ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 10.09.2019

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

10.09.2019

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 938/A din 26 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a fost calificată cererea introductivă formulată de persoana privată de libertate A. ca fiind contestație la executare-cerere de contopire a pedepselor.

În baza art. 47 C. proc. pen. a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, invocată din oficiu.

În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 36 alin. (2) C. proc. pen., a fost declinată competența materială de soluționare a contestației formulate de persoana privată de libertate A. împotriva sentinței penale nr. 118/22.01.2019 a Judecătoriei Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 313 RON, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a constatat că în speță contestatorul A. a formulat mai multe cereri, reunite la aceeași cauză, solicitând în esență lămurirea situației sale juridice, în condițiile în care execută mai multe mandate de executare a pedepsei, emise în temeiul unor hotărâri penale definitive. S-a stabilit că petentul execută MEPI nr. 907/13.06.2016 al Judecătoriei Craiova, având de executat și MEPI nr. 825/07.04.2017 emis de Judecătoria Sector 1 București și MEPI nr. 356/27.06.2017 emis de Judecătoria Sibiu.

Curtea de apel a apreciat că în mod greșit Tribunalul Tulcea a considerat că în speță s-ar fi formulat, de fapt, o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. i) C. proc. pen., iar nu o contestație la executare-cerere de contopire a pedepselor. Tribunalul Tulcea a apreciat că în speță există o astfel de situație raportându-se la sentința penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curții de Apel Craiova și la sentința penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București; a precizat tribunalul că pedepsele din cele două hotărâri penale definitive sunt aplicate parțial pentru aceleași fapte, doar că unele au fost calificate infracțiuni de sine stătătoare, iar altele acte materiale, precum și că prin decizia penală nr. 529 din 6.04.2017 a Curții de Apel București, secția I penală au fost desființate pedepse care intră în conținutul pedepsei rezultante stabilite prin sentința penală nr. 825/2017 a Judecătoriei Craiova.

Curtea de apel a apreciat că dispozițiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. sunt aplicabile numai în situația în care o persoană este, spre exemplu, condamnată de două ori pentru comiterea aceleiași fapte, privire în materialitate ei, cu încălcarea principiului ne bis in idem.

În speță, față de contestatorul A. s-a dispus condamnarea prin sentința penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București in dosarul nr. x/2015, modificată si definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, pentru comiterea unei infracțiuni de înșelăciune la data de 05.12.2012 (aceasta fiind fapta dedusă judecății în respectiva cauză), în timp ce prin sentința penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curții de Apel Craiova a fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, la datele de 03.09.2014 și 25.08.2014. Ca atare, prin hotărârile penale definitive sus-menționate contestatorul nu a fost condamnat pentru comiterea acelorași fapte, în materialitatea lor, faptele deduse judecății în fiecare cauză în parte fiind distincte.

Curtea de apel a constatat că nu se poate face confuzie între condamnarea aplicată pentru o faptă determinată și tratamentul juridic al pluralității de infracțiuni sau de acte materiale. În acest sens, Curtea de apel a reținut faptul că, împrejurarea că printr-o hotărâre s-a apreciat că există concurs între infracțiunea dedusă judecății și alte infracțiuni pentru care s-au aplicat condamnări prin hotărâri penale distincte, iar prin cealaltă hotărâre s-a apreciat că infracțiunea dedusă judecății constituie un act material din conținutul unei infracțiuni continuate, dispunându-se anularea altor hotărâri penale definitive și aplicarea unei pedepse unice pentru toate actele materiale, nu poate avea semnificația că petentul a fost condamnat de două ori pentru comiterea aceleiași fapte. Dimpotrivă, în speță, petentul a fost judecat în mai multe cauze penale, în care s-au pronunțat mai multe hotărâri definitive de condamnare, însă fiecare dintre aceste hotărâri vizau fapte distincte, privite în materialitatea lor. În consecință, nu se poate reține că petentul a fost judecat și condamnat în două cauze distincte pentru comiterea aceleiași fapte.

Curtea de apel a apreciat că, în condițiile în care contestatorul A. are în executare mai multe mandate de executare a pedepsei închisorii, cererea introductivă de instanță are semnificația unei cereri prevăzute de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind formulată în faza de executare a unor hotărâri penale definitive, impunându-se analizarea situației sale juridice din această perspectivă. Ca atare, Curtea a calificat cererea introductivă de instanță formulată de persoana privată de libertate A. ca fiind contestație la executare-cerere de contopire a pedepselor.

