ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 06.12.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

06.12.2023

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 06 decembrie 2023

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 268/24.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, secția Penală, în dosarul nr. x/2009 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a luat act că persoana vătămată S.C. B. S.A. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 192 pct. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și partea vătămată S.C. B. S.A. (fosta S.C. B.).

Prin decizia penală nr. 1958 din 16.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București împotriva sentinței penale nr. 268/24.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. x/2009.

A fost casată, în parte, sentința penală nr. 268 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București și rejudecând, s-a dispus:

În baza art. 215

alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen. .

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie sau de a desfășura o activitate de administrator în societăți comerciale conform art. 64 lit. c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.

S-a constatat că partea vătămată S.C. B. S.A. nu s-a constituit parte civilă.

A fost respins recursul declarat de partea vătămată S.C. B. S.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat

A fost obligat inculpatul la 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

La data de 04.02.2013, în temeiul dispozițiilor art. 34 din Convenție, inculpatul A. a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului o plângere, prin care a învederat, în esență, că hotărârea instanței de recurs a fost dată cu încălcarea art. 6 par. 1 din Convenție, în sensul că a fost condamnat direct în recurs, după o soluție de achitare pronunțată de instanța de fond, fără ca în calea de atac să fie administrate,în mod nemijlocit, probele care au fundamentat soluția de achitare, precum și în absența oricăror probe noi, care să aibă aptitudinea de a justifica soluția de condamnare, plângerea fiind înregistrată sub nr. x/13.

Prin Hotărârea din 26.05.2020 pronunțată de secția a IV-a a CEDO în cauza A. c. României (cerere nr. 9812/13)

("Hotărârea CEDO") s-a reținut că:

"Atunci când o instanță de control judiciar, cu ocazia judecării căii de atac, este îndrituită să examineze cauza atât sub aspectul situației de fapt, cât și în drept, precum și să examineze în ansamblu chestiunea vinovăției sau nevinovăției persoanei, nu este permis, din rațiuni privind caracterul echitabil al procedurii, să dispună asupra acestor aspecte fără să procedeze la o examinare directă a declarațiilor provenind fie de la martori, fie de la persoana acuzată, care susțin că acesta nu a săvârșit fapta ce constituie obiectul acuzațiilor formulate împotriva sa" para. 23 din Hotărârea CEDO);

"În speță, Curtea constată că instanța de recurs nu s-a limitat în analiza sa la aspectele de drept, mai precis la calificarea juridică a faptelor reținute în sarcina persoanei acuzate. Dimpotrivă, instanța de control judiciar a procedat, în mod neîndoielnic, la o nouă interpretare a probelor și a stabilit că Reclamantul a săvârșit faptele de care este acuzat, aspect în raport de care a dispus condamnarea acestuia" (para. 26 din Hotărârea CEDO);

"În egală măsură, Curtea constată că instanța de fond a reținut că probele administrate în cauza, printre care figurează și cele două rapoarte de expertiză contabilă precum și declarațiile mai multor martori, justifică achitarea Reclamantului. Curtea subliniază și că instanța de recurs a dispus condamnarea Reclamantului fără să mai procedeze la audierea martorilor ale căror depoziții au fost administrate în cursul cercetării judecătorești în fața instanței de fond sau în cursul urmăririi penale. Curtea constată că instanța de control judiciar nu a avut niciun fel de date noi care să poată fundamenta înlocuirea soluției de achitare cu aceea de

condamnare a Reclamantului" (para. 27 din Hotărârea CEDO);

"Fără îndoială instanța de recurs avea obligația de a aprecia asupra probelor existente în cauză. Cu toate acestea, Reclamantul a fost condamnat pe baza depozițiilor de martor, care. în accepțiunea instanței de fond, au fost insuficiente pentru a sta la baza unei soluții de condamnare. În consecință, Curtea constată că o nouă audierea acestor martori se impunea a fi fost dispusă în cauză" (para. 29 din Hotărârea CEDO);

