ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 9 martie 2012

și precizată la data de 14 mai 2012, reclamanții Primarul comunei M., județul

Iași și U.A.T.C.M., județul Iași au solicitat anularea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate C1 din 31 august 2011 eliberat de M.C.S.I.

în beneficiul S.N.R. SA București pentru terenul în suprafață de 164.648,49 mp.

În motivarea

acțiunii, s-a susținut că actul administrativ contestat a fost emis cu

încălcarea prevederilor H.G. nr. 834/1991, deoarece terenul în suprafață de

164.648,49 mp nu s-a aflat în administrarea societății beneficiare, S.N.R. SA

și nici nu este necesar desfășurării activității acesteia, raportat la obiectul

principal de activitate reprezentat de "activități de telecomunicații prin

rețele fără cablu".

Cu privire la prima

condiție impusă de lege pentru atestarea dreptului de proprietate, s-a arătat

că, la data de 1 ianuarie 1990, conform cadastrului funciar al comunei M., terenul

pentru care a fost eliberat certificatul contestat se afla la I.A.S. Iași și în

baza Protocolului nr. P1 din 7 iunie 2002, a fost predat Comisiei locale de

fond financiar a comunei M., în vederea punerii în posesie a foștilor acționari

ai I.A.S., conform dispozițiilor art. 36 și art. 38 din Legea nr. 18/1990 și de

la acea dată, se află în domeniul privat al comunei M.

Cu privire la cea

de-a doua condiție legală, s-a precizat că nu există o legătură tehnică,

economică sau juridică între obiectul principal de activitate al societății

beneficiare și deținerea în proprietate a suprafeței de teren, care aparține

comunei M., conform registrului cadastral funciar.

Pârâta S.N.R. SA a

invocat excepția lipsei calității procesuale active a primarului comunei M., motivând

că acesta nu are un drept al său ori un interes legitim și actual, recunoscut

de lege pentru sine sau pentru comuna pe care o reprezintă și care l-ar

îndreptăți să solicite anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului dobândit în baza Legii nr. 15/1990. Aceeași

excepție a fost invocată și cu privire la Comuna M., arătându-se că aceasta nu

are nici o calitate față de terenul pentru care a fost emis certificatul de

atestare a proprietății atacat, întrucât prin Protocolul din anul 2002, terenul

în suprafață de 4 ha a fost predat Comisiei de fond funciar a comunei L., iar

terenul în suprafață de 11,5 ha a fost predat Comisiei de fond funciar a

comunei D.

Pârâta a invocat și

excepția prematurității acțiunii față de nulitatea plângerii prealabile, care a

fost formulată de primarul comunei M., fără prezentarea mandatului acordat de

unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă sau de persoanele care

pretind a avea un drept recunoscut de lege asupra terenului pentru care a fost

eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

de fond

Curtea de Apel Iași,

secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința nr. 364 din

12 decembrie 2012, prin care a respins excepțiile cu privire la lipsa calității

procesuale active a primarului comunei M., la lipsa de interes și la

prematuritatea acțiunii.

Prin aceeași sentință

a fost respinsă acțiunea formulată pentru anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate C1 din 31 august 2011 și a fost respinsă cererea

reclamantei de diminuare a onorariului de expert, cu obligarea acesteia de a

plăti expertului I.G. diferența de onorariu în sumă de 794,20 RON.

Excepțiile invocate

de pârâta S.N.R. SA au fost respinse ca nefondate, reținându-se că prin

Hotărârea nr. 62 din 28 aprilie 2011 adoptată de Consiliul local al comunei M.

s-a acordat primarului comunei M. mandat pentru a semna acțiunile în justiție

formulate în numele U.A.T.C.M.

Pe fondul cauzei, s-a

considerat că probele administrate în cauză nu dovedesc susținerea din acțiune

că terenul în suprafață de 164.648,49 mp se află în domeniul privat al comunei

M. și în administrarea Consiliului local al comunei M.

Situația juridică a

acestui teren a fost stabilită în raport cu următoarele înscrisuri anexate

Memoriului tehnic care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate C1 din 31 august 2011:

- Procesul-verbal nr.

P2 din 27 noiembrie 1967 perfectat între T.G.I. și I.P.T., prin care suprafața

de 30 ha este trecută de la I.A.S. Iași la I.P.T. în vederea construirii unei

stații de radiodifuziune;

- Procesul-verbal nr.

