ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 166/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 166/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului civil de față,

constată minatoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub

nr. 25628/3/2012, la data de 03 iulie 2012, reclamanta I.M.D. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, SC R.V. SA și C.G.M.

București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâților la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform

standardelor internaționale de evaluare, respectiv contravaloarea

apartamentului din sectorul 1, cumpărat conform contractului de vânzare -

cumpărare din anul 1999, asigurarea cu prioritate a unei locuințe gestionate de

C.G.M. București, în regim de chirie sau de cumpărare - suma plătită pentru

cumpărarea imobilului sus amintit, prin actualizare la nivelul pieței,

constituindu-se avans la nouî imobil.

Prin sentința civilă nr. 1200 din 31

mai 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția puterii

lucrului judecat, față de sentința civilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009,

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr.

16240/3/2009, definitivă prin Decizia civilă nr. 173/A din 9 martie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin

Decizia civilă nr. 404 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins,

în totalitate, pentru putere de lucru judecat acțiunea reclamantei I.M.D., în

contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, SC R.V. SA și M.F.P.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul, analizând cu prioritate excepția puterii lucrului judecat față de

sentința civilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 16240/3/2009, definitivă prin

Decizia civilă nr. 173/A din 9 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 404 din 21

ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a reținut următoarele:

În cauza care a format obiectul

Dosarului nr. 16240/3/2009 soluționat prin sentința civilă nr. 1140 din 13

octombrie 2009, reclamanta I.M.D. a solicitat, în contradictoriu cu Statul

Român prin M.F.P., obligarea pârâtului la plata despăgubirilor la valoarea de

piață a imobilului dîn București, sector 1.

Cererea a fost întemeiată în fapt pe

împrejurarea că acest imobil fusese achiziționat de către autoarea sa prin

contractul de vânzare-cumpărare din 1999, de la SC R.V. SA, că a fost achitat

integral prețul imobilului, iar ulterior, în cadrul unei acțiuni în revendicare

formulată de foști i proprietari, au pierdut imobilul prin Decizia civilă nr.

342 din 25 februarie 2008 a Curții de Apel București.

În considerentele acestei Hotărâri judecătorești

și anume nr. 1140/2009, s-a reținut că, așa cum rezultă cu putere de lucru

judecat „din considerentele Deciziei civile nr. 342 din 25 februarie 2008 a

Curții de Apel București, contractul de vânzare - cumpărare din 1999 nu a fost

încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în condițiile în care

foștii proprietari depuseseră încă din anul 1996 o cerere de restituire în

natură a imobilului, care nu a fost soluționată. Mai mult, Statul nu avea un

titlu valabil asupra imobilului, iar potrivit art. 1. alin. (4) din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin H.G. nr. 20/1996,

modificată și completată prin HG nr. 11/1997, locuințele preluate de Stat tară

titlu nu intrau sub incidența prevederilor Legii nr. 112/1995".

Hotărârea a devenit definitivă prin

respingerea apelului conform Deciziei civile nr. 173/A din 09 martie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin Decizia nr.

404 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a mai reținut în considerentele aceleiași

hotărâri prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei I.M.D. că situația acesteia nu se încadrează în ipoteza dispozițiilor

art. 501 din Legea nr. 10/2001, deoarece contractul de vânzare - cumpărare din 1999

a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

În prezenta cauză, reclamanta solicită

obligarea M.F.P., a P.M.B. și SC R.V. SA la plata prețului de piață al

imobilului potrivit S.I.E. având drept temei legal Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a considerat că există

putere de lucru judecat față de sentința civilă sus menționată deoarece și în

prezenta cauză, pentru a se putea acorda prețul de piață al imobilului în

condițiile Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009,

lege care reglementează regimul juridic al imobilelor trecute în mod abuziv în

proprietatea Statului în perioada martie 1945 - 22 decembrie 1989, se impune eu

necesitate a se analiza dacă contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 ori, așa cum s-a arătat mai sus,

cu putere de lucru judecat s-a stabilit că reclamanta din prezenta cauză nu

îndeplinește această condiție.

Ca efect al puterii lucrului judecat

stabilit printr-o hotărâre irevocabilă, nu se mai poate pune în discuție

cererea reclamantei întemeiată pe aceeași cauză și cu același temei de drept

deoarece prima hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie

contrazisă de o altă hotărâre conform principiului res indicata pro veritate

habetur.

Nu a fost reținut nici temeiul de

drept precizat și anume art. 1337 din vechiul C. civ., deoarece prin derogare

de la dreptul comun, cu privire la imobilele preluate în mod abuziv de către

Stat, regimul juridic al acestora este reglementat de legea specială și anume

Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare.

Prin Decizia nr. 15/A din 22 ianuarie

2914, Curtea de Apei București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta I.M.D. împotriva sentinței

civile nr. 1200 din 31 mai 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, în Dosarul nr. 25628/3/2012.

A schimbat în parte sentința.

A admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primăriei Municipiului București și a SC R.V. SA.

A respins acțiunea (căpătui I)

împotriva acestor doi pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.

A păstrat restul dispozițiilor

sentinței cu privire la pârâtul M.F.P.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 10/2001 a modificat dispozițiile art. 50 alin. (3), în

sensul că restituirea prețului actualizat sau a prețului de piață (prevăzut de

alin. (2) și (2)

5

al art. 50) se face de către M.E.F. din fondul

extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Ca atare, legiuitorul prevede, în mod

expres, că titularul obligației de plată a prețului de piață ai apartamentelor

cumpărate de chiriașii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 prin contracte

desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, este M.F.P. și, ca atare,

aceasta este singura persoană juridică care are calitate procesuală pasivă în

cauză.

