ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 12 august 2015, contestatorul condamnat B.D.C. a formulat contestație la executare împotriva deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5048/2/2012, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că există o nelămurire cu privire la hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât instanța l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale reținând faptul că a falsificat mai multe chitanțe emise și o hotărâre judecătorească și totodată, aceleași fapte au fost avute în vedere de instanță la condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune atrăgând forma agravantă prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen.

În aceste condiții, contestatorul a susținut că a fost condamnat de două ori pentru aceeași faptă, fiind încălcat în ceea ce îl privește principiul non bis in dem.

În consecință, contestatorul condamnat B.D.C. a solicitat admiterea contestației la executare și modificarea deciziei penale nr. 104 din data de 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în conformitate cu principiile legale în vigoare.

Asupra contestației la executare formulată de condamnatul B.D.C., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 497/F din 02 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

în temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.D.C. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, cu privire la partea vătămată B.C.M.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.

În temeiul art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite și i-a fost aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată (constituită parte civilă) B.C.M. și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia, drept despăgubiri civile, suma de 21.359,7 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri oficiale false:

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții nr. AA din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București;

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții nr. BB din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București;

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții nr. CC din data de 13 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București;

- înscrisul denumit „sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara".

În temeiul art. 191 alin. (1) și art. 189 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, urmând să fie avansată din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței penale nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs inculpatul B.D.C. și partea civilă B.C.M. Aceste recursuri au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 octombrie 2013 și s-a stabilit prim termen de judecată în recurs la 07 martie 2014, după data intrării în vigoare a noului C. proc. pen.

În aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit cărora „recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel", Înalta Curte de Casație și Justiție a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apel.

Pentru considerentele expuse în decizia penală nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 5048/2/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis apelurile declarate de inculpatul B.D.C. și de partea civilă B.C.M., a desființat în parte sentința penală nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor.

S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. și s-a dispus condamnarea inculpatului B.D.C. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen. anterior, a fost contopită pedeapsa aplicată inculpatului cu pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. anterior, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. anterior.

Prin aceeași decizie au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cu privire la această decizie, condamnatul B.D.C. a formulat prezenta contestație la executare, înregistrată pe rolul instanței sub nr. 3102/1/2015.

Examinând contestația la executare formulată în cauză împotriva deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din Dosarul nr. 5048/2/2012, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată de contestatorul condamnat B.D.C., întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestatorul condamnat a criticat, în esență, că a fost condamnat de două ori pentru aceeași faptă, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea principiul dublei incriminări, întrucât la condamnarea sa, atât pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, cât și pentru infracțiunea de înșelăciune, instanța a avut în vedere aceleași fapte, respectiv faptul că a falsificat mai multe chitanțe emise de Trezoreria sectorului 5 București și o hotărârea pronunțată de Judecătoria Timișoara.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul B.D.C. a solicitat achitarea acestuia pentru una dintre infracțiunile reținute în sarcina sa, având în vedere că aceleași acțiuni au fost calificate drept elemente constitutive ale ambelor infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul, considerând astfel că a fost condamnat de două ori pentru aceleași fapte.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul condamnat B.D.C. nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestației la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât, în lipsa unei neclarități care să împiedice punerea în executare a deciziei penale, nu rezultă incidența niciunui motiv dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 598 C. proc. pen., ci, reprezintă critici de fond aduse hotărâri penale de condamnare rămase definitive.

Criticile contestatorului condamnat se referă la aprecierea instanței care a dispus soluția de condamnare cu privire la actele materiale reținute în sarcina sa, critici care privesc legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, ceea ce nu este permis pe calea contestației la executare, neputându-se ajunge la modificarea hotărârii rămase definitive. De asemenea, aspecte ce țin de reținerea unei situații de fapt, încadrarea juridică a faptelor ori conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care s-a dispus o condamnare, nu pot face obiectul unei contestații la executare.

În aceste condiții, instanța constată că, în situația în care pe calea contestației la executare ar putea fi modificate hotărâri definitive, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

Pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Așadar, a accepta o soluție contrară decât cea enunțată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorității de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situație, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera și în spiritul legii atunci când au fost edictate dispozițiile prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

De asemenea, în raport de situația anterior expusă, nici solicitarea apărării de a se dispune achitarea contestatorului pentru una dintre faptele pentru care a fost condamnat, nu poate fi primită în cadrul procesual de față, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive.

Concluzionând, Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestatorul condamnat B.D.C., în sensul că hotărârea nr. 104 din 18 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiției a fost pronunțată cu încălcarea principiul dublei incriminări sunt nefondate și nu constituie nelămuriri cu privire la hotărârea penală care se execută sau vreo împiedicare la executare, în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5048/2/2012.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 230 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5048/2/2012.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 230 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2015.