv la data

de 11 februarie 2013 prin hotărâre, contestația reclamantului a fost respinsă.

Instanța de apel a reținut că

solicitarea reclamantului de recalculare a pensiei în baza adeverinței amintite

a fost depusă la O.P. Cluj la data de 29 august 2013, moment la care era în

vigoare Legea nr. 263/2010, iar nu Legea nr. 19/2000, care a fost abrogată

începând cu data de 01 ianuarie 2011.

De asemenea, conform art. 178 din

Legea nr. 263/2010 legiuitorul a stabilit expres că „doar cererile înregistrate

și nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi se

soluționează conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor

de pensii".

Prin urmare, este lipsită de relevanță

împrejurarea că decizia inițială de stabilire a pensiei de invaliditate a fost

emisă în anul 2009, respectiv în perioada în care era în vigoare Legea nr.

19/2000, câtă vreme cererea de recalculare a pensiei a fost depusă la C.J.P.

ulterior abrogării actului normativ indicat, constituind o cerere distinctă de

cea inițială și care urmează regimul juridic reglementat la momentul depunerii

acesteia, în speță, Legea nr. 263/2010.

Pentru raționamentul anterior expus,

instanța de apel a apreciat că sunt ne fondate și critîcile privitoare la

încălcarea principiului neretroactivității.

În ceea ce privește celelalte critici

formulate de reclamant, instanța de apel a constatat că privesc aspecte ce nu

au făcut obiectul cauzei, instanța de fond nefiind sesizată în acest sens. Prin

urmare, o analiză a acestora ar echivala cu admiterea schimbării cauzei cererii

de chemare în judecată în apei. ce contravine prevederilor art. 478 alin. (3)

C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 48 dolari SUA alin. (1) pct. 8 N.C.P.C.

reclamantul Ș.G., arătând că în mod greșit instanța de apel a reținut, că acțiunea

a fost întemeiată exclusiv pe dispozițiile Legii nr. 19/2000, în condițiile în

care acesta a precizat că dacă instanța va aprecia ca fiind incidență Legea nr.

263/2010 și în această situație intimata-pârâtâ a calculat greșit pensia

reclamantului.

Recurentul-reclamant a mai arătat că,

prin respingerea cererii sale de probatorii, instanța de apel nu a respectat

dispozițiile art. 22 N.C.P.C. privind roiul activ m stabilirea adevărului.

Referitor la fondul cauzei,

recurentul-reciamant a reiterai critici formulate în apel cu privire la

următoarele aspecte:

- pârâta a reținut că sunt 85 de zile

absențe nemotivate și concedii fără retribuție ce trebuie deduse, deși din

rectificarea cuprinsă la pag. 20 din Carnetul de muncă rezultă că doar sunt 68

de zile nemotivate (în loc de 85 de zile absențe nemotivate și concedii tară

retribuție trebuiau să deducă 26 zile nemotivate+17 zile concediu fără

retribuire, adică 43 de zile).

- conform scriptului „date privind

activitatea în muncă" s-a reținut ca suma contributivă 8.185 lei, deși

conform rectificărilor din carnetul de muncă (pag. 20), aceasta era de 9196

lei;

- nu a fost inclusă pentru cei 14 ani

în grupa a doua de muncă majorarea procentuală de 25 % prevăzută de către

textul de dispozițiile art. 100 din Legea nr. 263/2010;

- punctajul aferent unor ani a fost

stabilit eronat, nefiind respectat algoritmul de calcul prevăzut de art. 96

alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010;

- la stabilirea sporului aferent

grupelor I și II de muncă de 4 ani și 9 luni, și s-a avut în vedere art.

48 alin (3) din Legea nr. 3/1977 (pârâta trebuia să-i treacă 3 ani în loc de 2

ani 10 luni și 29 zile, respectiv, 15 ani în loc de 14 ani 10 luni și 20 de

zile, deci, să întregească în sus);

- nu a fost valorificată corect

adeverința din 24 martie 2009 eliberată de către SC M. SA Câmpia Turzii;

- în răspunsul la contestația sa din

data de 24 decembrie 2013 pârâta precizează că nu a calculate punctual de

pensie pe Legea nr. 19/2000, aceasta fiind abrogată, ci pe Legea nr. 263/2010,

sens în care atunci în mod greșit nu s-a aplicat indicele de corecție prevăzut

de acest act normativ;

- stagiul de cotizare trebuia să fie

de 33 ani și 6 luni, conform anexei 5 din Legea nr. 263/2010;

- au fost preluate date din carnetul

de muncă unde sporul de condiții grele este determinat greșit;

- pârâta trebuia să calculeze punctul

de pensie Ia salariul brut al reclamantului, iar nu la cel tarifar înscris în

carnetul de muncă așa cum prevede și Legea nr. 263/2010 în art. 3 lit. a) și

art. 96 alin. (2).

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca

recurs, a procedat, la data de 10 februarie 2015, la întocmirea raportului

asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit

constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face parte din categoria

hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi atacate cu recurs.

Completul de filtru C3, constatând că

raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin

rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca

acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de

vedere la raportul de admisibilitate.

Prin rezoluția din 2 martie 2015 s-a

acordat termen pentru judecarea recursului la data de 11 martie 2015, în

temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând cauza, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pet. 4

N.C.P.C. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de

recurs, precum și ceie neatacate cu recurs,

Rezultă că deciziile definitive nu pot

fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter

inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

În speță, Decizia nr. 1091/A din 06

noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, este dată în apel în

soluționarea unui litigiu privind drepturi de asigurări sociale, respectiv,

contestație la decizia pensionare.

Or, potrivit dispozițiilor art. 18

alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „În procesele pornite începând cu data intrării

în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse

recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit.

a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, in

cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă

și asigurări sociale.”

Prin urmare, în raport de conținutul

dispozițiilor legale anterior menționate, se apreciază că recursul declarat

este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj fiind una

definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 N.C.P.C.,

nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Față de cele arătate, criticile deduse

judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate,

pentru considerentele menționate, Înalta Curte urmând să respingă, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ș.G. împotriva Deciziei nr.

1091/A din 06 noiembrie 2014 a Curții de Apel Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul,

declarat de reclamantul Ș.G., domiciliat în Câmpia Turzii, județul Cluj

împotriva Deciziei nr. 1091/A din 06 noiembrie 2014 a Curții de Apel Apel Cluj,

secția I civilă, în contradictoriu cu pârâtele C.L.P. Turda, cu sediul în

Turda, județul Cluj și C.J.P. Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, județul Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publica azi, 28

Ianuarie 2015.