ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 2754 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul D.D., și a constatat calitatea de lucrător al Securității a pârâtului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtul, anterior anului 1989, a avut calitatea de ofițer, cu gradele de locotenent-major și căpitan, în cadrul Securității Municipiului București, Serviciului 130 și că, în această calitate, prin activitățile desfășurate și consemnate în notele informative și de analiză, a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viață privată și dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei, elemente ce formează conținutul noțiunii de lucrător al Securității, în sensul prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pârâtul arătă că sentința atacată este criticabilă în raport cu împrejurarea că în practicaua acesteia s-au consemnat în mod greșit mențiuni referitoare la reprezentarea pârâtului și la apărările formulate de acesta și că, în aceste condiții, soluția pronunțată de instanța de fond este nemotivată. Totodată, în fața instanței de recurs, la termenul de judecată din 18 februarie 2014, reprezentantul recurentului a susținut că verificarea recurentului-pârât și sesizarea instanței de judecată nu au fost făcute legal, întrucât nu au fost solicitate de titularii dosarelor de urmărire îndreptățiți, pe de o parte, și că nu ar fi întrunire condițiile legale pentru constatarea calității de lucrător al securității în ceea ce îl privește pe recurent.

Înalta Curte, examinând sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Astfel, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, potrivit cărora, prin "lucrător al Securității" se înțelege "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Rezultă din textul legal citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată "lucrător al Securității": calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, și desfășurarea de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Așa cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofițer al Securității, prima condiție legală fiind, deci, îndeplinită. Pentru a fi întrunită cea de-a doua condiție este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi "desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Așa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer de Securitate, a aprobat, sub semnătură olografă, mai multe note de analiză/informative care se referă explicit la activitatea unor informatori ai Securității, cărora li se pune în vedere să furnizeze date referitoare la persoanele care "se angrenează în discuții cu caracter politic tendențios" și la viața privată și relațiile personale ale acestora.

Or, semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conțin măsuri contrare dreptului la viață privată, secretului corespondenței, dreptului la liberă exprimare și la libertatea opiniei, reprezintă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, desfășurarea unei "activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Sunt neîntemeiate criticile formulate de recurent, prin cererea de recurs, referitoare la mențiunile din practicaua sentinței atacate și la nemotivarea hotărârii. Astfel, consemnarea greșită în practicaua hotărârii a unor mențiuni referitoare la reprezentarea pârâtului și la apărările formulate de acesta nu constituie motiv de casare ci, eventual, în măsura în care se dovedește că sunt reale, reprezintă greșeli materiale, ce pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 281 C. proc.

civ. De asemenea, sentința este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond, precum și argumentele în sprijinul soluției pronunțate. Motivul referitor la nelegalitatea verificării recurentului-pârât și a sesizării instanței de judecată, invocat de reprezentantul recurentului în fața instanței de recurs, la termenul de judecată din 18 februarie 2014, a fost formulat peste termenul legal de recurs; instanța va reține, totuși, că și acest motiv este neîntemeiat, în raport cu cererea prin care numitul C.I.T., în calitate de persoană îndreptățită, solicită verificarea calității de lucrător al securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor de urmărire care îl privesc (dosar fond).

Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul D.D. împotriva Sentinței nr. 2754 din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014. Procesat de GGC - CL