..Reaudierea acestora era cu atât mai necesară cu cât, în opinia Curții, exista un dubiu, sub aspectul fiabilității

depozițiilor care au stat la baza soluției de condamnare "(parag. 30 din Hotărârea CEDO);

Persoana condamnată A. fiind nemulțumit de soluția dată, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2012 a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1958 din 16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2009, solicitând admiterea în principiu, suspendarea executării hotărârii și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs pe motiv că, decizia contestată este nelegală întrucât nu s-a pronunțat asupra unei caue de încetare a procesului penal și nu a procedat la ascultarea sa, deși era obligatorie.

Astfel, prin decizia penală nr. 2441/18.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2012, în temeiul art. 391 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de persoana condamnată A..

La Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 22.10.2012, sub nr. x/2012 a fost înregistrată contestația în anulare formulată de S.C. B. S.A. împotriva deciziei penale nr. 1958 din 16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2009, apreciind că au fost incidente condițiile prev. de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât aceasta nu a fost legal citată în fond și în calea de atac a recursului, precum și art. 386 lit. c) C. proc. pen., instanța de recurs nepronunțându-se asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) C. proc. pen. cu privire la care existau probe în dosar, urmare a introducerii acesteia în calitate de persoană vătămată, nefiind îndeplinite prevederile art. 24 alin. (1) C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 2458 din 19.12.2012 a respins, ca nefondată, contestația formulată de S.C. B. S.A..

La data de 04.02.2021, sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin care a solicitat să se constate admisibilitatea acesteia, să se dispună desființarea deciziei și rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel București, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 465 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 611/A din 21.04.2021, Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2021, în baza art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen. a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

A desființat în integralitate decizia penală nr. 1958/16.10.2012 a Curții de Apel București, secția I Penală.

În baza art. 465 alin. (5) C. proc. pen. a suspendat executarea deciziei penale nr. 1958/16.10.2012 a Curții de Apel București, secția I Penală.

S-a fixat termen pentru rejudecarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 București și persoana vătămată S.C. B. S.A. împotriva sentinței penale nr. 268/24.04.2012 a Judecătoriei Sector 6 București la data de 08.06.2021.

II. Împotriva sentinței penale nr. 268 din data de 24.04.2012 au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și persoana vătămată S.C. B. S.A..

Prin decizia penală nr. 296/A din 24.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2021 în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București împotriva sentinței penale nr. 268 din 24.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 6 București.

S-a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 308 rap. la art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripției răspunderii penale.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cheltuieli judiciare către stat aferente judecății în primă instanță.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu contravin prezentei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul formulat de persoana vătămată S.C. B. S.A. împotriva sentinței penale nr. 268/24.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 6 București.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în faza procesuală a apelului au rămas în sarcina acestuia.

III. Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 28 martie 2023, a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A., prin apărători aleși, C. prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât faptele cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal nu sunt fapte prevăzute de legea penală, respectiv nu îndeplinesc condițiile de tipicitate ale infracțiunii de delapidare cu privire la care s-a reținut de instanța de apel că ar fi fost săvârșită de recurent, pentru următoarele motive:

A solicitat să se constate că decizia instanței de apel nu conține elementul esențial, anume bunul/bunurile pretins sustras/sustrase care trebuie să individualizate/determinate, instanța de apel reținând că ar fi fost "sustrase sume semnificative de bani", sintagma este una echivocă, lipsită de previzibilitate și care face imposibilă verificarea existenței infracțiunii.

De asemenea, acțiunile reținute în sarcina recurentului nu îndeplinesc condițiile de tipicitate prin raportare la natura conduitei interzise, elementul material constând în acțiunea de "însușire".

