ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
nr. 431/2017
Asupra
cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin
Sentința civilă nr. 80/C din 4 martie 2013 pronunțată de
Tribunalul Bihor în Dosar nr. x/111/2011, s-a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive invocată de pârâta Statul Român prin
Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a
admis acțiunea formulată și precizată de reclamanții
A. și B., în contradictoriu cu pârâții Comuna Sânmartin,
Instituția Primarului Comunei Sânmartin, și în consecință:
S-a
constatat că prin efectuarea lucrărilor de instalare de conducte de
apă, canal, pluvial și reamenajare DN76, pe imobilul - teren
proprietatea reclamanților identificat cu nr. topo 155/1, înscris în CF.
nr. 50716 Sânmartin (prevenită din conversia CF nr. 26 Sânmartin), s-a
realizat de fapt o expropriere pentru cauză de utilitate publică de
interes local pentru suprafața de 3.138 mp. teren, conform expertizei topografice
întocmită în cauză de expert ing. C. și care face parte
integrantă din hotărâre.
S-a
constatat caracterul nelegal al acestei exproprieri pentru lipsa acordării
unei drepte și prealabile despăgubiri către reclamanți.
Pârâții
au fost obligați la plata către reclamanți a despăgubirilor
reprezentând contravaloarea suprafeței de teren expropriate în cuantum de
42 lei/mp teren, conform expertizei tehnice judiciare întocmite în cauză
de expert ing. D. și care face parte integrantă din hotărâre.
Pârâții
au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de
3.350 lei, reprezentând onorariu de expert (2.550 lei) și onorariu de
avocat (1.800 lei), conform chitanțelor de la dosar.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în
vedere următoarele aspecte:
Deliberând
asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului
Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta prin
întâmpinare, instanța a admis-o având în vedere dispozițiile art. 2
alin. (2) din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările
ulterioare, care prevăd că "expropriator este Statul Român
pentru obiectivele de interes național, (...) județele pentru
obiectivele de interes județean, iar municipiile, orașele și
comunele pentru obiectivele de interes local".
Văzând
documentația întocmită de pârâta Comuna Sânmartin, în vederea
realizării lucrărilor de reamenajare DN76 cu sens giratoriu,
lucrărilor de instalare conducte de apă și canalizare, avizele
solicitate și obținute de pârâtă în acest sens, văzând
și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară
efectuat în cauză, apreciind că obiectivul pentru care terenul
reclamanților a fost expropriat este unul de interes local, instanța
a apreciat că are calitatea procesuală pasivă, conform textului
de lege amintit, pârâta Comuna Sânmartin.
Deliberând
asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut din documentația de
avizare depusă la dosar de pârâta Comuna Sânmartin, precum și din
concluziile raportului de expertiză tehnică - judiciară efectuat
în cauză de expert topograf ing. C., că reclamanții sunt
proprietarii terenului în suprafață de 3.5734 mp. situat pe nr. top
155/1 Sânmartin (confirmată de situația înscrisă în CF 50716
Sânmartin), din care a reieșit că, cu privire la suprafața de
3138 mp. teren situat pe nr. topo 155/1 Sânmartin, pârâta Comuna Sânmartin a
efectuat lucrări de instalare conducte apă, pluvial, canalizare,
reamenajare DN76 cu sens giratoriu, astfel încât această
suprafață de teren este improprie exercitării atributelor dreptului
de proprietate de către reclamanți.
Din
probatoriul administrat în cauză a reieșit că lucrările de
instalare a conductelor apă, canal, pluvial și reamenajare DN76 în
localitatea Sânmartin prin efectuarea unui sens giratoriu fac improprie
folosința suprafeței de 3.138 mp teren aparținând
reclamanților, în condițiile în care nu a fost declanșată
și urmată procedura exproprierii conform prevederilor legilor
speciale care guvernează această materie, respectiv Legea nr.
