Varadinkova împotriva Cehiei

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3093/02 prezentate de Zuzana VARADÍNKOVÁ împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care a avut loc la 1 aprilie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președintele Snejana Botousarova, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători și a Claudiei Westerdiek, graffière de section, având în vedere cererea formulată mai sus la 9 august 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a lua în considerare în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate de recurentă ca răspuns, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, reclamanta, dl Zuzana Varadínková, este cetățean ceh, născută în 1971 și rezidentă în Praga.

Ea este reprezentată în fața Curții de către dl R. Vachtl, avocat în baroul ceh din Praga. Guvernul ceh este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm, de la Ministerul Justiției. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 martie 1993, recurenta încheie cu o societate comercială un contract de leasing pentru o mașină. La 21 martie 1993, aceasta și-a acoperit mașina în special împotriva furtului pe lângă o companie de asigurare. Octombrie 1993, mașina a fost furată de un răufăcător, neidentificat de poliție, care a decis să suspende ancheta la 26 noiembrie 1993. Compania de asigurări care a refuzat să compenseze prejudiciul, reclamanta a intentat împotriva ei, la 12 septembrie 1995, o acțiune de stabilire a validității contractului său de asigurare.

La 26 septembrie 1997, Tribunalul Regional de Comerț din Praga ( krajský obchodní soud a invitat recurenta să demonstreze interesul juridic iminent în sensul articolului 80c din Codul de procedură civilă, cu riscul ca acțiunea sa să fie respinsă. Această decizie a fost notificată la 25 noiembrie 1997. La 3 noiembrie 1999, instanța a pronunțat recurs împotriva acestei decizii. La 1 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiție din Praga (Vrchní soud) A anulat decizia atacată și a trimis cauza în primă instanță, considerând că instanța de primă instanță nu are temei juridic. Din rațiuni de competență, cauza a fost transmisă instanței municipale din Praga (m care a organizat o ședință la 12 iunie 2001. În această zi a recunoscut schimbarea acțiunii recurentei, care a devenit apoi o acțiune de plată a sumei de 1 100 000 CZK (40 475 EUR [1] ) și a dobânzilor moratorii.

La 14 ianuarie 2002, instanța municipală a demisionat reclamanta, pe motiv că pretenția sa era deja prevăzută și că termenul de prescripție în materie de asigurare începea să curgă la un an de la înălbire, adică la 19 octombrie 1994, și că acesta era de trei ani, în conformitate cu art. 101 din Codul civil, s-a încheiat la 19 octombrie 1997. La 5 martie 2002, recurenta a făcut apel la această hotărâre. La 14 martie 2002, instanța municipală a invitat să plătească taxele de timbru pentru examinarea apelului său și la mai multe informații cu privire la consecințele neplătirii acestor drepturi. În ciuda acestor instrucțiuni judiciare, recurenta a rămas inactivă. La 17 aprilie 2002, instanța care a pronunțat încetarea procedurii, având în vedere că reclamanta nu a plătit taxa de timbru.

Această decizie a trecut în forță de lucru judecat la 16 mai 2002. Dreptul intern relevant Dreptul intern relevant este descris în decizia pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, §§ 11-24, 16 octombrie 2007). (1) În primul rând, recurenta a susținut că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil de timp mai mic decât cel prevăzut în art. 6 alin. (1) din Convenție. (2) În același timp, aceasta se plânge că cauza sa nu a fost examinată de o instanță independentă și imparțială, așa cum a dorit art. 6 alin. (1) din Convenție.

(1) Recurenta a susținut că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, așa cum se prevede în art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În observațiile sale suplimentare, guvernul a informat Curtea că Legea nr. 160/2006 a fost adoptată, prin care a modificat Legea nr. 82/1998. El a solicitat Curții să ia o decizie cu privire la posibilitatea de a declara inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne toate cererile referitoare la fenomenul de durată excesivă a procedurii.

