ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1369/2015

Decizia nr. 1369/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea instanței de fond.

Prin adresa din 12 decembrie 2012 - A. - Inspecția de Integritate a înaintat Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, coroborat cu art. 10

1

din Legea nr. 115/1996, Raportul de evaluare nr. 57639/G/II/l din 1 decembrie 2012 privind pe B., spre competentă soluționare.

Prin sentința nr. 556 din 18 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, în cauza privind pe reclamanții A. și C. și pe pârâții B. și D. și a dispus confiscarea de la pârâți a sumei de 82.474 lei (19.497 euro, la un curs mediu de 4,23 lei/l euro).

Această sumă constituie diferența dintre averea dobândită de pârâți în anul 2009 și veniturile obținute în același an, cuantumul veniturilor fiind mai mic decât cel al cheltuielilor pe care le-au efectuat în anul respectiv.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, prin diferențe semnificative, în sensul prezentei legi, se înțelege diferența mai mare de 10.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă, Curtea de apel reținând, pentru anul 2009, în cazul pârâților, o asemenea diferență în cuantum de 82.474 lei.

Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții B. și D. întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea acesteia s-a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 18 din Legea nr. 115/1996 și art. 1170 și 1176 si urm. C. civ. de la 1865.

Cu privire la primul motiv reținut de instanța de fond:

În ceea ce privește adresa din 31 martie 2011 a E. - F. - G. sector 6 București, reținută de către prima instanță drept temei al caracterului ilicit al dobândirii averii.

Mențiunile reprezintă o simple afirmații din al cărei conținut nu rezultă că a avut loc vreo procedură de verificare a acestei persoane în sistemul bancar românesc, respectiv nu se arată în ce interval de timp și care bănci de pe teritoriul României au comunicat către E. date în legătură cu recurentul D.

Competențele E. nu sunt de evidență a persoanelor care dețin ori nu dețin conturi bancare, ci, atribuțiile acesteia vizează urmărirea și colectarea taxelor și impozitelor datorate de contribuabili sistemului public, astfel că doar enunțul cu privire la lipsa conturilor bancare deschise pe numele recurentului nu este concludent și pertinent în soluționarea cauzei.

În al doilea rând, adresa menționează că numitul D. nu are deschise până la data de 31 martie 2011 conturi bancare.

Or, în condițiile în care acesta și-a închis conturile deținute la datele de 26 ianuarie 2009 și 16 martie 2009 la SC H. SA, nu avea cum să mai aibă conturi deschise până la data de 31 martie 2011 cum menționează adresa în cauză, emisă tocmai la 31 martie 2011.

Prin urmare, în această situație ar rezulta că în timp ce era emisă adresa către A., recurentul era încontinuu verificat, ceea ce este puțin probabil, având în vedere că nu se specifică dacă verificarea a folosit un sistem informatic de tip online cu privire la toți deținătorii de conturi din sistemul bancar.

În al treilea rând, instanța de fond mai arată că recurentul nu a obținut venituri, ceea ce apare eronat, deoarece acesta a lucrat o perioadă de timp în afara țării, astfel că nu avea obligația să declare în România veniturile obținute în acest mod, iar dacă acestea s-ar fi supus impozitării era obligația organelor fiscale să stabilească caracterul lor impozabil, însă în niciun caz acestea nu au caracter ilicit, de natură să ducă la confiscarea bunurilor comune, doar prin prisma faptului că soția sa este funcționar public și în declarația sa de avere sumele în cauză nu s-au regăsit.

Nu există nicio obligație legală stabilită în sarcina unei persoane în speță a recurentului a cărei soție deține o funcție publică, să o informeze pe aceasta cu privire la toate veniturile ori conturile bancare pe care le deținea la un moment dat.

Ori, extrasele de cont conțin toate elementele privind operațiunile bancare cu privire la recurentul D., constând în: data deschiderii conturilor, depunerea sumelor de bani și data închiderii celor două conturi, ceea ce evident corespunde cu retragerea sumelor ce au constituit obiectul depozitelor bancare, pentru că la închiderea conturilor se restituie inevitabil și sumele de bani aflate în conturile respective.

Extrasele de cont bancar conțin aceleași elemente, Banca neputând aplica proceduri diferite, după cum clienții care le solicită sunt sau nu supuși unor anumite proceduri de verificare a averii, extrasele bancare fiind reglementate într-un anume format dinainte stabilit.

Dacă instanța de fond avea dubii ori nelămuriri cu privire la această procedură desemnată prin sintagma "închiderea contului", ar fi putut să-și manifeste rolul activ în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și să dispună o adresă la banca respectivă pentru a cere explicații suplimentare acesteia cu privire la noțiunea de "închidere a conturilor''' de către recurent, precum și dacă sumele respective au fost retrase în numerar sau au fost transferate către alte conturi bancare.

De altfel, la data deschiderii contului soldul era zero, fiind urmat de operațiunea de depunere a sumei de bA. ce a constituit obiectul depozitului, iar la data închiderii contului soldul a devenit tot zero, prin restituirea sumei respective în numerar.

