ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2849/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2849/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

2629 din 25 martie 2013, Judecătoria sector 5 București, admițând excepția

lipsei de interes în formularea cererii, invocată de intimata SC T.M. SA, a

respins, ca lipsită de interes, plângerea formulată de petenta SC C. SRL, în

contradictoriu cu intimata SC T.M. SA, împotriva Încheierilor registratorului

șef nr. 13127 din 03 iulie 2012, nr. 13126 din 03 iulie 2012, nr. 12947 din 03

iulie 2012, pronunțate cu privire la Încheierea nr. 403907 din 31 octombrie 2011

din Dosarul nr. 403907 din 14 septembrie 2011 a O.C.P.I. sector 5 București.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin

Încheierea nr. 403907 din 14 septembrie 2011 pronunțată de O.C.P.I. București -

sector 5, a fost respinsă cererea formulată de intimata SC T.M. SA, prin care

s-a solicitat radierea construcțiilor înscrise în C.F.N.I., pentru imobilele

identificate cu nr. cadastrale. În motivarea soluției, s-a reținut că cererea

este lipsită de obiect, deoarece, din verificările efectuate în cartea

funciară, a rezultat că nu sunt întabulate construcții.

Împotriva

acestei soluții, petenta SC C. SA a formulat cerere de reexaminare, care a fost

respinsă, prin Încheierile nr. 12947 din 11 iunie 2012 (pentru C.F.), nr. 13126

din 12 iunie 2012 (pentru C.F.) și nr. 13127 din 12 iunie 2012 (pentru C.F.).

În

motivarea acestei soluții, registratorul-șef a reținut că radierea unor

înscrieri din cartea funciară poate fi dispusă doar conform art. 908 C. civ.,

iar considerentele reținute prin încheierea contestată sunt temeinicie, în condițiile

în care O.C.P.I. nu intervin, prin operațiunile de publicitate imobiliare

dispuse prin încheieri, în conținutul actelor și faptelor juridice evidențiate

în cuprinsul acestora.

Intimata

a invocat lipsa de interes a petentei în formularea prezentei cereri raportat

la două motive, respectiv, faptul că aceasta nu este afectată în nici un mod de

soluția de respingere pronunțată de către O.C.P.I. și faptul că, pentru două

dintre imobilele înscrise în cele trei cărți funciare, aceasta nu figurează ca

fiind un titular al dreptului de proprietate.

În

prealabil, analizării celor două motive, instanța a reținut că procedura

plângerii de carte funciară este una necontencioasă, (aspect ce rezultă expres

din cuprinsul recursului în interesul legii soluționat de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2012), în cadrul

căreia, instanța analizează doar legalitatea încheierii de carte funciară

contestate. Pentru aceasta vor fi avute în vedere doar mențiunile din cărțile

funciare ce au făcut obiectul Încheierii nr. 403907 din 14 septembrie 2011,

eventualele neregularități ale acestora (invocate de către petentă) urmând a fi

soluționate în cadrul altor proceduri judiciare promovate deja de către părți

sau ce pot fi promovate.

Cu

privire la primul motiv invocat de către intimată, în susținerea excepției

lipsei de interes, s-a reținut că într-adevăr, o soluție de respingere a unei

cereri de radiere a unor înscrieri inexistente nu este de natură să producă

nici un efect juridic, astfel că formularea unei contestații împotriva acesteia

apare ca fiind lipsită de interes pentru oricare dintre părți.

Referitor

la cel de al doilea motiv, în raport de prevederile art. 47 alin. (5) și (7)

din Legea nr. 7/1996, conform C.F., asupra celor două imobile înscrise, petenta

SC C. SRL deține un drept de coproprietate indiviză, astfel că aceasta are

calitatea de persoană interesată, în sensul art. 47 alin. (5) și (7) din Legea nr.

50/2001, de a formula o plângere de carte funciară.