P3 din 14 decembrie 1967, prin care suprafața de 23 ha este scoasă din

circuitul agricol;

- H.C.M. nr.

2.113/1968 prin care s-au atribuit suprafețele necesare construirii stației de

radiodifuziune pe unde medii, frecvența 1053 KHz, respectiv suprafața de 9.578

mp aferentă stației și suprafața de 158.388 mp pentru instalațiile ascunse

(rețea plasă cupru), care se constituie ca o zonă de protecție necesară

funcționării normale a stației.

Astfel, s-a avut în

vedere că, terenul în suprafață totală de 164.648,49 mp a fost scos din

circuitul agricol în anul 1967, a fost înscris pe listele de inventar ale

D.R.T. Iași, fostă unitate economică de stat, iar urmare reorganizării, aceasta

s-a constituit ca unitate teritorială în cadrul RA R.P.T., potrivit H.G. nr.

882/1990, iar ulterior, în baza H.G. nr. 448/1991, s-a reorganizat ca RA R.,

pentru care s-a prevăzut dreptul de proprietate asupra bunurilor din

patrimoniul regiei.

Conform H.G. nr.

372/1998, această regie s-a transformat în actuala S.N.R. SA, care a preluat

întregul patrimoniu, devenit proprietate a societății, astfel că a procedat la

întocmirea documentației de atribuire a dreptului de proprietate asupra

terenurilor în condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991.

Pe baza documentației

astfel întocmită, s-a reținut că parcelele F1 în suprafață de 159.196 mp și C2

în suprafață de 5452 mp au fost greșit înscrise în evidențele I.A.S. Iași, apoi

inventariate de către A.D.S. la data constituirii, iar ulterior au făcut

obiectul protocoalelor nr. P4/2002 și nr. P5/2002, înscrisuri pe care s-a

întemeiat pretinsul drept de proprietate al U.A.T.C.M.

Raportat la probele

administrate, instanța de fond a considerat că terenul în suprafață de

164.648,49 mp se încadrează în categoria suprafețelor cu regim juridic special,

întrucât pe acest teren se află construcția și instalațiile subterane aferente

stației de radiodifuziune pe unde medii U., cu frecvența 1053 KHz, aflată în

proprietatea și în exploatarea pârâtei S.N.R. SA, motiv pentru care este

exceptat de la reconstituirile dreptului de proprietate către foștii

proprietari, conform prevederilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 18/1991.

În atare situație,

s-a concluzionat că regimul juridic al terenului nu poate fi schimbat pe calea

unor protocoale sau evidențe cadastrale care, fiind întocmite fără participarea

deținătorului legal, nu sunt opozabile M.C.S.I., ca emitent al actului

administrativ emis în condițiile legii și nici beneficiarului acestui act,

căruia în mod corect i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru terenul

afectat unei stații de radiodifuziune, pe care o exploatează efectiv și a cărei

existență în teren a fost confirmată prin lucrarea de specialitate efectuată în

cauză.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, au declarat recurs reclamanții Primarul comunei M., în calitate de

reprezentant al U.A.T.C.M. și U.A.T.C.M., solicitând ca, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea

atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării certificatului de atestare a

dreptului de proprietate C1 din 31 august 2011 pentru terenul în suprafață de

164.648,49 mp.

Recurenții au

susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind

pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991,

deoarece a fost respinsă acțiunea formulată pentru anularea unui certificat de

atestare a dreptului de proprietate emis în mod nelegal societății intimate

pentru un teren care nu se afla în patrimoniul acesteia la data înființării și

care nu este necesar desfășurării activități conform obiectului de activitate.

Cu privire la prima

condiție, recurenții au arătat că intimata S.N.R. SA nu a avut în administrare

suprafața de teren inclusă în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, așa după cum rezultă din evidența cadastrală, care dovedește că în

administrarea D.R.T. Iași a fost numai suprafața de 1,01 ha.

Concluzia instanței

de fond că actul atacat a fost emis în conformitate cu prevederile H.C.M. nr.

2113/1968 și ale Decretului nr. 409/1955, pe baza Proceselor-verbale nr. P2 din

27 noiembrie 1967 și nr. P3 din 14 decembrie 1967 a fost criticată de recurenți

cu motivarea că aceste acte nu au fost depuse la dosarul cauzei, fiind astfel

încălcate dreptul la apărare al părților și principiul contradictorialității.

