ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 166/2015

Asupra recursului civil de față, constată minatoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 25628/3/2012, la data de 03 iulie 2012, reclamanta I.M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, SC R.V. SA și C.G.M. București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, respectiv contravaloarea apartamentului din sectorul 1, cumpărat conform contractului de vânzare - cumpărare din anul 1999, asigurarea cu prioritate a unei locuințe gestionate de C.G.M. București, în regim de chirie sau de cumpărare - suma plătită pentru cumpărarea imobilului sus amintit, prin actualizare la nivelul pieței, constituindu-se avans la nouî imobil.

Prin sentința civilă nr. 1200 din 31 mai 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția puterii lucrului judecat, față de sentința civilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 16240/3/2009, definitivă prin Decizia civilă nr. 173/A din 9 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 404 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins, în totalitate, pentru putere de lucru judecat acțiunea reclamantei I.M.D., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, SC R.V.

SA și M.F.P. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul, analizând cu prioritate excepția puterii lucrului judecat față de sentința civilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 16240/3/2009, definitivă prin Decizia civilă nr. 173/A din 9 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 404 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a reținut următoarele: În cauza care a format obiectul Dosarului nr. 16240/3/2009 soluționat prin sentința civilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009, reclamanta I.M.D.

a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P., obligarea pârâtului la plata despăgubirilor la valoarea de piață a imobilului dîn București, sector 1. Cererea a fost întemeiată în fapt pe împrejurarea că acest imobil fusese achiziționat de către autoarea sa prin contractul de vânzare-cumpărare din 1999, de la SC R.V. SA, că a fost achitat integral prețul imobilului, iar ulterior, în cadrul unei acțiuni în revendicare formulată de foști i proprietari, au pierdut imobilul prin Decizia civilă nr. 342 din 25 februarie 2008 a Curții de Apel București.

În considerentele acestei Hotărâri judecătorești și anume nr. 1140/2009, s-a reținut că, așa cum rezultă cu putere de lucru judecat „din considerentele Deciziei civile nr. 342 din 25 februarie 2008 a Curții de Apel București, contractul de vânzare - cumpărare din 1999 nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în condițiile în care foștii proprietari depuseseră încă din anul 1996 o cerere de restituire în natură a imobilului, care nu a fost soluționată. Mai mult, Statul nu avea un titlu valabil asupra imobilului, iar potrivit art. 1. alin. (4) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin H.G.

nr. 20/1996, modificată și completată prin HG nr. 11/1997, locuințele preluate de Stat tară titlu nu intrau sub incidența prevederilor Legii nr. 112/1995". Hotărârea a devenit definitivă prin respingerea apelului conform Deciziei civile nr. 173/A din 09 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin Decizia nr. 404 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a mai reținut în considerentele aceleiași hotărâri prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei I.M.D. că situația acesteia nu se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, deoarece contractul de vânzare - cumpărare din 1999 a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

În prezenta cauză, reclamanta solicită obligarea M.F.P., a P.M.B. și SC R.V. SA la plata prețului de piață al imobilului potrivit S.I.E. având drept temei legal Legea nr. 10/2001. Tribunalul a considerat că există putere de lucru judecat față de sentința civilă sus menționată deoarece și în prezenta cauză, pentru a se putea acorda prețul de piață al imobilului în condițiile Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, lege care reglementează regimul juridic al imobilelor trecute în mod abuziv în proprietatea Statului în perioada martie 1945 - 22 decembrie 1989, se impune eu necesitate a se analiza dacă contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 ori, așa cum s-a arătat mai sus, cu putere de lucru judecat s-a stabilit că reclamanta din prezenta cauză nu îndeplinește această condiție.

Ca efect al puterii lucrului judecat stabilit printr-o hotărâre irevocabilă, nu se mai poate pune în discuție cererea reclamantei întemeiată pe aceeași cauză și cu același temei de drept deoarece prima hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre conform principiului res indicata pro veritate habetur. Nu a fost reținut nici temeiul de drept precizat și anume art. 1337 din vechiul C. civ., deoarece prin derogare de la dreptul comun, cu privire la imobilele preluate în mod abuziv de către Stat, regimul juridic al acestora este reglementat de legea specială și anume Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare. Prin Decizia nr. 15/A din 22 ianuarie 2914, Curtea de Apei București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta I.M.D.

