ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3227/2013

Asupra recursului penal de față:

Prin

sentința penală nr. 75 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori, în procedura prevăzută de art. 278, C.

proc. pen., s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată

de petenrul B.E., privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 51, art. 52, art. 183, art. 244, art. 278

1

, art. 108 și art.

198, C. proc. pen., art. 21 din Constituția României si art. . 23 din Legea nr.

47/1992.

Prin aceeași hotărâre s-a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției procurorului

din 28 ianuarie 2013, dată în Dosarul nr. 533/P/2012 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Iași, menținându-se rezoluția atacată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut următoarele: Petentul B.E. a formulat plângere, conform art.

278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului din 28

ianuarie 2013, dată în Dosarul nr. 533/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de:

- magistrații judecători Z.L.F.M., O.M.

și D.Ș.L.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 246 rap la art. 248

1

C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.,

asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin (1) C. pen.,

întrucât faptele nu există;

- avocatul D.M., pentru comiterea

infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor în forma calificată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 și la

art. 248

1

C. pen., complicitate la favorizarea infractorului prev.

de art. 26 C. pen. rap la art. 264 alin. (1) C. pen., asociere pentru

săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., fals material în

înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură

privată prev. de art. 290 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen.,

întrucât faptele nu există;

- numiții B.V.M., B.A.M. și B.V.,

pentru comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev.

de art. 288 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290

C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr.

77/45/2013.

La termenul de dezbateri din 18

aprilie 2013, petentul B.E. a solicitat instanței admiterea plângerii, prin

sentință, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procurorul

D.N.A. sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în

vederea începerii urmăririi penale fata de intimații reclamanți.

Totodată, a solicitat sesizarea Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51,

art. 52, art. 183, art. 244, art. 278

1

, art. 108 și art. 198,C.

proc. pen., art. 21 din Constituția României și art. 23 din Legea nr. 47/1992.

Această cerere a fost respinsă de

către instanță cu următoarea argumentare:

Excepțiile de neconstituționalitate

sunt guvernate, din punct de vedere la procedurii de urmat, de prev. art. 29

din Legea nr. 47/1992, coroborate cu dispoz. art. 303 C. proc. pen., în

conținutul dispozițiilor Legii nr. 47/1992 regăsindu-se și condițiile de

admisibilitate, în principiu, a excepției.

Astfel, din analizarea conținutului

art. 29 alin. (1), (2), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992, o excepție de

neconstituționalitate este admisibilă în principiu, dacă sunt îndeplinite

următoarele condiții: excepția vizează neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, norma

juridică fiind necesar a avea legătură cu soluționarea cauzei; excepția să fie

ridicată de oricare dintre părțile dintr-un proces aflat pe rolul unei instanțe

judecătorești, din oficiu sau de către procuror; Curtea Constituțională nu s-a

pronunțat anterior asupra respectivei norme juridice, declarând-o

neconstituțională.

Verificând cererea formulată de petent

prin prisma criteriile susmenționate, instanța a apreciat că partea a înțeles

să invoce neconstituționalitatea unor prevederi legale care, prin ele însele,

nu pot influența în mod direct soluționarea cauzei, neavând legătură cu

aceasta, astfel încât solicitarea sa a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei dispoziții cuprinse

în sentința penală nr. 75 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori, prin care s-a respins cererea de sesizare a

Curții Constituționale, în termen legal, a formulat recurs petentul B.E.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 20 mai 2013,

sub nr. 77/45/2013.

În cuprinsul memoriului cuprinzând

motive de recurs, aflat la filele 3-9 dosar recurs, petentul a susținut că

soluția dată de instanța de fond cererii sale de sesizare a Curții

Constituționale este nelegală și netemeinică întrucât textele de lege a căror

neconstituționalitate a invocat-o au legătură cu prezenta cauză.

Deși legal citat, recurentul petent nu

s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și susține calea de atac.