255/2010 și Legea nr. 33/1994 iar reclamanții nu au fost
despăgubiți în condițiile legii pentru suprafața de teren
ocupată de lucrările de interes local efectuate de pârâta Comuna
Sânmartin (art. 1 din Legea nr. 33/1994).
În
fapt, prin Titlul de proprietate nr. 292 din 04 noiembrie 1994 s-a reconstituit
în favoarea antecesorilor reclamanților dreptul de proprietate asupra
suprafeței de 35.732 mp teren identificat cu nr. top 155/1, înscris în
C.F. 26 Sânmartin.
Reclamantul
A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului-teren identificat cu nr.
top.155/1 înscris în CF nr. 26 Sânmartin,cu titlu de reconstituire și
moștenire iar ulterior a transmis cota de ½ parte din dreptul său de
proprietate asupra imobilului-teren în suprafață de 3.5734 mp
nepoatei sale, B., reclamantă în prezenta cauză.
Dreptul
reclamanților de proprietate asupra întregii suprafețe de 35.732 mp
este înscris în C.F. nr. 50716 Sânmartin, provenită din conversia C.F. 26
Sânmartin.
În
data de 11 martie 2004 reclamantul A. a consimțit prin declarația
autentificată sub nr. 420 la BNP E. ca Primăria Sânmartin să
amplaseze pe terenul proprietatea sa, identificat cu nr. top 155/1, conducte de
apă, canal și pluvial. Reclamantul A. a dat declarația la
solicitarea reprezentanților Primăriei Sânmartin,care au
susținut că lucrările nu vor afecta suprafața și
funcționalitatea terenului proprietatea acestuia. Instanța a
reținut că declarația notarială autentificată sub nr.
420 din 11 martie 2004 de B.N.P. E., prin care reclamanții și-au dat
acordul la instalarea conductelor de apă canal și pluvial pe terenul
proprietatea acestora situat pe nr. top 155/1 Sânmartin, a fost solicitată
și obținută doar pentru obținerea avizelor și a
autorizațiilor necesare realizării lucrărilor de interes local
ale pârâtei Comuna Sânmartin pe acest teren și nu echivalează, în
opinia instanței, cu o renunțare la dreptul de despăgubiri.
În
anul 2004, reclamanții având intenția de a parcela terenul, au
procedat la întocmirea unei documentații cadastrale iar în urma
măsurătorilor au constatat că din terenul proprietatea lor o
parte este afectată de lucrări de canalizare, drumul național DN
76 și sensul giratoriu.
În
cauză s-au efectuat o expertiză topografică de identificare a
suprafețelor afectate de lucrările de canalizare, sensul giratoriu
și DN 76, stabilindu-se că suprafața totală afectată
de lucrările de canalizare, sensul giratoriu din comună și parte
din DN 76 este de 3.138 mp, și o expertiză de evaluare pentru
stabilirea valorii de circulație pentru 1 metru pătrat din nr. top
155/1 Sânmartin care, utilizând metoda comparațiilor și raportarea la
comparabila D stabilește valoarea de circulație la 42 lei/mp.
Astfel
cum rezultă din actele dosarului, concluziile rapoartelor de
expertiză au fost acceptate de către pârâți.
Cu
privire la expertiza de evaluare reclamații au avut obiecțiuni,
apreciind că valoarea de circulație a terenului în cauză se
impune a se stabili în raport cu comparabila A, anume la 19,22 euro/mp
adică 83,99 lei/mp.
La
dosarul cauzei pârâta Primăria Comunei Sânmartin a depus documentația
aferentă lucrărilor efectuate pe terenul cu nr. top 155/1.
Analizând
înscrisurile depuse instanța a reținut că certificatele de
urbanism, autorizațiile de construire sunt eliberate la cererea
Primăriei Comunei Sânmartin, în sarcina acesteia fiind stabilite și
obligațiile de "adoptare a soluției legale de eliberare a
amplasamentului în vederea realizării obiectivului propus" și de
efectuare a formalităților de ieșire din circuitul agricol a
terenului.