împotriva sentinței civile nr. 1200 din 31 mai 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 25628/3/2012. A schimbat în parte sentința. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București și a SC R.V. SA. A respins acțiunea (căpătui I) împotriva acestor doi pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive. A păstrat restul dispozițiilor sentinței cu privire la pârâtul M.F.P. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 a modificat dispozițiile art. 50 alin. (3), în sensul că restituirea prețului actualizat sau a prețului de piață (prevăzut de alin. (2) și (2) 5 al art. 50) se face de către M.E.F.

din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Ca atare, legiuitorul prevede, în mod expres, că titularul obligației de plată a prețului de piață ai apartamentelor cumpărate de chiriașii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 prin contracte desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, este M.F.P. și, ca atare, aceasta este singura persoană juridică care are calitate procesuală pasivă în cauză. Prin urmare, Primăria Municipiului București, SC R.V SA și C.G.M. București nu au calitate procesuală pasivă, nefiind titularii obligației de plată a prețului de piață al apartamentului în litigiu. Față de pârâtul M.F.P.

care are calitate procesuală pasivă, intanța de apel a constatat că instanța de fond a admis în mod corect excepția autorității de lucru judecat, având în vedere tripla identitate de părți, obiect și cauză dintre prezenta acțiune și acțiunea soluționată prin sentința civilă irevocabilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Referitor la motivul de apel prin care reclamanta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul doi de acțiune, prin care se solicita obligarea pârâților la predarea către reclamantă a unei alte locuințe în schimbul celei pierdute de aceasta prin Decizia civiiă nr. 342/2008 a Curții de Apel București, instanța de apel a reținut că nu poate fi analizat, având în vedere că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 202/2010 de modificare a vechiului C. proc.

civ., lege prin care a fost introdus art. 281, potrivit cu care „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 - 281 2 C. proc. civ." Prin urmare, omisiunea instanței de fond de a se pronunța pe cel de al doilea capăt de acțiune (prin care se solicita obligarea pârâtelor la atribuirea către reclamantă a unui alt apartament în schimbul celui în litigiu) nu poate forma obiectul motivelor de apel, această omisiune putând fi îndreptată doar pe calea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. Împotriva acestei din urmă decizii reclamanta I.M.D. a declarat recurs. Recurenta-reclamantă a arătat că prin contractual de vânzare-cumpărare din 1999 a cumpărat de la Primăria Municipiului București, prin SC R.V.

SA, apartamentul din București, sector 1, achitând prețul integral și că prin Decizia civilă nr. 342 din 25 februarie 2008 a Curții de Apel București acest contract a fost anulat, astfel că nu poate beneficia de imobilul pe care i-a cumpărat și pe care nu îl mai are în posesie, însă nu din motive care să-i fie imputabile. A mai arătat că nu i s-a asigurat locuință în regim, de chirie, în condițiile legii, din fondul locativ gestionat de C.G.M. București și că nici nu a primit un apartament similar celui pe care l-a plătit sau suma corespunzătoare, care să îi permită să își achiziționeze un apartament de pe piața liberă. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de apel și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

La termenul din 21 ianuarie 2015, Înalta Curte, în raport de art. 306 C. proc. civ., i-a pus în vedere recurentei-reclamante să precizeze care sunt criticile formulate în recurs care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. iar asupra acestei chestiuni instanța se va pronunța cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ. Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de ari 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele care succed. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de neiegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contraria, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de neiegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, reclamanta a atacat cu recurs decizia instanței de apel prin care s-a statuat că Primăria Municipiului București, SC R.V. SA și C.G.M.

București nu au calitate procesual pasivă, nefiind titularii obligației de plată a prețului de piața al apartamentului în litigiu; că față de pârâtul M.F.P., care are calitate procesual pasivă, în mod corect instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat, având în vedere tripla identitate de părți, obiect și cauză dintre prezenta acțiune și acțiunea soluționată prin sentința civilă irevocabilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și că omisiunea instanței de fond de a se pronunța pe cel de al doilea capăt de acțiune (prin care se solicita obligarea pârâtelor Ia atribuirea către reclamantă a unui alt apartament în schimbul celui în litigiu) nu poate forma obiectul motivelor de apel, această omisiune putând fi îndreptată doar pe calea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 281 2 C. proc.

civ. Așa fiind, criticile de nelegalitate formulate de reclamantă ar fi trebuit să se raporteze la soluția pronunțată prin decizia atacată cu recurs și la considerentele instanței de apel care au impus soluția. Or, modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurenta-reclamantă constă în exprimarea generică a nemulțumirii față de hotărârea pronunțată și în expunerea situației sale, aceea că nu mai este în posesia apartamentului pe care l-a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 din motive care nu îi sunt imputabile, fără a-i fi restituit prețul achitat. Motivarea cererii de recurs în sensul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., impune condiția indicării motivelor de neiegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. prin determinarea greșelilor anume imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept prin raportare la soluția atacată și Ia argumentele folosite de curtea de apel în fundamentarea acesteia. În speță, niciunul din motivele formulate de recurenta-reclamantă nu poate fi reținut spre analiză din perspectiva vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât aceasta nu a formulat nicio critică de nelegaiitaîe a deciziei recurate. Astfel fiind pentru temeiurile expuse, în aplicarea art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va constata că, nefiind incidente motive de ordine publică, recursul reclamantei este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta I.M.D. împotriva Deciziei nr. 15/A din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.