ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3381/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3381/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 580/LMA din 4 aprilie 2012, Tribunalul Satu Mare, secția a I civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.L.Î. Satu Mare, în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII Săuca. Consiliul local Săuca, primarul com. Săuca și U.A.T. Săuca având a obiect obligarea pârâților Ia plata premiului anual (al 13-lea salariu) pe anul 2010, actualizat în funcție de coeficientul de inflație. Cartea de Apel Oradea, secția a I civilă, prin Decizia nr. 5488/R din 6 decembrie 2012, a confirmat sentința tribunalului prin respingerea, ca nejundat, a apelului reclamantului Împotriva acestei din urmă decizii,reclamantul a declarat recurs.
Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea de ședință din 27 septembrie 2013, suspendarea judecății în baza art 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate. Cauza a stat în nelucrare până la 17 octombrie 2014, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen ia data de 28 noiembrie 2014. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de perimare, pe care o va admite pentru următoarele motive: În conformitate cu art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perima de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac șî are o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală constând în stingerea procesului în faza în care se găsește pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, dar și o prezumție de desistare, dedusă din făptul nestăruinței părților în judecată un timp îndelungat. În raport de aceste considerente șî având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care niciuna dintre părțile litigante nu au solicitat continuarea judecății recursului și că, în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc.
civ., va constata perimat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul S.L.Î. Satu Mare împotriva Deciziei nr. 5488/R din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.