Pentru
identificarea amplasamentului s-au făcut ridicări topografice.
Întrucât dreptul de proprietate al reclamantului era întabulat în CF 26
Sântandrei din anul 2003, respectiv 2004 la momentul realizării efective a
lucrărilor se cunoșteau proprietarii tabulari.
Cu
toate acestea, beneficiarul lucrării Primăria comunei Sânmartin nu a
făcut nicio propunere în vederea acordării de despăgubiri pentru
suprafața afectată de lucrări, considerând că este firesc a
deposeda un proprietar de o parte din bunul său fără a-l
încunoștința și fără a-l despăgubi.
Dovadă
a faptului că Primăria comunei Sânmartin cunoștea care sunt
proprietarii ternului pe care urmau să se efectueze lucrările este
și faptul că acestuia i s-a solicitat acordul în vederea
amplasării conductelor.
Având
în vedere situația de fapt și de drept existentă, instanța
de fond a apreciat că prin folosirea subsolului - amplasarea de conducte
de apă canal - și a solului - amplasarea sensului giratoriu și a
unei părți din DN 76 - a proprietății reclamanților de
către Comuna Sânmartin, s-a realizat practic o expropriere.
În
aceste condiții, instanța a apreciat că lucrările de
instalare a conductelor apă, canal, pluvial și reamenajare DN 76 în
localitatea Sânmartin prin efectuarea unui sens giratoriu fac improprie
folosința suprafeței de 3.138 mp. teren aparținând reclamanților,
în condițiile în care nu a fost declanșată și urmată
procedura exproprierii conform prevederilor legilor speciale care
guvernează această materie, respectiv Legea nr. 255/2010 și
Legea nr. 33/1994 și fără ca reclamanții să fi fost
despăgubiți în condițiile legii pentru suprafața de teren
ocupată de lucrările de interes local efectuate de pârâta Comuna
Sânmartin (art. 1 din Legea nr. 33/1994).
Pentru
considerentele expuse, în baza textelor legale sus-menționate, s-a admis
ca întemeiată acțiunea formulată și precizată de
reclamanți, și în consecință instanța a constatat
că prin efectuarea lucrărilor de instalare de conducte de apă,
canal, pluvial și reamenajare DN76, pe imobilul - teren proprietatea
reclamanților identificat cu nr. topo 155/1, înscris în CF. nr. 50716
Sânmartin (prevenită din conversia CF nr. 26 Sânmartin), s-a realizat de
fapt o expropriere pentru cauză de utilitate publică de interes local
pentru suprafața de 3.138 mp teren, conform expertizei topografice
întocmită în cauză de expert ing. C. și care face parte
integrantă din hotărâre.
S-a
constatat caracterul nelegal al acestei exproprieri pentru lipsa acordării
unei drepte și prealabile despăgubiri către reclamanți.
Pârâții
au fost obligați la plata către reclamanți a despăgubirilor
reprezentând contravaloarea suprafeței de teren expropriate în cuantum de
42 lei/mp teren, conform expertizei tehnice judiciare întocmite în cauză
de expert ing. D. și care face parte integrantă din hotărâre.
Totodată,
pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în
sumă de 3.350 lei, reprezentând onorariu de expert (2.550 lei) și
onorariu de avocat (1.800 lei), conform chitanțelor de la dosar, în
temeiul art. 274 C. proc. civ. de la 1948.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantele F. și B., pârâta
Comuna Sânmartin și Instituția Primarului Comunei Sânmartin, cât
și pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice
prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice
Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor
Publice Bihor.
