ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3724/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 20 din 29 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 3155/110/2012, s-a dispus condamnarea inculpatelor: R.V.,  fără antecedente penale și R.M.,

fără antecedente penale, la pedeapsa de câte 1 (un) an închisoare fiecare, săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) din C. pen. pentru faptă din perioada 13 octombrie 2011-1 decembrie 2011.

S-a interzis inculpatelor exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 81 din C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru fiecare inculpată.

În baza art. 782 din C. pen. s-a stabilit termen de cercare de 3 ani pentru

fiecare inculpată, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a atras atenția inculpatelor asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii pentru fiecare inculpată s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 88 din C. pen., s-a dedus pentru fiecare inculpată reținerea de 24 ore la data de 21 decembrie 2011.

S-a constatat că inculpatele au fost asistate de apărător ales.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligate inculpatele la câte 41.500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Inculpatul K.T. are domiciliul în com. D., jud. H., însă de circa 3 ani de zile trăiește în concubinaj cu inculpata R.V., fiica inculpatei R.M.,  cea din urmă fiind și secretara comunei Ghimeș - Făget.

Inculpatul este un infractor cunoscut de către autoritățile judiciare din județele Harghita și Brașov, pe numele acestuia fiind emise de altfel mandatul european de arestare preventivă nr. 7 din data de 07 aprilie 2011, de către Judecătoria Miercurea Ciuc, în Dosarul nr. 946/258/2010.

Inculpatul era dat în urmărire generală din data de 07 octombrie 2010, de către I.P.J. Brașov, ca urmare a comiterii mai multor fapte de furt calificat (inclusiv din locuințe, fapte care, în practică, se pot lesne transforma în tâlhării în locuințe sau chiar în omor deosebit de grav - în scop de jaf).

Pentru a nu fi depistat la domiciliu sau în locuința unor rude ale sale, inculpatul s-a refugiat pe raza jud. B., mai exact în locuința „soacrei" sale R.M.,  beneficiind acolo de adăpost, alimente, etc, atât din partea acesteia, cât și din partea fiicei sale, R.V.

Cu toate acestea, dobândind în timp certitudinea că nu este căutat de autorități în comuna băcăuană și că nu este cunoscut de nimeni, localnicii cunoscându-l sub pseudonimul de C., inculpatul a început să iasă sporadic din locuință și chiar să comită fapte antisociale

În noaptea de 13/14 octombrie 2011, în jurul orei 02:30, împreună cu martorul Ș.A., inculpatul s-a deplasat la o stână din apropiere, cu scopul de a-i oferi ajutor acestuia în cadrul unei acțiuni cu violență asupra părților vătămate N.M.S. și N.M.D. și a martorului N.M.G.

La stână, inculpatul și martorul au amenințat-o pe partea vătămată N.M.D. cu o armă tip pistol, că o vor împușca, timp în care la fața locului a apărut și partea vătămată N.M.S., alături de alți doi frați ai săi, după care între cele două grupuri a avut loc o altercație ce a presupus aplicarea de lovituri reciproce.

În aceeași zi (14 octombrie 2011), organele de poliție au început să-l caute și pe inculpat, sens în care s-au deplasat și la locuința inculpatei R.M., pentru a face verificări, informativ stabilindu-se că acesta locuia atunci la ea.

Aflând despre faptul că este căutat în locuință, inculpatul a părăsit în fugă domiciliul inculpatei R.M. și nu a putut fi prins de organele de poliție.

Inculpatele s-au aflat în locuința lor și ulterior au continuat să-i ofere ajutor, pentru ca acesta să se sustragă urmăririi penale și de la executarea mandatului internațional.

Cu aceeași ocazie, despre antecedentele penale ale inculpatului și faptul că era căutat internațional, au luat cunoștință și organele judiciare din județul Bacău, însă cele două inculpate aveau cunoștință despre aceasta cu mult anterior.