Față de prevederea din norma de incriminare a solicitat instanței supreme să constate că acțiunile reținute în sarcina recurentului de instanța de apel nu constituie acțiuni de însușire, ca element material al infracțiunii de delapidare, în sensul art. 295 C. pen. întrucât:

(i) cu privire la plata în avans de către cumpărătorul/beneficiarul B. S.A. a unor livrări ulterioare făcute de D. S.R.L.,

- plata în avans prin ea însăși nu are valență infracțională, cu atât mai mult nu poate avea valență infracțională în condițiile în care plățile au fost urmate de livrarea efectivă a bunurilor;

- nicio sumă de bani din cele plătite de B. S.A. cu titlu de avans și închisă ulterior prin livrările de bunuri efectuate de D. S.R.L. nu a ajuns în patrimoniul recurentului A., toate plățile au fost efectuate și au ajuns în patrimoniul D. S.R.L., care le-a folosit ulterior pentru nevoile sale; nemaivorbind de faptul că o parte din sumele încasate de către D. S.R.L., respectiv TVA din facturile de avans, au fost plătite bugetului de (însăși instanța de apel reținând că organele fiscale au efectuat verificări și că au constat că TVA a fost în mod corect evidențiată și achitată);

- natura fungibilă a sumelor de bani; D. S.R.L. a dispus în conturi și de alte sume de bani decât cele încasate de la B. S.A., astfel că nu se poate susține că sumele de bani utilizate pentru majorarea capitalului social al B. S.A. sunt aceleași cu cele plătite de B. S.A., cu atât mai mult cu cât în situația de fapt reținută de aceeași instanță de apel sumele cu care D. S.R.L. a participat la majorarea capitalului social al B. S.A. depășesc semnificativ valoarea încasărilor D. S.R.L. de la B. S.A., respectiv: aporturile la capitalul social al B. S.A. au fost în cuantum de 27.081.025.000 ROL, față de o sumă de 15.890.000.000 ROL încasată de D. S.R.L. pentru livrările de bunuri și servicii;

- chiar și în situația în care sumele plătite de către B. S.A. ar fi fost utilizate de D. S.R.L. pentru majorarea capitalului social, nu se poate vorbi de o împosedare cu aceste sume a recurentului A., în condițiile în care urmare a majorării de capital împosedarea este la nivelul B. S.A., sumele în cauză intrând în patrimoniul B. S.A., nici D. S.R.L. și nici recurentul A. neavând vreun drept cu privire la aceste sume de bani.

(ii) cu privire la plata unor bunuri și servicii (neidentificate/nedeterminate) de către B. S.A. în favoarea D. S.R.L. la prețuri pretins supraevaluate, întrucât ar fi fost cumpărate de D. S.R.L. și revândute cu adaos comercial,

- tranzacțiile între persoanele juridice afiliate/asociate nu sunt interzise de lege. Mai mult legea, legea fiscală în particular, art. 27 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit (legea în vigoare în perioada 2002-2003), obligă societățile afiliate/asociate ca orice raporturi juridice dintre ele să se deruleze la preț de piață, respectiv prin aplicarea de adaos comercial cel puțin la nivelul aplicat de un terț, scopul societăților comerciale fiind acela de obținere de profit, fiind interzisă de lege vânzarea la același preț sau la un preț inferior (O.G. nr. 99/2000);

- acțiunile ce se impută recurentului nu sunt minim identificate/determinate prin indicarea în concret a bunurilor și serviciilor ce ar fi fost supraevaluate, respectiv cu cât ar fi fost acestea supraevaluate;

- nicio sumă de bani din cele plătite de B. S.A. cu titlu de preț pentru bunurile și serviciile achiziționate de la D. S.R.L. NU a ajuns în patrimoniul recurentului A., toate plățile au fost efectuate și au ajuns în patrimoniul D. S.R.L., care le-a folosit ulterior pentru nevoile sale, similar cu alte sume de bani încasate de la alte persoane/entități; nemaivorbind de faptul ca o parte din sumele încasate de către D. S.R.L., respectiv TVA din facturi, au fost plătite bugetului de stat (însăși instanța de apel reținând că organele fiscale au efectuat verificări și că au constat că TVA a fost în mod corect evidențiată și achitată);

