ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2099/2015

Decizia nr. 2099/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Sesizarea Agenției Naționale de Integritate

Prin raportul de evaluare din 4 decembrie 2012, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat, în temeiul art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. b) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu privire la faptul că A., consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bacău nu a respectat prevederile legale privind completarea și depunerea declarațiilor de avere și de interese.

S-a reținut că, în urma activității de evaluare desfășurată, rezultă că între modificările patrimoniale intervenite între averea dobândită și veniturile realizate de către A. și soția sa, B., pe durata deținerii de către acesta, a mandatului de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bacău, a fost identificată în perioada 22 septembrie 2008-31 decembrie 2009 o diferență de 1.054.137,35 RON (echivalentul a 248.776 euro), în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Bacău, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1790 din 1 octombrie 2013, a admis cererea de cercetare a averii pârâților A. și B., formulată de Agenția Națională de Integritate și, în consecință a constatat că nu are caracter justificat dobândirea de către pârâții A. și B. a sumei de 791.628,08 RON.

Totodată, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1995 modificată, confiscă de la pârâții A. și B. suma de 791.628,08 RON.

Calea de recurs exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 170 din 01 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au promovat recurs pârâții A. și B., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea acestuia raportat la pct. 6 din art. 488 s-a criticat soluția instanței de fond referitoare la interpretarea contractelor de împrumut sub semnătură privată ca nefiind reale precum și neluarea în seamă a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, iar raportat la încălcarea dispozițiilor pct. 8 ale art. 488 s-a susținut că judecătorul fondului a interpretat în mod eronat dispozițiile Regulamentului nr. 4/2005 al Băncii Naționale a României privind schimbul valutar.

II. Soluția instanței de recurs

1.Argumentele de fapt și de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 vizează faptul că instanța de fond ar fi argumentat soluția pe motive străine de natura pricinii și contradictorii.

În fapt ceea ce se critică este realitatea operaților consemnate prin „contractele de împrumut” (înscrisuri sub semnătură privată) încheiate de recurentul A. cu C., D., E. și F.

Analizând aceste înscrisuri rezultă următoarele:

A. comunică A.N.I. raportat la adresa acestei instituții un număr de 3 contracte de împrumut încheiate cu F. în sumă de 68.000 euro și G. în sumă totală de 10.000.000 euro datate 28 noiembrie 2010, respectiv 2 iunie și 5 septembrie 2008.

Ulterior depune un proces verbal din 6 noiembrie 2012 la sediul A.N.I. alte contracte de împrumut cu C. datat 3 octombrie 2008, D. datat 9 decembrie 2008, 1 martie 2009, 2 mai 2009 și E. datat 1 iunie 2009.

Reținând ca pertinete argumentele reliefate de către instanța de fond referitoare la lipsa forței probatorii a acestora, Înalta Curte constată la analiza acestora și alte aspecte care fac ca susținerile recurentului referitoare la caracterul real al acestora să nu pară valabile.

Astfel primele trei contracte prezentate deși datate 28 noiembrie 2010, respectiv 5 septembrie 2008 conțin aceleași greșeli ortografice „contract de înprumut”-„definitiv” în timp ce contractele prezentate ulterior datate 3 octombrie 2008, 9 decembrie 2008, 1 martie 2009 și 2 mai 2009 prezintă titlul corect de „contract de împrumut”.

Mai mult ultimele fac mențiune în mod expres de faptul că recurentul A. realiza împrumuturi pentru SC H. SRL în timp ce primele nu au respectiva precizare.

Rezultă, din chiar forma în care au fost întocmite înscrisurile, faptul că acestea se încadrează pe tipuri diferite, ceea ce nu ar fi firesc conform succesiunii temporale, astfel că apar justificate susținerile intimatei precum că acestea ar fi fost realizate pro cauza.

Cât privește concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză acestea nu contrazic în niciun fel soluția instanței. Din contră, instanța, reținând că SC H. SRL a fost creditată de către recurent cu suma de 1.050.492 RON și nu cu suma indicată de A. de 1.200.000 RON a utilizat acest rezultat pentru calculul averii dobândite de recurent în perioada analizată.

Din calculele expertizei care a confirmat că doar o singură sumă a fost depusă prin transfer bancar la societate, restul fiind depus în numerar la casieria SC H. SRL a analizat instanța de fond veridicitatea împrumutului din perspectiva tranzacțiilor valutare.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la greșita interpretare a dispozițiilor Normelor Băncii Naționale a României privitoare la schimbul valutar, susținându-se faptul că aceste privesc doar persoanele juridice nu și cele fizice.

Subliniind faptul că în majoritatea contractelor de împrumut vizate se precizează faptul că împrumutatul acționează „pentru” SC H. SRL deci ca reprezentant al persoanei juridice și nu doar, precum în contractul cu I. ca persoană fizică, se remarcă totodată afirmația recurentului precum că ar fi efectuat schimbul valutar la case de schimb din cadrul instituțiilor bancare sau particulare.

Cu toate acestea, A. nu a putut proba realizarea vreunui schimb valutar, deși suma totală de 324.000 euro nu putea fi schimbată în RON decât într-un număr crescut de operațiuni de gen.

Mai mult dacă în cadrul caselor de schimb „particulare” este posibil ca acestea să nu arhiveze un interval de timp îndelungat operațiunile efectuate, cele bancare au această obligație, stocarea datelor fiind de resortul instituțiilor bancare.

Imposibilitatea de a proba fie și un schimb valutar bancar de către recurent, deși, în temeiul art. 22, 23 din Regulamentul nr. 4/2005 al Băncii Naționale a României instituțiile, cu precădere cele bancare stochează datele privitoare la schimburile valutare efectuate întăresc concluziile referitoare la nerealitatea operațiunilor de împrumut efectuate ceea ce conduce la concluzia că nici acest motiv de recurs nu apare ca întemeiat.

2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

În raport de motivele de recurs analizate mai sus, Înalta Curte apreciază că acestea, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu apar ca fondate astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții A. și B. împotriva deciziei nr. 170 din 01 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2015.