ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1846/2015

Constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 253/ C din data de 25 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, și, în consecință, a fost respinsă, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamantul D.F., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA. Totodată, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, invocată de pârâtă și au fost respinse, ca lipsite de interes, cererile de chemare în garanție a chemaților în garanție Trifan Măria și F.I., precum și a chemaților în garanție C.I., C.A., C.D. și S.G.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.D.N.R., instanța a respins-o, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, aprobată prin H.G. nr. 941/2004, potrivit cărora, procesele în materie de expropriere se judecă în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA. De asemenea, noua lege - Legea nr. 255/2010, prevede că „Expropriator este statui român pentru obiectivele de interes național”, precum și că expropriatorul este reprezentat de "Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R.

SA, pentru toate lucrările de construcție de drumuri de interes național ” (art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010). În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Tribunalul a apreciat-o ca întemeiată motivat de faptul că dreptul la acțiune al reclamantului împotriva pârâtei curge de la data rămânerii definitive a Sentinței civile nr. 588 din 19 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Marghita, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 180/R/l din 9 februarie 2009 a Tribunalului Bihor - Dosar nr. 1864/255/2006, s-a constatat că reclamantul a fost privat de bunul său, respectiv de imobilul - teren din prezentul litigiu, fără existența unei justificări legitime, astfel că a fost lipsit de posibilitatea încasării despăgubirilor pentru terenul ce constituie proprietatea sa tabulară și care a fost expropriat, fără plata despăgubirilor în condițiile prevăzute de Legea nr. 33/1994 si Legea nr. 198/2004.

Prezenta acțiune a fost înregistrată la data de 14 noiembrie 2012, cu depășirea termenului de trei ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. Prin Decizia civilă nr. 199 din 23 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apei Oradea, secția I civilă, a fost admisă excepția tardivității apelului declarat de reclamantul D.F. împotriva sentinței civile pronunțate de instanța de fond. Instanța a reținut că Sentința nr. 253/C/2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, i-a fost comunicată apelantului la data de 06 decembrie 2013, iar acesta a formulat apel prin scrisoare recomandată, la data de 28 ianuarie 2014, înregistrat la data de 29 ianuarie 2014. Or, la data de 28 ianuarie 2014, termenul de apel de 15 zile, prevăzut de art. 284 C. proc.

civ. de la 1865, aplicabil în speță, era împlinit. Prin recursul declarat, la data de 29 aprilie 2015, împotriva Deciziei civile nr. 199/4/2015 a Curții de Apel din Oradea, reclamantul D.F. a solicitat admiterea recursului, casarea și desființarea sentinței recurate, ca nelegală și netemeinică, trimiterea cauzei spre o noua rejudecare și pronunțarea unei decizii legale, în conformitate cu cererea noastră inițiala și prin care să se admită acțiunea formulată. Recurentul invocă faptul că a avut mult mai multe procese pe rolul instanțelor de judecată, care au întrerupt prescripția constatată de către instanța de fond în baza dispozițiilor art. 3 din Decretul 167/1958. Susține că aceste procese au avut rolul de a lămuri situația juridica a terenului proprietatea reclamantului, peste care trece autostrada Transilvania, teren pentru care nu a primit nici o despăgubire, datorită unor neclarități legate de amplasamentul și de numărul topografic al parcelei proprietatea sa.

Arată că este cu neputință a se constata prescrierea dreptului la acțiunea promovată, câtă vreme acest drept a fost constatat în mod definitiv și irevocabil prin Sentința civilă nr. 588/2008 a Judecătoriei Marghita, iar prin Decizia nr. 180/2009 a Tribunalului Bihor, a fost menținută sentința Judecătoriei Marghita, în ce privește dreptul său la despăgubiri. Arată că trebuie tăcută distincție între prescrierea dreptului la acțiune constatat în mod nelegal și abuziv prin sentința apelată și prescrierea dreptului la executarea silita a despăgubirilor efective ce i se cuvin și care s-au stabilit prin sentința judecătoriei, mai sus-indicată.

Pe de alta parte, arată că poate dovedi că nici dreptul Ia executare silita nu a fost prescris, deoarece sentința a fost pusă în executare în termenul legal, iar acest drept la despăgubirile ce i se cuvine nu mai poate fi pus în discuție, câtă vreme acesta a fost constatat în mod definitiv și irevocabil, conform hotărârilor din 2008 si 2009. Analizând cu prioritate posibilitatea încadrării criticilor formulate în dispozițiile imperative și limitative ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cu respectarea termenului legal, imperativ, de decădere pentru motivarea recursului.

Dispozițiile legale stipulează, în art. 303 C. proc. civ., că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a ti expus și dezvoltat în mod distinct, în sensul formulării unor veritabile critici de nelegalitate, conform celor statuate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Totodată, instanța este obligată să verifice dacă nu devin aplicabile dispozițiile înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora: „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 ” . Sancțiunea nerespectării acestor exigențe legale este cea reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit căruia recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor care se referă ia motivele de ordine publică. De aceea, atunci când se constată de către instanță imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unui din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancțiunea nulității recursului, întrucât nu orice nemulțumire a părții poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate. În materia nulității recursului, astfel cum este reglementată această sancțiune de art. 306 C. proc.

civ., există, deci, numai excepția care privește motivele de ordine publică, ce pot fi puse în dezbaterea părților ex oficiu, în ipoteza de principiu, instanța de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată, formulate de părțile interesate, care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304. În speță însă, reclamantul, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată, constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici Ia adresa deciziei pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare ia soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de respingere ca tardiv a apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 253/ C din data de 25 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor. Prin urmare, fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de apei și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul se limitează numai la a-și arăta nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de fond în legătură cu capătul de cerere principal, prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea cererii de chemare în judecată pentru acest motiv.

În aceste circumstanțe, înalta Curte reține că susținerile reclamantului, din cuprinsul cererii de recurs, nu se circumscriu unor critici de nelegalitate care să vizeze soluția pronunțată prin decizia instanței de apel, nefiind indicate, nici formal, ca temei de drept, dispozițiile înscrise în art. 304 C. proc. civ. Dată fiind soluționarea cu prioritate a excepției nulității recursului, în conformitate cu art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 137 alin. (1) din același cod, coroborat cu art. 316 C. proc. civ. și art. 298 C. proc. civ., excepția analizată fiind o excepție absolută șt peremptorie, ce face de prisos analiza fondului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.F. împotriva Deciziei civile nr. 199/ A din 23 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.