În

schimb, în C.F., pentru imobilul înscris în aceasta, titular exclusiv al

dreptului de proprietate asupra imobilului figurează doar intimata SC T.M. SA,

astfel că, în ceea ce privește Încheierea nr. 12947 din 11 iunie 2012, petenta

nu are, într-adevăr, calitatea de persoană interesată de a formula plângere de

carte funciară.

Apelul

declarat de reclamanta SC C. SRL împotriva sentinței civile nr. 2629 din 25

martie 2013, a Judecătoriei sector 5 București, a fost respins, ca nefondat,

prin Decizia civilă nr. 897/A din 25 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, menținând ca legală soluția instanței de fond.

Prin Decizia

nr. 533 din 31 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, recursul

reclamantei SC C. SRL, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel,

reținând doar motivele care privesc nelegalitatea hotărârii și care au legătură

cu soluția pronunțată de instanțele anterioare, prin care s-a respins cererea

recurentei petente doar pentru lipsa de interes, instanța a analizat pricina

din perspectiva motivelor prevăzute de pct. 7 și 9 din art. 304 C. proc. civ.,

considerând că acestea nu sunt incidente în cauză.

Cu privire la motivul

de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care

s-a susținut că motivarea deciziei instanței de apel e contradictorie deoarece,

deși reține că există un interes al petentei măcar pentru loturile de teren

aflate în indiviziune, reține ulterior și că ,,petenta era ținută să facă

dovada interesului (…), s-a constatat că decizia cuprinde motivele ce au format

convingerea instanței de judecată în sensul soluției pronunțată prin

dispozitivul hotărârii, fiind îndeplinite, din acest punct de vedere exigențele

art. 261 C. proc. civ., iar printre aceste motive nu se regăsesc considerente

contradictorii, care să atragă incidența în cauză a motivului de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Reclamanta nu a invocat prin

motivele de apel contrarietatea motivelor acesteia și prin urmare nu putea formula

o astfel de critică, omisso medio direct în recurs.

Critica potrivit

căreia, instanța de apel a greșit și când, în baza dispozițiilor art. 295 C.

proc. civ., a respins cererea sa de suplimentare a probatoriului în apel, ca

neîntemeiată, a fost încadrată în drept, în motivul de nelegalitate reglementat

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca și susținerea potrivit căreia, instanța

procedând într-o astfel de manieră s-a antepronunțat, practic, cu privire la

ceea ce este pertinent și concludent în cauză.

Referitor la acest

motiv de recurs, s-a reținut că instanța de apel nu numai că nu s-a

antepronunțat în cauză, dar a dat și eficiență unei obligații stabilită expres

prin lege în sarcina sa, respectiv de a aprecia asupra necesității

administrării probelor solicitate de partea interesată în condițiile art. 295 C.

proc. civ.

Nu a fost reținută

nici critica asupra soluției dispusă de instanțele anterioare cu privire la

lipsa interesului reclamantei în formularea cererilor, întrucât, folosul

practic urmărit de recurenta reclamantă prin formularea cererilor conexate,

invocat expres în cereri, nu îl reprezintă schimbarea soluției dispusă de O.C.P.I.

sector 5 prin Încheierea de respingere nr. 403907 din 14 septembrie 2011, ci

schimbarea motivării acesteia, în care s-a reținut că nu există construcții pe

cele trei terenuri menționate în cererea de radiere construcții formulată de SC

T.M. SA.

Pe de altă parte,

recurenta petentă prin declanșarea litigiului de față, urmărește obținerea unei

hotărâri judecătorești care să confirme faptul că pe cele trei terenuri există

construcții ce se află în proprietatea sa, însă o astfel de constatare, nu are

nici o legătură cu legalitatea/nelegalitatea încheierii de respingere atacată

prin acțiune, care s-a pronunțat, în condițiile legii, doar pe baza

înscrierilor existente în C.F.

Critica privind

soluția de disjungere, dispusă de instanța de fond, asupra cererii ce viza

constatarea existenței construcțiilor, a fost respinsă, întrucât, nu există o

dispoziție expresă care să împiedice soluționarea în comun a unei plângeri

împotriva încheierii de carte funciară și a unei cereri de constatare a

existenței construcțiilor, atâta timp cât există între ele o legătură

indisolubilă.

Faptul că cererea

disjunsă era o cerere contencioasă, în timp ce restul cererilor formulate de

recurenta petentă, se impuneau a fi soluționate, conform Deciziei nr. 72/2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, potrivit

dispozițiilor generale privitoare la procedurile necontencioase, a

reprezentat un motiv legal, suficient pentru dispunerea disjungerii acesteia.

La data de 7 aprilie 2014,

reclamanta SC C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T.M. SA a formulat cerere

pentru completarea Deciziei civile nr. 533 din 31 martie 2014, a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ., a arătat că instanța a omis a se pronunța asupra solicitării

recurentei SC C. SRL, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

invocată.

Prin Decizia nr. 710

din 28 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a

admis cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 533 din 31

martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 18391/302/2012, formulată

de recurenta-reclamantă SC C. SRL, și s-a dispus completarea dispozitivului

hotărârii, în sensul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele considerente:

La data de 05

decembrie 2013, SC C. SRL a solicitat constatarea îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și sesizarea Curții Constituționale

cu soluționarea excepției de neconstituționalitate cu privire la: art. 137 alin.

(1) și art. 281 C. proc. civ., art. 49, 53, 67, 82, 83, 93, 95 alin. (1)

1

,

art. 97 alin. (3) și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

judecătorești aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, art. 52, art. 50, art.

20 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, art. 876 și art.

902 C. civ., în vigoare la data introducerii acțiunii reclamantei.

În raport de motivele

de recurs invocate, textele de lege apreciate ca neconstituționale de către

recurentă și cu privire la care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale,

s-au apreciat că nu au legătură cu dezlegarea motivelor de recurs, care

privesc, în principal, nemotivarea, motivarea contradictorie a hotărârii - art.

304 pct. 7 C. proc. civ., încălcarea și aplicarea greșită a legii - art. 304 pct.

9 C. proc. civ., curtea respingând astfel cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

Împotriva Deciziei

nr. 710 din 28 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

reclamanta SC C. SRL a declarat recurs, prin care a solicitat să se dispună

admiterea recursului și modificarea încheierii/soluției atacate în sensul

constatării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 Legea nr. 47/1992 și

sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate cu privire la: art. 137 alin. (1) și art. 281 C. proc.

civ., art. 49, art. 53, art. 67, art. 82, art. 83, art. 93, art. 95 (alin. (2),

art. 97 (alin. (3)), și următoarele din Regulamentul de ordine interioară al

instanțelor judecătorești (aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387 din 22

septembrie 2005), art. 52, art. 50, art. 20 din Legea Cadastrului și a

Publicității Imobiliare nr. 7/1996, art. 876, 902 C. civ., în vigoare la data

introducerii acțiunii subscrisei.

În drept, s-a arătat

că prezentul recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992

și următoarele, iar articolele/prevederile legale invocate sunt contrare

Constituției României, respectiv, art. 21, art. 22, art. 31, art. 44, art. 52, art.

124, art. 136, art. 154 și urm., Prevederilor C.E.D.O. (art. 6 și următoarele),

etc.

Recursul va fi

respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia

recurată, instanța făcând aplicarea dispozițiile art. 21

2

C. proc.

civ., a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei dispozitivului Deciziei

civile nr. 533 din 31 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 18391/302/2012,

formulată de recurenta-reclamantă SC C. SRL. În consecință, analizând cererea

de sesizare a Curții Constituționale a completat dispozitivul hotărârii în

sensul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin prezentul

recurs, recurenta reclamantă consideră, că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992

sunt îndeplinite și că cererea sa de sesizare a Curții Constituționale a fost

respinsă în mod nelegal.

Contrar celor

susținute de către recurenta reclamantă, instanța a pronunțat o soluție legală,

cu privire la aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru

sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată

în cadrul procesului de recurs.

Conform

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată,

Curtea Constituțională poate fi sesizată în cazurile expres

prevăzute de art. 146 din Constituție, republicată, sau de legea sa organică,

iar potrivit alin. (2) al art. 10, sesizările trebuie făcute în formă scrisă și

motivate.

Admiterea unei cereri de sesizare a Curții

Constituționale presupune verificarea condițiilor de admisibilitate, astfel cum

sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, să fie

lege sau ordonanță

ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță; legea sau ordonanța ori

dispoziția criticată să fie în vigoare; legea sau ordonanța ori dispoziția

criticată trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a

litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Dacă excepția este inadmisibilă,

fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o

încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, cât timp

dispozițiile legale invocate nu vizează cadrul legal al cererii cu care a fost

investită instanța, dispozițiile acestui articol nu sunt îndeplinite.

Obiectul

cererii de chemare în judecată așa cum a fost modificat îl constituie plângerea

reclamantei împotriva Încheierilor registratorului șef nr. 13127 din 03 iulie 2012,

nr. 13126 din 03 iulie 2012, nr. 12947 din 03 iulie 2012, pronunțate cu privire

la Încheierea nr. 403907 din 31 octombrie 2011 din Dosarul nr. 403907 din 14

septembrie 2011 a O.C.P.I. sector 5 București, iar soluția de respingere a

plângerii, ca lipsită de interes, pronunțată de instanța de fond, a fost

menținută și în recurs.

Motivele

de recurs formulate de către reclamantă s-au referit la nemotivarea, motivarea

contradictorie a hotărârii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ., încălcarea și

aplicarea greșită a legi - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea

formulată la data de 05 decembrie 2013, recurenta reclamantă SC C. SRL a

solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate cu privire la: art. 137 alin. (1) și art. 281 C. proc.

civ., art. 49, 53, 67, 82, 83, 93, 95 alin. (1)

1

, art. 97 alin. (3)

și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești

aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, art. 52, art. 50, art. 20 din Legea

cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, art. 876 și art. 902 C.

civ., în vigoare la data introducerii acțiunii reclamantei.

Textele legale

invocate în cerere s-a arătat că sunt contrare Constituției României,

respectiv, art. 21, art. 22, art. 31, art. 44, art. 52, art. 124, art. 136, art.

154 și urm., Prevederilor C.E.D.O. (art. 6 și următoarele), etc.

În esență,

dispozițiile articolelor invocate a fi neconstituționale de către reclamantă,

vizează norme legale ce țin de: ordinea pronunțării instanței asupra

excepțiilor invocate în cursul procesului - art. 137 alin. (1) C. proc. civ.;

îndreptarea din oficiu sau la cerere a hotărârii - art. 281 C. proc. civ.;

organizarea instanței în faza anterioară judecății și sistemul ecris - art. 49,

53, 67, 82, 83, 93, 95 alin. (1)

1

, art. 97 alin. (3) și urm. din

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin

Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005; obiectul publicității imobiliare, procedura de

înscriere în C.F. - art. 20, art. 50 și art. 52 din Legea cadastrului și a publicității

imobiliare nr. 7/1996; judecata în fond a cererii deduse judecății - art. 876

și art. 902 C. civ., în vigoare la data introducerii acțiunii reclamant.

Prin urmare,

dispozițiile legale

invocate a fi neconstituționale, nu vizează cadrul legal de soluționare al

cererii de recurs cu care a fost investită instanța la 5 decembrie 2013, astfel

încât, în mod corect instanța a constatat că nu este îndeplinită una dintre

condițiile de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate invocate de reclamanta SC C. SRL.

Așadar, sesizarea

Curții Constituționale nu poate fi dispusă în cazul în care excepția ridicată

este contrară prevederilor alin. (1) ale art. 29

din Legea nr. 47/1992.

De aceea, respingând

sesizarea Curții Constituționale pe motiv că aspectele invocate nu au legătură

cu soluționarea cauzei în calea de atac a recursului, instanța în fața căreia

s-a invocat excepția de neconstituționalitate a pronunțat o soluție legală.

Pentru considerentele

arătate, criticile fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 710

din 28 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 octombrie 2014.