Recurenții au

considerat că aceste înscrisuri nici nu fac dovada transmiterii suprafeței de

30 ha către I.P.T. și nici dovada scoaterii terenului din circuitul agricol.

În prezent, s-a

arătat că terenul respectiv se află înscris în domeniul privat al Comunei M.,

aflându-se în administrarea Consiliului local al Comunei M., întrucât la data

de 1 ianuarie 1990 se afla la I.A.S. Iași și, conform Protocolului nr. P1 din 7

iunie 2002, a fost predat de I.A.S. Iași către Comisia locală de fond funciar a

comunei M. în vederea punerii în posesie a foștilor acționar ai I.A.S. Iași.

Cu privire la cea

de-a doua condiție impusă de lege, s-a susținut că nu s-au administrat dovezi

din care să rezulte că suprafața de teren care face obiectul certificatului de

atestare este necesară desfășurării activității societății comerciale

beneficiare, prin raportare directă la obiectul său de activitate, conform

actului său constitutiv.

Adresa avută în

vedere de prima instanță nu a fost depusă la dosarul cauzei și nici nu poate

dovedi legătura dintre obiectul de activitate al societății beneficiare și

afectațiunea terenului pentru desfășurarea activității, întrucât societatea are

ca obiect de activitate realizarea de activități de telecomunicații prin rețele

fără cablu, iar adresa respectivă se referă a o rețea de plase de cupru

împământate.

Ca ultim motiv de

recurs s-a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 834/1991,

care prevăd că reglementarea cuprinsă în art. 1 din acest act normativ nu se

aplică terenurilor care, în condițiile legii, fac parte din domeniul public,

precum și terenurilor cărora le sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 746/1991

privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole, în vederea

aplicării art. 36 și art. 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu

excepția terenurilor din domeniul privat al statului pe care există obiective

construite care conțin suprafețe agricole și a terenurilor agricole prevăzute

pentru dezvoltare.

Recurenții au

învederat că suprafața de teren inclusă în certificatul de atestare a cărui

anulare s-a solicitat face obiectul dispozițiilor art. 36 și art. 38 din Legea

nr. 18/1991, având destinația stabilită în momentul preluării, pentru punerea

în posesie a foștilor acționari ai I.A.S. Iași.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru

următoarele considerente:

de drept relevante

În temeiul

prevederilor Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991, M.C.S.I. a emis în

favoarea S.N.R. SA, societate comercială cu capital de stat înființată în baza

H.G. nr. 372/1998, certificatul de atestare a dreptului de proprietate C1 din

31 august 2011 pentru terenul în suprafață de 164.648,49 mp, aferent

obiectivului stație radiodifuziune U., Șoseaua Iași - Roman, comuna M., județul

Iași.

Legalitatea acestui

certificat de atestare a dreptului de proprietate a fost corect constatată de

instanța de fond pe baza înscrisurilor depuse în documentația topografică

întocmită conform prevederilor H.G. nr. 834/1991 și a concluziilor expertizei

tehnice topo-cadastrală efectuată în cauză, din care rezultă îndeplinirea

condițiilor cumulative impuse de lege pentru atestarea dreptului de proprietate

asupra terenurilor aflate în administrarea societăților comerciale cu capital

integral de stat.

Analizând toate

aceste probe, instanța de fond a constatat judicios că, la emiterea

certificatului contestat în cauză, au fost respectate prevederile art. 1 din

H.G. nr. 834/1991, pentru că terenul în suprafață de 164.648,49 mp s-a aflat în

patrimoniul societății comerciale intimate la data înființării acesteia și este

necesar desfășurării activității conform obiectului său de activitate, înscris

în actele constitutive ale societății.

Cu privire la

condiția ca terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a

dreptului de proprietate să fi fost în administrarea directă a beneficiarului,

situația juridică a suprafeței de 164.648,49 mp a fost corect determinată,

reținându-se că aceasta s-a aflat în patrimoniul societății intimate prin efectul

următoarelor acte depuse la dosarul cauzei:

- Procesul-verbal nr.

P2 din 27 noiembrie 1967 prin care suprafața de 30 ha a fost transferată de la

T.R.G. Iași la I.P.T. pentru construirea stației de radiodifuziune;

- Procesul-verbal nr.

P3 din 14 decembrie 1967 prin care Consiliul agricol regional Iași a avizat

favorabil în principiu, conform Decretului nr. 409/1955, transmiterea din

administrarea operativă a I.A.S. Iași în administrarea operativă a Ministerului

Poștei și Telecomunicațiilor și scoaterea din circuitul agricol a suprafeței de

23 ha, teren arabil, necesar pentru construirea unei stații de radiodifuziune;

- H.C.M. nr.

