ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1339/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1339/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
După deliberare, asupra cauzei de față reține următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 18740 din 25 iunie 2014 pe rolul Tribunalului Argeș, revizuentul N.C. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1363 din 20 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, apreciind că este contradictorie cu decizia civilă nr. 887 din 03 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 547/205/2011* de Tribunalul Argeș. Prin sentința civilă nr. 2420 din 28 octombrie 2014, Tribunalul Argeș a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești. Învestită prin declinare de competență, Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 9 din 26 ianuarie 2015 a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 1363 din 20 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, formulată de revizuentul N.C.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 1363 din 20 iunie 2013, Judecătoria Câmpulung a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul N.C. împotriva Comisiei Locale de Fond Funciar Dârmănești, având ca obiect nulitatea absolută a titlului de proprietate din 27 mai 2003, emis în favoarea pârâtului P.C. Într-un alt dosar, Judecătoria Câmpulung, prin sentința nr. 1600 din 08 octombrie 2012 a soluționat cererea reclamantului privind anularea procesului - verbal de punere în posesie din 27 mai 1991 și a fișei de date premergătoare eliberării titlului de proprietate. Prin decizia civilă nr. 887 din 03 aprilie 2013, Tribunalul Argeș a admis recursul reclamantului N.C.
formulat împotriva sentinței civile nr. 1600 din 08 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în contradictoriu cu Comisia Locală de Fond Funciar Dârmănești și P.C., în sensul că a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond. Reiese, deci, că cele două hotărâri judecătorești pretins a fi contradictorii nu sunt potrivnice fiindcă au un obiect diferit, chiar dacă privește aceleași părți - Astfel, prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2011, pe rolul Judecătoriei Câmpulung, reclamantul a solicitat anularea actelor premergătoare eliberării titlului de proprietate, iar prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2012, pe rolul aceleiași instanțe, reclamantul a solicitat anularea titlului de proprietate din 27 mai 2003, eliberat de Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Argeș.
Neîndeplinirea condițiilor autorității de lucru judecat în sensul la care se referă art. 1201 C. civ., atrage după sine neîndeplinirea condițiilor motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Împotriva deciziei curții de apel a formulat prezentul recurs revizuientul N.C. prin care a criticat decizia curții de apel din perspectiva în care a omis să se pronunțate și asupra cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2087/2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 547/205/2011* al Judecătoriei Câmpulung. În continuare, după istoricul rezumat al cauzelor în care au fost pronunțate deciziile pretins a fi contradictorii, atât prin cererea de recurs, cât și prin precizările ulterioare înregistrate la dosarul cauzei la data de 05 martie 2015, respectiv la data de 14 aprilie 2015, revizuientul critică decizia curții de apel din perspectiva soluției de respingere a căii de atac.
Astfel, susține că aceasta este netemeinică, întrucât prin decizia civilă nr. 887, pronunțată la data de 03 aprilie 2013, s-a reținut că nu există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 851 din 17 mai 2011, în care se menționa expres faptul că revizuientul nu justifică un interes în anularea titlului de proprietate din 2004. Având în vedere însă că obiectul cauzei l-a constituit anularea fișei pentru întocmirea titlului de proprietate menționat, reiese că aceasta avea drept, consecință anularea titlului de proprietate emis pe numele intimatului P.C. Susține în continuare contrarietatea sentinței civile nr. 2087 din 2013 pronunțată în Dosarul nr. 547/205/2011*, cu sentința civilă nr. 1566/2011 și cu decizia nr. 119 din 17 aprilie 2007 cu privire la reținerea instanțelor referitoare la autorii revizuentului și al intimatului P.C.
De asemenea, arată că încălcarea., prin hotărârile amintite a autorității de lucru judecat a avut drept consecință menținerea unui titlu de proprietate nelegal emis pe numele intimatului P.C. și care se suprapune cu suprafața de teren ce face obiectul titlul ui de proprietate din 1998 emis pe numele său. Prin urmare, sentința civilă nr. 998 din 08 iunie 2011 este contradictorie cu sentința civilă nr. 851 din 17 mai 2011. Din această perspectivă, în mod greșit, în decizia civilă nr. 887 din 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost reținut că nu există autoritate de lucru judecat față de sentințele civile nr. 851 din 17 mai 2011 și nr. 928 din 2011. Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Analizând motivele de nelegalitate invocate de către recurent, Înalta Curte constată ca acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva cărora va fi și analizată prezenta cale de atac. Dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se referă la situația în care, soluționând pe fond pricina, instanța omite să se pronunțe cu privire la unul din capetele de cerere ale acțiunii cu care a fost sesizată. Din înscrisurile aflate la dosarul Tribunalului Argeș, cu nr. 3123/109/2014, revizuientul N.C. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1363 din 20 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, apreciind că este contradictorie cu decizia civilă nr. 887 din 03 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 547/205/2011* de Tribunalul Argeș.
La data de 16 ianuarie 2015, revizuentul a depus o precizare la cererea de revizuire prin care a învederat că dorește și revizuirea sentinței civile nr. 2087 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 3190/205/2012*. Aîât din dispozitivul deciziei recurate cât și din considerentele acesteia, nu reiese că instanța a analizat cererea de revizuire și în ceea ce privește sentința civilă nr. 2087 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 3190/205/2012*, apreciind numai asupra cererii de revizuire a sentinței civile nr. 1363 din 20 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung. Pentru o justă soluționare a cauzei și în respectarea dreptului de dispoziție al părților și al obligației instanțelor de judecată de a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere cu care sunt învestite, precurn și a dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte va admite recursul declarat de revizuentul N.C.
împotriva deciziei nr. 9 din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a I-a civilă, va casa decizia recurata și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza cererea formulată de N.C. privind revizuirea sentinței civile nr. 2087 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 3190/205/2012* din perspectiva criticilor formulate de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de revizuentul N.C. împotriva deciziei nr. 9 din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a I-a civilă. Casează decizia civilă nr. 9 din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.