ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1981/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 01 aprilie 2014 sub nr. 11.165/3/2014 reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București, au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante conform Sentinței civile nr. 4931 din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3506/ R din 13 sept 2010 a Curții de Apel București.

În motivare, au arătat că executarea titlurilor executorii mai sus menționate a fost eșalonată pe o perioadă cuprinsă până la nivelul anului 2016, condiții în care apare ca firească și necesară acordarea unei despăgubiri pentru acoperirea beneficiului nerealizat, respectiv pentru lipsa de folosință a sumelor reprezentând drepturile salariale, până la data când pârâții vor proceda la plata efectivă a acestor sume. Având în vedere că prin acțiunea principală, reclamanții au solicitat doar actualizarea sumelor cu indicele de inflație, nu și plata dobânzilor legale aferente, se impune astfel introducerea prezentei cereri, pe cale separată, ca o cerere accesorie acțiunii prin care s-a solicitat plata drepturilor principale.

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2015, Tribunalul București a disjuns cauza și a dispus formarea unui nou Dosar cu nr. 1722/3/2015 în care calitatea de reclamanți a revenit numiților G.D., G.V., H.V., N.C și T.I., toți în calitate de personal conex în cadrul instanțelor judecătorești Prin Sentința civilă nr. 89 din 11 martie 2015, Tribunalul București, a constatat necompetența teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut următoarele: În cazul conflictelor de muncă, necompetența este una exclusivă, însă în cazul de față, dată fiind calitatea părților în acest litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc.

civ. În acest context, față de solicitarea apărătorului reclamanților, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Dâmbovița, în favoarea căruia va declina competenta de soluționare a cauzei. Prin Sentința nr. 988 din 24 iunie 2015, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, competentă să îl soluționeze. În motivare, s-a reținut că cererea despre care face vorbire art. 127 C. proc. civ. trebuie interpretată limitativ, în sensul în care dispozițiile amintite ar fi incidente numai în situația în care reclamanții și-ar desfășura activitatea efectiv în cadrul instanței competente să judece pricina, respectiv Tribunalul București.

Or, reclamanții au calitatea de grefieri, respectiv de personal auxiliar și contractual, în cadrul Judecătoriei Sectorului 6, București. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

au o dublă semnificație; pe de o parte, instituie un caz de necompetența teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul care are calitate de reclamant al unei pricini și, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanței. Reclamantul având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie și o competență teritorială alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului; această alegere însă a uneia dintre instanțele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc.

civ. trebuie exercitată de reclamant. Prin urmare, art. 127 C. proc. civ. instituie un caz de necompetența teritorială absolută pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant într-o pricină de competența instanței la care își desfășoară activitatea, norma interzicând sesizarea acestei instanțe. Noțiunea de "instanța la care își desfășoară activitatea ” prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății, întrucât finalitatea acestei dispoziții este acela de a evita cazurile de bănuială ilegitimă care duc la formularea de cereri de strămutare.

Legiuitorul urmărește să scoată din circumscripția curții de apel în care își deslașoară activitatea judecătorul, procurorul, grefierul sau asistenții judiciari, litigiul în care aceștia au calitatea de reclamanți, stabilind o competență teritorială alternativă în favoarea oricăreia dintre curțile de apei învecinate, pentru a elimina orice suspiciune de părtinire. Prin urmare, rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să reglementeze o astfel de situație a fosta aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părțiior. De asemenea, dispozițiile art. 123 alin. (3) C. proc. civ. prevăd ca atunci "când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile.” În speță, reclamanții au calitatea de grefieri în cadrul mai multor instanțe și parchete din raza Curții de Apei București.

Aceste dispoziții legale au un caracter imperativ și obligă reclamanții, având una din calitățile enumerate în textul legal, să sesizeze una din instanțele de același grad din raza unei curți de apel învecinate. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 17 martie 2015 apărătoarea reclamanților, în aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. , a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmhovița, ca instanță aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate celei la care își desfășoară activitatea unii dintre reclamanți. Constatând că față de unii dintre reclamanți Tribunalul București este o instanță necompetentă teritorial absolut în soluționarea prezentei cauze, iar din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 123 alin. (3) C. proc.

civ. , o instanță necompetentă absolut pentru una dintre părți, este absolut necompetentă și pentru celelalte părți, instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta pricină este Tribunalul Dâmbovița, în favoarea căreia va fi stabilită competența de soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect dobânzi legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante formulată reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București, în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2015.