ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2214/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin raportul de evaluare nr. 99780/ G/II din 12 septembrie 2011, A.N.I. a constatat că între modificările intervenite în averea deținută de B.S. în timpul exercitării funcției de agent în cadrul I.J.P.F. Vaslui – B.V. Albița, raportat la veniturile realizate în aceeași perioadă, există o diferență semnificativă în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, constând în suma de 548.163 lei, echivalând cu 130.515 Euro. Sesizarea formulată de A.N.I. a fost admisă de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Iași care, prin ordonanța nr. 1 din 21 noiembrie 2011, făcând aplicarea dispozițiilor art. 10 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, modificată prin Legea nr. 176/2010, a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Iași.

Pentru a dispune astfel, comisia a reținut, în esență, că în perioada 2000-2010 supusă controlului, persoana cercetată B.S. a obținut venituri în sumă totală de 382.448 lei și a efectuat cheltuieli în valoare de 738.367 lei, existând o diferență între cele două categorii de sume de 355.919 lei. Prin sentința nr. 18 din 24 ianuarie 2013, Curtea de Apel Iași a admis sesizarea A.N.I. și a constatat că persoana cercetată B.S. a efectuat cheltuieli nejustificate de 177.422,22 lei, dispunând obligarea pârâtului ca în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să achite suma menționată către bugetul statului. S-a decis, de asemenea, indisponibilizarea bunurilor imobile ale persoanei cercetate B.S.

până la rămânerea irevocabilă a sentinței, precum și obligarea pârâtului la 2.700 lei onorariu către expertul G.V. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în perioada 2000-2010, persoana cercetată a obținut venituri în valoare totală de 386.179,64 lei, din care salarii în sumă de 265.842 lei, credite bancare de 116.606,64 lei și 3.722 lei echivalentul a 1000 Euro, reprezentând prețul autoturismului D. 1310 vândut la 24 martie 2008. Referitor la capitolul venituri, instanța a constatat că nu pot fi incluse în această categorie suma de 20.000 DOLARI S.U.A., pretins economisită anterior anului 2000 și nici cei 39.500 Euro, reprezentând un împrumut acordat de soții Z.M.

și Z.L., nefiind administrate probe concludente referitoare la obținerea acestor venituri. Instanța de fond a mai reținut că în aceeași perioadă 2000-2010, persoana cercetată a efectuat cheltuieli în cuantum de 563.592,86 lei, compus din: - sumele achitate pentru achiziționarea în 2012 a 3067,39 mp teren în intravilanul municipiului Huși, a autoturismului R.M.S., cumpărat în anul 2007 precum și a unor obiecte de mobilier și electrocasnice. În cadrul acelorași cheltuieli s-au inclus și 96.458,62 lei, rambursarea creditului bancar, 94.402 lei, pentru întreținere și 292.341 lei pentru construirea casei situate în Huși, Aleea Dobrina, județul Vaslui. În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că probele administrate confirmă existența unei diferențe nejustificate de 177.422.22 lei, sumă la plata căreia persoana cercetată B.S.

a fost obligată către bugetul de stat. Împotriva sentinței au declarat recurs în termen legal pârâtul B.S. și soția acestuia B.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. Astfel, pârâții au invocat încălcarea dreptului la apărare prin faptul că instanța a respins în mod nejustificat administrarea probelor cu supliment de expertiză contabilă care să stabilească dacă și în ce cuantum se puteau economisi venituri anterior anului 2000 și respectiv, cu martori asupra aspectului împrumutului acordat de soții Z. și a economiilor de 20.000 DOLARI S.U.A.

Pârâții au criticat înlăturarea de către instanță a veniturilor de 39.500 Euro reprezentând împrumutul primit în mai multe tranșe pentru construcția casei din Huși, remiterea sumei fiind demonstrată atât de înscrisurile sub semnătură privată depuse la dosar, cât și de declarația autentificată dată de Z.L. și respectiv, declarația dată de Z.M. în fața comisiei de cercetare a averilor. Un alt aspect referitor la sentința recurată se referă la neincluderea la capitolul venituri a sumei de 20.000 DOLARI S.U.A., reprezentând economii realizate din salariile obținute de persoana cercetată și soția acestuia din darul de nuntă primit în anul 1991, unele sume moștenite în anul 1988, iar altele dobândite începând din anul 1990 din vânzarea anuală a unor cantități de vin recoltat de pe terenul tatălui pârâtei B.M.

și respectiv din vânzarea prin consignație a unor obiecte achiziționate din străinătate. Cu privire la cheltuielile efectuate, pârâții au învederat că valoarea acestora este de 559.592,86 lei și nu de 563.592,86 lei cum a reținut instanța, din actele dosarului rezultând că au fost restituite împrumuturi bancare de 92.458,62 lei și nu de 96.458,62 lei. Prin precizările depuse la dosar la 31 ianuarie 2014, pârâții B.S. și B.M. au revenit asupra criticii referitoare la analizarea eronată a disponibilităților bănești ale familiei, cu privire la suma de 39.500 Euro pentru care au arătat că s-au făcut dovezi certe că a intrat în patrimoniul soților, fiind destinată edificării construcției din Huși, Aleea Dobrina.

Un al doilea set de precizări ale recursului a fost depus la 6 mai 2014, prin care pârâții au invocat nulitatea hotărârii, în raport de prevederile art. 105 alin. (2) coroborat cu art. 85 C. proc. civ., art. 16 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 și art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010. Astfel, s-a învederat că deși evaluarea averii persoanei cercetate B.S. efectuată de A.N.I. a vizat-o și pe soția B.M., în fața Curții de Apel Iași, până la termenul de judecată din 23 noiembrie 2012, procesul s-a desfășurat fără citarea pârâtei, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare și posibilitatea de a dovedi netemeinicia actului de sesizare. De abia după reluarea dezbaterilor prin repunerea cauzei pe rol dispusă la 9 noiembrie 2012, s-a decis citarea soției persoanei cercetate, dispoziție apreciată de pârâți drept tardivă, în raport de prevederile art. 17 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 115/1996.

Un al doilea motiv de nulitate a sentinței, după opinia pârâților, îl constituie încălcarea prevederilor art. 105 alin. (2) cu referire la art. 261 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nici minuta, nici considerentele și nici dispozitivul hotărârii nefăcând vreo referire la pârâta B.M., situație în raport de care s-ar impune casarea cu trimitere spre rejudecare. Pârâții au formulat critici și asupra fondului litigiului, învederând netemeinicia soluției care a înlăturat în mod nejustificat dobândirea ca venituri a sumelor de 39.500 Euro cu titlu de împrumut de la soții Z. și respectiv, a sumei de 1.000 Euro realizată din vânzarea autoturismului D. Sub acest aspect, pârâții au arătat că au fost administrate probe relevante, înscrisuri sub semnătură privată și declarații ale persoanelor cu care au încheiat respectivele acte, soluția înlăturării probelor dispusă de instanță fiind lipsită de temei legal.