Prin
Decizia civilă nr. 83/A din 6 noiembrie 2013 pronunțată de
Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/111/2011, s-au admis ca fondate apelurile
civile declarate de apelantele - reclamante F. și B., apelantul - pârât
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca
prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în
calitate de succesoare în drepturi a Direcției Generale a Finanțelor
Publice Bihor, apelanții pârâți Comuna Sânmartin Prin Primar și
instituția Primarului Comunei Sânmartin, apelantul - pârât Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea - Oradea, împotriva
Sentinței civile nr. 80/C din 4 martie 2013 pronunțată de
Tribunalul Bihor, care a fost anulată și s-a fixat termen pentru
evocarea fondului la data de 8 ianuarie 2014.
Pentru
a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut
următoarele aspecte:
Fiind
analizată cu prioritate problematica legată de reținerea
excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român în
cauză, critică ce a fost invocată în cadrul apelului declarat de
apelanții Comuna Sânmartin, Instituția Primarului Comunei Sânmartin,
s-a constatat că într-adevăr potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr.
255/2010 modificată și completată, Statul Român este
expropriator pentru obiectivele de interes național, județele pentru
obiective de interes județean, iar municipiile, orașele și
comunele pentru obiectivele de interes local.
Însă,
potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C., o
parte din terenul în litigiu este afectat de DN 76, având astfel caracterul de
lucrare de interes național, împrejurare ce atrage existența
calității procesuale pasive a Statului Român, potrivit
dispozițiilor legale mai sus arătate.
Constatându-se
prin urmare că în mod greșit prima instanță a
soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului
față de acest pârât, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1)
C. proc. civ. au fost admise toate apelurile, dată fiind legătura de
conexitate dintre acestea, hotărârea apelată fiind anulată,
fiind fixat termen pentru evocarea fondului pe data de 8 ianuarie 2014.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală
Regională a Finanțelor Cluj-Napoca - Administrația
Județeană a Finanțelor Publice Bihor.
Prin
Decizia civilă nr. 1376 din 14 mai 2014 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. x/111/2011, a fost
respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală
Regională a Finanțelor Cluj-Napoca - Administrația
Județeană a Finanțelor Publice Bihor, împotriva Deciziei civile
nr. 83/A din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I
civilă.
Pentru
a pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut că
motivele de recurs se concretizează în critici care nu susțin
nelegalitatea deciziei în raport de problema de drept dezlegată în apel.
Astfel,
prin decizia atacată, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2)
din Legea nr. 255/2010, modificată și completată, s-a
reținut că statul este expropriator pentru obiectivele de interes
național, județele pentru obiectivele de interes județean, iar
municipiile, orașele și comunele pentru cele de interes local.
Analizând
cu prioritate, prin prisma textului de lege menționat, excepția
lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, s-a constatat
că acesta acționează în calitate de expropriator, motivat de
faptul că potrivit raportului de expertiză întocmit, o parte din
terenul în litigiu este afectat de DN 76, având astfel caracterul de lucrare de
interes național.
Prin
urmare, în apel s-a dezlegat problema calității procesuale pasive a
Statului român, în exproprierile pentru obiective de interes național,
fără a se face referire la reprezentarea acestuia.
S-a
observat, însă, că recurentul a criticat un aspect de reprezentare,
respectiv calitatea Ministerului Finanțelor Publice de a reprezenta statul
în astfel de litigii, aspect ce nu a făcut obiectul judecății
din apel.
Față
de criticile formulate prin motivele de recurs, s-a reținut totodată,
că potrivit art. 2 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 255/2010, pentru
lucrările de construcție de drumuri de interes național (cum
este cazul în speță), expropriatorul prevăzut la alin. (2) este
reprezentat de "Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură
și Investiții Străine, prin Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA, respectiv
Ministerul Transporturilor, după caz, direct sau prin Compania
Națională de Drumuri Naționale - SA".
Această
chestiune, a reprezentării procesuale, s-a reținut că va fi
avută însă în vedere de instanța de fond cu ocazia
rejudecării (ceea ce s-a dezlegat în apel vizând, cum s-a menționat,
cadrul procesual, dat de legitimarea părților, iar nu de
reprezentarea lor în cursul judecății).
