ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 28 mai 2015, sub nr. 2114/1/2015, contestatorul condamnat B.D.C. a formulat contestație la executare împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 5048/2/2012.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că împiedicarea la executare pe care înțelege să o invoce cu privire la Decizia nr. 104 din data de 18 aprilie 2014 este dată de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat art. 5 C. pen. în sensul aplicării legii penale pe instituții autonome, decizia fiind pronunțată anterior Deciziei nr. 265 din 6 mai 2015 a Curții Constituționale care a statuat aplicarea legii penale mai favorabile în mod global.

Astfel, arată că instituțiile juridice ce privesc executarea pedepsei, cum ar fi liberarea condiționată sau reabilitarea judecătorească, au o reglementare diferită în Codul penal anterior și în Codul penal în vigoare și având în vedere că prin decizia de condamnare au fost aplicate două legi penale diferite, din acest punct de vedere apare împiedicarea la executare, întrucât cu privire la instituțiile juridice menționate nu se va putea aprecia care lege va fi aplicată.

În consecință, contestatorul condamnat B.D.C. â solicitat admiterea contestației la executare, desființarea Deciziei penale nr. 104 din data de 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, anularea mandatului de executare din data de 22 aprilie 2014 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, și rejudecând, să se aplice exclusiv dispozițiile Codului penal anterior sub imperiul cărora au fost săvârșite faptele incriminate, fiind mai favorabile în acest context.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale.

Asupra contestației la executare formulată de condamnatul B.D.C., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 497/F din 02 octombrie 2013 pronunțată de Curte de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv de art. 291 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. m infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.D.C. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, cu privire la partea vătămată B.C.M.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) și 2 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 288 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul, art. 71 alin. (1) și 2 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite și i-a fost aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) și 2 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată (constituită parte civilă) B.C.M. și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia, drept despăgubiri civile, suma de 21.359,7 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri oficiale false:

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria Sectorului 3 București;

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria Sectorului 3 București;

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 13 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria Sectorului 3 București;

- înscrisul denumit "Sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara".

În temeiul art. 191 alin. (1) și art. 189 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, urmând să fie avansată din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva Sentinței penale nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs inculpatul B.D.C. și partea civilă B.C.M. Aceste recursuri au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 octombrie 2013 și s-a stabilit prim termen de judecată în recurs la 07 martie 2014, după data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.

În aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13 5/2010 privind Codul de procedură penală, potrivit cărora "recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel", Înalta Curte de Casație și Justiție a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apel.

Prin Decizia penală nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 5048/2/2012, au fost admise apelurile declarate de inculpatul B.D.C. și de partea civilă B.C.M., a fost desființată în parte Sentința penală nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și rejudecând, a fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor.

S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. și s-a dispus condamnarea inculpatului B.D.C. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen. anterior, a fost contopită pedeapsa aplicată inculpatului cu pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior.

Prin aceeași decizie au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și totodată, s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare, și avansarea din fondul Ministerului Justiției a onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.

Cu privire la această decizie, condamnatul B.D.C. a formulat prezenta contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Examinând contestația la executare formulată în cauză împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din Dosarul nr. 5048/2/2012, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondata, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată, contestatorul condamnat a criticat, în esență, aplicarea de către instanța supremă a legii penale mai favorabile pe instituții autonome, solicitând pe calea contestației la executare aplicarea, exclusiv, a Codului penal anterior, având în vedere, pe de o parte, că sunt mai favorabile reglementările C. pen. anterior în ceea ce privește instituția liberării condiționate, iar pe de altă parte, că Decizia nr. 265 a Curții Constituționale a statuat aplicarea legii penale mai favorabile în mod global.

De asemenea, cu prilejul dezbaterilor, contestatorul inculpat B.D.C. a susținut că instituția liberării condiționate este mult mai favorabilă în reglementările Codului penal anterior și în condițiile în care decizia penală a fost aplicată pe instituții autonome, consideră că împiedicarea la executare, prevăzută de legiuitor în art. 598 pct. 1 lit. c) teza a II-a C. proc. pen., vizează tocmai aspectul că, în momentul în care se va pune problema liberării condiționate, nu se va putea aprecia care dispoziții sunt aplicabile. Invocând Decizia nr. 265 din 06 mai 2015 a Curții Constituționale care impune aplicarea în mod global a legii penale mai favorabile, contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestației și schimbarea încadrării juridice potrivit Codului penal anterior.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Analizând cererea de contestație la executare de față, în raport de solicitările condamnatului contestator B.D.C., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu constituie o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Contestația la executare reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepselor, pe această cale nefiind posibilă modificarea unei hotărâri definitive ori schimbarea încadrării juridice a faptelor, așa cum a solicitat contestatorul, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, or, prin criticile contestatorului privind modalitatea de stabilire și aplicare a legii penale mai favorabile, se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, ceea ce nu este permis pe calea contestației la executare, neputându-se ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Așadar, în ceea ce privește solicitarea contestatorului de aplicare a Codului penal anterior ca lege penală mai favorabilă și referirile acestuia privind reglementarea, mai favorabilă, a unor instituții juridice C. pen. anterior (liberarea condiționată sau reabilitarea), nu constituie o împiedicare la executarea Deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiției, în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, apreciind că nu există nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul B.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 5048/2/2012.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul B.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 5048/2/2012.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN