ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2016

HOTĂRÂRE
21.06.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1422/2016

Asupra cauzei

de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ.,

constată următoarele:

Prin cererea

formulată la data de 22 februarie 2016, reclamantul A. a declarat recurs

împotriva Deciziei nr. 1177/A din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj,

secția I civilă.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 5 mai 2016.

La data de 17

mai 2016, s-a procedat la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se

că recursul nu este admisibil.

Completul de

filtru C2, constatând că sunt întrunite condițiile art. 493 alin. (3)

raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului către

părți, pentru ca acestea să depună punctele de vedere,

așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit

dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

părților.

La data de 2

iunie 2016, recurentul a depus punct de vedere la raport prin care a precizat

temeiul juridic al cererii de chemare în judecată și a solicitat

admiterea recursului, reiterând și precizând motivele recursului.

La data de 9

iunie 2016, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, s-a

fixat termen de judecată pentru data de 21 iunie 2016, în temeiul dispozițiilor

art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând

recursul declarat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

În

cauză, instanța a fost sesizată cu soluționarea unui

litigiu privitor la drepturi de asigurări sociale.

Astfel, prin

cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2013, reclamantul A. a chemat

în judecată pe pârâta Casa județeană de pensii Cluj și a

solicitat să fie obligată aceasta să-i reintroducă în

plată pensia de 778,87 RON și să-i acorde această sumă

retroactiv pe ultimii 3 ani.

Prin

Sentința civilă nr. 4891 din 4 august 2014, pronunțată de

Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/117/2013, a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamant.

Prin Decizia

nr. 1177/A/2014 din 25 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 4891 din 4 august 2014,

pronunțată de Tribunalul Cluj.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamantul.

Înalta Curte

reține că, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind noul C. proc. civ., publicată în M. Of. din data de 12 februarie

2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2015: „În procesele

pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și

până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate (…) în cererile privind conflictele de

muncă și de asigurări sociale (…).”

Totodată,

în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri

definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și

cele neatacate cu recurs”.

Față

de cele de mai sus, fiind vorba despre un litigiu având ca obiect

asigurări sociale, început după data intrării în vigoare a Legii

nr. 2/2013, respectiv la data de 22 noiembrie 2013, în temeiul art. XVIII alin.

(2) din Legea nr. 2/2013, hotărârea pronunțată în apel este

definitivă, neputând fi atacată cu recurs.

Prin urmare,

Decizia nr. 1177/A din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj,

secția I civilă, este definitivă, în temeiul dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și, în consecință, nu

poate fi atacată cu recurs.

Principiul

legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ.,

presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi

supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În

afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite

alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

În concluzie,

în raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Decizia nr.

1177/A din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I

civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.

Având în

vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.

LEGII

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1177/A

din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără

cale de atac.â

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 iunie 2016.

Procesat de

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-06-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1423/2016
Decizia nr. 1423/2016 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 18 aprilie 2016, revizuentul A. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 1191 din 7
ÎCCJ 2017-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1137/2017
, aferent lunilor ianuarie și februarie 2016. A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel. La data de 28 aprilie 2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost înregistrat recursul declarat de recure
ÎCCJ 2016-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1161/2016
prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil. Completul de filtru C2, constatând că sunt întrunite condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 26 aprilie 2016, comunicarea raportului privind admisib
ÎCCJ 2016-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1185/2016
Decizia nr. 1185/2016 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asi
ÎCCJ 2015-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1222/2015
La data de 6 februarie 2015 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și repartizat completului C 12 recursul formulat de reclamanta Z.M. împotriva Deciziei civile nr. 746/A din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea
Sursă