ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 769/2015

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 969 din 18 mai 2011 pronunțată în dosar nr. 31307/3/2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Prin sentința civilă nr. 2703 din 27 martie 2012, Judecătoria sectorului 5 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea regulatorului de competentă. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 54/ F din 26 aprilie 2012, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta N.A., iar prin decizia nr. 2860 din 2 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a constatat perimat recursul. În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut că la termenul de judecată din data de 28 martie 2013, instanța a constatat că a intervenit decesul recurentei-reclamante, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor depus la dosarul cauzei de către reprezentantul părții. Având în vedere că s-a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru introducerea în cauză a moștenitorilor, instanța, prin încheierea de la acea dată, a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. În ședință publică de la 2 octombrie 2014, a fost invocată din oficiu, excepția de perimare a judecății recursului, asupra căreia, înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 219 pct. 3 din Legea nr. 71/2011, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. S-a mai reținut că, la data de 23 septembrie 2014, N.J.C. și N.I.A.C.

au depus la dosarul cauzei o cerere de redeschidere a judecății, în motivarea căreia au susținut că la data de 8 august 2014 a fost emis certificatul de moștenitor nr. 19 în dosarul notarial nr. 5/2013 de către Notarul Public N.I., care le declară moștenitoare legale și testamentare ale defunctei, solicitând reluarea judecății și admiterea recursului, însă această cerere a fost formulată ulterior împlinirii termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 248 alin. (3) C. proc. civ., care consacră termenul de un an în materie civilă. în consecință, cererea de redeschidere a judecății nu a produs efectul de întrerupere a cursului perimării, motiv pentru care a fost respinsă. Având în vedere faptul că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condițiile art. 249 – art. 251 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 248 alin. (1) și art. 252 C. proc. civ., a admis excepția și a constatat perimat recursul declarat de reclamanta N.A. împotriva sentinței civile nr. 54/ F din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva deciziei nr. 2860 din 2 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, au formulat contestație în anulare contestatoarele N.J.C. și N.I.A.C., invocând dispozițiile art. 317 – art. 321 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și retrimiterea pentru soluționarea pe fond a recursului. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatoarele au susținut că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale determinată de neobservarea dispozițiilor art. 250 alin. (3) C. proc.

civ., având în vedere că în speță, suspendarea a fost de drept și nu datorită dezinteresului părții, în condițiile în care abia la data de 8 august 2014 au fost cunoscuți moștenitorii recurentei defuncte N.A. În argumentarea motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ., contestatoarele au arătat că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale având în vedere că procedura de citare nu se putea îndeplini cu o persoană decedată și că hotărârea nu se putea pronunța față de un defunct decât prin nesocotirea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. Un ultim motiv al contestației în anulare vizează potrivit susținerilor contestatoarelor, un motiv de ordine publică, mai presus de voința părților, fiind evident că problema conflictului de competență cu care a fost învestită instanța de recurs este de interes public.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul M.M. a invocat excepția lipsei de interes în promovarea căii extraordinare de atac, excepție asupra căreia înalta Curte se va pronunța în sensul respingerii, având în vedere că moștenitoarele recurentei N.A. justifică un interes legitim, personal, născut și actual în soluționarea cauzei de către instanța competentă. Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiurilor de drept indicate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc.

civ. și îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.). Din analiza textelor normative invocate, rezultă că, un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) și alin. (2) și, respectiv, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Contestația în anulare obișnuită reprezintă acea cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia părțile pot obține retractarea unei hotărâri judecătorești irevocabile în cazurile prevăzute de art. 317 C. proc.

civ. și poate fi exercitată numai în prezența unuia din cele două motive expres prevăzute de art. 317 alin. (1) C. proc. civ.: „1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”, aceste două motive având caracter limitativ și de strictă interpretare. Această cale de atac este o aplicare a principiului contradictorialității în procesul civil, care cere ca judecarea procesului, în toate fazele sale, să se facă cu regulata citare a părților, spre a le da putința să-și apere interesele, și cu respectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială poate fi exercitată numai în prezența unuia dintre motivele expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Revenind la critica formulată în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se constată a fi întemeiată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părții, afară numai dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile evocate fiind de natură să asigure respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.

În speță, se constată că pentru termenul din 2 octombrie 2014, când instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției perimării recursului, procedura de citare cu recurenta N.A. s-a apreciat a fi legal îndeplinită deși așa cum rezultă din practicaua deciziei atacate, reprezentantul moștenitoarelor recurentei a învederat faptul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită deoarece s-a efectuat prin afișare la ușa defunctei. Totodată, același reprezentant al moștenitoarelor recurentei a învederat faptul că la data de 23 septembrie 2014, moștenitorii defunctei au formulat cerere de redeschidere a judecății depunând în acest sens, certificatul de moștenitor din data de 8 august 2014. În raport de cele reținute, se constată că, în adevăr, pentru termenul de judecată din 2 octombrie 2014, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 85 C. proc.

civ., motiv pentru care devin incidente dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 același cod, ce fac de prisos analizarea celorlalte critici și pentru care contestația în anulare va fi admisă, cu consecința anulării deciziei nr. 2860 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatoarele N.I.A.C. și N.J.C. și anulează decizia nr. 2860 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. Stabilește termen pentru soluționarea recursului la data de 5 mai 2015, cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2015.