Instanța de fond a mai reținut că, inculpata R.V. era prietena inculpatului K.T. și trăia în concubinaj cu acesta de cea. 3 ani de zile, inculpatul locuind efectiv la aceasta, în mun. Miercurea Ciuc și mergeau sporadic în vizită și la inculpata R.M., iar de cea. un an de zile acesta se mutase efectiv în locuința celei din urmă, în com. G. F.

În toată această perioadă, organele de poliție din jud. Harghita și Brașov l-au căutat pe inculpatul K.T., atât la domiciliul și reședința inculpatei R.V., cât și la domiciliul inculpatei R.M., care au tăgăduit de fiecare dată că s-ar afla acolo, însă au aflat cu acele ocazii că era căutat, pe numele său fiind emise mandate de executarea pedepsei cu închisoarea.

Cu toate acestea, cele două inculpate au continuat să-i ofere adăpost, alimente și toate cele necesare traiului ferit al inculpatului K.T. și nu l-au denunțat organelor de poliție, deși acesta nu le era nici soț și nici rudă niciuneia dintre ele.

În vederea prinderii și audierii inculpatului K.T., a fost necesară demararea în cauză a unor acțiuni de supraveghere și interceptare de posturi telefonice ce au presupus efectuarea unor cheltuieli suplimentare, însă prinderea inculpatului K.T. a fost mult îngreunată prin activitatea de sprijin pe care i-au acordat-o inculpatele R.M. și R.V.

Cu toate acestea, în seara de 01 decembrie 2011, în jurul orei 19.00, în baza unor informații, precum că inculpatul K.T. se află la acel moment în locuința inculpatei R.M., din com. Ghimeș - Făget, acesta a fost identificat în casa acesteia, fiind găsit chiar în pat, lângă fiica ei (inculpata R.V.), acțiunea fiind întreprinsă în vederea executării mandatului european de arestare nr. 7, emis de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. 946/258/2010, ce fusese emis încă din data de 07 aprilie 2011.

Atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, inculpatele nu au recunoscut fapta pentru care au fost trimise în judecată, susținând că la dosar nu sunt probe din care să rezulte în mod clar sprijinul pe care l-au acordat inculpatului K.T. în perioada 13 octombrie 2011 - 30 noiembrie 2011.

Instanța de fond a mai reținut că, la data de 14 octombrie 2011 inculpatul K.T. a fost surprins în grădina familiei R., dar aceasta pentru a se spăla de sânge, iar la data de 30 noiembrie 2011, s-a prezentat la familia R. neanunțat, cerând găzduirea temporară pentru a-și spăla hainele și a le usca.

Cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei s-a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. d) din C. proc. pen., întrucât este exclusă o complicitate a inculpatelor în cauza de față, iar în subsidiar reținerea dispozițiilor art. 74 C. pen. și suspendarea condiționată a pedepsei, conform art. 81 din C. pen.

Instanța de fond a apreciat că aceste aspecte expuse de către cele două inculpate s-au adevărului, apreciindu-se că, în mod vădit, ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale acestora, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii penale sau cel puțin a atenua impactul acestor consecințe.

S-a mai reținut că, din discuțiile telefonice, interceptate autorizat, rezultă cu certitudine faptul că, periodic, inculpatele se interesau despre activitățile organelor judiciare și îl informau pe inculpat dacă se mai află sau nu în atenția acestora și în ce măsură.

De asemenea la data de 12 iunie 2012, a fost admisă la cererea inculpatei R.M. privind efectuarea unei expertize criminalistice pentru stabilirea vocii și vorbirii în legătură cu discuțiile telefonice purtate de către aceasta cu inculpatul K.T. la data de 20 octombrie 2011 ora 13,10 și 18,04 (convorbiri transcrise în procesele-verbale aflate la fila 177 și 178 dosar urmărire penală), concluziile acestei expertize aflându-se la fila 69 din dosarul instanței, din care se reține că nu se poate stabili dacă vocea persoanei de sex feminin aparține sau nu inculpatei R.M., arătându-se în același timp valoarea indicelui P de 43,01 (fila 15 raport), în condițiile în care la fila 6 din raport se arată că sub 40% din valorile indicelui P nu se poate stabili dacă vocea aparține suspectului, iar sub 60% fiind probabil ca vocea să aparțină suspectului.

