ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4825 din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul V.M., și a constatat calitatea de lucrător al Securității a pârâtului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtul, anterior anului 1989, a avut calitatea de ofițer, cu grad de locotenent-major, în cadrul I.J.S.

Olt și că, în această calitate, prin activitățile desfășurate și consemnate în notele informative și de analiză, a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viață privată, dreptul la liberă exprimare și libertatea opiniei, elemente ce formează conținutul noțiunii de lucrător al Securității, în sensul prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a reiterat apărările invocate în fața instanței de fond, prin întâmpinarea formulată în cauză, susținând, în esență, că prima instanță a considerat fără temei că, în ceea ce îl privește, ar fi întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008; de asemenea, susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității acțiunii, pe care a invocat-o prin întâmpinare. Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Astfel, în ceea ce privește fondul cauzei, se reține că sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, potrivit cărora, prin „ lucrător al Securității” se înțelege „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului ”. Rezultă din textul legal citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată „ lucrător al Securității”: calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, și desfășurarea de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Așa cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofițer al Securității, prima condiție legală fiind, deci, îndeplinită. Pentru a fi întrunită cea de-a doua condiție este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi „desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului ” . Din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer de Securitate, a aprobat, sub semnătură olografă, mai multe note de analiză/informative care se referă explicit la activitatea unor informatori ai Securității, cărora li se pune în vedere să furnizeze date despre persoanele care audiază și comentează emisiunile posturilor de radio străine, care fac comentarii negative la adresa politici partidului, precum și cercul de relații și intențiile persoanelor urmărite.

Or, semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conțin măsuri contrare dreptului la viață privată, dreptului la liberă exprimare și la libertatea opiniei reprezintă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, desfășurarea unei „activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului ”, neavând relevanță, potrivit legii, dacă activitățile respective erau „supuse ordinelor și regulamentelor miliare”, „au fost desfășurate în conformitate cu atribuțiile de serviciu” sau că „persoanele supuse verificărilor nu au suferit nici un fel de urmări”, așa cum pretinde recurentul.

De asemenea, în mod corect instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității acțiunii, pe care pârâtul, deși o invocase prin întâmpinarea formulată la data de 27 martie 2012, la termenul de judecată din 10 septembrie 2012, când cauza a fost soluționată pe fond, iar pârâtul a fost reprezentat prin avocat, acesta nu a mai susținut excepția în fața instanței de judecată, așa cum este consemnat și în practicaua sentinței atacate; reprezentantul pârâtului a solicitat, așa cum rezultă din aceeași practica , „respingerea acțiunii, ca neîntemeiată”, fără să mai susțină excepția prematurității acțiunii, după ce, la termenul anterior, din 28 mai 2012, solicitase amânarea judecății, tocmai în vederea luării la cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosar de reclamant, în combaterea excepției respective.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală și corect motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul V.M. împotriva sentinței nr. 4825 din 10 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2014.