Concluzionând, pârâții au susținut că au făcut dovada provenienței veniturilor realizate și a inexistenței vreunei diferențe nejustificate în raport de cheltuielile efectuate, impunându-se, în urma admiterii recursului, respingerea sesizării. Referitor la motivele privind nulitatea hotărârii atacate, atât A.N.I., cât și reprezentanta M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au pus concluzii în sensul de a nu fi primite, constituind noi motive de recurs, formulate cu depășirea termenului legal. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în cauză, A.N.I. a invocat depășirea termenului legal de depunere a motivelor suplimentare de recurs referitoare la nulitatea sentinței, formulate la 6 mai 2014, față de dispozițiile art. 301 și 303 C. proc. civ., potrivit cărora recursul se va motiva, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Având în vedere atât dispozițiile sus-menționate, cât și prevederile art. 85, art. 105 alin. (2), art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că excepția tardivității motivării recursului, sub aspectul invocării nulității hotărârii, nu este întemeiată. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., când obiectul recursului îl constituie o hotărâre care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, instanța de recurs trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, fiind o cale de atac cu caracter devolutiv, în care instanța de control judiciar judecă ea însăși litigiul, atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei, nelimitându-se să analizeze sentința recurată exclusiv pentru motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., reglementând nulitatea actelor de procedură, dispun că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Teza a doua a textului arată că în cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie. Sintagma „neobservarea formelor legale” semnifică toate condițiile necesare pentru desfășurarea procesului civil, printre care un rol importat îl deține citarea părților, pentru a le da posibilitatea de a-și exprima punctele de vedere și de a prezenta dovezile în susținerea acestora. În cauză, sesizarea formulată de A.N.I. s-a referit atât la pârâtul B.S., cât și la soția acestuia B.M., procedându-se corect potrivit art. 14 din Legea nr. 176/2010, la extinderea controlului și asupra averii și veniturilor soției persoanei cercetate, aceasta dobândind astfel dreptul de a prezenta orice probe, date sau informații considerate utile.

Curtea constată că la Curtea de Apel Iași, învestită cu soluționarea cauzei la data de 9 decembrie 2011, faptele și împrejurările verificate în cursul judecății nu au vizat decât o singură persoană, pe pârâtul B.S., soția acestuia, B.M. nefiind citată pe parcursul termenelor acordate, respectiv la încuviințarea și administrarea probelor, inclusiv a expertizei tehnice având ca obiectiv stabilirea sumelor de bani investite în edificarea construcției din Huși, pentru a cărei efectuare nu a fost convocată. Astfel cum rezultă din actele dosarului, de-abia după ce la 9 noiembrie 2012 s-a repus pe rol cauza rămasă în pronunțare în urma dezbaterilor din 26 octombrie 2012, s-a dispus citarea pârâtei B.M., nerezultând din încheierile de ședință ulterioare că aceasta și-a prezentat poziția în raport de probele administrate sau de necesitatea încuviințării altor dovezi, apărând astfel întemeiată susținerea privind încălcarea dreptului la apărare.

Curtea constată că cele expuse referitor la cadrul procesual al litigiului la Curtea de Apel Iași demonstrează nerespectarea principiului contradictorialității, constituind o încălcare esențială care a produs pârâtei o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin casarea hotărârii. Astfel, contradictorialitatea, componentă a dreptului la apărare, reprezintă un principiu fundamental al dreptului procesual civil, în temeiul căruia părțile, aflate pe poziții cu interese contrare, pot să formuleze cereri, să propună, să administreze probe și să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt și drept de care depinde soluționarea litigiului. Corelativ acestui drept la apărare, pentru asigurarea respectării sale, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate chestiunile de fapt și de drept apărute în cursul procesului, în baza cărora va soluționa cauza.

De asemenea, Curtea reține că, față de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constituie o vătămare și împrejurarea că, deși veniturile realizate și cheltuielile efectuate de pârâtă au fost luate în calcul, acest aspect nu este relevat în considerentele sentinței, care se referă exclusiv la persoana cercetată B.S., după cum nici dispozitivul hotărârii, prin care se reține existența unei diferențe nejustificate cu privire la averea familiei și se dispune obligarea exclusiv a pârâtului la plata acesteia, nu face vreo mențiune la pârâta B.M.

În raport de considerentele expuse mai sus, criticile aduse sentinței sub aspectul nulității fiind întemeiate, Curtea va admite recursul declarat și va casa hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, prilej cu care aceasta va lua în examinare și celelalte motive de recurs invocate de pârâți vizând fondul pricinii, respectiv necesitatea completării probelor prin administrarea unui supliment la raportul de expertiză și a probei cu martori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.S. și B.M. împotriva Sentinței nr. 18 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2014.