ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1314/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 22993/3/2014, la data de 03 iulie 2014, reclamanții I.M. și I.S. au chemat în judecată pârâta C.N.C.I. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la soluționarea Dosarului nr. 13271/CC în sensul emiterii deciziei de compensare. Au solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 544/2004 astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 262/2007 (art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), art. 2 alin. (1) lit. o) și p) art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 165/2013 actualizată, Legea nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 1454 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 22993/3/2014, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. A fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții I.M. și I.S., tn contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor." Prin entitate învestită de lege se au în vedere structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum acestea sunt definite la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013. Prin Dispoziția nr. 4526 din 08 februarie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova s-au acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală către I.M.

și I.S. pentru imobilul notificat din 2001, situat în Craiova. Cât timp imobilul ce face obiect al deciziei a cărei validare se solicită este situat în Craiova, iar Primăria municipiului Craiova care a emis dispoziție în baza notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 este unitate deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul București a apreciat că revine Tribunalul Dolj competența soluționării prezentei cauze.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. 22993/3/2014, cu prim termen de judecată 3 aprilie 2015. Prin sentința civilă nr. 192 din 3 aprilie 2015, Tribunalul Dolj, secția I civilă, la rândul său, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut următoarele: Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.

vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei îegi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni". în același timp, alineatul al doiiea al aceluiași text de lege statuează că „dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni". Art. 35 alin. (1) din actul normativ menționat statuează că „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a când circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării". Art. 35 alin. (2) din Lege dispune că „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor". Textele legale citate anterior au caracter imperativ și nu sunt susceptibile de o altă interpretare decât aceea a existenței unor norme de competență teritorială exclusivă,

incidente în acele categorii de litigii avute în vedere de legiuitor. Competența teritorială exclusivă aparține în mod neechivoc instanței în a cărei circumscripție se află sediul entității cu atribuții în aplicarea legii, în speță pârâta avându-și sediul în Municipiul București. Totodată, litigiul se circumscrie reglementării conținute de art, 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel încât este operantă norma de competență prevăzută de aceasta, iar competența aparține Tribunalului București. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta. Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobîleior preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii; a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor rel i gioase și comun ități lor cetățeni lor aparți nând minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înființată potrivit legii.

De asemenea, potrivit art. 35 alin. (2) al aceluiași text legal invocat, „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor". În cauză, reclamantul s-a adresat instanței întrucât C.N.C.I. nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de lege, prin decizie, eu privire la pretențiile reclamanților de emitere a unei hotărâri de compensare a imobilului, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013 raportat la art. 17 alin. (1) lit. a), b) din aceeași lege, astfel încât, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, iar, conform art. 35 alin. (3) din aceiași act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2015.