Pentru
toate aceste considerente, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de
pârât.
Prin
Decizia civilă nr. 1056 din 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea,
secția I civilă, evocând fondul cauzei după anularea cu
reținere, a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în
consecință, a respins acțiunea formulată de
reclamanții A., prin continuator F. și B., în contradictoriu cu
Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a
admis în parte acțiunea formulată și precizată de
reclamanți în contradictoriu cu pârâții Comuna Sânmartin,
Instituția Primarului Comunei Sânmartin și Statul Român prin Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România (în prezent Compania Națională de Administrare a
Infrastructurii Rutiere SA).
S-a
constatat că prin efectuarea lucrărilor de instalare conducte
apă, canal, reabilitare DN 76 și sens giratoriu, pe imobilul teren,
proprietatea reclamanților, identificat cu nr. top. 155/1, înscris în CF
nr. 50716 Sânmartin (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 26
Sânmartin) s-a realizat în fapt o expropriere pentru cauză de utilitate
publică pentru suprafața de 3.210 mp, identificată conform
expertizei întocmite în cauză de experții G., H. și I., și
care face parte integrantă din hotărâre, din care, suprafața de
790 mp, afectată de reabilitarea DN 76; suprafața de 592 mp
afectată de construcția sensului giratoriu și suprafața de
1.828 mp afectată de rețeaua de canalizare.
S-a
constatat caracterul nelegal al acestei exproprieri pentru lipsa acordării
unei drepte și prealabile despăgubiri către reclamanți.
A
fost obligată pârâta Comuna Sânmartin prin primar la plata către
reclamanți a sumei de 21.059 euro, echivalent în lei la data
plății, reprezentând contravaloarea suprafeței de 1.828 mp
afectată de cămine canal.
A
fost obligat Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi
și Drumuri Naționale din România S.A (în prezent Compania
Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA) la plata
către reclamanți a sumei de 6.820 euro, echivalent în lei la data
plății, reprezentând contravaloarea suprafeței de teren de 592
mp afectată de realizarea sensului giratoriu, și la plata sumei de
9.101 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând
contravaloarea suprafeței de teren de 790 mp afectată de reabilitarea
DN 76.
Au
fost obligați pârâții la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de
judecată în favoarea reclamanților.
Pentru
a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut,
evocând fondul cauzei, că, potrivit înscrisurilor din CF 50716 Sânmartin,
reclamanții A. (în prezent decedat, prin moștenitori) și B. sunt
proprietari asupra imobilului identificat cu nr. top. 155/1, reprezentând teren
arabil în suprafață de 35734 mp.
S-a
avut în vedere că, potrivit măsurătorilor efectuate de
experții desemnați, urmare a efectuării lucrărilor de
canalizare, construcție sens giratoriu și reabilitare DN 76, din
imobilul cu nr. top 155/1 Sânmartin, este afectată o suprafață
totală de 3.210 mp, din care 790 mp sunt afectați de lucrările
de reabilitare a DN 76 - E 79, prin realizarea coridorului de expropriere
pentru modernizarea drumului național; 592 mp sunt afectați de sensul
giratoriu la limita dinspre DN 76 - E 79 a terenului în litigiu, iar 1.828 mp
sunt afectați de existența rețelei de canalizare subterană,
ce cuprinde atât rețeaua de canalizare, cât și terenul imposibil de
utilizat de către proprietari, cuprins între acestea.
Experții
au indicat valoarea de circulație a imobilului ca fiind de 12 euro/mp.