Așadar, Curtea de apel a constatat că obiectul prezentei cauze îl constituie contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoria Tulcea, pronunțată în materia executării pedepselor, instanță competentă în lumina dispozițiilor art. 585 alin. (2) C. proc. pen.. Ca atare, ținând seama de dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. și art. 36 alin. (2) C. proc. pen., competența materială și teritorială de soluționare a contestației formulate de petent împotriva sentinței sus-menționate aparține Tribunalului Tulcea.

În condițiile în care Tribunalul Tulcea nu și-a declinat competența materială de soluționare a contestației formulate împotriva sentinței penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoria Tulcea în favoarea Curții de Apel București, ci a dispus trimiterea cauzei către această instanță, conform art. 429 alin. (2) C. proc. pen., pentru judecarea unei contestații în anulare, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 51 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., pentru a se constata un eventual conflict negativ de competență și a se dispune sesizarea instanței ierarhic superioare comune.

De asemenea, Curtea de apel a apreciat că la acest moment procesual cursul justiției nu este întrerupt, tribunalul fiind în măsură să judece contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoria Tulcea, cu atât mai mult cu cât nu s-a dispus o soluție în calea de atac, care să vizeze fondul cererii introductive.

Prin decizia nr. 168 din 20 august 2019, pronunțată de Tribunalul Tulcea a fost scoasă cauza de pe rol și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Tulcea a reținut că prin sentința penală nr. 94 din 21 mai 2019 s-a desființat în totalitate sentința penală nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoriei Tulcea, astfel a fost calificată cererea petentului A. drept o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. i) C. proc. pen.

Tribunalul a avut în vedere că prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea, A. a formulat contestație la executare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) (teza ultimă) C. proc. pen.. De fapt, petentul a formulat mai multe contestații, care, au fost reunite.

În motivarea contestației sale, A. a arătat că execută un mandat, care în parte a fost anulat. Astfel, a învederat că "are un mandat de 10 ani și o lună emis în 2017, unul de 9 ani și 4 luni și unul de 1 an și 6 luni. În prezent execută un mandat de 9 ani și 4 luni care a fost anulat în parte. Când a fost condamnat în 2012, a făcut apel, apoi la găsit cu o faptă săvârșită anterior iar pedeapsa finală a fost de 9 ani și 4 luni. Din punctul său de vedere, în prezent execută un mandat inexistent deoarece condamnarea de 9 ani și 4 luni este anulată. Prin sentința penală în baza căreia a fost emis mandatul de 10 ani și o lună au fost anulate celelalte mandate de executare a pedepsei închisorii".

Prima instanță, constatând că A. are de executat mai multe mandate, a considerat că acesta a formulat o cerere de contopire, astfel încât, prin sentința penală nr. 118 din 22 ianuarie 2019 a dispus admiterea acesteia, în temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

S-a mai constatat că:

- prin sentința penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curții de Apel Craiova, inculpatul A. a fost condamnat la pedepsea de 9 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani. S-a emis în acest sens MEPI nr. 907/13.06.2016.

- prin sentința penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București in dosarul nr. x/2015, modificată si definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani. S-a emis în acest sens MEPI nr. 825/07.04.2017.

- prin sentința penală nr. 261 din 28.04.2017, pronunțată de Judecătoria Sibiu in dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare la 26.07.2017, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. S-a emis in acest sens MEPI nr. 356/27.06.2017.

- toate faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. sunt concurente.

Prin urmare a descontopit și a repus in individualitatea lor următoarelor pedepse:

- pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București in dosarul nr. x/2015, modificată si definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București;

- pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru faptele din 25.08.2014 aplicată inculpatului în temeiul art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curții de Apel Craiova;

- pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru faptele din 03.09.2014 aplicată inculpatului în temeiul art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curții de Apel Craiova;

- pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de dispozițiile art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din anul 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din anul 1969, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen. (5 acte materiale), aplicată prin s.p. nr. 2007/30.09.2014 a Judecătoriei Galați definitivă la data de 08.12.2014 prin decizia nr. 1164/08.12.2014 a Curții de Apel Galați;

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicata prin sentința penală nr. 261 din 28.04.2017, pronunțată de Judecătoria Sibiu in dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare la 26.07.2017;

Au fost recontopite toate aceste pedepse cu aplicarea regulilor prevăzute pentru concursul de infracțiuni, în sensul că s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 3(trei) ani și 6 (șase) luni închisoare. În final, inculpatul A. va executa in regim privativ de libertate pedeapsa principală de 12 (doisprezece zece) ani și 6 (șase) luni închisoare.