Recurenta a exercitat noua acțiune prin trimiterea la Ministerul Justiției a unei cereri de plată a unei compensații în valoare de 2 726 067,50 CZK (108 695 EUR), inclusiv 2 462 492,50 CZK (98 186 EUR) pentru daune materiale, 100 000 CZK (3 987 EUR) pentru daune morale, precum și 163 575 CZK (6 513 EUR) pentru cheltuielile de procedură pentru întârzierile în procedură. Prin scrisoarea din 9 ianuarie 2007, Ministerul a informat reclamanta că, după ce a considerat că durata procedurii urmate în speță era rezonabilă și constituia o neregulă în desfășurarea procedurii, a considerat rezonabil să acorde recurentei o sumă de 90 000 CZK (3 589 EUR) pentru prejudiciul moral și 15 000 CZK (598 EUR) pentru cheltuielile de procedură suportate.

La 20 februarie 2007, avocatul recurentei a informat Curtea că aceasta din urmă dorea ca Curtea să reia examinarea cauzei sale, reducând în același timp suma solicitată pentru satisfacția echitabilă. La 15 martie 2007, Tribunalul a informat Curtea că, în ceea ce privește caracterul litigiului, recurenta nu își va continua cauza în fața unei instanțe judecătorești în sensul articolului 15-2 din Legea nr. 82/1998 modificată. Curtea amintește că atunci când autoritățile naționale au constatat o încălcare și când decizia lor constituie o redresare adecvată și suficientă a acestei încălcări, partea în cauză nu se mai poate considera victimă în sensul articolului 34 din convenție. În ceea ce privește necunoașterea cerinței privind termenul rezonabil, una dintre caracteristicile unei redresări care ar putea face ca justițiabilul să-și piardă calitatea de victimă depinde de suma care i-a fost alocată în cadrul acțiunii interne.

deja avut posibilitatea de a indica faptul că statutul de victimă a unui reclamant poate depinde de cuantumul despăgubirii care i-a fost acordată la nivel național pentru situația de care se plânge în fața Curții (Cocchiarella c. Italia [GC], nr 64886/01, § 93, CEDH 2006). În prezenta cauză, prima condiție, și anume constatarea încălcării de către autoritățile naționale, nu este controversată, deoarece Ministerul Justiției a recunoscut că durata procedurii în cauză nu a fost rezonabilă, în sensul jurisprudenței Curții. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, Curtea amintește că: … , citată anterior, §§ 86-107). În speță, recurentei i se acordă aproximativ 3 589 EUR pentru prejudiciul moral și 598 EUR pentru cheltuielile de procedură.

Având în vedere elementele dosarului și având în vedere circumstanțele din speță, Curtea consideră că suma totală acordată recurentei, și anume 4 187 EUR, poate fi considerată ca fiind în general adecvată și, prin urmare, aptă să repararea încălcării suferite (Cocchiarella, citată anterior, § 146). Prin urmare, nu este util să se examineze dacă reclamanta ar fi trebuit să sesizeze instanța competentă în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Legea nr. 82/1998. În cele din urmă, nu a pretins nicio întârziere în plata sumei alocate. În aceste condiții, Curtea consideră că redresarea furnizată de Ministerul Justiției este în speță dovedită suficientă și adecvată. Prin urmare, recurenta nu mai poate pretinde că este victimă, în sensul articolului 34 din convenție, a încălcării cerinței privind termenul rezonabil Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolelor 34 și 35 alineatul (3) și în final al convenției.

(2) Recurenta se plânge, de asemenea, că cauza sa nu a fost examinată de o instanță independentă și imparțială. Curtea observă că recurenta a omis să ridice această cauză în fața Curții Constituționale. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. Prin urmare, este necesar să se înceteze aplicarea articolului 3 din Convenție și să se declare cererea inadmisibilă. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte [1] 1 EUR = 27,22 CZK

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 30943/02 présentée par Zuzana VARADÍNKOVÁ contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 1 er avril 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président , Snejana Botoucharova, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, juges , et de Claudia Westerdiek, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 9 août 2002, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Zuzana Varadínková, est une ressortissante tchèque, née en 1971 et résidant à Prague.

