ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2754 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, în contradictoriu cu pârâtul D.D., și a constatat calitatea de

lucrător al Securității a pârâtului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtul, anterior

anului 1989, a avut calitatea de ofițer, cu gradele de locotenent-major și căpitan,

în cadrul Securității Municipiului București, Serviciului 130 și că, în această

calitate, prin activitățile desfășurate și consemnate în notele informative și

de analiză, a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale

recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv

dreptul la viață privată și dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a

religiei, elemente ce formează conținutul noțiunii de lucrător al Securității,

în sensul prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul.

În motivarea

recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

pârâtul arătă că sentința atacată este criticabilă în raport cu împrejurarea că

în practicaua acesteia s-au consemnat în mod greșit mențiuni referitoare la

reprezentarea pârâtului și la apărările formulate de acesta și că, în aceste

condiții, soluția pronunțată de instanța de fond este nemotivată.

Totodată, în fața

instanței de recurs, la termenul de judecată din 18 februarie 2014,

reprezentantul recurentului a susținut că verificarea recurentului-pârât și

sesizarea instanței de judecată nu au fost făcute legal, întrucât nu au fost

solicitate de titularii dosarelor de urmărire îndreptățiți, pe de o parte, și

că nu ar fi întrunire condițiile legale pentru constatarea calității de

lucrător al securității în ceea ce îl privește pe recurent.

Înalta Curte,

examinând sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, în cauză,

sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit

cărora, prin "lucrător al Securității" se înțelege "orice

persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al

Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în

perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a

îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Rezultă din textul

legal citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să

poată fi considerată "lucrător al Securității": calitatea de ofițer

sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de

Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, și desfășurarea

de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Așa cum rezultă din

actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în

perioada prevăzută de lege, calitatea de ofițer al Securității, prima condiție

legală fiind, deci, îndeplinită.

Pentru a fi întrunită

cea de-a doua condiție este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana

respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi "desfășurat

activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului".

Așa cum rezultă din

actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer de

Securitate, a aprobat, sub semnătură olografă, mai multe note de

analiză/informative care se referă explicit la activitatea unor informatori ai

Securității, cărora li se pune în vedere să furnizeze date referitoare la

persoanele care "se angrenează în discuții cu caracter politic

tendențios" și la viața privată și relațiile personale ale acestora.

Or, semnarea de către

recurentul-pârât a acestor documente, care conțin măsuri contrare dreptului la

viață privată, secretului corespondenței, dreptului la liberă exprimare și la

libertatea opiniei, reprezintă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de

fond, desfășurarea unei "activități prin care a suprimat sau a îngrădit

drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Sunt neîntemeiate

criticile formulate de recurent, prin cererea de recurs, referitoare la

mențiunile din practicaua sentinței atacate și la nemotivarea hotărârii.

Astfel, consemnarea

greșită în practicaua hotărârii a unor mențiuni referitoare la reprezentarea

pârâtului și la apărările formulate de acesta nu constituie motiv de casare ci,

eventual, în măsura în care se dovedește că sunt reale, reprezintă greșeli

materiale, ce pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

De asemenea, sentința

este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.,

cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de

fond, precum și argumentele în sprijinul soluției pronunțate.

Motivul referitor la

nelegalitatea verificării recurentului-pârât și a sesizării instanței de

judecată, invocat de reprezentantul recurentului în fața instanței de recurs,

la termenul de judecată din 18 februarie 2014, a fost formulat peste termenul

legal de recurs; instanța va reține, totuși, că și acest motiv este

neîntemeiat, în raport cu cererea prin care numitul C.I.T., în calitate de

persoană îndreptățită, solicită verificarea calității de lucrător al

securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea

dosarelor de urmărire care îl privesc (dosar fond).

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor

legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt

dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul D.D. împotriva Sentinței nr. 2754 din 25 aprilie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.

Procesat de GGC - CL