ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4462/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată în fața primei instanței Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr. 392/42/2011, reclamanta M.D. a formulat plângere, în contradictoriu cu pârâții M.E.C.T.I.

- Direcția Generală Învățământ Preuniversitar și Direcția Generală Contencios și Inspectoratul Școlar Județean Prahova, împotriva refuzului nejustificat al pârâților de a-i recunoaște dreptul de a participa la concursul de titularizare și examenul de definitivat, solicitând recunoașterea studiilor sale universitare, pe care le-a absolvit în anul 2007 și care sunt dovedite prin diploma, validarea dosarului constituit în vederea participării la concursul național de titularizare pe un post potrivit studiilor sale, validarea dosarului constituit în vederea participării la examenul de definitivat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 291 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanta M.D., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că nerecunoașterea dreptului reclamantei de a participa la concursul de titularizare este urmarea refuzului pârâtului Inspectoratul Școlar Județean Prahova intervenit la momentul depunerii dosarului, în adresa pârâtului nr. 3068/5 iulie 2010 fiind arătate motivele invalidării dosarului reclamantei. În acest sens, instanța a reținut că analiza dosarului reclamantei s-a făcut potrivit dispozițiilor art. 90 din Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul M.E.C.I.

nr. 5885/2009 și precizările M.E.C.T.S. din adresa nr. 35732 din 1 iunie 2010 (pct. 5), în raport de care s-a apreciat că reclamanta nu îndeplinește condițiile de participare la concurs, întrucât specializarea cu forma de învățământ absolvită nu era acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu printr-o hotărâre de Guvern valabilă la momentul înscrierii reclamantei în anul I de facultate. În aceste condiții, Curtea a apreciat că refuzul pârâților nu poate fi considerat nejustificat, ci este legal și temeinic, fiind dat în aplicarea reglementărilor legale în materie, ca urmare a faptului că reclamanta s-a înscris în anul I de studiu la o formă de învățământ neacreditată, astfel că aceasta nu îndeplinește condiția impusă prin Ordinul M.E.C.I.

nr. 5885/2009. În ceea ce privește susținerile reclamantei cu privire la nelegalitatea dispozițiilor Ordinului M.E.C.I. nr. 5885/2009, instanța a apreciat că n u pot fi reținute, cât timp reclamanta nu a solicitat și anularea dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Ordin, pe cale principală. De asemenea, aceste dispoziții nu pot fi examinate pe calea excepției de nelegalitate în speță, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, excepția de nelegalitate fiind un mijloc de apărare, o procedură incidentală care se poate derula numai în cadrul unui proces aflat deja pe rolul unei instanțe și pentru a cărei dezlegare legiuitorul a prevăzut o procedură specială, astfel că excepția de nelegalitate nu poate fi invocată pe calea acțiunii directe în contencios administrativ.

În aceste condiții aplicabilitatea Ordinului M.E.C.I. nr. 5885/2009 nu poate fi ignorată. Totodată, Curtea a constatat că pârâții nu au contestat valabilitatea diplomei reclamantei, iar instanța de contencios administrativ nu a fost investită cu o cerere în acest sens. Totodată, Curtea constată că Decizia nr. 2376/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost pronunțată într-o speță având ca obiect obligarea M.E.C.I. să elibereze o adresă prin care să recunoască oficial valabilitatea unei diplome, obiect diferit de cel al prezentei cauze. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivare, se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece instanța a refuzat în mod nejustificat să examineze excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Ordinului M.E.C.I. nr. 5885/2009 de care depindea soluționarea litigiului pe fond. Astfel, s-a arătat că dispozițiile H.G.nr. 533/1999 privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forma de învățământ de zi specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare.

A mai arătat recurenta, că diploma de licență este valabilă, nefiind revocată de nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească astfel că interpretarea dată de prima instanță este de natură să-i afecteze drepturile și interesele sale legitime. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta a formulat acțiune împotriva refuzului considerat nejustificat al ambilor pârâți de a-i recunoaște un drept prevăzut de lege, respectiv dreptul de a participa la concursul de titularizare și examenul de definitivat organizat în anul 2010 și, pe cale de consecință, recunoașterea studiilor sale universitare, validarea dosarului în vederea participării la concursul național de titularizare și la examenul de definitivat. Motivarea refuzului, exprimat de Inspectoratul Școlar Județean Prahova prin adresa nr. 3068 din 5 iulie 2010, a constat în împrejurarea că recurenta - reclamantă a absolvit Universitatea „S.H.” din București, Facultatea de Sociologie- Psihologie - specializarea sociologie-psihologie, forma de învățământ cu frecvență redusă, care nu se regăsește în H.G.

nr. 410/2002 care cuprinde specializările autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Instanța de fond a reținut că refuzul pârâților este unul justificat și legal, deorece reclamanta nu îndeplinește condiția impusă prin Ordinul M.E.C.I. nr. 5885/2009 de a participa la concursul de titularizare, soluție pe care și instanța de recurs o împărtășește. Înalta Curte constată că ceea ce se critică prin motivele de recurs este interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul refuzului instanței de fond de a judeca excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Ordinul nr. 5885/2009 al M.E.C.T.S., de care depindea soluționarea pe fond a cauzei, însă acest motiv de recurs nu este fondat.

Excepția de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, a fost concepută ca un mijloc de apărare într-un proces și având ca scop soluționarea cauzei fără a ține seama de actul vizat în măsura în care se constată că acesta este ilegal. Prin urmare, excepția de nelegalitate este o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ, fiind necesar să existe o strânsă dependență între actul contestat și cel care constituie obiectul excepției de nelegalitate. În cauza dedusă judecății se constată faptul că dispozițiile art. 90 alin. (3) din Ordinul nr. 5885/2009 al M.E.C.T.S., pretins nelegale, nu au nici o legătură cu fondul cauzei, care are ca obiect refuzul nejustificat al autorităților pârâte de a permite participarea recurentei la concursul de titularizare, câtă vreme sesizarea instanței nu vizează legalitatea acreditării/neacreditării formele de învățământ ID ale Universității S.H.

Deci soluționarea litigiului pe fond nu depinde și nu poate fi influențată de constatarea legalității ori nelegalității dispozițiile art. 90 alin. (3) din Ordinul nr. 5885/2009 al M.E.C.T.S., nefiind îndeplinite cerințele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De aceea, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță în soluționarea prezentului litigiu verificarea aspectelor legate de acreditarea instituției de învățământ care a eliberat diploma de licență a reclamantei. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează să dispună, în temeiul art. 20 de Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat de reclamanta M.D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.D. împotriva sentinței nr. 291 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2012.