Instanța
de apel a înlăturat susținerile pârâtei Comuna Sânmartin,
Instituția Primarului Comunei Sânmartin, în sensul că amplasarea
conductelor de apă nu afectează folosința terenului, în
condițiile în care pe suprafața de 1.828 mp din nr. top 155/1 sunt
amplasate, conform mențiunilor experților, nouă cămine
canal, iar subsolul este afectat de rețeaua de canalizare, aceste lucrări
fiind demarate în baza documentației întocmite de Comuna Sânmartin,
fără a fi însă declanșată procedura exproprierii,
conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și a Legii nr. 33/1994 și
fără ca reclamanții să fi fost despăgubiți. Pârâta
a solicitat completarea raportului de expertiză în vederea stabilirii
valorii de circulație a imobilului, raportat la anul 2007, conform
obiecțiunilor depuse la dosar, invocând în acest sens faptul că se
impune evaluarea imobilului la data începerii lucrărilor, în anul 2007,
dată la care terenul era arabil extravilan, fără
utilități, și nu teren intravilan.
S-a
reținut că, într-adevăr, prin declarația autentificată
sub nr. 420 din 11 martie 2004 de BNP E., reclamantul A. a arătat că
este de acord ca Primăria Sânmartin să instaleze conductele de
apă canal și pluvial pe terenul proprietatea sa, cu nr. top. 155/1,
înscris în CF Sânmartin, însă această declarație nu
echivalează cu o renunțare la dreptul la despăgubiri pentru
terenul afectat de această lucrare, menționându-se doar că
aceasta a fost dată pentru a servi la obținerea avizelor și
autorizațiilor necesare.
De
asemenea, instanța de apel a înlăturat și susținerile
acestei pârâte privind prescrierea pretențiilor reclamanților prin
raportare la termenul de 3 ani, în condițiile în care reclamanții nu
au învestit instanța doar în sensul acordării de despăgubiri,
solicitând, în principal, să se constate că prin efectuarea acestor
lucrări s-a realizat în fapt o expropriere pentru cauză de utilitate
publică.
Având
în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 33/1994 și ale art. 44
alin. (5) din Constituția României revizuită, instanța a
reținut îndreptățirea reclamanților la acordarea
despăgubirilor reprezentând echivalentul terenului expropriat în fapt,
urmare a caracterului nelegal al exproprierii, pentru lipsa acordării unei
drepte și prealabile despăgubiri.
În
ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța s-a raportat
la valoarea indicată de experți la nivelul anului 2007, moment la
care s-a produs exproprierea în fapt, luându-se în considerare, cu referire la
natura și destinația terenului, varianta stabilită de
experți pentru teren extravilan, reținându-se sub acest aspect
că nu s-a făcut dovada includerii terenului în categoria terenurilor
intravilane la data lucrărilor de expropriere.
Cât
privește obligația de plată a despăgubirilor s-a
reținut că aspectele privind calitatea procesuală pasivă a
Statului Român au fost tranșate prin Decizia civilă nr. 83/A/2013
pronunțată de Curtea de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia
nr. 1376 din 14 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (2) din
Legea nr. 255/2010 și la faptul că o parte din terenul în litigiu
este afectat de DN 76, având astfel caracterul de lucrare de interes național.
Prin
urmare, s-a considerat că obligația de plată a
despăgubirilor pentru terenul ocupat de lucrările de reabilitare a DN
76 și construire sens giratoriu revine Statului Român prin Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România S.A, în calitate de expropriator, conform art. 1 alin. (2) și art.
2 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 255/2010, iar în privința terenului
afectat de rețeaua de canalizare, această obligație revine
pârâtei Primăria Comunei Sânmartin, lucrarea de instalare a conductelor de
apă canal, efectuată de pârâtă având caracterul unei
lucrări de interes local.
Împotriva
deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, Compania
Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale
din România SA), criticând-o ca nelegală și solicitând casarea în
baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând
motivele de recurs, pârâta recurentă a susținut că decizia
recurată a fost dată cu greșita aplicare a legii, respectiv a
art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010.
