ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2558/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2558/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia

nr. 2558/2015

Asupra conflictului negativ de

competență, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub

nr. x/3/2014, la data de 10 noiembrie 2014, contestatorii A. și B. au formulat,

în contradictoriu cu C., contestație împotriva Deciziei de validare parțială

nr. 1620 din 13 august 2014 emisa de intimată, comunicată prin poștă la data de

08 octombrie 2014, considerând-o netemeinică și nelegală, solicitând anularea

ei și obligarea intimatei la reanalizarea Dosarului nr. x/CC din 04 ianuarie

2006, constituit în baza Dispoziției nr. 263 din 28 aprilie 2005, emisă de primarul

com. Plenjța, jud. Dolj în favoarea contestatorilor.

În drept, contestatorii au invocat

Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civila nr. 278 din 03

martie 2015 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă

excepția necompetenței teritoriale invocata din oficiu, dispunându-se

declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Dolj,

secția I civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut următoarele;

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin.

(1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33

și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, In

termen ele 30 de zile de la data comunicării.

Art. 3 pct. 4 lit. d) din același act

normativ prevede că „în înțelesul prezentei legi, expresiile si termenii de mai

jos au următoarele semnificații; entitatea învestită de lege: unitatea

deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea "Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G.

nr. 83/1999, republicată."

Art. 4. din Legea nr. 165/2013 prevede

că „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în

termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data

intrării în vigoare a prezentei legi (...)."

Din interpretarea coroborată a

dispozițiilor legale menționate în precedent, rezultă că entitatea la care fac

trimitere dispozițiile art. 35 nu este C. (pe rolul căreia nu se puteau afla

cereri nesoluționate la data intrării în vigoare a legii astfel cum prevăd

dispozițiile art. 4, având în vedere că a fost înființată tocmai prin

dispozițiile art. 17 alin. (1) din acest act normativ), ci entitatea care a

fost învestită cu soluționarea notificării, care în cazul de față este

Municipiul Craiova prin primarul Municipiului Craiova.

În susținerea aceleiași interpretări

este de menționat și faptul că an. 35 nu face referire la „entitatea

emitentă" a deciziei de validare, ci la „entitate", precum și că de

fiecare dată când intenția legiuitorului a fost de a stabili competența unei

singure instanțe, a identificat-o prin denumire (ex: art. 18 și 20 din Legea

nr. 14/2003 „Tribunalul București examinează cererile de înregistrare a

partidelor politice"; art. 46 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 - Tribunalul

București judecă cererile de decădere din drepturile conferite de marcă).

Indicarea unor criterii de determinare a instanței competente (ex: sediu,

domiciliu, locul situării imobilului) se impune numai în cazurile în care este

necesară pentru identificarea acelei instanțe dintre mai multe care judecă

același tip de cauze, cum este cazul contestațiilor formulate împotriva

deciziilor C.

O interpretare contrară ar conduce ia

concluzia că potrivit Legii nr. 165/2013 soluționarea tuturor contestațiilor

formulate împotriva deciziilor emise de C., referitor ia imobilele de pe

teritoriul întregii țări ar reveni în competența unei singure instanțe,

Tribunalul București, probatoriul urmând a fi administrat în numeroase cazuri prin

comisie rogatorie de către tribunalele de la locul imobilului, cu consecința

temporizării actului de justiție, finalitate ce este dificil de prezumat că ar

putut fi urmărită de către legiuitor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. x/3/2014, cu prim termen de

judecată 24 septembrie 2015.

Prin Decizia civilă nr. 527 din 24

septembrie 2015, Tribunalul Dolj, secția I civila, la rândul său, a decimat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și,

constatând ivit conflict negativ de competența, a sesizat Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul Dolj a reținut următoarele:

Art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind

măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin

echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist

în România prevede că „entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa

cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a

acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de

lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în

termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un

număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni,

entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000

de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (î)

curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au

obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a

afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica D. Datele transmise de

entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de

internet a D.

(4) Cererile se analizează în ordinea

înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1)".

Potrivit art. 34 din Legea nr.

165/2013 „dosarele înregistrate la Secretariatul E. vor fi soluționate în

termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu

excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de

luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise

Secretariatului C. ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi

soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția

dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la

alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe

pagina de internet a D. și se comunică, la cerere, persoanelor

îndreptățite."

