ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1314/2015

Asupra

conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 22993/3/2014, la

data de 03 iulie 2014, reclamanții I.M. și I.S. au chemat în judecată pârâta

C.N.C.I. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia

la soluționarea Dosarului nr. 13271/CC în sensul emiterii deciziei de

compensare. Au solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

În drept, au

fost invocate prevederile Legii nr. 544/2004 astfel cum aceasta a fost

modificată prin Legea nr. 262/2007 (art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a),

art. 2 alin. (1) lit. o) și p) art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) și (5) din

Legea nr. 165/2013 actualizată, Legea nr. 247/2005.

Prin sentința

civilă nr. 1454 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, în Dosarul nr. 22993/3/2014, a fost admisă excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

A fost

declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții I.M. și

I.S., tn contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., în favoarea Tribunalului Dolj,

secția I civilă.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.

35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea

prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) în cazul

în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art.

33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței

judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea

termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

Prin entitate

învestită de lege se au în vedere structurile cu atribuții în procesul de

restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii, astfel cum acestea sunt definite la art. 3 pct. 4 din Legea nr.

165/2013.

Prin Dispoziția

nr. 4526 din 08 februarie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova s-au

acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală către I.M.

și I.S. pentru imobilul notificat din 2001, situat în Craiova.

Cât timp

imobilul ce face obiect al deciziei a cărei validare se solicită este situat în

Craiova, iar Primăria municipiului Craiova care a emis dispoziție în baza

notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 este unitate deținătoare, în

înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare,

Tribunalul București a apreciat că revine Tribunalul Dolj competența

soluționării prezentei cauze.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. 22993/3/2014,

cu prim termen de judecată 3 aprilie 2015.

Prin sentința

civilă nr. 192 din 3 aprilie 2015, Tribunalul Dolj, secția I civilă, la rândul

său, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut următoarele:

Potrivit art.

34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „dosarele înregistrate la Secretariatul

C.C.S.D. vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în

vigoare a prezentei îegi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi

soluționate în termen de 36 de luni". în același timp, alineatul al doiiea

al aceluiași text de lege statuează că „dosarele care vor fi transmise

Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a

prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data

înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi

soluționate în termen de 36 de luni".

Art. 35 alin.

(1) din actul normativ menționat statuează că „deciziile emise cu respectarea

prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a când circumscripție se află

sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Art. 35 alin.

(2) din Lege dispune că „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite

decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră

îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în

termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru

soluționarea cererilor".

Textele legale

citate anterior au caracter imperativ și nu sunt susceptibile de o altă

interpretare decât aceea a existenței unor norme de competență teritorială

exclusivă, incidente în acele categorii de litigii avute în vedere de

legiuitor.

Competența teritorială

exclusivă aparține în mod neechivoc instanței în a cărei circumscripție se află

sediul entității cu atribuții în aplicarea legii, în speță pârâta avându-și

sediul în Municipiul București. Totodată, litigiul se circumscrie reglementării

conținute de art, 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel încât este

operantă norma de competență prevăzută de aceasta, iar competența aparține

Tribunalului București.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133

pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele

considerente:

Într-adevăr,

norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele

două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Dispozițiile

legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce

conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite

de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor

emise de aceasta.

Noțiunea de

entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din

Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri

cu atribuții în procesul de restituire a imobîleior preluate abuziv și de

stabilire a măsurilor reparatorii;

a) unitatea

deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G nr. 94/2000,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G nr.

83/1999, republicată;

b) entitatea

învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu

modificările și completările ulterioare;

c) comisia

locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale,

constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare;

d) comisia

județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului

București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare;

e) Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor rel i

gioase și comun ități lor cetățeni lor aparți nând minorităților naționale din

România;

f) A.N.R.P.,

organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică;

g) C.N.C.I.,

înființată potrivit legii.

De asemenea,

potrivit art. 35 alin. (2) al aceluiași text legal invocat, „în cazul în care

entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33

și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței

judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea

termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor".

În cauză,

reclamantul s-a adresat instanței întrucât C.N.C.I. nu s-a pronunțat în

termenul prevăzut de lege, prin decizie, eu privire la pretențiile

reclamanților de emitere a unei hotărâri de compensare a imobilului, potrivit

art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013 raportat la art. 17 alin. (1) lit.

a), b) din aceeași lege, astfel încât, această instituție are calitatea de

entitate învestită de lege, iar, conform art. 35 alin. (3) din aceiași act

normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în vedere

că sediul C.N.C.I. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta

este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv

Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 15 mai 2015.