Examinând soluția dispusă de Curtea de

Apel Iași cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată

de petent, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constata ca recursul

de fața este nefondat pentru următoarele motive:

Potrivit art. 29 din Legea nr.

47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu

soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Cea de a doua condiție care trebuie

îndeplinită se referă la dreptul oricărei părți, a instanței de judecată și a

procurorului de a putea ridica o excepție de neconstituționalitate.

În al treilea rând, trebuie ca normele

legale în vigoare, a căror neconstituționalitate este contestată, să nu fi fost

declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale.

Prin urmare, în acord cu instanța

fondului, Înalta Curte constată că examinarea excepției de

neconstituționalitate ridicată de petentul B.E., prin prisma îndeplinirii

condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din

Legea nr. 47/1992 presupune, în primul rând, a se verifica dacă există vreo

cauză de inadmisibilitate cu caracter de ordine publică, peste a cărei

existență nu se poate trece.

Se constată astfel că, din punct de

vedere al naturii actului ce face obiectul excepției de neconstituționalitate,

cât și al existenței sale în vigoare, cerința legii este îndeplinită în cauză,

obiectul excepției invocate de petentul B.E. constituindu-l dispoziții ale C.

proc. pen. (art. 51, art52, art 183, art. 244, art. 278

1

, art. 108

și art. 198), ale Constituției României (art. 21) și ale Legii nr. 47/1992

(art. 23).

Totodată, se constată că aceste

prevederi legale nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale, fiind îndeplinită și cerința reglementată

de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Excepția de neconstituționalitate

fiind un incident apărut în cadrul unui proces, invocarea ei impune

justificarea unui interes; stabilirea existenței acestui interes se face pe

calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a

intervenit.

Astfel, decizia Curții Constituționale

în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret

asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de

o parte, necesitatea existenței unei legături directe între norma contestată și

soluționarea procesului principal, iar pe de altă parte, concludenta acesteia,

decizia Curții Constituționale trebuind să aibă efecte materiale asupra

conținutului hotărârii din prezenta cauză.

Cu alte cuvinte, este necesar ca

dispozițiile legale criticate să fie relevante, ele trebuind să vizeze numai

acele prevederi legale de care depinde judecarea cauzei.

Or, în raport cu natura cauzei în care

a fost invocată excepția de neconstituționalitate - plângere în fața

judecătorului împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată,

întemeiată pe disp. art. 278

1

C. proc. pen., se constată că

dispozițiile art. 51, art. 52, art 183, art. 244, art. 108 și art. 198 C. proc.

pen., precum și cele ale art. 21 din Constituția României și art. 23 din Legea

nr. 47/1992 nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind îndeplinită condiția

pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

În ceea ce privește dispozițiile art.

278

1

alin. (10) C. proc. pen., a căror neconstituționalitate a fost,

deopotrivă, invocată de către petentul B.E., se constată că nici acestea nu au

legătură indisolubilă cu obiectul cauzei, pertinența excepției putându-se

verifica, cel mult, într-un eventual recurs declarat împotriva soluției dispusă

potrivit art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. Or, chiar și în această

situația ipotetică, se constată a nu fi îndeplinită condiția relevanței

întrucât, chiar dacă ar fi declarate neconstituționale, dispozițiile legale

susmenționate nu ar putea produce un efect concret în cauză, efectele

declarării neconstituționalității unui text de lege producându-se ex nune.

În consecință, reținând că între

textele legale invocate de petentul B.E. ca fiind neconstituționale și

soluționarea procesului principal nu există o legătură directă, Înalta Curte

constată că soluția instanței de fond, de respingere a cererii de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 51, art. 52, art. 183, art. 244, art. 278

1

, art. 108 și art.

198, C. proc. pen., art. 21 din Constituția României și art. 23 din Legea

nr. 47/1992 este temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în conformitate cu disp. art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva dispoziției

de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul

sentinței penale nr. 75 din 25 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de

sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței penale nr. 75 din 25

aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul petent la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22

octombrie 2013.