ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 905/2015

Prin sentința civilă nr. 1723 din 7 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC I.C. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA și SC S.C.C. SRL, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a unui contract de vânzare-cumpărare, pentru vânzarea lucrului altuia și cauză ilicită. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că deși reclamanta, prin cererea de chemare în judecată a susținut că este proprietara construcțiilor care au fost vândute prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți și că unele din construcții au constituit aport în natură la formarea capitalului social, iar altele au reprezentat investiții efectuate de reclamantă, aceasta nu a probat în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ.

că este proprietara construcțiilor vândute. În acest sens, reclamanta nu a depus nici un înscris care să reprezinte titlu de proprietate pentru respectivele construcții, iar certificatele de atestare fiscală atașate nu au natura juridică a titlului de proprietate și nici nu conferă o asemenea calitate, din raportul de expertiză întocmit de expert I.A. rezultând faptul că bunurile vândute nu figurau în patrimoniul reclamantei, așa încât, Tribunalul București a apreciat că nu se poate constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 13 iunie 2003. Împotriva acestei sentințe, în termen legal reclamanta SC I.C. SA a declarat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1099/2014 din 17 noiembrie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC I.C. SA București. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut referitor la constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 30 iunie 2013, că prin sentința comercială nr. 2022 din 11 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia comercială nr. 437 din 13 mai 2005 Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, iar prin decizia nr. 1103 din 16 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamantă, fiind casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În apel după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. 14384/1/2005 la Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, fiind încuviințată efectuarea a două expertize tehnice în construcții, iar prin decizia comercială nr. 262 din 5 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a fost admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 2022 din 11 februarie 2004, fiind desființată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, considerând că reclamanta avea legitimitate procesuală activă în promovarea cererii de chemare în judecată. În cel de-al doilea ciclu procesual, în fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, la data de 24 aprilie 2009, fiind pronunțată sentința civilă nr. 1723 din 7 aprilie 2014, apelată de către reclamantă.

În raport de toate probele administrate în dosarul de fond, respectiv înscrisuri și expertiza tehnică construcții efectuată de expert I.A., care prin răspunsul dat atât obiectivelor încuviințate de instanță cât și obiecțiunilor formulate de părți a lămurit toate împrejurările de fapt suspuse analizei, Curtea de Apel București a reținut faptul că cele cinci construcții pretinse de apelanta-reclamantă că ar fi ale sale, au fost edificate în perioada 1974-1989, dar nu de către apelantă, ci de Trustul de Construcții Industriale și Agrozootehnice Șantier Militari, care în anul 1991, în baza Legii nr. 31/1990 s-a transformat în SC C. SA.

În acest context, în raport de situația de fapt și de drept reținută, în lipsa unor documente care să ateste dreptul de proprietate al apelantei-reclamante asupra construcțiilor în litigiu, instanța de apel a considerat că nu se poate constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 13 iunie 2003, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că intimata-pârâtă SC C. SA ar fi vândut bunurile imobile proprietatea apelantei-reclamante, implicit nu s-a făcut dovada nici a cauzei ilicite.

Referitor la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare menționat, instanța de apel a reținut că acțiunea în rezoluțiune poate fi intentată numai de partea care a executat sau este gata să execute contractul, iar cum în cauza de față apelanta-reclamantă este terț față de contractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune o solicită, iar motivele invocate, vânzarea bunului altuia și cauza ilicită, reprezintă motive specifice acțiunii în constatare a nulității absolute care țin de nerespectarea la încheierea actului juridic a dispozițiilor legale referitoare la condițiile sale de valabilitate și nu de neexecutarea obligațiilor asumate contractual de către una dintre părțile contractante, Curtea de Apel București a respins ca nefondat și acest capăt de cerere.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I.C. SA București a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea acestuia, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru administrarea probelor solicitate, respectiv proba cu martori și expertiză, iar în subsidiar, solicită modificarea în tot a deciziei atacate având în vedere că aceasta cuprinde motive contradictorii cu privire la concluziile expertului I.A. Prin completarea cererii de recurs depusă la data de 22 ianuarie 2015, recurenta a evocat și dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care a invocat nulitatea hotărârii, motivat de împrejurarea că nu a fost indicată calea de atac, însă având în vedere că a exercitat calea de atac a recursului, aceasta nu a mai susținut acest argument, luându-se act de poziția sa în practicaua deciziei.

Prin concluziile scrise, formulate de intimata-pârâtă SC C. SA București și depuse în timpul ședinței publice s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Criticile aduse deciziei atacate vizează motivele contradictorii pe aceasta le cuprinde, întrucât în vederea pronunțării deciziei pronunțate, Curtea de Apel București a avut în vedere faptul că, odată ce expertiza efectuată de expert I.A. a fost considerată nelămuritoare, fiind necesară în acest sens, administrarea unei contraexpertize, iar la pronunțarea hotărârii aceasta a fost considerată ca fiind suficientă față de expertiza ulterior efectuată. O altă critică a deciziei atacate se referă la lipsa temeiului legal, aceasta fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, în opina recurentei, instanțele de fond au reținut în mod greșit că reclamanta nu a făcut dovada proprietății asupra construcțiilor, iar pârâta SC C. SA ar fi făcut această dovadă, având în vedere că în considerente, acestea fac referire la autorizația din 8 august 1981, dar care nu este însoțită la rândul ei de o recepție finală a lucrărilor, motiv pentru care actul singular în sine nu face dovada indubitabilă a faptului că cele cuprinse în cadrul autorizației s-au și realizat. Mai susține recurenta că instanțele au încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., care obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru stabilirea corecta a faptelor, ordonând probe chiar și din oficiu, iar în acest sens, dacă instanța de fond era nelămurită cu privire la anumite înscrisuri depuse în apărare, putea să solicite originalul acestora sau putea cere printr-o adresa lămuriri de la firma care a executat anumite lucrări.

