ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2558/2015

Decizia nr. 2558/2015 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2014, la data de 10 noiembrie 2014, contestatorii A. și B. au formulat, în contradictoriu cu C., contestație împotriva Deciziei de validare parțială nr. 1620 din 13 august 2014 emisa de intimată, comunicată prin poștă la data de 08 octombrie 2014, considerând-o netemeinică și nelegală, solicitând anularea ei și obligarea intimatei la reanalizarea Dosarului nr. x/CC din 04 ianuarie 2006, constituit în baza Dispoziției nr. 263 din 28 aprilie 2005, emisă de primarul com. Plenjța, jud. Dolj în favoarea contestatorilor.

În drept, contestatorii au invocat Legea nr. 165/2013. Prin sentința civila nr. 278 din 03 martie 2015 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocata din oficiu, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele; Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, In termen ele 30 de zile de la data comunicării.

Art. 3 pct. 4 lit. d) din același act normativ prevede că „în înțelesul prezentei legi, expresiile si termenii de mai jos au următoarele semnificații; entitatea învestită de lege: unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea "Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G.

nr. 83/1999, republicată." Art. 4. din Legea nr. 165/2013 prevede că „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)." Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, rezultă că entitatea la care fac trimitere dispozițiile art. 35 nu este C. (pe rolul căreia nu se puteau afla cereri nesoluționate la data intrării în vigoare a legii astfel cum prevăd dispozițiile art. 4, având în vedere că a fost înființată tocmai prin dispozițiile art. 17 alin. (1) din acest act normativ), ci entitatea care a fost învestită cu soluționarea notificării, care în cazul de față este Municipiul Craiova prin primarul Municipiului Craiova.

În susținerea aceleiași interpretări este de menționat și faptul că an. 35 nu face referire la „entitatea emitentă" a deciziei de validare, ci la „entitate", precum și că de fiecare dată când intenția legiuitorului a fost de a stabili competența unei singure instanțe, a identificat-o prin denumire (ex: art. 18 și 20 din Legea nr. 14/2003 „Tribunalul București examinează cererile de înregistrare a partidelor politice"; art. 46 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 - Tribunalul București judecă cererile de decădere din drepturile conferite de marcă).

Indicarea unor criterii de determinare a instanței competente (ex: sediu, domiciliu, locul situării imobilului) se impune numai în cazurile în care este necesară pentru identificarea acelei instanțe dintre mai multe care judecă același tip de cauze, cum este cazul contestațiilor formulate împotriva deciziilor C. O interpretare contrară ar conduce ia concluzia că potrivit Legii nr. 165/2013 soluționarea tuturor contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C., referitor ia imobilele de pe teritoriul întregii țări ar reveni în competența unei singure instanțe, Tribunalul București, probatoriul urmând a fi administrat în numeroase cazuri prin comisie rogatorie de către tribunalele de la locul imobilului, cu consecința temporizării actului de justiție, finalitate ce este dificil de prezumat că ar putut fi urmărită de către legiuitor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. x/3/2014, cu prim termen de judecată 24 septembrie 2015. Prin Decizia civilă nr. 527 din 24 septembrie 2015, Tribunalul Dolj, secția I civila, la rândul său, a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competența, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut următoarele: Art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România prevede că „entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (î) curg de la data de 1 ianuarie 2014. (3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica D. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a D. (4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1)". Potrivit art. 34 din Legea nr. 165/2013 „dosarele înregistrate la Secretariatul E. vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului C. ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a D. și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite." „Entitatea învestită de lege" este definită, prin enumerare, la art. 3 pct. 4 din aceeași lege, fiind menționate mai multe structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: ,,a) Unitatea deținătoare, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) Entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) Comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr, 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) Comisia județeană de fond funciar sauf după caz, Comisia de Fond Funciar București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) D., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C., înființată potrivit prezentei legi." În speță, contestatorii au obținut Dispoziția nr. 263 din 28 aprilie 2005 a Primăriei Plenița prin care s-a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul notificat din 2001, Dosarul fiind înregistrat sub nr. x/CC/2006.

Așadar, față de stadiul procedurii - faza de emitere a titlului de despăgubire stabilit prin dispoziția anterior menționată, rezultă, în mod evident, că entitatea învestită de lege este cea menționată la litera „g" din enumerarea structurilor cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, respectiv C., înființată potrivit Legii nr. 165/2013, intimată care a și fost chemată în judecată, în speța de față, de către contestatori.

Art. 35 alin. (1) din actul normativ menționat anterior statuează câ „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar, alin. (2) din aceeași lege, se prevede că „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor." Din conținutul articolelor de lege anterior menționate se desprinde concluzia că Legea nr. 165/2013 se referă la două proceduri distincte: una care vizează cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentelor reglementări și cu privire ia care trebuie a se emite decizie de admitere sau de respingere (art. 33) de către entitatea notificată, caz în care competența teritorială aparține tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității respective (art. 35 alin, 1) și una care are ca ipoteză existența unei decizii a entității notificate în sensul acordării de despăgubiri persoanei îndreptățite și înregistrarea, în acest sens,

a dosarului la Secretariatul E. (art. 34), caz în care competența teritorială aparține tribunalului în circumscripția căruia se află sediul Secretariatului E. (art. 35 alin. (1)). În speța de față este incidență ipoteza prevăzută de art. 34 din Legea nr. 165/2013, deoarece contestatorii, în contradictoriu cu C., au solicitat anularea Deciziei nr. 1620/2014 emisă de această comisie, prin care a fost validată doar parțial Dispoziția nr. 263 din 28 aprilie 2005 a Primăriei Plenița, ceea ce înseamnă că procedura la entitatea notificată a fost finalizată. Prin urmare, instanța în circumscripția căreia se afla entitatea notificată nu mai are nieîo competență de a se pronunța în etapa în care se află în prezent procedura de acordare a despăgubirilor.

Textele legale citate anterior au caracter imperativ și nu sunt susceptibile de o altă interpretare decât aceea a existenței unor norme de competență teritorială exclusivă, incidente în acele categorii de litigii avute în vedere de legiuitor. Competența teritorială exclusivă aparține, în mod neechivoc, instanței în a cărei circumscripție se află sediul entității cu atribuții în aplicarea legii, în speță, pârâta avându-și sediul în Municipiul București, aspect pentru care tribunalul în a cărui circumscripție se află sediul C. este Tribunalul București. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competența, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta. Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, eu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) D., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C., înființată potrivit legii". Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate" folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Se reține însă că, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de validare paitială nr. 1620 din 13 august 2014 emisă de C., astfel încât, rezultă cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente. Având în vedere că sediul C. pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2015.