S-a
arătat că, deși instanța a reținut că s-a produs
în fapt o expropriere la nivelul anului 2007, motiv pentru care a acordat
despăgubiri calculate la valoarea terenului indicată de experți
aferentă acestui an, a aplicat un text de lege în vigoare din anul 2010
[art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010], făcând să
retroactiveze legea civilă. De altfel, intimații-reclamanți
și-au motivat în drept acțiunea introductivă pe dispozițiile
art. 1 din Legea nr. 33/1994.
Prin
cea de a doua critică, recurenta pârâtă a susținut că
modalitatea în care instanța a făcut aplicarea art. 2 alin. (2)
și (3) din Legea nr. 255/2010, apreciind că aceste dispoziții
sunt incidente în ceea ce privește terenurile afectate de construcția
sensului giratoriu cât și lucrările de reabilitare a DN 76 este în
contradicție cu probele administrate și cu dispozițiile legii.
S-a
arătat, totodată, că instanța de apel a reținut eronat
faptul că amenajarea sensului giratoriu construit pe DN 76 Km 179+287 are
caracterul de lucrare de interes național, deși din probele
administrate a rezultat că autorizația de construire a fost
emisă de Primăria Comunei Sânmartin și nu de Ministerul
Transporturilor. Mai mult, contractul de achiziție publică a fost
încheiat de Primăria Comunei Sânmartin în calitate de autoritate
contractantă și SC J. SRL, în calitate de executant al lucrării,
astfel că amplasarea și racordarea cartierului ANL la DN 76, prin
amenajarea unei intersecții în sistem giratoriu este un obiectiv de
interes local al comunei Sânmartin.
Recurenta
a mai arătat că instanța de apel și-a însușit necritic
concluziile expertizei apreciind eronat că s-a realizat o expropriere a
unei suprafețe de 790 mp, deși reabilitarea DN 76 nu s-a realizat în
fapt nici până la momentul declarării recursului, cu atât mai mult în
anul 2007, Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi
și Drumuri Naționale din România SA neocupând abuziv vreo
suprafață de teren.
Astfel,
prin H.G. nr. 50/2013 de modificare a H.G. nr. 158/2012 privind declanșarea
procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care
constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică
"Reabilitarea DN 76 (E 79) Deva-Oradea Km 0+000 - Km 184+390",
publicată în M. Of. Partea I, nr. 177 din 20 martie 2012 s-a modificat
și s-a completat amplasamentul lucrării de utilitate publică
și cu imobilele necesare lucrării de reabilitare aferente UAT
Sânmartin. În anexa la H.G. sunt indicate imobilele care constituie coridorul
de expropriere, iar parcela cu nr. top 155/1 aparținând intimaților
reclamanți nu se regăsește.
Cu
toate că pe suprafața de 790 mp a fost identificată de
către experți o magistrală de apă potabilă, la regimul
juridic al terenului ocupat de această conductă nu s-a mai făcut
ulterior nicio referire, considerându-se în mod nelegal că și aceasta
face parte din drumul național, așa cum s-a considerat și în
cazul accesului la drumul național.
S-a
susținut că, în cazul în care o anumită suprafață (nu
cea de 790 mp) ar fi necesară pentru reabilitarea DN 76 ar urma să
fie expropriată conform prevederilor legale în vigoare.
În
faza procesuală a recursului a formulat întâmpinare Ministerul
Finanțelor Publice, Direcția Națională de Administrare
Fiscală, D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administrația Județeană a
Finanțelor Publice Bihor, solicitând menținerea hotărârii în
totalitate în sensul admiterii excepției lipsei calității
procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu
consecința respingerii acțiunii față de acesta.
Comuna
Sânmartin și Instituția Primarului Comunei Sânmartin au formulat
întâmpinare solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și
trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea, susținând
că aplicarea retroactivă a dispozițiilor Legii nr. 255/2010 presupune
încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv pentru
care a considerat că este incident art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Intimatele
reclamante B. și F. au formulat întâmpinare prin care au solicitat
respingerea recursului ca nefondat.