„Entitatea învestită de lege"

este definită, prin enumerare, la art. 3 pct. 4 din aceeași lege, fiind

menționate mai multe structuri cu atribuții în procesul de restituire a

imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:

,,a) Unitatea deținătoare, în

înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și

completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) Entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările

ulterioare;

c) Comisia locală de fond funciar,

comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr,

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) Comisia județeană de fond funciar

sauf după caz, Comisia de Fond Funciar București, constituite în temeiul Legii

nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f) D., organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C., înființată potrivit prezentei

legi."

În speță, contestatorii au obținut

Dispoziția nr. 263 din 28 aprilie 2005 a Primăriei Plenița prin care s-a propus

acordarea despăgubirilor pentru imobilul notificat din 2001, Dosarul fiind

înregistrat sub nr. x/CC/2006.

Așadar, față de stadiul procedurii -

faza de emitere a titlului de despăgubire stabilit prin dispoziția anterior

menționată, rezultă, în mod evident, că entitatea învestită de lege este cea

menționată la litera „g" din enumerarea structurilor cu atribuții în

procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii, respectiv C., înființată potrivit Legii nr. 165/2013, intimată

care a și fost chemată în judecată, în speța de față, de către contestatori.

Art. 35 alin. (1) din actul normativ

menționat anterior statuează câ „deciziile emise cu respectarea prevederilor

art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la

secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar, alin. (2)

din aceeași lege, se prevede că „în cazul în care entitatea învestită de lege

nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se

consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la

alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege

pentru soluționarea cererilor."

Din conținutul articolelor de lege

anterior menționate se desprinde concluzia că Legea nr. 165/2013 se referă la

două proceduri distincte: una care vizează cererile formulate potrivit Legii

nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a

prezentelor reglementări și cu privire ia care trebuie a se emite decizie de

admitere sau de respingere (art. 33) de către entitatea notificată, caz în care

competența teritorială aparține tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul entității respective (art. 35 alin, 1) și una care are ca ipoteză

existența unei decizii a entității notificate în sensul acordării de

despăgubiri persoanei îndreptățite și înregistrarea, în acest sens, a dosarului

la Secretariatul E. (art. 34), caz în care competența teritorială aparține

tribunalului în circumscripția căruia se află sediul Secretariatului E. (art.

35 alin. (1)).

În speța de față este incidență

ipoteza prevăzută de art. 34 din Legea nr. 165/2013, deoarece contestatorii, în

contradictoriu cu C., au solicitat anularea Deciziei nr. 1620/2014 emisă de

această comisie, prin care a fost validată doar parțial Dispoziția nr. 263 din

28 aprilie 2005 a Primăriei Plenița, ceea ce înseamnă că procedura la entitatea

notificată a fost finalizată.

Prin urmare, instanța în

circumscripția căreia se afla entitatea notificată nu mai are nieîo competență

de a se pronunța în etapa în care se află în prezent procedura de acordare a

despăgubirilor.

Textele legale citate anterior au

caracter imperativ și nu sunt susceptibile de o altă interpretare decât aceea a

existenței unor norme de competență teritorială exclusivă, incidente în acele

categorii de litigii avute în vedere de legiuitor.

Competența teritorială exclusivă

aparține, în mod neechivoc, instanței în a cărei circumscripție se află sediul

entității cu atribuții în aplicarea legii, în speță, pârâta avându-și sediul în

Municipiul București, aspect pentru care tribunalul în a cărui circumscripție

se află sediul C. este Tribunalul București.

Înalta Curte, competentă să

soluționeze conflictul negativ de competența, conform art. 133 pct. 2 raportat

la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma de competență

incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe,

respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie

o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de

soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege

este explicitată la art 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr.  165/2013 în sensul că

au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de

restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii:

a) unitatea deținătoare, în înțelesul

H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și

completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, eu modificările și

completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările

ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar,

comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr.

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) comisia județeană de fond funciar

sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în

temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f) D., organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C., înființată potrivit

legii".

Se observă că instanțele aflate în

conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate"

folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Se reține însă că, obiectul cererii de

chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de validare paitială nr.

1620 din 13 august 2014 emisă de C., astfel încât, rezultă cu evidență că, în

cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de

emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv

pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față

este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității emitente.

Având în vedere că sediul C. pentru

Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București,

aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă

judecății.

În consecință, Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția

căreia se află sediul C., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

13 noiembrie 2015.