2.113/1968 prin care s-a aprobat scoaterea din producția agricolă a terenurilor

în suprafață de 9.578 mp și de 158.388 mp, situate în satul U., comuna M.,

județul Iași.

Conform evidențelor

cadastrale, avute în vedere și la întocmirea documentației topografice și la

efectuarea expertizei tehnice topo-cadastrale, în patrimoniul D.R.T. Iași,

fostă unitate economică de stat, s-a aflat întreaga suprafață de 164.648,49 mp,

situată în tarlaua 13, parcelele C2 - 1,01 ha, F1 - 14,95 ha și A1 - 0, 50 ha.

Deținătoarea legală a

acestui teren, D.R.T. Iași s-a reorganizat prin H.G. nr. 883/1990 în RA R.P.T.,

prin H.G. nr. 448/1991 în RA R. și prin H.G. nr. 372/1998 în actuala S.N.R. SA

care, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 15/1990 și art. 8

alin. final din H.G. nr. 448/1991, este proprietara tuturor bunurilor din

patrimoniul său.

În calitate de

succesoare a fostei unități economice de stat căreia i-a fost transmis dreptul

de administrare directă asupra terenului în suprafață de 164.648,49 mp,

intimata - pârâtă S.N.R. SA a dobândit proprietatea acestui teren prin efectul

reglementării sus-menționate și dreptul său a fost atestat în mod legal prin

certificatul dedus judecății în prezenta cauză.

Contestând

legalitatea acestui certificat, U.A.T.C.M. nu a dovedit existența unui drept

recunoscut de lege cu privire la terenul în suprafață de 164.648,49 mp, iar

instanța de fond a înlăturat cu just temei apărările formulate, reținând că,

înscrisurile depuse în susținerea acțiunii nu confirmă dobândirea proprietății

sau a altui drept real asupra terenului respectiv.

Protocoalele nr. P4

din 2002 și nr. P5 din 2002 prin care U.A.T.C.M. a susținut că a primit terenul

de la A.D.S. pentru emiterea titlurilor de proprietate în baza Legii nr.

18/1991 nu constituie titluri de proprietate, cu atât mai mult cu cât, nefiind

însoțite de documentații tehnice cadastrale, nu permit individualizarea bunului,

prin delimitarea exactă a suprafeței respective.

Din raportul de

expertiză tehnică topo - cadastrală efectuat în cauză, rezultă existența unei

erori în evidența cadastrală, în sensul că, parcelele F1, A1 și D1 au fost

înscrise greșit în evidența I.A.S. Iași, pentru ca mai apoi să fie inventariate

de A.D.S. la data constituirii, iar ulterior au făcut obiectul protocoalelor

nr. P4 din 2002 și nr. P5 din 2002, în lipsa unor planuri cadastrale, care să

materializeze dimensiunile parcelei predate de către A.D.S.

De asemenea, nu

reprezintă un titlu constitutiv pentru dreptul de proprietate invocat prin

acțiune nici Hotărârea nr. 151 din 31 august 2010 prin care Consiliul local al

comunei M. a aprobat inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al comunei

M., deoarece pentru suprafața de 12 ha situată în tarlaua 13, parcela P1 nu s-a

indicat modul de dobândire, iar din categoria de folosință rezultă că terenul

respectiv are destinația agricolă, spre deosebire de terenul pentru care s-a

eliberat certificatul contestat și care a fost scos din producția agricolă prin

H.C.M. nr. 2.113/1968.

Deși această hotărâre

a Consiliului local al comunei M. nu a fost contestată, nu se poate considera

că are un efect constitutiv pentru dreptul de proprietate, în condițiile în

care nu poate fi asimilată unuia din modurile prevăzute de lege pentru

dobândirea proprietății asupra terenurilor din domeniul privat al statului și

respectiv, al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, așa după cum

rezultă din dispozițiile art. 6 din Legea nr. 18/1991, republicată.

Hotărârea respectivă

nu cuprinde nici datele de identificare a terenului pentru a se verifica

susținerea din acțiune privind eliberarea certificatului de atestare a

proprietății pentru o suprafață cu destinație agricolă, diferită de cea scoasă

din producția agricolă prin Decretul nr. 2113/1968 și aflată în patrimoniul

societății intimate.