Examinând
criticile invocate de pârâta recurentă, raportat la motivul de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va
constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Primul
motiv de recurs, vizând aplicarea eronată a dispozițiilor art. 2
alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010 nu poate fi primit.
Cererea
de chemare în judecată cu care prima instanță a fost
învestită la 19 iulie 2011 a fost întemeiată pe dispozițiile
Legii nr. 33/1994, ce constituie dreptul comun în materia exproprierii, la
momentul formulării acțiunii, dispozițiilor Legii nr. 255/2010
fiind în vigoare.
Instanțele
au făcut aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) și (3) din
Legea nr. 255/2010 în soluționarea excepției invocate de către
pârâtul Statul Român, respectiv stabilirea calității procesuale
pasive a acestui pârât.
Aspectele
privind calitatea procesuală pasivă a Statului Român au fost
dezlegate cu putere de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 83/A/6
noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, rămasă
irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1376 din 17 mai 2014 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, hotărâre în
considerentele căreia s-a reținut că, potrivit
dispozițiilor art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010, pentru
lucrările de construcție de drumuri de interes național,
respectiv pentru cele privind realizarea DN 76, expropriatorul prevede la art.
2, Statul Român, este reprezentat de CNADNR SA.
Prin
considerentele deciziei menționate s-a arătat că aspectul
dezlegat privind reprezentarea procesuală a pârâtului Statul Român
urmează a fi avut în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în apel,
motiv pentru care recurenta a fost introdusă în cauză în calitate de
reprezentant al statului.
În
consecință, prin raportare la data formulării cererii de chemare
în judecată și îndrumările date de Înalta Curte de Casație
și Justiție, instanța a făcut în mod corect aplicarea art.
2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010, astfel că susținerea
recurentei privind retroactivitatea textului de lege menționat este
nefondată.
Prin
cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta a criticat modalitatea în care s-au
aplicat dispozițiile art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010,
în sensul aprecierii ca incidente a acestor dispoziții în ceea ce
privește terenul afectat de construcția sensului giratoriu și de
lucrările de reabilitare a DN 76.
În
dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susținut că instanța de
apel a reținut eronat că amenajarea sensului giratoriu construit pe
DN 76 are caracterul de lucrare de interes național, recurenta pârâtă
arătând că lucrarea ar fi de interes local și că în mod
eronat instanța și-ar fi însușit concluziile expertizei,
apreciind că s-a realizat în fapt o expropriere a suprafeței de 790
mp, ca urmare a realizării DN 76.
Susținerile
menționate vizează în realitate interpretarea probelor de către
instanța de apel, această critică neconstituind un motiv de
nelegalitate, ci de netemeinicie, ce nu mai poate fi examinat în calea
extraordinară de atac a recursului, în reglementarea art. 304 C. proc.
civ. în vigoare la data formulării cererii.
Curtea
va reține, totodată, că sunt nefondate susținerile
recurentei în sensul că nu a avut loc o expropriere deoarece terenul în
litigiu, aparținând reclamantelor intimate nu se regăsește în
coridorul de expropriere, menționat în anexa la H.G. nr. 650/2013 de
modificare a H.G. nr. 158/2012.
Reclamantele
intimate au motivat cererea de chemare în judecată, invocând tocmai faptul
că o suprafață din terenul cu nr. top 155/1, proprietatea lor, a
fost afectat de lucrări de interes național și local din culpa
pârâților, având loc o expropriere de fapt, fără acordarea unei
drepte și prealabile despăgubiri, cu încălcarea art. 1 din Legea
nr. 33/1994 și a art. 44 alin. (5) din Constituția României
revizuită.
Pentru
toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că recursul este
nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de Compania Națională de Administrare
a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională Drumuri și
Poduri Cluj (fosta Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale
din România SA), ca reprezentant al pârâtului Statul Român, împotriva Deciziei
nr. 1056/A din 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 14 martie 2017.
Procesat
de GGC - GV