Prin urmare, Primăria Municipiului

București, SC R.V SA și C.G.M. București nu au calitate procesuală pasivă,

nefiind titularii obligației de plată a prețului de piață al apartamentului în

litigiu.

Față de pârâtul M.F.P. care are

calitate procesuală pasivă, intanța de apel a constatat că instanța de fond a

admis în mod corect excepția autorității de lucru judecat, având în vedere

tripla identitate de părți, obiect și cauză dintre prezenta acțiune și acțiunea

soluționată prin sentința civilă irevocabilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Referitor la motivul de apel prin care

reclamanta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul doi de

acțiune, prin care se solicita obligarea pârâților la predarea către reclamantă

a unei alte locuințe în schimbul celei pierdute de aceasta prin Decizia civiiă

nr. 342/2008 a Curții de Apel București, instanța de apel a reținut că nu poate

fi analizat, având în vedere că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 202/2010 de modificare a vechiului C. proc. civ., lege prin care a

fost introdus art. 281, potrivit cu care „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea

sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului,

ci numai în condițiile art. 281 - 281

2

C. proc. civ."

Prin urmare, omisiunea instanței de

fond de a se pronunța pe cel de al doilea capăt de acțiune (prin care se

solicita obligarea pârâtelor la atribuirea către reclamantă a unui alt

apartament în schimbul celui în litigiu) nu poate forma obiectul motivelor de

apel, această omisiune putând fi îndreptată doar pe calea procedurii prevăzute

de dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă decizii

reclamanta I.M.D. a declarat recurs.

Recurenta-reclamantă a arătat că prin

contractual de vânzare-cumpărare din 1999 a cumpărat de la Primăria

Municipiului București, prin SC R.V. SA, apartamentul din București, sector 1,

achitând prețul integral și că prin Decizia civilă nr. 342 din 25 februarie

2008 a Curții de Apel București acest contract a fost anulat, astfel că nu

poate beneficia de imobilul pe care i-a cumpărat și pe care nu îl mai are în

posesie, însă nu din motive care să-i fie imputabile. A mai arătat că nu i s-a

asigurat locuință în regim, de chirie, în condițiile legii, din fondul locativ

gestionat de C.G.M. București și că nici nu a primit un apartament similar

celui pe care l-a plătit sau suma corespunzătoare, care să îi permită să își

achiziționeze un apartament de pe piața liberă.

Recurenta-reclamantă a solicitat

admiterea recursului, desființarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond

și de apel și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

La termenul din 21 ianuarie 2015,

Înalta Curte, în raport de art. 306 C. proc. civ., i-a pus în vedere

recurentei-reclamante să precizeze care sunt criticile formulate în recurs care

pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. iar asupra acestei chestiuni instanța se va pronunța cu prioritate,

conform art. 137 C. proc. civ.

Examinând recursul sub aspect formal,

din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de

nelegalitate prevăzute de ari 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nul, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de neiegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Per a contraria, dacă dezvoltarea

motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de

neiegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, reclamanta a atacat cu

recurs decizia instanței de apel prin care s-a statuat că Primăria Municipiului

București, SC R.V. SA și C.G.M. București nu au calitate procesual pasivă,

nefiind titularii obligației de plată a prețului de piața al apartamentului în

litigiu; că față de pârâtul M.F.P., care are calitate procesual pasivă, în mod

corect instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat, având în

vedere tripla identitate de părți, obiect și cauză dintre prezenta acțiune și

acțiunea soluționată prin sentința civilă irevocabilă nr. 1140 din 13 octombrie

2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și că omisiunea instanței

de fond de a se pronunța pe cel de al doilea capăt de acțiune (prin care se

solicita obligarea pârâtelor Ia atribuirea către reclamantă a unui alt

apartament în schimbul celui în litigiu) nu poate forma obiectul motivelor de

apel, această omisiune putând fi îndreptată doar pe calea procedurii prevăzute

de dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ.

Așa fiind, criticile de nelegalitate

formulate de reclamantă ar fi trebuit să se raporteze la soluția pronunțată

prin decizia atacată cu recurs și la considerentele instanței de apel care au

impus soluția.

Or, modalitatea de motivare a recursului

adoptată de către recurenta-reclamantă constă în exprimarea generică a

nemulțumirii față de hotărârea pronunțată și în expunerea situației sale, aceea

că nu mai este în posesia apartamentului pe care l-a cumpărat în temeiul Legii

nr. 112/1995 din motive care nu îi sunt imputabile, fără a-i fi restituit

prețul achitat.

Motivarea cererii de recurs în sensul

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., impune condiția indicării

motivelor de neiegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. prin determinarea

greșelilor anume imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii

în fapt și în drept prin raportare la soluția atacată și Ia argumentele

folosite de curtea de apel în fundamentarea acesteia.

În speță, niciunul din motivele

formulate de recurenta-reclamantă nu poate fi reținut spre analiză din

perspectiva vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

întrucât aceasta nu a formulat nicio critică de nelegaiitaîe a deciziei

recurate.

Astfel fiind pentru temeiurile expuse,

în aplicarea art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va constata că, nefiind

incidente motive de ordine publică, recursul reclamantei este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanta I.M.D. împotriva Deciziei nr. 15/A din 22 ianuarie 2014 a Curții de

Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 ianuarie 2015.