Elle est représentée devant la Cour par M e R. Vachtl, avocat au barreau tchèque à Prague. Le Gouvernement tchèque (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. V.A. Schorm, du ministère de la Justice. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 17 mars 1993, la requérante conclut avec une société commerciale un contrat de leasing d’une voiture. Le 21 mars 1993, elle assura sa voiture notamment contre le vol auprès d’une compagnie d’assurance. Le 19 octobre 1993, la voiture fut volée par un malfaiteur, non identifié par la police qui décida de suspendre l’enquête le 26 novembre 1993. La compagnie d’assurance ayant refusé de compenser le dommage, la requérante intenta contre elle, le 12 septembre 1995, une action tendant à déterminer la validité de son contrat d’assurance.

Le 26 septembre 1997, le tribunal régional de commerce de Prague ( krajský obchodní soud ) invita la requérante à prouver l’intérêt juridique imminent au sens de l’article 80c du code de procédure civile, au risque de voir son action rejetée. Cette décision fut notifiée à l’intéressée le 25 novembre 1997. Le 3 novembre 1999, le tribunal prononça l’extinction de la procédure, la requérante n’ayant pas prouvé l’intérêt juridique imminent en l’espèce. Le 11 novembre 1999, son avocat interjeta appel contre cette décision. Le 1 er février 2001, la haute cour de Prague ( Vrchní soud ) annula la décision attaquée et renvoya l’affaire en première instance, considérant l’argumentation du juge de première instance comme dépourvue de base légale.

Pour des raisons de compétence, l’affaire fut transmise au tribunal municipal de Prague ( mĕstský soud ) qui tint une audience le 12 juin 2001. Ce jour, il admit le changement de l’action de la requérante qui devint ensuite une action en paiement de la somme de 1 100 000 CZK (40 475 EUR [1] ) et des intérêts moratoires. Le 14 janvier 2002, le tribunal municipal débouta la requérante, au motif que sa prétention était déjà prescrite. Il releva que le délai de prescription en matière d’assurance commençait à courir un an après le sinistre, en l’occurrence le 19 octobre 1994, et qu’il était de trois ans selon l’article 101 du code civil, ayant donc pris fin le 19 octobre 1997. Le 5 mars 2002, la requérante fit appel de ce jugement.

Le 14 mars 2002, le tribunal municipal l’invita à payer les droits de timbre pour l’examen de son appel et l’informa de la conséquence du non-paiement de ces droits. En dépit de ces instructions judiciaires, la requérante resta inactive. Le 17 avril 2002, le tribunal prononça l’extinction de la procédure, vu que la requérante n’avait pas payé les droits de timbre. Cette décision passa en force de chose jugée le 16 mai 2002. B. Le droit interne pertinent Le droit interne pertinent est décrit dans la décision rendue dans l’affaire Vokurka c. République tchèque (n o 40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007). GRIEFS 1. La requérante a allégué, tout d’abord, que la durée de la procédure avait méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.

2. Elle s’est plaint également que son affaire n’avait pas été examinée par un tribunal indépendant et impartial comme le voulait l’article 6 § 1 de la Convention. EN DROIT 1. La requérante a allégué que la durée de la procédure avait méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Dans ses observations complémentaires, le Gouvernement a informé la Cour que la loi n o 160/2006 avait été adoptée, portant amendement à la loi n o 82/1998.

Il a demandé à la Cour d’apprécier s’il n’y a pas lieu de déclarer irrecevables pour non-épuisement des recours internes toutes les requêtes relatives au phénomène de durée excessive de la procédure. La requérante a exercé le nouveau recours en adressant au ministère de la Justice une demande de lui verser une compensation de 2 726 067,50 CZK (108 695 EUR), incluant 2 462 492,50 CZK (98 186 EUR) au titre du dommage matériel, 100 000 CZK (3 987 EUR) au titre du dommage moral, ainsi que 163 575 CZK (6 513 EUR) au titre des frais de procédure pour les retards dans la procédure.