- natura fungibilă a sumelor de bani; D. S.R.L. a dispus în conturi și de alte sume de bani decât cele încasate de la B. S.A., astfel că nu se poate susține că sumele de bani utilizate pentru majorarea capitalului social al B. S.A. sunt aceleași cu cele plătite de B. S.A., cu atât mai mult cu cât în situația de fapt reținută de aceeași instanță de apel sumele cu care D. S.R.L. a participat la majorarea capitalului social al B. S.A. depășesc semnificativ valoarea încasărilor D. S.R.L. de la B. S.A.., respectiv: aporturile la capitalul social al B. S.A. au fost în cuantum de 27.081.025.000 ROL, față de o sumă de 15.890.000.000 ROL încasată de D. S.R.L. pentru livrările de bunuri și servicii;

- (iii) Cu privire la plata de către B. S.A. în favoarea D. S.R.L. a lucrărilor efectuate la "căminul de nefamiliști B.", lucrări care ar fi fost "în cea mai mare parte fictive" (fără a fi determinată în concret vreo lucrare sau vreo prestație) întrucât 80-85% din lucrările de consolidare, construcție, amenajare la imobil ar fi fost realizate de o altă societate comercială,

Instanța de apel reține că:

- (i) D. S.R.L., prin antreprenorul general E. S.R.L., a efectuat lucrări la "căminul de nefamiliști B.", care nu ar fi fost de mare amploare (între care construirea unui acoperiș la un imobil cu 4 etaje, dotarea cu instalații de încălzire, climatizare, zugrăveli etc), care ar reprezenta totuși 20% din totalitatea lucrărilor efectuate la imobilul în cauză după privatizarea societății B. S.A., pentru care s-a plătit de B. S.A. o sumă echivalentă a 77.183 EURO + 14.665 EURO TVA;

- (ii) lucrările și serviciile din situațiile de lucrări ar fi fost "în cea mai mare parte fictive", fără însă a reține în concret măcar o lucrare/serviciu ce nu ar fi fost prestat,

- faptul că 80-85% din lucrările efectuate la imobil au fost efectuate de către o altă societate (care de asemenea nu sunt determinate/identificate nicăieri în cuprinsul deciziei instanței de apel nici prin natura lor, dar nici prin valoarea lor) nu echivalează și nu poate semnifica că lucrările/serviciile din situațiile de lucrări emise de antreprenorul E. S.R.L. nu ar fi reale;

- nicio sumă de bani dintre cele plătite de B. S.A. pentru lucrările/serviciile prestate la imobilul "cămin de nefamiliști B." NU a ajuns în patrimoniul recurentului A., toate plățile au fost efectuate și au ajuns în patrimoniul D. S.R.L., fiind folosite inclusiv pentru achitarea TVA din facturile emise către bugetul de stat, respectiv achitarea prestațiilor antreprenorului general E. S.A.;

Faptele reținute în sarcina recurentului A. nu îndeplinesc condiția de tipicitate nici din perspectiva urmării imediate, respectiv prejudiciul cert ca existență și întindere.

- Din perspectiva urmării imediate a infracțiunii de delapidare aceasta se constituie în scoaterea definitivă sau temporară a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate și producerea unei pagube acesteia, pagubă ce trebuie sa fie certă atât ca existență, cât și întindere.

- Or, din conținutul constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina recurentului de către instanța de apel (în rejudecare) lipsește cu desăvârșire acest element, instanța de apel operând cu sintagma generică, "însușirea unor sume semnificative de bani", sintagmă ce nu răspunde cerințelor de legalitate impuse de textul de incriminare pe de-o parte și de garanțiile convenționale în procesul penal pe de altă parte.

