ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3227/2013

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 75 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în procedura prevăzută de art. 278, C. proc. pen., s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenrul B.E., privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51, art. 52, art. 183, art. 244, art. 278 1 , art. 108 și art. 198, C. proc. pen., art. 21 din Constituția României si art. . 23 din Legea nr. 47/1992. Prin aceeași hotărâre s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției procurorului din 28 ianuarie 2013, dată în Dosarul nr. 533/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținându-se rezoluția atacată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Petentul B.E. a formulat plângere, conform art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului din 28 ianuarie 2013, dată în Dosarul nr. 533/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de: - magistrații judecători Z.L.F.M., O.M. și D.Ș.L.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 246 rap la art. 248 1 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin (1) C. pen., întrucât faptele nu există; - avocatul D.M., pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 246 și la art. 248 1 C. pen., complicitate la favorizarea infractorului prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 264 alin. (1) C. pen., asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există; - numiții B.V.M., B.A.M. și B.V., pentru comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există. Plângerea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr. 77/45/2013.

La termenul de dezbateri din 18 aprilie 2013, petentul B.E. a solicitat instanței admiterea plângerii, prin sentință, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procurorul D.N.A. sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea începerii urmăririi penale fata de intimații reclamanți. Totodată, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51, art. 52, art. 183, art. 244, art. 278 1 , art. 108 și art. 198,C. proc. pen., art. 21 din Constituția României și art. 23 din Legea nr. 47/1992. Această cerere a fost respinsă de către instanță cu următoarea argumentare: Excepțiile de neconstituționalitate sunt guvernate, din punct de vedere la procedurii de urmat, de prev. art. 29 din Legea nr. 47/1992, coroborate cu dispoz.

art. 303 C. proc. pen., în conținutul dispozițiilor Legii nr. 47/1992 regăsindu-se și condițiile de admisibilitate, în principiu, a excepției. Astfel, din analizarea conținutului art. 29 alin. (1), (2), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992, o excepție de neconstituționalitate este admisibilă în principiu, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: excepția vizează neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, norma juridică fiind necesar a avea legătură cu soluționarea cauzei; excepția să fie ridicată de oricare dintre părțile dintr-un proces aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, din oficiu sau de către procuror; Curtea Constituțională nu s-a pronunțat anterior asupra respectivei norme juridice, declarând-o neconstituțională.

Verificând cererea formulată de petent prin prisma criteriile susmenționate, instanța a apreciat că partea a înțeles să invoce neconstituționalitatea unor prevederi legale care, prin ele însele, nu pot influența în mod direct soluționarea cauzei, neavând legătură cu aceasta, astfel încât solicitarea sa a fost apreciată ca fiind neîntemeiată. Împotriva acestei dispoziții cuprinse în sentința penală nr. 75 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în termen legal, a formulat recurs petentul B.E. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 20 mai 2013, sub nr. 77/45/2013.

În cuprinsul memoriului cuprinzând motive de recurs, aflat la filele 3-9 dosar recurs, petentul a susținut că soluția dată de instanța de fond cererii sale de sesizare a Curții Constituționale este nelegală și netemeinică întrucât textele de lege a căror neconstituționalitate a invocat-o au legătură cu prezenta cauză. Deși legal citat, recurentul petent nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și susține calea de atac.

Examinând soluția dispusă de Curtea de Apel Iași cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petent, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constata ca recursul de fața este nefondat pentru următoarele motive: Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Cea de a doua condiție care trebuie îndeplinită se referă la dreptul oricărei părți, a instanței de judecată și a procurorului de a putea ridica o excepție de neconstituționalitate.

În al treilea rând, trebuie ca normele legale în vigoare, a căror neconstituționalitate este contestată, să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Prin urmare, în acord cu instanța fondului, Înalta Curte constată că examinarea excepției de neconstituționalitate ridicată de petentul B.E., prin prisma îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 presupune, în primul rând, a se verifica dacă există vreo cauză de inadmisibilitate cu caracter de ordine publică, peste a cărei existență nu se poate trece. Se constată astfel că, din punct de vedere al naturii actului ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, cât și al existenței sale în vigoare, cerința legii este îndeplinită în cauză, obiectul excepției invocate de petentul B.E.

constituindu-l dispoziții ale C. proc. pen. (art. 51, art52, art 183, art. 244, art. 278 1 , art. 108 și art. 198), ale Constituției României (art. 21) și ale Legii nr. 47/1992 (art. 23). Totodată, se constată că aceste prevederi legale nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, fiind îndeplinită și cerința reglementată de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată. Excepția de neconstituționalitate fiind un incident apărut în cadrul unui proces, invocarea ei impune justificarea unui interes; stabilirea existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, necesitatea existenței unei legături directe între norma contestată și soluționarea procesului principal, iar pe de altă parte, concludenta acesteia, decizia Curții Constituționale trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului hotărârii din prezenta cauză. Cu alte cuvinte, este necesar ca dispozițiile legale criticate să fie relevante, ele trebuind să vizeze numai acele prevederi legale de care depinde judecarea cauzei. Or, în raport cu natura cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate - plângere în fața judecătorului împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe disp.

art. 278 1 C. proc. pen., se constată că dispozițiile art. 51, art. 52, art 183, art. 244, art. 108 și art. 198 C. proc. pen., precum și cele ale art. 21 din Constituția României și art. 23 din Legea nr. 47/1992 nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind îndeplinită condiția pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit. În ceea ce privește dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., a căror neconstituționalitate a fost, deopotrivă, invocată de către petentul B.E., se constată că nici acestea nu au legătură indisolubilă cu obiectul cauzei, pertinența excepției putându-se verifica, cel mult, într-un eventual recurs declarat împotriva soluției dispusă potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen. Or, chiar și în această situația ipotetică, se constată a nu fi îndeplinită condiția relevanței întrucât, chiar dacă ar fi declarate neconstituționale, dispozițiile legale susmenționate nu ar putea produce un efect concret în cauză, efectele declarării neconstituționalității unui text de lege producându-se ex nune. În consecință, reținând că între textele legale invocate de petentul B.E. ca fiind neconstituționale și soluționarea procesului principal nu există o legătură directă, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51, art. 52, art. 183, art. 244, art. 278 1 , art. 108 și art. 198, C. proc.

pen., art. 21 din Constituția României și art. 23 din Legea nr. 47/1992 este temeinică și legală. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu disp. art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței penale nr. 75 din 25 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței penale nr. 75 din 25 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 octombrie 2013.