Par une lettre du 9 janvier 2007, le ministère a informé la requérante qu’après avoir considéré que la durée de la procédure suivie en l’espèce était déraisonnable et constituait une irrégularité dans la conduite de la procédure, il estimait raisonnable d’allouer à la requérante une somme de 90 000 CZK (3 589 EUR) au titre du préjudice moral et 15 000 CZK (598 EUR) au titre des frais de procédure encourus. Le 20 février 2007, l’avocat de la requérante informa la Cour que cette dernière souhaitait que la Cour reprenne l’examen de son affaire, réduisant en même temps le montant de la somme réclamée au titre de la satisfaction équitable. Le 15 mars 2007, il informa la Cour qu’eu égard au caractère du litige, la requérante ne poursuivrait pas son affaire devant un tribunal au sens de l’article 15-2 de la loi n o 82/1998 amendée.

La Cour rappelle que lorsque les autorités nationales ont constaté une violation et que leur décision constitue un redressement approprié et suffisant de cette violation, la partie concernée ne peut plus se prétendre victime au sens de l’article 34 de la Convention. Quant à la méconnaissance de l’exigence du délai raisonnable, une des caractéristiques d’un redressement susceptible de faire perdre au justiciable sa qualité de victime tient au montant qui lui a été alloué à l’issue du recours interne.

La Cour a déjà eu l’occasion d’indiquer que le statut de victime d’un requérant peut dépendre du montant de l’indemnisation qui lui a été accordée au niveau national pour la situation dont il se plaint devant la Cour ( Cocchiarella c. Italie [GC], n o 64886/01, § 93, CEDH 2006). Dans la présente affaire, la première condition, à savoir le constat de violation par les autorités nationales, ne prête pas à controverse puisque le ministère de la Justice a reconnu que la durée de la procédure litigieuse n’avait pas été raisonnable, au sens de la jurisprudence de la Cour. Quant à la seconde condition, la Cour rappelle qu’afin d’évaluer si un recours interne a apporté un redressement approprié et suffisant, elle examine la durée de la procédure d’indemnisation, le montant de l’indemnisation éventuellement accordé ainsi que, le cas échéant, le retard dans le paiement de ladite indemnité ( Cocchiarella , précité, §§ 86-107).

En l’espèce, la requérante s’est vue accorder environ 3 589 EUR au titre du préjudice moral et 598 EUR pour les frais de procédure. Compte tenu des éléments du dossier et eu égard aux circonstances de l’espèce, la Cour estime que la somme totale accordée à la requérante, à savoir 4 187 EUR, peut être considérée comme globalement adéquate et de ce fait apte à réparer la violation subie ( Cocchiarella , précité, § 146). Il n’est dès lors pas utile d’examiner la question de savoir si la requérante aurait dû saisir le tribunal compétent en vertu de l’article 15 § 2 de la loi n o 82/1998. Enfin, l’intéressée n’a pas allégué un quelconque retard dans le paiement de la somme allouée. Dans ces conditions, la Cour considère que le redressement fourni par le ministère de la Justice s’est en l’espèce avéré suffisant et approprié.

Il s’ensuit que la requérante ne peut plus se prétendre victime, au sens de l’article 34 de la Convention, de la violation de l’exigence de « délai raisonnable » consacrée par l’article 6 § 1 de la Convention. Cette partie de la requête est donc manifestement mal fondée et doit être rejetée en application des articles 34 et 35 §§ 3 et 4 in fine de la Convention. 2. La requérante se plaint également que son affaire n’a pas été examinée par un tribunal indépendant et impartial. La Cour observe que la requérante a omis de soulever ce grief devant la Cour constitutionnelle. Partant, ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président [1] 1 EUR = 27,22 CZK