S-a stabilit, ca urmare a contopirii, că inculpatul A. va executa pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65, alin. (1), C. pen. s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 404, alin. (4), lit. a), C. proc. pen. și art. 72, alin. (1), C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul A. a fost deținut, de la 10.01.2013 la zi.

S-a mai dispus anularea mandatelor de executarea a pedepsei anterior emise, nr. 907/13.06.2016 al Judecătoriei Craiova, nr. 825/07.04.2017 al Judecătoriei Sectorului 1 București, respectiv nr. 356/27.06.2017 al Judecătoriei Sibiu și emiterea unui nou mandat în temeiul prezentei hotărâri.

Examinând sentințele penale prin care petentul contestator a fost condamnat, respectiv nr. 873 din 2.03.2016 a Judecătoriei Craiova definitivă prin decizia penală nr. 953 din 10.06.2016 a Curții de Apel Craiova și nr. 367 din 6 mai 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017 a Curții de Apel București, secția a- I -a penală, se constată că aceste două hotărârii nu se pot concilia, ele referindu-se la aceleași fapte.

Astfel, prin sentința penală nr. 873/2016 a Judecătoriei Craiova, s-a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin mai multe sentințe penale anterioare (nr. 2007/2014, 1036/2014, 2766/2014, 1266 și 2351) sunt concurente și prin urmare au fost contopite în pedeapsa principală de 9 ani și 4 luni închisoare, fiind emis mandatul nr. x din 13.06.2016.

Ulterior, prin sentința penală nr. 367/2016 a Judecătoriei Sector 1 București modificată și definitivă prin decizia penală nr. 529 din 6.04.2017 a Curții de Apel București, secția I penală, cu privire la același infracțiuni (pentru care petentul a fost condamnat anterior prin diferitele sentințe penale amintite) s-a constatat că de fapt, sunt acte materiale ale unei infracțiuni unice, continuate. Astfel, s-a constatat că "infracțiunea dedusă judecății (5.12.2012), cea compusă din 5 acte materiale (7.03.2012,5.10.2012,2.11.2012,17.11.2012,24.12.2012) pentru care a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 2007 din 30.09.2014 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia Curții de Apel Galați nr. 164/A/8.12.2014, cea compusă din 7 acte materiale(24.09.2012, 2.10.2012, 8.10.2012, 11.10.2012, 29.11.2012, 13.12.2012, 9.01.2012) pentru care a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1095/20.08.2013 a Curții de Apel Ploiești, cea compusă din 2 acte materiale (03.12.2012, 06.12.2012) pentru care a fost stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134/A/3.03.1014 a Curții de Apel Galați, cea pentru a cărei săvârșire (10.12.2012) a fost stabilită pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 1036/14.11.2014 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 148/12.02.2015 a Curții de Apel Ploiești și cea compusă din 3 acte materiale (27.12.2012,28.12.2012,07.01.2013) pentru care a fost stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 2766/26.09.2014 a Judecătoriei Ploiești definitivă prin neapelare la data de 4.11.2014, reprezintă acte materiale ce intră în compunerea unei singure infracțiuni continuate de înșelăciune.

Au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, dispunându-se:

- descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134/A/3.03.1014 a Curții de Apel Galați, în pedepsele componente: 2 ani închisoare, 3 ani închisoare prin sentința penal nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1095/20.08.2013 a Curții de Apel Ploiești și restul de 458 zile închisoare;

- descontopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 2007 din 30.09.2014 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia Curții de Apel Galați nr. 164/A/8.12.2014, în pedepsele componente: 3 ani închisoare, 3 ani închisoare (sentința penală nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1095/20.08.2013 a Curții de Apel Ploiești), restul de 458 zile (sentința penală nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1095/20.08.2013 a Curții de Apel Ploiești), 2 ani închisoare (sentința penală nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134/A/3.03.1014 a Curții de Apel Galați), restul de 458 de zile (sentința penală nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134/A/3.03.1014 a Curții de Apel Galați);

- descontopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1036/14.11.2014 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 148/12.02.2015 a Curții de Apel Ploiești, în pedepsele componente: 4 ani închisoare, 3 ani închisoare (stabilită prin s.p. nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploiești), 2 ani închisoare (stabilită prin s.p. nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila) și restul de 458 zile închisoare rămas neexecutat;

- descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 2766/26.09.2014 a Judecătoriei Ploiești definitivă prin neapelare la data de 4.11.2014 în pedepsele componente: 2 ani închisoare și restul de 458 zile închisoare rămas neexecutat.