- Mai mult, nici măcar despre un prejudiciu/pagubă determinabilă NU se poate vorbi câta vreme instanța de apel fie nu descrie paguba/prejudiciul/fie folosește exclusiv sintagme generice, respectiv nu reține și nu descrie acțiuni concrete, cu indicarea concretă a pagubei/prejudiciului creat de fiecare dintre ele, respectiv:

(i) Cu privire la pretinsa modalitate de "însușire de către recurentul A. de sume semnificative" prin plata de către B. S.A. în favoarea D. S.R.L. de avansuri pentru livrări ulterioare, lipsește orice pagubă/prejudiciu, avansurile fiind urmate de livrări;

(ii) Cu privire la pretinsa modalitate de "însușire de către recurentul A. de sume semnificative" prin plata unor bunuri și servicii (neidentificate/nedeterminate) de către B. S.A. în favoarea D. S.R.L. la prețuri pretins supraevaluate întrucât ar fi fost cumpărate de D. S.R.L. și revândute cu adaos comercial, instanța de apel nu reține și nici nu poate reține o pagubă/un prejudiciu, pentru că NU există nicio probă care să stabilească/determine care ar fi bunurile/serviciile supraevaluate, respectiv care este valoarea cu care ar fi fost acestea supraevaluate;

(iii) Cu privire la pretinsa modalitate de "însușire de către recurentul A. de sume semnificative" prin plata de către B. S.A. în favoarea D. S.R.L. a lucrărilor efectuate la"căminul de nefamiliști B.", lucrări care ar fi fost"în cea mai mare parte fictive" întrucât 80-85% din lucrările de consolidare, construcție, amenajare ar fi fost realizate de o altă societate comercială, instanța de apel NU indică nicio lucrare/serviciu concret din cele menționate în situațiile de lucrări care ar fi fost fictiv, măi mult nici la nivel minimal nu se indică nici care ar fi valoarea acestor lucrări/servicii pretins fictive, în condițiile în care aceeași instanță de apel reține că NU toate sumele facturate corespund unor lucrări/servicii pretins fictive.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să dispună admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 296/24.02.2023 și achitarea recurentului în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

IV. Prin încheierea din 14.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 296/A din data de 24 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

V. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 14.06.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârea definitivă de condamnare a fost pronunțată cu încălcarea legii penale substanțiale.

Înalta Curte constată că prin decizia penală recurată, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 308 raportat la art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripției răspunderii penale.

Așadar, în cauză nu a fost pronunțată o soluție de condamnare pentru o faptă care se presupune că nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, instanța de recurs în casație subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esență, faptul că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, în condițiile în care, prioritar, se impunea achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Prin urmare, deși în cauză s-a dispus încetarea procesului penal și nu condamnarea, critica adusă hotărârii instanței de apel antamează în concret tipicitatea faptei de delapidare și nu greșita încetare a procesului penal.

Ca atare, chiar dacă la o primă examinare, se constată că formal criticile invocate s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și ar putea fi analizate pe fondul acestora, acesta fiind și motivul pentru care s-a trecut peste inadmisibilitate, în realitate, recurentul încearcă eludarea cazurilor și condițiilor limitativ reglementate de lege pentru această cale extraordinară de atac și realizează un melanj între motive care vizează cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal) și cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Or, analizarea tipicității faptei în lipsa unei soluții de condamnare ar echivala cu recunoașterea pe cale jurisprudențială a unui caz de casare neprevăzut de lege, ceea ce contravine nu doar caracterului limitativ al obiectului judecății în recurs în casație, cazurile de casare fiind de strictă interpretare și aplicare, ci ar constitui și o încălcare a principiului legalității procesului penal, principiu de rang constituțional potrivit căruia exercitarea căilor de atac nu poate fi făcută decât în condițiile legii.

În raport de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază criticile neîntemeiate, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 296/A din data de 24 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 296/A din data de 24 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2023.

§ Cauze similare