De asemenea, instanța putea să pună în discuție necesitatea administrării probei cu martori pentru a stabili data realizării unor construcții, cât și beneficiarul acestor lucrări, întrucât doi experți au privit total diferit aceste aspecte. În ceea ce privește expertiza efectuată la instanța de fond, această instanță a avut un comportament de neînțeles, deoarece a renunțat la raportul de expertiză întocmit de expert N.T., care a răspuns și la obiecțiunile formulate și căruia putea să-i ceară și alte lămuri, dacă datele existente nu erau clare și suficiente, fiind desemnat un nou expert, deși primul își făcuse datoria, la un termen la care reclamanta nu era prezentă pentru a discuta această probă în contradictoriu.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a greșit atunci când a respins cererea de probatorii, lipsind astfel reclamanta de posibilitatea de a dovedi greșeala expertului de la fond care a înlăturat mai multe înscrisuri aflate la dosar. Tot în același context se critică faptul că instanța a respins și proba testimoniala cu doi martori, considerând că nu este pertinentă și utilă cauzei, deși ea rezultă din nelămuririle rapoartelor de expertize, iar realizarea fizică a acestor construcții era o situație de fapt, care putea fi dovedită cu martori. În acest sens, recurenta consideră că prin respingerea acestor cereri li s-a încălcat practic și dreptul la apărare care este consfințit în Constituție și în dreptul european, lăsând fără efect calea de atac a apelului.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC I.C. SA București să fie respins, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta nu Ie-a citat și nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat. Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii, astfel că sub acest aspect nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât este nefondată susținerea recurentei, potrivit căreia, în considerentele hotărârii atacate, expertiza efectuată de expert I.A. a fost considerată nelămuritoare, fiind necesară în acest sens, administrarea unei contraexpertize, iar în finalul acesteia s-a considerat totuși a fi suficientă, față de expertiza efectuată ulterior. Aceasta deoarece, recurenta confundă expertiza efectuată „anterior” de expert N.T., cu expertiza efectuată „ulterior” de expert I.A., astfel că nu poate fi primit acest motiv de recurs. În ceea ce privește pct. 8 și pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., evocate de recurentă se constată că sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente: Referitor la susținerea recurentei, potrivit căreia, instanțele de fond au reținut în mod greșit că reclamanta nu a făcut dovada proprietății asupra construcțiilor în litigiu, se constată că nu poate fi primită.

În mod corect s-a reținut că reclamanta nu a probat în sensul dispozițiilor art. 1169 C. civ., că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor, întru-una din modalitățile prevăzute de dispozițiile art. 644-art. 645 C. civ., întrucât acestea au fost edificate în perioada 1974-1989 de Trustul de Construcții Industriale și Agrozootehnice Șantier Militari, care în anul 1991, în temeiul Legii nr. 31/1990 s-a transformat în SC C. SA. De asemenea este nefondată și critica recurentei referitoare la faptul că nu s-a dat relevanță probelor solicitate, că instanța nu a solicitat originalul unor înscrisuri doveditoare și că s-a renunțat la expertiza efectuată la instanța de fond de expert N.T., care a răspuns și la obiecțiunile formulate, fiind desemnat un nou expert, la un termen la care reclamanta nu era prezentă pentru a discuta această probă în contradictoriu.

Aceasta deoarece, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a reiterat susținerile făcute în fața instanțelor de fond și de apel, exprimând chestiuni de fond legate de aprecierea probatoriului administrat în cauză, criticile acesteia referindu-se la stabilirea situației de fapt prin interpretarea probelor, aspect ce nu poate fi primit în recurs.

Critica recurentei prin care se susține că instanța de apel a greșit atunci când a respins cererea de probatorii, lipsind astfel reclamanta de posibilitatea de a dovedi greșeala expertului de la fond care a înlăturat mai multe înscrisuri aflate la dosar, precum și proba cu doi martori, se constată că nu poate fi primită, având în vedere că această listă de probatorii a fost corect respinsă, întrucât prin expertizele succesive efectuate în cauză s-a răspuns tuturor obiectivelor solicitate, iar în ceea ce privește proba cu martori s-a apreciat că este nerelevantă data edificării construcției față de data actului atacat, în raport de teza probei.

În acest context, Înalta Curte constată că susținerile recurentei vizează greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză, aspecte ce nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului și împrejurarea că recurenta a avut la dispoziție calea de atac a apelului în care toate chestiunile invocate au fost puse în discuție și soluționate. Totodată, este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate de instanța de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat și interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în raport de dispozițiile legale aplicabile speței.

Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.C. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.C. SA București împotriva deciziei civile nr. 1099/2014 din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.