Prin urmare nu se poate închide un cont, iar soldul acestuia compus dintr-o sumă de bA. să rămână în continuare în custodia băncii, deoarece o bancă nu operează sumele deponenților decât prin intermediul unor conturi bancare active, în baza unui contract de cont curent bancar.

Ori, la data administrării probei cu înscrisuri, se poate constata că nici instanța de fond și nici celelalte părți nu au formulat obiecțiuni și nu au respins proba cu înscrisuri propusă și administrată în condițiile legii.

De altfel, dacă sumele în cauză ar fi rămas în continuare în custodia băncii, A. ar fi trebuit să cunoască acest lucru, deoarece așa cum a reținut instanța de fond, E. ar fi comunicat de urgență A. acest lucru.

Ori, instanța a reținut că acesta nu avea conturi bancare, prin urmare nu mai avea nicio sumă de bani la Banca respectivă.

În plus, la închiderea conturilor în datele de 26 ianuarie 2009 și 16 martie 2009 recurentul a retras sumele de bani în numerar așa cum rezultă dintr-o informare a băncii.

Prin urmare, în anul 2009, recurentul a avut la dispoziție o sumă în cuantum de 20.498 euro, sumă ce evident a fost folosită la achiziționarea apartamentului (29 iunie 2009) ce s-a reținut ca fiind dobândit în mod nejustificat.

Cât privește la motivele de fapt ale instanței de fond potrivit cărora este adevărat doar ceea ce a comunicat E. către A., trebuie menționat faptul că inițial A. a solicitat confiscarea unei sume de bani mult mai mari, și anume 104.050 euro, iar din probele care au fost administrate în fața Comisiei de Confiscare a Averilor din cadrul Curții de Apel București a rezultat o sumă cu mult mai mică, ceea ce denotă o crasă superficialitate a acestei mult apreciate autorități publice și care nu face aproape nicio cercetare temeinică și nu explică și nici nu motivează ce înseamnă sintagma enunțată de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996: "dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părți dintr-un bun nu este justificată".

Se apreciază de recurent, instanța de fond a înlăturat în mod indirect proba cu extrasul bancar prin neluarea practic în considerare a acestuia, deoarece nu ar conține date despre ce s-a întâmplat cu sumele respective la închiderea conturilor, adică „.informații referitoare la data retragerii sumelor din cont", ceea ce practic denotă mai degrabă dificultate în interpretarea unui asemenea înscris și nicidecum nevoia acurateței unei astfel de informații, în condițiile în care așa cum am mai .arătat, instanța avea dreptul și obligația ca în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să ceară emitentului lămuriri suplimentare sub acest aspect și nu să le enunțe pentru prima dată în considerentele hotărârii atacate.

Apărările intimatei și procedura derulată în recurs;

Prin concluziile scrise depuse la dosar A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în ceea ce privește susținerile recurentului reclamant privind sumele de bani reținute ca nejustificate de către instanța de fond, formulăm următoarele apărări:

Cu privire la adresa din 31 martie 2011 a E. - F. invocată de către reclamant ca prim motiv de recurs, din acesta situația veniturilor nete, pe categorii de venituri, realizate de către B. și d-l D., soțul persoanei evaluate, în perioada 2003-2010.

Astfel, corect instanța de fond a reținut faptul că G. sector 6 a comunicat A. situația veniturilor nete ale recurenților, pe categorii de venituri, dar si situația conturilor bancare din perioada 2003 - 2011, rezultând că recurentul D. nu figurează cu conturi bancare deschise până la 31 martie 2011.

În fața instanței de fond, recurentul nu a demonstrat contrariul celor menționate în această adresă, invocând doar faptul că recurentul a lucrat o perioadă de timp în afara țării obținând venituri, fapt ce însă nu a fost demonstrat în fata instanței de fond.

Totodată, susținerile recurentului că nu există nici o obligație legală stabilită în sarcina unei persoane a cărei soție deține o funcție publică să o informeze pe aceasta cu privire la toate veniturile ori conturile bancare pe care le deținea la un moment dat, nu au relevanță în cauză.

Pe tot parcursul evaluării efectuată de către A., urmată de cercetarea efectuată de Comisia de Cercetare a Averilor nu reiese faptul că recurentul ar fi obținut venituri din străinătate. Nici în fața instanței de fond, recurentul nu a demonstrat aceste susțineri.

Cu privire la susținerile recurentului că instanța de fond nu a luat în considerare extrasele bancare eliberate SC H. SA pe numele D.

Cât privește aceste extrase de cont depuse la dosar la termenul din data de 10 decembrie 2013, s-a reținut că stea oferă puține informații despre conturile respective, si anume este prezentată data deschiderii, data închiderii și sumele constituite, însă nu conțin informații referitoare la data retragerii sumelor din cont, pentru a se verifica, fără nici o îndoială, dacă aceste retrageri sunt anterioare achiziționării bunurilor.