S-a menținut dispoziția de anulare a sentinței penale nr. 2007/30.09.2014 a Judecătoriei Galați definitivă prin decizia penală nr. 164/A/8.12.2014 a Curții de Apel Galați.

S-au anulat sentința penală nr. 1266/5.06.2013 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1095/20.08.2013 a Curții de Apel Ploiești, sentința penală nr. 2351/20.12.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134/A/3.03.1014 a Curții de Apel Galați, sentința penală nr. 1036/14.11.2014 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 148/12.02.2015 a Curții de Apel Ploiești și sentința penală nr. 2766/26.09.2014 a Judecătoriei Ploiești definitivă prin neapelare la data de 4.11.2014.

În baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. (1968) cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1968), art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune (19 acte materiale).

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen. (1968) s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. -1 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. (1968) începând cu data deciziei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen. (1968) s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1970 din 15.11.2010 a Judecătoriei Galați, definitivă prin nerecurare la data de 30.11.2010 și s-a contopit restul rămas neexecutat de 458 zile de închisoare cu pedeapsa de 9 ani închisoare pe care o sporește la 10 ani și o lună închisoare.

A fost emis mandatul de executare nr. x din 7.04.2017 pentru executarea pedepsei principale de 10 ani și 1 lună închisoare.

S-a mai reținut, pe baza celor constatate că înainte de a dispune contopirea pedepselor, prima instanță trebuia să constată că cele două pedepse examinate (de 9 ani și 4 luni închisoare și de 10 ani și 1 lună închisoare) sunt aplicate parțial pentru aceleași fapte, doar că unele au fost calificate infracțiuni de sine stătătoare, iar altele, acte materiale, că prin decizia penală nr. 529 din 6.04.2017 a Curții de apel București, secția a-I-a penală au fost desființate pedepse care intră în conținutul pedepsei rezultante stabilite prin sentința penală nr. 825/2017 a Judecătoriei Craiova. Astfel, susținerea petentului conform căreia "condamnarea de 9 ani și 4 luni închisoare este anulată" trebuia luată în considerare.

Chiar dacă petentul și-a intitulat cererea contestație la executare, prima instanță a procedat în mod greșit la contopirea pedepselor, fără să constate că există două hotărâri definitive pentru aceleași fapte, situație care constituie un caz de contestație în anulare, conform art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 938/A din 26.06.2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus calificarea cererii formulate de petent drept o contestație la executare - cerere de contopire pedepse și în consecință, cauza a fost declinată spre soluționare Tribunalului Tulcea.

Curtea de apel a constatat că potrivit dispozițiilor art. 426 lit. i) C. proc. pen. se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Tribunalul Tulcea a apreciat că în speță există o astfel de situație, raportându-se la sentința penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curții de Apel Craiova și la sentința penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București in dosarul nr. x/2015, modificată si definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București; a precizat tribunalul că pedepsele din cele două hotărâri penale definitive sunt aplicate parțial pentru aceleași fapte, doar că unele au fost calificate infracțiuni de sine stătătoare, iar altele acte materiale, precum și că prin decizia penală nr. 529 din 6.04.2017 a Curții de Apel București, secția I penală au fost desființate pedepse care intră în conținutul pedepsei rezultante stabilite prin sentința penală nr. 825/2017 a Judecătoriei Craiova.

Curtea de apel a constatat că dispozițiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. sunt aplicabile numai în situația în care o persoană este, spre exemplu, condamnată de două ori pentru comiterea aceleiași fapte, privire în materialitate ei, cu încălcarea principiului ne bis in idem.

În speță, față de contestatorul A. s-a dispus condamnarea prin sentința penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, pentru comiterea unei infracțiuni de înșelăciune la data de 05.12.2012 (aceasta fiind fapta dedusă judecății în respectiva cauză), în timp ce prin sentința penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curții de Apel Craiova a fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, la datele de 03.09.2014 și 25.08.2014. Ca atare, prin hotărârile penale definitive sus-menționate contestatorul nu a fost condamnat pentru comiterea acelorași fapte, în materialitatea lor, faptele deduse judecății în fiecare cauză în parte fiind distincte.

Contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoriei Tulcea a fost soluționată prin decizia penală nr. 91 din 21 mai 2019 a Tribunalului Tulcea în sensul admiterii acesteia, soluția fiind definitivă.