Mai mult, inculpata R.V. a declarat în cursul urmăririi penale (fila 125-126), faptul că știa despre inculpatul K.T., cu care era prieten de 3 ani, că are un mandat de executare de aproximativ 1 an de zile, despre care le-a spus și părinților ei, iar în urmă cu o lună și jumătate de a fi prins inculpatul K.T. în casa părinților ei din Ghimeș, au venit niște polițiști care i-au întrebat, atât pe ea, cât și pe inculpata R.M. despre K.T. și în același timp le-a spus că pe numele acestuia există un mandat de executare a pedepsei.

S-a mai reținut că și martorul B.T. a declarat faptul că îl cunoaște pe K.T. din vedere, întrucât era prieten cu „fata secretarei", iar în stația P.E.C.O. unde lucra martorul, K.T. a venit de mai multe ori însoțit de inculpata R.V.

Instanța de fond a reținut, în drept, că fapta inculpatelor R.M. și R.V. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) din C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea acestora.

La individualizarea pedepselor, pentru fiecare inculpată, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 din C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, condițiile și împrejurările concrete

Î

n care a fost comisă infracțiunea, urmarea produsă, precum și datele ce caracterizează persoana celor două inculpate care nu sunt cunoscute cu antecedente penale și au avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal.

S-a aplicat inculpatelor și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.

Față de datele cauzei, prima instanță a apreciat că scopul educativ al pedepsei ce s-a aplicat fiecărei inculpate, poate fi atins fără executare într-un loc de detenție, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 din C. pen.

S-a stabilit termenul rămânerii definitive a hotărârii.

S-a atras atenția celor două inculpate asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii pentru fiecare din inculpate.

În baza art. 88 din C. pen., s-a dedus pentru fiecare inculpată reținerea de 24 ore la data de 21 decembrie 2011.

S-a constatat că inculpatele au fost asistate de apărător ales.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligate inculpatele la câte 41.500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, cheltuieli care includ onorariul de avocat oficiu la urmărirea penală, costul înregistrărilor autorizate și a acțiunilor întreprinse de organele judiciare în vederea prinderii și identificării inculpatului K.T. în perioada 14 octombrie 2011 - 1 decembrie 2011 ce au reprezentat efectuarea autorizată de înregistrări telefonice și acțiuni de supraveghere și filaj, deplasări în teren, actualizată care au fost îngreunate și de activitatea infracțională a inculpatelor R.M. și R.V.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, inculpatele R.V. și R.M.

pentru următoarele motive:

-

fapta pentru care inculpatele au fost trimise în judecată s-a comis în perioada 20 noiembrie-01 decembrie 2011 și nu așa cum s-a reținut în actul de inculpare;

- faptele pretins a fi comise de inculpate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, impunându-se achitarea inculpatelor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

- pedeapsa aplicată inculpatelor este prea mare în raport de circumstanțele atenuante incidente în cauza de față - art. 74 lit. a) și 76 lit. e) C. pen., sancțiunea prevăzută de lege fiind amenda sau închisoarea;

- cheltuielile judiciare la care au fost obligate inculpatele sunt prea mari.

Prin Decizia penală nr. 53 din 26 martie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatele R.M. și R.V., împotriva sentinței penale nr. 20/D din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, în Dosar nr. 3155/110/2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată fiecare apelantă inculpată la plata sumei a câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Analizând sentința penală apelată, sub aspectul motivelor de apel invocate, dar și potrivit art. 371

C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a apreciat judicios în baza probatoriului eficient administrat pe parcursul procesului penal că inculpatele R.M. și R.V. au comis infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

Recurentele inculpate, audiate pe parcursul procesului penal, nu au recunoscut faptele pentru care au fost trimise în judecată, susținând că la dosar nu sunt probe din care să rezulte în mod clar sprijinul pe care l-au acordat inculpatului K.T. în perioada 13 octombrie 2011-30 noiembrie 2011.