Pentru a dovedi că suma de 82.474 lei a fost dobândită în mod justificat, recurenții invocă o situație ase de cont bancar eliberate de SC H. SA pe numele recurentului D. susținând că acesta a efectuat următoarele operațiuni:

A deschis contul bancar la data de 26 iunie 2008 la SC H. SA în care a depus suma de 10.000 euro.

A lichidat la data de 26 ianuarie 2009 acest cont ridicând cash suma de 10.113 euro.

A deschis contul bancar la data de 15 decembrie 2008, în care a depus suma de 10.498 euro.

A lichidat la data de 16 martie 2009 acest cont ridicând cash suma de 10.629 euro.

Se susține că, din extrasele de cont bancar eliberate de către SC H. SA rezultă că, pentru stabilirea veniturilor dobândite în anul 2009, ar trebuie luate în considerare și resursele financiare rezultate din lichidarea două conturi bancare la datele de 26 ianuarie 2009 și 16 martie 2009, resurse care ar fi fost folosite în achiziționarea bunurilor, astfel că averea dobândită ar fi pe deplin justificată și nu poate fi supusă confiscării.

Recurenții au depus în sprijinul poziției procesuale odată cu recursul o adresă a SC H. SA (fila 10).

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Prin sentința contestată instanța a admis sesizarea Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București, dispunând confiscarea de la pârâții-recurenți a sumei de 82.474 lei (1.9497 euro) cu motivarea că cele două conturi închise în anul 2009 au fost deschise în anul 2008, or din documentația ce a stat la baza întocmirii raportului de evaluare rezultă pentru anul 2008 un excedent între venituri și cheltuieli de 5.013 lei, în timp ce sumele depuse în cele două conturi totalizează 20.498 euro.

În ceea ce privește motivul de recurs, raportat la adresa invocată a E. - F. - G. sector 5 București din 31 martie 2011, aceasta relevă doar situația contului bancar al pârâtului D. la aceea dată, respectiv 31 martie 2011, nefiind negată existența anterioară a celor două conturi - închise, la SC H. SA.

Cel de-al doilea motiv, vizând extrasele de cont depuse la dosar la termenul din 10 decembrie 2013, se reține de către instanța de fond că acestea oferă puține informații despre conturile respective și anume data deschiderii, data închiderii și sumele constituite, nu și informații referitoare la data retragerii sumelor din cont, pentru a se verifica dacă aceasta este anterioară achiziționării bunurilor, pentru a se aprecia asupra utilizării lor în scopul dobândirii bunurilor menționate în raportul de evaluare al A., are a fi analizat în convergență cu întregul ansamblu probator.

Astfel extrasele de cont depuse la termenul din 10 decembrie 2013 (filele 34-39 dosar fond) fac referire la următoarele conturi deschise pe numele lui D. la SC H. SA, în ordinea deschiderii lor;

1) - deschis la 20 mai 2007 - închis la 21 ianuarie 2008, în sumă de 16.050 euro;

2) - deschis la 21 ianuarie 2008 - închis la 3 octombrie 2008 în sumă de 6.054 euro;

3) - deschis la 14 ianuarie 2008 - închis la 25 martie 2008 în sumă de 5.000 euro;

4) - deschis la 26 iunie 2008 - închis la 26 ianuarie 2009, în sumă de 10.000 euro;

5) - deschis la 14 iulie 2008 - închis la 27 octombrie 2008 în sumă de 13.400 euro;

6) - deschis la 15 decembrie 2008 - închis la 15 martie 2009 în sumă de 10.408 euro.

Analizând coroborat datele deschiderilor și închiderilor de cont rezultă că nu poate fi vorba despre venituri în sumele retrase, deschiderile de conturi putând fi coroborate cu închiderea altora în intervalul anterior, neobținându-se nicio sumă cu titlu de dobânzi pentru a justifica în acest fel depunerile.

Cu atât mai mult, cel două conturi lichidate în anul 2009 (nr. 4 și 6) provin din deschideri realizate cu 7 respectiv 4 luni în urmă deci fără a fi producătoare de dobânzi semnificative.

Pe de altă parte instanța apreciază ca obiectivă observația A. legată de răstimpul dintre retragerile din cont și achiziționarea imobilului prin contractul autentificat din 29 iunie 2009 din care 10.000 euro cu titlu de avans s-a achitat în 17 iunie 2009, câtă vreme, după cum rezultă din analiza anterioară, recurentul depunea bani în cont bancar și pentru intervale mult mai scurte.

Toate acestea vădesc nerealitatea susținerilor privind existența unui disponibil bănesc aparținând recurentului D. care să acopere diferență negativă de venituri aferente anului 2009.

Este de subliniat că evaluarea averii l-a vizat și pe acesta în mod legal și în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

În raport de analiza motivelor invocate acesta nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ., hotărârea instanței de fond fiind legală astfel că, în conformitatea cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. și D. împotriva sentinței civile nr. 556 din 18 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2015.