Prin urmare, obiectul cauzei, în opinia Tribunalului, nu poate fi decât contestație în anulare, calificare dată de Tribunalul Tulcea în urma chestionării petentului A. și a examinării motivelor pe care s-a întemeiat cererea sa introductivă sau contestație la executare - cerere de contopire pedepse, calificare dată de Curtea de Apel București.

S-a constatat că prin decizia nr. 938/A/26.06.2019 a Curții de Apel București nu a fost sesizată instanța ierarhic superioară comună motivat de faptul că prin decizia Tribunalului Tulcea s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția I-penală, fără inserarea sintagmei "declină competența".

Cu toate acestea, s-a apreciat că situația este un veritabil conflict de competență care nu poate fi soluționat decât de instanța superioară comună, respectiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, mai ales că petentul A., fiind audiat la data de 25.06.2019 în fața Curții de Apel București, a arătat că el consideră că prezenta cerere are conținutul unei contestații în anulare deoarece a fost condamnat de două ori și solicită anularea mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalului Tulcea pentru următoarele considerente:

Conflictul de competență reprezintă situația juridică provocată de hotărârile a două instanțe care își declină reciproc judecarea aceleiași cauze, solicitând unei a treia instanțe stabilirea competenței de soluționare a respectivului dosar. În evaluarea competenței instanța care soluționează conflictul trebuie să stabilească natura cauzei cu care instanțele au fost învestite. În mod similar în cauza de față fiecare dintre instanțele care au declinat competența au apreciat că cererea formulată de A. are o natură diferită, și anume fie contestație în anulare, fie contestație la executare. În raport de stabilirea naturii juridice a cererii, astfel cum a fost evaluată de fiecare instanță, Tribunalul Tulcea și Curtea de Apel București și-au declinat reciproc competențele. În consecință, pentru stabilirea competenței de soluționare a acuzei instanța care soluționează un conflict de competentă trebuie, la rândul său, să stabilească obiectul cererii, să evalueze natura acesteia și, în raport de etapele ce preced, să stabilească și competența materială de soluționare a cauzei.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că petentul A. a formulat contestație împotriva sentinței penale nr. 118/22.01.2019 a Judecătoriei Tulcea fără a arăta motivele de drept și de fapt pe care se întemeiază aceasta, apreciind că este "nelegală și nejustificată" . Ulterior, fiind prezent la judecată, acesta a precizat că este nemulțumit de modalitatea contopirii pedepse cu restul de 458 de zile de închisoare și despre faptul că nu s-a făcut aplicarea legii penale mai favorabile. Contestatorul a precizat că obiectul cererii îl reprezintă contestație în anulare .

Tribunalul Tulcea, prin sentința penală nr. 94 din 21 mai 2019 a desființat în totalitate sentința penală nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoriei Tulcea, a calificat cererea petentului A. drept o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Analizând istoricul cauzei, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 938/A din 26 iunie 2019, a constatat că obiectul prezentei cauze îl constituie contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 118 din 22.01.2019 a Judecătoria Tulcea, pronunțată în materia executării pedepselor, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen. și art. 36 alin. (2) C. proc. pen., a apreciat că Tribunalul Tulcea este instanța competentă material și teritorial de soluționare a contestației formulate de petent împotriva sentinței sus-menționate.

În fapt, petentul condamnat a solicitat lămurirea situației sale juridice având în vedere că se află în executarea mai multor mandate de executare a pedepsei, emise în baza unor hotărâri penale definitive. În mod corect, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a apreciat că faptele pentru care a fost condamnat petentul prin sentința penală nr. 367 din 06.05.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București in dosarul nr. x/2015 (modificată și definitivă prin decizia penală nr. 529 din 06.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București) și prin sentința penală nr. 873 din 02.03.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015 (definitivă prin decizia penală nr. 953 din10.06.2016 a Curții de Apel Craiova) sunt infracțiuni distincte, astfel că solicitarea acestuia are semnificația unei cereri prevăzute de art. 585 C. proc. pen., fiind formulată în faza de executare a unor hotărâri penale definitive.

Așadar, în raport de conținutul cererii și de ceea ce tinde să obțină petentul, precum și de faptul că instanța trebuie să analizeze obiectul cererii și să stabilească natura juridică a cauzei astfel încât interesul procesual al celui care a sesizat instanțele să fie satisfăcut (și anume cererea sa să fie admisibilă), în cauză se apreciază că solicitarea condamnatului A. se încadrează în conținutul unei contestații la executare și, pe cale de consecință, competența de soluționare aparține Tribunalului Tulcea.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Tribunalului Tulcea, instanță căreia i se trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.