Audiat în fața instanței la termenul din 13 martie 2012 inculpatul K.T. a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței solicitând ca judecata să aibă loc în baza robelor administrate în faza de urmărire penală potrivit art. 320

1

C. proc. pen. (fiind trimis în judecată pentru contrabandă calificată cu arme, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, lovire sau alte violențe și, amenințare în dauna părții vătămate N.M.S. și N.M.D., fapte din 13/14 octombrie 2011. Prin același rechizitoriu fiind trimise în judecată și recurentele inculpate R.V. și R.M. pentru favorizarea infractorului, respectiv inculpatul K.T.).

Martorul Ș.A., audiat la instanța de fond a precizat" l-am văzut de două trei ori pe inculpat venind în vizită la familia R. fiind prieten cu fiica R.V."

Martorul R.I., soțul inculpatei R.M., a precizat " In după amiaza aceleiași zile ( 30 noiembrie 2011), a sosit și inculpatul, nu rețin dacă avea bagaj asupra sa. Inculpatul a spus că vrea să își spele hainele și că intenționează să se predea autorităților mâine. La data de 1 decembrie 2011, în jurul orelor 21,00, am fost trezit din somn de o gălăgie mare la mine acasă. Am văzut casa mea plină de polițiști mascați și fără mască. Nu am fost de față în momentul în care a fost imobilizat inculpatul

Martorul B.T., audiat pe parcursul procesului penal, a arătat că este vânzător la stația P.E.C.O. din com. Ghimeș, le cunoaște pe recurentele inculpate întrucât locuiesc în aceiași comună, iar pe inculpatul K.T. îl știe din vedere, întrucât a venit la stație "o dată a luat o butelie, și parcă o dată sau de două ori, dar nu mai rețin exact a venit însoțit de R.V., cu mașina acesteia".

Audiat de procuror la data de 2 decembrie 2011, în Dosarul nr. 773/P/2011, inculpatul K.T. a precizat: "Despre aceste aspecte nu am discutat nici cu R.M. nici cu R.V. însă ultima dată m-am deplasat la acestea în data de 30 noiembrie 2011 ( alaltăieri seară) pentru a-mi cere scuze de la ele, pentru neplăcerile care ei le-am produs, ocazie cu care și ele m-au sfătuit să mă predau organelor de politie". Rezultă așadar că recurentele inculpate cunoșteau că inculpatul K.T. era căutat de organele judiciare, iar prin faptul că l-au primit în locuința lor au fost expuse încălcării normelor legale, motiv pentru care și organele judiciare au venit la domiciliul lor.

Martorul B.T. în declarația dată la 14 octombrie 2011, a arătat că a fost se serviciu în stația P.E.C.O. în ziua de 13 octombrie 2011, ora 19,00, până în ziua de 14 octombrie 2011, ora 7,00, iar la ora 22,00 a venit în stație inculpatul K.T. "acesta și-a dat casca jos și m-a întrebat dacă îl cunosc, eu spunându-i că din vedere, fiind prieten cu fata secretarei din comună și văzându-1 în ultima vreme pe raza comunei".

Având în vedere că inculpatul K.T. a fost văzut pe raza com. Ghimeș Făget, jud. Bacău, împreună cu recurenta inculpată R.V., organele de urmărire penală au mers la locuința recurentei inculpatului R.M., ocazie cu care în momentul apropierii de locuința acesteia agenții de poliție din cadrul I.PJ. Bacău au observat o persoană de sex masculin având semnalmentele suspectului, fugind prin curtea din spatele casei și apoi îndreptându-se în pădurea din apropierea satului. S-a trecut la urmărirea acestuia însă nu în pădure. În acest sens s-a încheiat procesul verbal din 14 octombrie 2011 (filele 139 dos urm. pen.).

Din dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul K.T., respectiv datele informative obținute de organele judiciare din cadrul I.PJ. Bacău, s-a stabilit că inculpatul se află în continuare pe raza com. Ghimeș Făget, jud. Bacău și se ascunde la locuința numitei R.M.