De altfel,

identitatea dintre terenul scos din producția agricolă în anul 1968 pentru

construirea unei stații de radiodifuziune și incinta acestei stații a fost

stabilită la data întocmirii procesului-verbal de delimitare cu vecinii, 1

septembrie 1999, act semnat fără obiecțiuni de SC "A." SA Iași.

În consecință, pe

baza tuturor înscrisurilor depuse la dosar și cu asigurarea dreptului la

apărare pentru toate părțile care au avut posibilitatea să formuleze apărări cu

privire la fiecare probă administrată, instanța de fond a constatat corect ca

fiind îndeplinită prima condiție impusă de prevederile art. 1 din H.G. nr.

834/1991, întrucât terenul în suprafață de 164.648,49 mp pentru care a fost

eliberat certificatul contestat s-a aflat în patrimoniul societății

beneficiare, S.N.R. SA.

În mod judicios a

fost constatată legalitatea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate C1 din 31 august 2011 și cu privire la cea de-a doua condiție

impusă de dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 și anume ca, suprafața de

teren pentru care a fost atestată proprietatea să fie necesară desfășurării

activității societății comerciale cu capital de stat beneficiară a

certificatului.

Conform prevederilor

H.G. nr. 372/1998, S.N.R. SA este societate comercială pe acțiuni care își

desfășoară activitatea în domeniul telecomunicațiilor, având ca obiect

principal de activitate transportul și difuzarea cu mijloace radio a

programelor naționale de radio și televiziune, ca servicii de interes public

național, precum și alte servicii în diferite benzi de frecvență alocate în

acest scop în temeiul legii și al licențelor și autorizațiilor acordate de

către organul competent.

Din memoriul tehnic

întocmit în baza H.G. nr. 834/1991 rezultă că suprafața totală de 164.648,49 mp

este afectată realizării obiectului de activitate al societății intimate, având

următoarele destinații: suprafața construită - 1678,59 mp, suprafața rețele -

130281, 48 mp, suprafața de transport - 2.453,52 mp, suprafața liberă - 30.

234,90 mp.

Cu adresa nr. A2 din

12 august 2002, contestată fără temei în recurs, intimata S.N.R. SA a comunicat

primăriei comunei M. destinația specială de care beneficiază suprafața de teren

pe care este amplasată stația de radiodifuziune pe unde medii, inclusiv

suprafața pentru instalații ascunse (metalizare), care constau într-o rețea de

plase de cupru și zona de protecție a instalațiilor.

În considerarea specificului

activității desfășurate de societatea intimată, judecătorul fondului a

constatat corect că terenul pentru care a fost emis certificatul de atestare a

dreptului de proprietate este exceptat de la procedura stabilirii dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor în condițiile Legii nr. 18/1991,

deoarece aparține categoriei terenurilor cu destinație specială, care potrivit

dispozițiilor art. 2 lit. e) din aceeași lege, include: terenurile pentru

transporturile rutiere, feroviare, navale și aeriene, cu construcțiile și

instalațiile aferente, construcții și instalații hidrotehnice, termice, de

transport al energiei electrice și gazelor naturale, de telecomunicații, pentru

exploatările miniere și petroliere, cariere și halde de orice fel, pentru nevoile

de apărare, plajele, rezervațiile, monumentele naturii, ansamblurile și

siturile arheologice și istorice.

Față de destinația

specială a terenului în suprafață de 164.648,49 mp și de situația juridică a

acestuia, din care rezultă că la data de 1 ianuarie 1990 nu se afla în

administrarea unităților agricole de stat, recurenții au invocat fără temei

dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 834/1991, considerând că nu poate fi atestată

proprietatea unui teren pentru care sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 746/1991

privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole în vederea

aplicării art. 36 și art. 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Recurenții nu au

dovedit susținerile din acțiune privind existența terenului în suprafață de

164.648, 49 mp la data de 1 ianuarie 1990 în patrimoniul fostei I.A.S. Iași și

pe cale de consecință, nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 36 și

art. 38 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu privire la drepturile

recunoscute foștilor acționari al I.A.S. Iași.

Pentru considerentele

de fapt și de drept care au fost expuse, constatându-se că nu există motive de

casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta

Curte va respinge recursurile ca nefondate.

de recurs și temeiul juridic al acesteia.

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Primarul comunei M. și U.A.T.C.M., prin Primar, împotriva

Sentinței nr. 364 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI