ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4462/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în fața primei instanței

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, sub nr. 392/42/2011, reclamanta M.D. a formulat plângere,

în contradictoriu cu pârâții M.E.C.T.I. - Direcția Generală Învățământ

Preuniversitar și Direcția Generală Contencios și Inspectoratul Școlar

Județean Prahova, împotriva refuzului nejustificat al pârâților de a-i

recunoaște dreptul de a participa la concursul de titularizare și examenul de

definitivat, solicitând recunoașterea studiilor sale universitare, pe care le-a

absolvit în anul 2007 și care sunt dovedite prin diploma, validarea dosarului constituit

în vederea participării la concursul național de titularizare pe un post

potrivit studiilor sale, validarea dosarului constituit în vederea participării

la examenul de definitivat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate de prezentul litigiu.

instanțe

Prin sentința nr. 291

din 27 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus respingerea

acțiunii formulate de reclamanta M.D., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.,

ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că

nerecunoașterea dreptului reclamantei de a participa la concursul de

titularizare este urmarea refuzului pârâtului Inspectoratul Școlar Județean

Prahova intervenit la momentul depunerii dosarului, în adresa pârâtului nr. 3068/5

iulie 2010 fiind arătate motivele invalidării dosarului reclamantei.

În acest sens,

instanța a reținut că analiza dosarului reclamantei s-a făcut

potrivit dispozițiilor art. 90 din Metodologia de mișcare a personalului

didactic din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul M.E.C.I. nr. 5885/2009

și precizările M.E.C.T.S. din adresa nr. 35732 din 1 iunie 2010 (pct. 5), în

raport de care s-a apreciat că reclamanta nu îndeplinește condițiile de

participare la concurs, întrucât specializarea cu forma de învățământ absolvită

nu era acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu printr-o hotărâre de

Guvern valabilă la momentul înscrierii reclamantei în anul I de facultate.

În aceste condiții, Curtea

a apreciat că refuzul pârâților nu poate fi considerat nejustificat, ci este

legal și temeinic, fiind dat în aplicarea reglementărilor legale în

materie, ca urmare a faptului că reclamanta s-a înscris în anul I de studiu la

o formă de învățământ neacreditată, astfel că aceasta nu îndeplinește condiția

impusă prin Ordinul M.E.C.I. nr. 5885/2009.

În ceea ce privește

susținerile reclamantei cu privire la nelegalitatea

dispozițiilor

Ordinului M.E.C.I. nr. 5885/2009, instanța a apreciat că n

u pot fi reținute, cât timp reclamanta nu a solicitat și anularea

dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Ordin, pe cale principală.

De

asemenea, aceste dispoziții nu pot fi examinate pe calea excepției de

nelegalitate în speță, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate

prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, excepția de nelegalitate fiind un mijloc de apărare, o

procedură incidentală care se poate derula numai în cadrul unui proces aflat

deja pe rolul unei instanțe și pentru a cărei dezlegare legiuitorul a prevăzut

o procedură specială, astfel că excepția de nelegalitate nu poate fi invocată

pe calea acțiunii directe în contencios administrativ.

În

aceste condiții aplicabilitatea

Ordinului M.E.C.I. nr. 5885/2009 nu poate fi

ignorată.

Totodată, Curtea a

constatat că pârâții nu au contestat valabilitatea diplomei reclamantei, iar

instanța de contencios administrativ nu a fost investită cu o cerere în acest

sens.

Totodată, Curtea

constată că Decizia nr. 2376/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție a fost pronunțată într-o speță având ca obiect obligarea M.E.C.I. să

elibereze o adresă prin care să recunoască oficial valabilitatea unei diplome, obiect

diferit de cel al prezentei cauze.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.D., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivare, se invocă

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

deoarece instanța a refuzat în mod nejustificat să examineze excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 90

alin. (3) din

Ordinului M.E.C.I. nr. 5885/2009 de care depindea soluționarea litigiului

pe fond.

Astfel, s-a arătat că

dispozițiile H.G.nr. 533/1999 privind autorizarea de funcționare provizorie sau

acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de

stat și particular, autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se

acordă pentru forma de învățământ de zi specializările autorizate sau

acreditate, care funcționează la forma de învățământ zi, pot funcționa și la

forma de învățământ seral și fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea

procedurii de autorizare funcționare provizorie sau acreditare de către

Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare.

A mai arătat

recurenta, că diploma de licență este valabilă, nefiind revocată de nicio

autoritate administrativă sau instanță judecătorească astfel că interpretarea

dată de prima instanță este de natură să-i afecteze drepturile și interesele

sale legitime.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

și de drept relevante

Reclamanta a formulat

acțiune împotriva refuzului considerat nejustificat al ambilor pârâți de a-i

recunoaște un drept prevăzut de lege, respectiv dreptul de a participa la

concursul de titularizare și examenul de definitivat organizat în anul 2010 și,

pe cale de consecință, recunoașterea studiilor sale universitare,

validarea dosarului în vederea participării la concursul național de

titularizare și la examenul de definitivat.

Motivarea refuzului,

exprimat de Inspectoratul Școlar Județean Prahova prin adresa nr. 3068

din 5 iulie 2010, a constat în împrejurarea că recurenta - reclamantă a

absolvit Universitatea „S.H.” din București, Facultatea de Sociologie-

Psihologie - specializarea sociologie-psihologie, forma de învățământ cu

frecvență redusă, care nu se regăsește în H.G. nr. 410/2002 care cuprinde

specializările autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.

Instanța de fond a

reținut că refuzul pârâților este unul justificat și legal, deorece

reclamanta nu îndeplinește condiția impusă prin Ordinul M.E.C.I. nr. 5885/2009

de a participa la concursul de titularizare, soluție pe care și

instanța de recurs o împărtășește.

Înalta Curte constată

că ceea ce se critică prin motivele de recurs este interpretarea și aplicarea

greșită a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul refuzului

instanței de fond de a judeca excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 90 alin. (3) din

Ordinul nr. 5885/2009 al M.E.C.T.S., de

care depindea soluționarea pe fond a cauzei, însă acest motiv de recurs nu este

fondat.

Excepția de

nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, a fost concepută ca un mijloc de apărare într-un proces și având ca scop soluționarea cauzei

fără a ține seama de actul vizat în măsura în care se constată că acesta este

ilegal.

Prin urmare, excepția

de nelegalitate este o cale indirectă de control a legalității unui act

administrativ, fiind necesar să existe o strânsă dependență între actul

contestat și cel care constituie obiectul excepției de nelegalitate.

În cauza dedusă

judecății se constată faptul că dispozițiile

art. 90 alin.

(3) din

Ordinul nr. 5885/2009 al M.E.C.T.S., pretins nelegale, nu au

nici o legătură cu fondul cauzei, care are ca obiect refuzul nejustificat al

autorităților pârâte de a permite participarea recurentei la concursul de

titularizare, câtă vreme sesizarea instanței nu vizează legalitatea

acreditării/neacreditării formele de învățământ ID ale Universității S.H.

Deci soluționarea

litigiului pe fond nu depinde și nu poate fi influențată de constatarea

legalității ori nelegalității dispozițiile

art. 90 alin.

(3) din

Ordinul nr. 5885/2009 al M.E.C.T.S., nefiind îndeplinite

cerințele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De aceea, Înalta

Curte constată că nu prezintă relevanță în soluționarea prezentului

litigiu verificarea aspectelor legate de acreditarea instituției de învățământ

care a eliberat diploma de licență a reclamantei.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte urmează să dispună, în temeiul art. 20 de Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat de

reclamanta M.D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.D. împotriva sentinței nr. 291 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2012.