Întrucât recurentele nu au înțeles să coopereze cu organele de urmărire penală, în sensul că au oferit adăpost inculpatului, deși cunoșteau că s-a emis un mandat de arestare pe numele acestuia și este căutat de poliție, a fost necesară demararea în cauză a unor acțiuni de pândă operativă, supraveghere și interceptare de posturi telefonice de au presupus eforturi materiale și umane, însă prinderea acestuia a fost îngreunată prin activitatea de sprijin a recurentelor.

Din discuțiile telefonice interceptate autorizat - aflate la dosarul de urmărire penală, filele 243-253, rezultă că, periodic, recurentele se informau despre activitățile organelor judiciare și îl informa pe inculpat dacă se mai află sau nu în atenția acestora și în ce măsură.

De asemenea la data de 12 iunie 2012, a fost admisă la cererea inculpatei R.M. efectuarea unei expertize criminalistice pentru stabilirea vocii și vorbirii în legătură cu discuțiile telefonice purtate de către aceasta cu inculpatul K.T. la data de 20 octombrie 2011 ora 13,10 și 18,04 (convorbiri transcrise în procesele verbale aflate la fila 177 și 178 dosar urmărire penală), concluziile acestei expertize aflându-se la fila 69 din dosarul instanței, din care se reține că nu se poate stabili dacă vocea persoanei de sex feminin aparține sau nu inculpatei R.M., arătându-se în același timp valoarea indicelui P de 43,01 (fila 15 raport), în condițiile în care la fila 6 din raport se arată că sub 40% din valorile indicelui P nu se poate stabili dacă vocea aparține suspectului, iar sub 60% fiind probabil ca vocea să aparțină suspectului.

Instanța de apel a apreciat că vinovăția inculpatelor a fost corect apreciată, fapta inculpatelor întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

Cu privire la individualizarea pedepselor, instanța de apel a reținut că pedepsele aplicate au fost judicios apreciate de instanța de fond, care în mod corect, a ținut seama, de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și de faptul că recurentele au dat dovadă de periculozitate socială sporită, întrucât prin acțiunile lor au oferit ajutorul unei persoane periculoase căutată de o perioadă însemnată de timp de către organele judiciare și au îngreunat urmărirea penală în

cauza de față și în executarea pedepsei la care fusese condamnat sporind totodată și efortul financiar al statului român.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare la care au fost obligate recurentele inculpate, acestea au fost stabilite corect de organele judiciare, eforturile financiare fiind ridicate datorită unor acțiuni de pândă operativă, supraveghere, interceptare de posturi telefonice și alte acte de urmărire penală.

Instanța de apel a reținut că aceste cheltuieli sunt justificate și au fost provocate de activitatea ilegală desfășurată de recurente.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatele R.M. și R.

F. solicitând admiterea căii de atac exercitate la casarea hotărârilor pronunțate în cauză și achitarea lor, în temeiul pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) din C. pen., deoarece nu au ținut legătura cu inculpatul K.T., acesta venind la domiciliul lor în momentele în care ele nu erau acasă.

În subsidiar, au solicitat reducerea pedepselor aplicate până la un cuantum, de cel mult 3 luni închisoare, cu păstrarea modalității de executare, respectiv în baza art. 81 C. pen. care reglementează instituția juridică a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Totodată, inculpatele au solicitat și reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare, întrucât suma de 41.500 lei este excesivă, în raport de gradul lor de participare la comiterea pretinsei infracțiuni.

Examinând recursurile declarate de inculpatele R.M. și R.V., prin prisma dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte va face câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013 și a practicii sale constante.

Potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 385

10

alin. (2), (2

1

) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod, prin urmare, verificarea instanței de ultim control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu - art. 385 alin. (3) C. proc. pen.

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penal, cauze minori și de familie, la data de 26 martie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013) și ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării in vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că, este incident cazul de casare prevăzut în art. 385

9

pct. 12 teza I C. proc. pen., dacă instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, reținând o situație de fapt corectă, însă în mod greșit a apreciat că fapta constituie o anumită infracțiune, deși în realitate lipsește unul din elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind contrară legii.

Situația de fapt, verificarea concordanței dintre aspectele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că nu pot fi. analizate critici cu privire la greșita individualizare a pedepsei, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 385 pct. 17 C. proc. pen., ci, eventual, acestea ar putea fi. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate dispozițiile art. 385

10

alin. (1) și (2), în temeiul alin. (2)

1

al aceluiași articol, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că recurenta inculpată R.V. a trimis la dosar, prin fax, motivele de la data de 10 octombrie 2013, iar recurenta inculpată R.M. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, prin apărătorul desemnat din oficiu. încălcându-și astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Conform art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., în cazul în care nu se respectă termenul prev. de alin. (2) al art. 385

10

C. proc. pen., instanța de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

Cu privire la critica invocată de inculpata R.M.,

referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, pe care a încadrat-o în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 teza I C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi examinată, întrucât, a fost exclusă din categoria cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi supusă controlului judiciar, depunerea motivelor scrise de recurs în termenul prevăzut de lege.

Totodată, criticile recurentei inculpate R.M. privind greșita individualizare a pedepsei și solicitarea acesteia de a se dispune reducerea ei, nu pot fi examinate prim prisma C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurenta inculpată a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciată ca fiind prea aspră în raport cu circumstanțele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

În ceea ce privește criticile recurentei inculpate R.V., referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, întrucât, instanțele au dat o interpretare greșită probelor administrate în cauză, se constată că sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 264 C. pen., favorizarea infractorului reprezintă ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Conform normei de încriminare, infracțiunea de favorizare a infractorului presupune, ca situație premisă, o infracțiune comisă anterior, iar ca element material al laturii obiective, un ajutor dat unui infractor (o persoană care a săvârșit o infracțiune), în scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura acestuia folosul sau produsul infracțiunii comise.

Din examinarea materialului probator administrat în cauză se reține că inculpata R.V. a declarat în cursul urmăririi penale (fila 125-126), faptul că știa despre inculpatul K.T., cu care era prietenă de 3 ani, că acesta are un mandat de executare de aproximativ 1 an de zile, despre care le-a spus și părinților ei, iar în urmă cu o lună și jumătate de a fi prins inculpatul K.T. în casa părinților ei din Ghimeș, au venit niște polițiști care i-au întrebat, atât pe ea, cât și pe inculpata R.M. despre K.T. și în același timp le-a spus că pe numele acestuia există un mandat de executare a pedepsei.

Martorul B.T. a declarat faptul că îl cunoaște pe K.T. din vedere, întrucât era prieten cu „fata secretarei comunei", iar în stația P.E.C.O. unde lucra

martorul, K.T. a venit de mai multe ori însoțit de inculpata R.V. (filele 136-138 dosar urmărire penală).

Din declarația martorului R.I., tatăl inculpatei R.V., rezultă că inculpatul K.T. îi vizita fiica, la locuința martorului, unde acesta venea și își petrecea timpul în camera ei, iar organele de poliție care l-au ridicat și l-au încătușat pe inculpat chiar din locuința familiei R. (filele 143-145 dosar urmărire penală).

Același martor a mai relatat că atunci când și-a întrebat soția, pe de ce este căutat K.T. de poliție, aceasta i-a spus „ că nu e treaba mea și să nu mă bag în treburile altora".

Din discuțiile telefonice înterceptate autorizat (filele 243, 253 din

dosarul de

urmărire penală), rezultă că, periodic, inculpatele R.V. și R.M. se informau despre activitățile organelor judiciare și îl informa pe inculpat dacă se mai află sau nu în atenția acestora și în ce măsură.

Așa fiind, se constată că în mod corect instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a apreciat că fapta inculpatei R.V. de a oferit ajutor inculpatului K.T. care era dat în urmărire generală din data de 07 octombrie 2010, de către I.P.J. Brașov, ca urmare a comiterii mai multor fapte de furt calificat (inclusiv din locuințe, fapte care, în practică, se pot lesne transforma în tâlhării în locuințe sau chiar în omor deosebit de grav în scop de jaf) pe numele său fiind emis un mandat european de arestare (filele 78-84 dosar de urmărire penală), pentru a îngreuna și zădărnici urmărirea penal, judecata și executarea pedepsei de către acesta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

Totodată, referitor la critica inculpatei R.V. privind greșita aplicare a legii în raport cu dispozițiile art. 72, art. 52 C. pen., cu consecința stabilirii unei greșite individualizări a pedepsei, se constată că nu poate examina critica prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat în scris și susținut oral de inculpata R.V., prin apărătorul desemnat din oficiu, prin care s-a solicitat o nouă individualizare a pedepselor aplicate, invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., vizând greșita aplicare a legii, în sensul că instanțele inferioare nu au conferit eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere că nu este cunoscută cu antecedente penale, are un loc de muncă stabil, dovedit cu cartea de muncă, are un domiciliul stabil, provine dintr-o familie organizată, este tânără și fiind la primul conflict cu legea penală, nu a avut reprezentarea gravității faptei, înalta Curte constată că potrivit susținerilor invocate se tinde la o nouă reindividualizare a pedepsei, ceea ce nu se circumscrise cazului de casare invocat ce vizează situația „când hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii".

Individualizarea pedepsei se realizează de către instanța de fond pe baza criteriilor menționate în art. 72 C. pen., implicând o operațiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.

Potrivit dispozițiilor C. proc. pen., raportate la cazurile de casare, care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, sub aspectul reindividualizării pedepsei.

Noile dispoziții ale art. 385

9

pct. 4 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. l pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se refera doar la cazul în care se poate face recurs atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Așa fiind, cu privire la cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constată că din sfera de cenzura a acestei instanțe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greșita individualizare a pedepsei în raportat cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din examinarea actelor dosarului se reține că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei R.V. pentru săvârșirea- infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani, este în limite legale, fiind orientată spre minimul prevăzut de norma incriminatoare.

Or, în cauză, recurenta inculpată R.V. a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, însă în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor, iar reindividualizarea pedepsei nu vizează legalitate hotărârii ci temeinicia acesteia.

Abrogarea expresă a cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. arată că voința legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 385

9

C. proc. pen., examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate și nu de temeinicie.

Prin urmare, motivul de recurs referitor la greșita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și nici în celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea critica inculpatei R.V. privind greșita aplicării a legii în raport cu greșită aplicare dispozițiile art. 191 C. proc. pen., referitor la stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare la plata cărora aceasta a fost obligată către stat, solicitând repartizarea acestora în raport de activitatea infracțională desfășurată în cauză de fiecare inculpat, se constată că este neîntemeiată, întrucât nu poate fi examinată prin prisma niciunui dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Înalta Curte reține, pe de o parte, că potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe tot parcursul procesului, cheltuieli al căror cuantum este determinat de instanță, iar pe de altă parte, că niciun text de lege nu impune obligația dovedirii acestora de către organul judiciar (parchet, instanță), în cuantumul lor reflectându-se însă în mod inevitabil și atitudinea procesuală concretă a inculpatului, în raport cu care costurile administrării justiției în fiecare caz în parte pot fi mai mari sau mai mici.

Stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare constituie o chestiune de apreciere a instanței, în raport de complexitatea cauzei penale, amploarea probelor administrate, cheltuielile efectuate pentru administrarea acestora și pentru efectuarea actelor de procedură, în sensul dispozițiilor art. 189 C. proc. pen. și cu respectarea dispozițiilor art. 191 C. proc. pen. și întrucât motivul de recurs invocat de recurenta inculpată nu privește aspecte de nelegalitate a hotărârii, nu poate

fi examinat prin niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că motivele de recurs formulate de inculpatele R.M. și R.V., sunt neîntemeiate astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de acestea

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele inculpate vor fi obligate la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele R.M. și R.V. împotriva Deciziei penale nr. 53 din 26 martie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie.

Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2013.