ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
24.10.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1472/A din 05 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.., formulată de contestatoarea - condamnată Camera De Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva Deciziei penale nr. 628/A/22.04.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțate în Dosarul nr. x/2017, fiind obligată contestatoarea-condamnată la plata către stat a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Curtea de Apel București, secția I penală a constatat că partea a invocat motivul de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. - când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, arătându-se, în esență, că pentru infracțiunile pentru care a fost condamnată, termenul de prescripție a răspunderii penale era împlinit la momentul la care Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită, fiind incident cazul de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Curtea de apel a reținut prin încheierea pronunțată la data de 25.04.2023 de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., s-a admis în principiu contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.., formulată de contestatoarea - condamnată Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva Deciziei penale nr. 628/A/22.04.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțate în Dosarul nr. x/2017.

S-a acordat termen pentru judecarea contestației în anulare la data de 06.06.2023, pentru când s-a citat contestatoarea - condamnată la sediul procesual ales și intimata - parte civilă.

S-a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Sentinței penale nr. 53/20.01.2020 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 628/A/22.04.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, formulată de contestatoarea-condamnată.

La termenul acordat din data de 06.06.2023 s-a dispus amânarea cauzei în vederea publicării considerentelor Deciziei nr. 43/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere împrejurarea că ar putea avea aplicabilitate în prezenta cauză.

În ceea ce privește fondul contestație în anulare, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că în cauza pendinte, în Decizia penală nr. 628/A/22.04.2021 s-a analizat pe larg, în ceea ce-o privește pe contestatoarea - condamnată Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, legea penală mai favorabilă, stabilindu-se că este cea de la data săvârșirii faptelor și anume C. pen. din 1969 și Legea nr. 78/2000 (înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 187/2012).

Curtea de apel a constatat că, prin aplicarea regimului juridic al prescripției răspunderii penale astfel cum este reglementat în noul C. pen. din intervalul 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022) s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei penale contestate care a stabilit ca lege penală mai favorabilă vechiul C. pen.

S-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de art. 181 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 187/2012) era închisoare de la 10 la 20 ani, iar pentru infracțiunea prev. de art. 182 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2000 (înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 187/2012) era închisoarea de la 5 la 15 ani, caz în care termenele de prescripție a răspunderii penale sunt de 15 ani și respectiv 10 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969 plus 1/2, având în vedere că a operat întreruperea termenului de prescripție prev. de art. 124 C. pen. (în forma în vigoare înainte de modificarea prin Legea nr. 63/2012), adică 22 ani și 6 luni și respectiv 15 ani, care încep să curgă de la data de 07.09.2009 și respectiv de la data de 21.09.2011 și care, evident, nu s-au împlinit la data pronunțării deciziei contestate.

Instanța care a soluționat pe fond contestația în anulare a apreciat că nu poate analiza incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu noul dispozițiile noului C. pen. (din intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), cât timp această lege nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă, acest aspect nereprezentând o eroare de procedură cu consecința intrării în puterea de lucru judecat. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 43/2003, adică, dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanța care soluționează pe fond contestația în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză.

Împotriva Deciziei penale nr. 1472/A din 05 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2023 a formulat apelul contestatoarea Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București.

În dezbateri, la termenul de judecată de astăzi, fost ridicată excepția inadmisibilității căii de atac de către reprezentantul Ministerului Public.

În opinia apărării, calea de atac promovată este admisibilă, acesta fiind și motivul pentru care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., apreciind că sunt lipsite de predictibilitate.

Examinând cauza de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că apelul formulat de contestatoarea Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie Decizia penală nr. 1472/A din 05 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., formulată de contestatoarea - condamnată Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva Deciziei penale nr. 628/A/22.04.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

Dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, acest text de lege reglementând procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, așadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 C. proc. pen.. Așadar, decizia atacată cu apel a fost dată în apel, deci este definitivă.

Se constată că apelantei contestatoare nu îi este recunoscută calea de atac împotriva deciziei penale prin care s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare întemeiată de aceasta pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.., întrucât a fost formulată împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare. Astfel, prin promovarea acesteia, contestatoarea a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Concluzionând, în condițiile în care calea de atac de față a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va constata că apelul formulat în cauză de contestatoarea Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatoarea apelantă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva Deciziei penale nr. 1472/A din 05 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatoarea apelantă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra contestației în anulare de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 30.09.2024, pe rolul Curții de Apel Bucureșri – Secția a II-a Penală a fost înregistrată sub nr. x/2/2024 contestația în anula
ÎCCJ 2020-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra apelului de față, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 619/A din data de 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de către contest
ÎCCJ 2023-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 316/2023
Deliberând asupra contestației formulate de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 691/A din data de 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2022 (1711/2022.), constată următoarele:
ÎCCJ 2024-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 12 iunie 2024 Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 189/A din data de 15 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bucure
ÎCCJ 2023-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 781/2023
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 574/RC din data de 05 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație ș
Sursă